vineri, 29 ianuarie 2010

Capitolul 3

-BPOV-

Nu am aterizat pe o pista privata asa cum ma asteptam, ci intr-un

aeroport aglomerat din Seattle. Edward a explicat ca asa era mai

putin batator la ochi si ca Forks era doar la o ora distanta.

Mi-a luat mana in secunda in care am fost in afara avionului,

incrucisand degetele noastre. Mi-am spus sa nu ma concentrez pe

electricitatea care-mi strabatea bratul, incepand de unde mainile

noastre se uneau. Era doar un spectacol pe care il organizase ca sa

parem proaspat casatoriti si fericiti.

Cand am ajuns in parcare s-a oprit in fata unei masini negre extrem

de stralucitoare.

"Mai putin batator la ochi?" am intrebat eu sceptica.

El doar a chicotit, deschizand usa pasagerului pentru mine.

"Dupa tine, doamna Cullen." a zambit el compatimitor.

Am rosit, intorcandu-mi capul inainte ca el sa apuce sa vada

efectul pe care il avusese asupra mea, si am intrat in masina.

A inchis usa si a ocolit pana la locul sau.

"Intotdeauna am vrut sa conduc una din asta." a spus, sunand ca un

copul intr-un magazin de dulciuri in timp ce pornea masina.

"Ce e?" am intrebat.

"Un Aston Martin Vanquish." a radiat el.

Nu aveam nicio idee ce insemna asta dar parea extrem de scumpa.

"Daca ai inchiriat masina asta cum se face ca ai deja cheile?" am

intrebat eu.

"Lucrez pentru CIA." a spus el simplu. "Iti amintesti?"

Apoi a intors masina si am intrat pe autostrada in doi timpi si trei

miscari, indreptandu-se spre noua mea viata. Indreptandu-ma spre

un mare semn de intrebare.

Niciodata nu-mi placusera schimbarile. Intotdeauna fusesem o mare

fana a rutinei. Intr-un un singur an din viata mea trecusem prin

atatea reincarnari ca nu semana nici macar aparent cu vechea mea

viata.

"Esti bine?"

Mi-am intors capul pentru a-l vedea pe Edward privindu-ma cu

coltul ochiului.

"Sunt bine." am mintit eu.

Nu parea convins.

"Sunt doar putin nervoasa." am recunoscut.

"In legatura cu ce?" a intrebat incet.

M-am uitat pe fereastra, urmarind copacii care treceau cu viteza

pe langa noi. De unde sa incep.

"In legatura cu a-mi lasa intreaga viata in urma si sa o iau de la

capat." am soptit. "In legatura cu a trebui sa traiesc o minciuna si

sa trag mai multi oameni dupa mine. In legatura cu a trebui sa insel

un intreg oras. Sa incerc sa-ti fac familia sa creada ca suntem

indragostiti. In legatura cu..."

Mi-am scuturat capul, insiprand adanc si expirand incet.

"In legatura cu cineva gasindu-ne."

Edward a tras masina pe marginea strazii, intorcandu-se cu fata la

mine.

"Bella." a oftat el, tristetea simtindu-se in tonul lui. "Imi pare

atat de rau."

Am ridicat din umeri, blestemand cele cateva lacrimi care

amenintau sa se verse.

"Asta e prea mult ca o persoana sa poata duce." a spus. "Stiu ca

acest ultim an a fost incredibil de greu dar aici esti in siguranta.

Voi face tot ce pot ca asta sa fie mai usor pentru tine."

Am clipit pentru a impinge lacrimile inapoi, cerandu-le sa nu cada si

am incuviintat din cap.

"Multumesc." am soptit.

A zambit amabil la mine.

"Desigur, Bella." a spus el dulce. "Doar aminteste-ti ca sunt aici."

Am reusit sa ma linistesc pana an intrat in Forks si m-am minunat

de scenariu in timp ce conduceam prin micul oras si apoi printr-o

padure.

Era atat de mult verde. Totul era verde. Adoram Chicago, cladirile

mari si atmosfera aglomerata. Dar asta-asta era frumos.

Fusesem atat de captivata sa admir copacii, si ferigile, si toate

celelalte plante verzi incat am fost surprinsa cand Edward a oprit

masina.

"Am ajuns?" am intrebat eu, fluturi de nervozitate batand din aripi

in stomacul meu.

"Da." a spus el, parand la fel de nervos ca mine.

I-am urmarit privirea.

"Doamne Dumnezeule!" am exclamat eu.

In fata noastra se arata cea mai grozava casa, nu vila, pe care o

vazusem vreodata.

Edward a chicotit.

"Edward!" m-am aratat eu entuziasmata, intorcandu-ma la el cu

ochii largi. "Asta e casa ta?"

Si-a scuturat capul.

"Nu." a spus. "Asta e casa parintilor mei."

Eu doar am continuat sa ma holbez la el.

"De ce te-ai muta vreodata de aici?" am intrebat, glumind doar pe

jumatate.

A ras.

"Ne-am ciocnit vietile si toate alea, iti amintesti?" m-a tachinat

el.

Eu am ranjit.

"Esti gata sa cunosti echipa?" a intrebat el.

Zambetul meu a cazut si mi-am scuturat capul.

"Nici macar pe aproape." am mormait eu.

El a zambit superior.

"Oh, haide! Eu te voi proteja."

M-am incruntat pentru ca sub acel zambet el era la fel de nervos

in legatura cu toate astea ca si mine.

Edward nu a ciocanit. A descuiat usa din fata si s-a intors spre

mine, cu o mana pe clanta.

"Sa-i surprindem e mai amuzant." mi-a spus.

Eu doar mi-am muscat buza. Oh, aveau sa fie sa fie surprinsi!

Casa era deschisa si luminoasa. Peretele din spate al camerei in

care eram noi avea ferestre de la podea pana la tavan,oferind o

buna dispozitie.

Se auzea un zgomot din cealalta incapere, sunand ca si cum oale si

cratite erau miscate iar stomacul meu s-a strans.

Asta era. Nu mai puteam da inapoi.

"Vino." a soptit Edward. "Esme e probabil in bucatarie."

Am incuviintat din cap desi instinctul imi spunea sa ma intors si sa

fug. Desigur ca nu aveam unde sa fug si Edward inca imi tinea

mana, tarandu-ma dupa el, deci nu aveam de ales.

M-a condus prin alta incapere spatioasa inainte sa ajungem in fata

unei usi din lemn de stejar, cu detalii frumoase.

Mi-a strans din nou mana pentru a ma asigura, desi nu eram sigura

in legatura cu ce incerca sa ma asigure.

"Mama?" a strigat el din nou, deschizand usa.

Am intalnit gramada de oale si cratiti scapate in timp ce femeia

s-a intors, cu ochii larg deschisi.

"Edward!" a exclamat ea iar el a ranjit, parand intr-adevar fericit.

"Buna, mama!" a spus el.

Ea a lasat oalele si cratitele unde le scapase pe podea si s-a

napustit asupra lui.

"Ce surpriza placuta!" a cantat ea, cu vocea calda si melodioasa.

L-a imbratisat prinzandu-l de talie-cel mai apropiat lucru la care

putea sa ajunga. El a trebuit sa se aplece pentru a-i intoarce

imbratisarea.

"A trecut atata timp." a murmurat eu. "Mi-a fost dor de tine."

"Si mie mi-a fost dor de tine, mama." a spus e, imbratisand-o cu

un singur brat pentru ca inca ma tinea pe mine de mana.

Aproape ca mi-am dorit sa-mi dea drumul pentru ca voiam sa ies

din incapere. Simteam ca eram in plus intr-un moment atat de

personal. Dar nu mi-a dat drumul la mana si mama lui-Esme, l-a

eliberat si a facut un pas in spate.

"Pregateam doar cina." i-a spus ea. "Stai aici si tine-mi companie.

Imi poti spune carui fapt ii datorez surpriza..."

Vocea i s-a stins treptat in timp ce imi observa prezenta pentru

prima data.

"Vad ca ai adus un prieten." a spus ea iar obrajii mei au luat foc ca

de obicei in timp ce ea ma privea.

"Imi pare rau, draga." a spus ea, pasind spre mine. "Ce nepoliticos

din partea mea. Doar ca nu mi-am vazut fiul de mult timp."

Si-a intins mana spre mine pentru a i-o strange cu un zambet

placut.

"Sunt Esme Cullen."

I-am strans mana cu mana mea libera iar Edward a ranjit, Probabil

asteptand sa vada cum o sa ma prezint eu.

Asta era planul lui. Nu aveam sa fiu eu cea care avea sa-i spuna

mamei lui.

"Buna ziua, doamna Cullen." am raspuns eu. "Sunt Bella."

A zambit.

"Ce nume frumos. Dar te rog, spune-mi Esme."

I-am zambit si eu.

Mi-a placut imediat.

"Ai o casa frumoasa." i-am spus eu de dragul conversatiei iar ea a

radiat.

"Multumesc, draga."

Si cu asta, amandoua ne-am uitat la Edward asteptand.

El s-a uitat intre noi, zambetul pierindu-i.

"Nu ca nu sunt fericita ca tu si..Bella sunteti aici." A spus Esme.

"Dar cu ce ocazie?"

Edward si-a trecut mana libera prin par, lucru pe care deja stiam

ca-l face cand se simtea incomod sau nervos.

"Tata e acasa?" a intrebat el.

Esme si-a scuturat capul.

"Nu." a spus ea incet, acum mai mult decat suspicioasa. Puteam

practic sa vad rotitele invartindu-se.

"E la spital pana la 6."

Ea a privit intre noi, apoi s-a incruntat.

"Edward. Cred ca ar trebui sa-mi spui ce se petrece."

El a oftat, clar vazand ca nu era cale de intoarcere.

Incercam sa decid dac voiam sa fiu simpatica sau amuzata. Imi

puteam doar imagina cat de greu ar fi sa-i spun ca m-am casatorit

de ultima data cand ne-am vazut. Doar gandul ma facea sa tremur.

Pe de alta parte, asta era prima data cand il vedeam pe Edward

Cullen ca nu parea sa stie exact ce facea. Agentul Cullen, printre

cei mai buni de la CIA, Domnul Ma-Ocup-Eu-De-Tot cauta cuvinte

ca sa-i explice mamei sale ca se casatorise. Parea atat de...uman.

"Stiu ca asta va fi un soc." a spus el iar Esme s-a incruntat, clar

displacandu-i ce se petrecea,

"Dar te asigur ca nu a fost o decizie pe care am luat-o usor si nu

ne-am pripit."

A respirat adanc si parea atat de nervos incat partea mea

simpatica a castigat. I-am strans mana, amintindu-i ca nici el nu

era singur iar el s-a uitat la mine cu un zambet recunoscator.

"Eu si Bella suntem casatoriti." a terminat el.

Apoi tacere.

Puteai auzi zgomotul facut de frigider. Puteai auzi ciripitul unei

pasari venind de undeva de afara. Puteai auzi chiar si respiratiile

noastre.

"Scuza-ma?" a spus Esme pana la urma, parand ametita.

Edward a chicotit nervos, trecandu-si mana prin par.

"Banuiesc ca acum sunt doua doamne Cullen in incapere."

Esme a clipit iar eu am rezistat nevoii de a ma da cu capul de

perete.

"N-nu inteleg." a spus ea.

"Mama, eu si Bella ne-am cunoscut intr-o librarie din Chicago chiar

dupa ultima mea vizita aici. M-a ajutat sa gasesc o carte pe care o

cautam iar eu am invitat-o la cina. Am iesit impreuna de atunci si

luna trecuta am cerut-o in casatorie." Vorbea cu atata siguranta

ca aproape l-am crezut.

"Am vrut sa va impartasim vestile bune chiar atunci dar am vrut sa

va putem spune personal. A trebuit sa asteptam pana am primit

liber de la serviciu. Nu-i asa, iubire?"

M-a privit iar eu am clipit.

"Um...da." m-am balbait eu.

Iubire? Asta a fost una buna.

Mi-a zambit si daca as fi privit din exterior as fi putut jura ca

radia de dragoste si afectiune.

Wow. Banuiesc ca de asta e unul din cei mai buni agenti CIA.

"Dar eram amandoi atat de stresati cu munca, si planurile de nunta,

si incercand sa programam vizita asta ca am decis sa mergem pur si

simplu la Vegas acum cateva zile."

"Niciodata nu mi-a placut idea unei nunti mari si fastuoase oricum."

am spus, fericita ca eram in sfarsit capabila sa partipic cumva la

conversatie.

Edward a ranjit, stragandu-mi iar mana.

"Asa e." a chicotit el. "Bella uraste sa fie in centrul atentiei."

Am clipit.

Nu-i spusesem asta.

"Vo-voi sunteti casatoriti?" a murmurat Esme neincrezatoare.

N-o condamnam pentru reactie.

Eu si Edward am incuviintat din cap.

"Hey! Mama?"

M-am uitat spre usa, sprancenele mele ridicandu-se in timp ce o

fata maruntica a dansat in bucatarie.

"Vanzarea despre care ti-am spus mai devreme era..."

S-a oprit in mijlocul propozitiei in timp ce in sfarsit si-a ridicat

privirea.

"Edward!" a tipat ea, aruncandu-se de-a lungul incaperii pana la el

astfel incat a trebuit sa-mi dea drumul la mana pentru a face fata

impactului.

El a chicotit, imbratisand-o in asa fel incat picioarele ei s-au

ridicat de pe podea.

"Hei, Alice." a chicotit el.

A pus-o din nou jos iar ea a ranjit, ochii ei parand sa danseze de

energie si fericire.

"Oh, Doamne!" a facut ea entuziasmata. "Mi-ai lipsit atat de mult!

Te-ai gandit vreodata sa muncesti mai putin? Ai ratat multe? Cine

e ea? Cat stati?"

Am privit-o cu ochii largi.

Edward m-a privit peste umarul ei cu un zambet micut.

"Te vei obisnui." a promis. "Si daca nu, ii putem da oricand niste

Ritalin."

Alice l-a pocnit peste mana.

"Fi dragut cu mine, EDDIE!"

Am chicotit iar ea mi-a aruncat un zambet ametitor.

"Acum, vrei sa ma prezinti sau trebuie sa scot pozele tale ca

bebelus?"

"Alice." a gemut el.

Ea a pufnit, punandu-si mainile pe solduri.

"Bella, ea e sora mea Alice. Alce, ea e Bella." ne-a prezentat el.

"Bella e sotia lui Edward." a intervenit si Esme.

Alice a inghetat, ochii ei plimbandu-se de la Edward la mine si

inapoi la Edward.

"Sunteti casatoriti?"a intrebat ea incet, sunand socata.

Edward a incuviintat incet, urmarindu-i cu grina reactia.

"Sunteti casatoriti!" a exclamat ea mai tare, batand din palme si

sarind in jos si in sus.

"Sunteti casatoriti!" a tipat. "Sunteti casatoriti. Oh, Bella! Am o

noua sora."

Mi-a zambit in extaz.

"Asteapta pana ii spun lui Jazz! Si Emmett!" a ras ea, rasul ei

asemeni unui clopotel rasunand in bucatarie.

"Oh. Emmett o sa aiba o iesire in teren cu asta."

Edward s-a facut mic.

"Alice." a mustrat-o Esme gentil. "Draga."

Alice s-a intins pana la mine si m-a tras intr-o imbratisare inainte

ca eu sa pot reactiona.

"Ma bucur sa te cunosc, Bella." a cantat ea fericita. "Pot spune ca

vom fi prietene bune."

Am impins-o inapoi neindemanatica.

"Umm..da...Si eu ma bucur sa te cunosc, Alice."

Ea a pasit inapoi, incruntandu-se.

"Edward." s-a intors repede spre el "Sunteti casatoriti."

Edward a ras.

"Da, Alice." a zambit el superior. "Stiu asta."

Ea si-a ingustat ochii la el.

"Nu." a zambit batjocoritor. "Sunteti casatoriti. Adica deja

casatoriti. Adica eu nu am fost invitata."

A pasit spre noi, ochii ei arzand.

"Adica eu n-am putut planifica totul!"

Si asta a fost cand agentul Cullen, angajat al guvernului si antrenat

special, prespunandu-se ca era capacil sa se descurce in orice

situatie, era speriat.

"Alice, aveam de gand. Dar am mers la Vegas."

Alice l-a privit neincrezatoare.

"Ati mers la Vegas?" a intrebat ea, acum sunand doar indurerata.

Trasaturile lui Edward exprimau vina inainte sa le inlature si sa

incuviinteze din cap.

"Edward." a pufnit ea."Tu nu ma iubesti?"

El a oftat.

"Sigur ca te iubesc, Ali."

Ea si-a incrucisat mainile pe piept, inca aratand ranita.

"Atunci de ce nu am fost invitata la nunta ta?" a intrebat, aratand

ca cineva care aflase ca altcineva ii calcase catelul cu masina.

"Niciunul din noi n-a fost invitat,draga." a spus Esme incet si am

simtit o intepatura itensa de vina. Nu doar ca eram motivul pentru

care Edward isi mintea familia, acum erau si raniti.

"Asta a fost pur si simplu ceva ce eu si Bella aveam nevoie sa

facem pentru noi." a spus Edward.

"Nu am vrut sa suparam pe nimeni." am spus eu dulce, simtindu-ma

mizerabil.

Nu eram aici de nici o ora si deja stricam viata familiei lui.

Edward a fost imediat langa mine, cu o mana in jurul taliei mele.

"Nu fi trista." a murmurat incet in urechea mea.

"Draga." a spus Esme mangaietor si eu mi-am ridicat privirea,

muscandu-mi buza.

"Stim ca nu ai vrut sa superi pe nimeni." a zambit ea, incercand sa

ma asigure dar inca parea trista.

Acum ma simteam si mai rau. Incercam sa imi cer scuze si eu eram

cei care incercau sa ma faca sa ma simt mai bine.

"Da. E in regula, Bella." a spus Alice, de fapt sunand aproape de

fericirea ei de acum cateva minute. "In plus, pot planui alta nunta.

Oamenii care merg in Vegas facasta tot timpul-au o alta nunta cu

familia."

"Alice." a spus Edward agitat, tensionandu-se langa mine.

"Ar fi minunat!" a radiat Esme. "Asa am fi toti de fata."

A zambit, un zambet real de data asta, ca si cum o mare problema

fusese rezolvata.

"Exact!" a aplaudat Alice.

Eu si Edward ne-am aruncat o privire care clar spunea 'Asta e de

rau!'

"O putem tine aici, in curtea din spate. Cu multe lumanari si

orhidee."

Devenea din ce in ce mai entuziasmata in timp ce vorbea si cu cat

vorbea mai mult cu atat mai panicata deveneam eu.

"Um..Alice. Nu ar trebui. Poate ca nu ar trebui." am bolborosit eu.

"Nu vrem sa deranjam pe nimeni." a spus Edward repede.

I-am aruncat o privire recunoascatoare.

"Non sensuri." a spus Esme.

Alice a incuviintat puternic din cap.

"O sa cumpar niste material." ne-a informat ea. "Pot deja sa-mi

imaginez rochia ta de mireasa. Presupun ca nu ai avut rochie?"

M-a privit asteptand dar eu nu ma puteam gandi la ce sa spun, asa

ca doar am inghitit si mi-am scuturat capul.

"Alice." a incercat Edward din nou.

Dar ea a ignorat protestele fratelui ei.

"Si frezii pe langa orhidee. Combinatia perfecta ar face intregul

loc sa miroasa atat de bine."

"Alice!"

Alice si-a fluturat mainile la el.

"Daca plec acum ma pot intoarce pana la cina." a cantata ea,

ridicandu-se pe varfuri pentru a-l saruta pe Edward pe obraz.

"Pa, baieti!" a strigat ea peste umar. "Bun venit in familie, Bella!"

Apoi a plecat, usa din fata inchizandu-se in urma ei.

Edward a oftat, trecandu-si mana prin par brusc.

"Imi pare atat de rau." mi-a spus el. "Alice e...Alice."

Am zambit, incercand sa-i arat ca nu-l invinovateam pe el. Cred ca

a iesit mai degraba ca o grimasa si umerii mei inca erau tensionati.

In ce tocmai ne bagasem?

"Alice pune foarte mult suflet in tot ce-si propune sa faca." a

explicat Esme mai delicat.

Am incuviintat din cap, incercand sa par ca nu aveam un atac de

panica.

"Edward, dragule, de ce nu-i arati Bellei vechea ta camera?" a

sugerat ea gentil. "Sunt sigura ca amandoi sunteti obositi. Va mai

dura o ora sau doua pana la cina."

Edward a incuviintat din cap, apucandu-mi mana si conducandu-ma

spre usa, mai mult decat usurat ca scapam de acolo.

"Si Edward?" a strigat Esme, sunand extrem de maternala.

Edward s-a uitat la ea peste umar, cu o mana pe usa deschisa.

"Chiar mi-ai lipsit, fiule."

Fata lui s-a inmuiat si i-a zambit tandru.

"Si tu mie, mama." a spus el bland.
___________
Ok, deci iata capitolul 3, eu personal va spun ca as traduce

non-stop dar mai am si alte obligatii ;)).
Am mai aflat ca exista capitole si din pdvd al agentului Cullen, dar

primul este abia capitolul 7.
Pana atunci, read and comment :*:*:*

vineri, 22 ianuarie 2010

Capitolul 2

-BPOV-

"Unde mergem?" am intrebat eu cand amandoi stateam pe locurile noastre din SUV-ul negru.

Soferul, cineva pe care nu l-am recunoscut din curse anterioare, mi-a aruncta o privire in oglinda.

"Un aeroport." a spus agentul Cullen taios.

Ceva din vocea lui ma oprea din a pune mai multe intrebari.

Aeroportul era in celalalt capat al orasului, unde eu nu mai fusesem niciodata. Acolo era o pista pustie si pe pista-un avion de marime mijlocie. Nimeni altcineva nu mai era prin preajma.

"Un avion particular?" am intrebat eu, sunand usor impunatoare.

Crescusem intr-un oras micut inainte sa ma mut in Chicago. Uneori inca ma simteam ca acea micuta fata de oras, impresionata de ceea ce altii considerau neimportant.

A deschis usa si a sarit afara, facandu-mi semn sa-l urmez.

"Desigur." a ranjit el.

Mi-am simtit buzele rasucindu-se intr-un zambet ca reactie.

I-a spus cateva cuvinte soferului apoi a inchis usa, batand partea de sus de doua ori, apoi SUV-ul a disparut.

"Pe aici." a spus el, facandu-mi semn cu mana spre avion.

Un om cu o mustata groasa si costum inchis ne-a intampinat la baza scarilor.

"Cullen." a salutat el.

Agentul Cullen a incuviintat din cap in semn de recunoastere si a asteptat ca eu sa urc scarile mai intai.

M-am oprit putin cand am intrat in avion. Era mai dragut decat apartamentul meu din Chicago. Erau fotolii de lux si un televizor cu plasma era fixat la un capat. Era si o masuta de cafea fixata pe podea intre fotoliile extravagante si jaluzelele de la ferestre care pareau facute din matase. O sticla de sampanie se afla intr-o galeata cu gheata de pe masa.

"Wow." am respirat eu.

"CIA nu face nimic pe jumatate.

Am tresarit, caci nu auzisem cand agentul Cullen intrase in spatele meu.

"Vad asta." am spus usor, sperand sa compensez celelalte dati in care ma comportasem ca un om din popor.

Buzele sale s-au strans, luptand cu un ranjet. Si-a slabit nodul de la cravata si s-au asezat pe unul din fotoliile de lux crem.

"Ar trebui sa ajungem in Forks in cateva ore." mi-a spus el.

Am incuviintat din cap, intrebandu-ma daca ar trebui sa ma asez langa el.

"Doamna?"

M-am intors si omul cu mustata, am presupus ca pilotul, statea acolo.

"Ar trebui sa va asezati si sa va puneti centura de siguranta pana vom fi in siguranta in aer, doamna."

Am incuviintat din cap, afisand cea mai ofensata nuanta de rosu.

Omul m-a urmarit mergand pana la locul meu inainte sa mearga in cabina pilotului.

"Mi-a luat cineva lucrurile?" am intrebat eu.

Agentul Cullen m-a privit curios.

"Ai spus ca vom discuta mai mult despre asta in avion." am spus, jucandu-ma cu o suvita din parul meu saten ondulat. "De ce nu am avut voie sa merg acasa dupa lucrurile mele?"

Asta nu avea sens pentru mine. Chiar daca se presupunea ca sunt o persoana noua, inca aveam nevoie de imbracaminte. Nu puteam purta hainele acestea pe toata durata sederii noastre. Nici macar nu eram sigura cand aveam voie sa ma intorc

"Nici macar n-o sa astepti sa fim in aer inainte sa incepi sa ma interoghezi?" a ranjit el.

Zborul dura cel mult doua ore. Aveam nevoie de raspunsuri. Asta era cel mai simplu, sau cel putin asa credeam.

"Nu." am spus eu, impresionata de cat de ferma a sunat vocea mea. "In plus, eu nu interoghez. Tu esti agentul CIA."

A ridicat o spranceana, clar surprins de raspunsul meu apoi buzele sale s-au ridicat in acel zambet strengar al lui.

"Nici eu nu interoghez." a spus el, parand amuzat. "Nu e departamentul meu."

Mi-am ingustat ochii la el. Incerca doar sa ma distraga de la intrebarea mea anterioara. Era chiar atat de rau?

"De ce nu am avut voie sa merg acasa sa-mi iau lucrurile?" am intrebat din nou.

El a oftat.

"Nu o s-o lasi balta, nu-i asa?" a intrebat el.

Nu a sunat furios, doar trist.

Mi-am scuturat capul.

"CIA a vazut pe cineva urmarindu-ti apartamentul in ultimele trei zile. Sunt inca acolo."

Sangele mi-a parasit fata. Erau deja acolo. Imi urmareau casa. Ma asteptau.

"Jacob?" am soptit eu, fortandu-ma sa pun intrebarea.

Mi-a examinat fata pentru un moment inainte sa expire adanc.

"Nu." a spus el. "Dar credem ca a fost unul din colegii lui."

N-am spus nimic. Nu aveam ce sa spun.

"Iti putem lua haine noi din Forks." a spus el bland iar eu am incuviintat amortita. "Orice ai nevoie."

"De ce Forks?" am intrebat, continuand cu lista inainte sa am timp sa ma gandesc la cineva furinsandu-se pe langa casa mea. "Ai spus ca l-ati ales din mai multe motive. Care sunt acelea?"

"Esti destul de minutioasa." a remarcat el.

Eu doar am ridicat din umeri.

"Primul motiv este pentru ca e un oras mic pe care cu greu il stie cineva si cu atat mai putin nu s-ar gandi sa caute acolo o persoana disparuta."

Am incuviintat din cap.

Avea destul de mult sens.

"Si celelalte?" l-am indemnat eu.

A oftat.

"Am crescut acolo. Sunt familiarizat cu el deci avem bonusul...avantajul de teren, Daca cineva se gandeste sa te caute acolo va fi usor de pacalit oricine e nou. Oricine e dubios."

M-am incruntat.

"Am crezut c-ai spus ca nimeni nu ma va gasi acolo." am obiectat eu.

El a incuviintat din cap.

"Sunt sigur de asta. Doar acoperim toate posibilitatile."

"Altceva?" am intrebat.

El a facut o grimasa dar a disparut atat de repede incat m-am intrebat daca intr-adevar vazusem asta.

"Familia mea inca locuieste acolo." a spus el, privindu-ma cu coltul ochiului.

"Povestea noastra de acoperire este ca ii vizitam dupa luna de miere."

"Ce?" am exclamat eu.

Acum trebuia sa-i pacalim intreaga familie?

"Dar ei nu-si vor da seama ca ceva e in neregula cand iti faci aparitita casatorit cu cineva pe care ei nu l-au cunoscut inainte?" am intrebat.

Incepeam sa-mi fac griji ca nu gandisera lucrurile in totalitate asa cum crezusem la inceput. Mi-au vazut vreodata abilitatile actoricesti? Avea sa fie suficient de greu sa pacalesc strainii. Acum trebuia sa ma prefacin fata oamenilor care-l cunosteau cel mai bine!

"M-am gandit la asta." m-a asigurat el iar eu m-am uitat la el sceptica.

Ma intrebam ce avea planuit pentru aceasta mica situatie.

"Recunosc ca va parea putin ciudat." a fost el de acord. "Dar nu i-am mai vazut de cel putin un an."

Mi-am ridicat o spranceana, intrebandu-ma ce ar putea tine pe cineva departe de familie pentru un an. Nu mi-am permis sa ma gandesc la familia mea-la mama mea si la tatal meu si la Phil. Nu m-am lasat sa ma intreb candaveam sa-i mai vad daca aveam sa-i mai vad vreodata.

"Slujba mea nu prea ofera timp de vacante." a ridicat el din umeri, parand sa stie incotro ma purtau gandurile.

"Ce cred ei ca faci?" am intrebat, stiind ca deschideam subiectul dar incapabila sa-mi ascund curiozitatea.

"Ei cred ca sunt chirurg intr-un spital din Chicago."

Am ras. Nu puteam sa ma abtin. Era prea departe de adevar.

"Ce nobil din partea ta." am ranjit eu.

M-a privit cu dispret.

"Chiar am mers la o scoala medicala, daca vrei sa stii."

Ceva din vocea lui m-a facut sa ma opresc din ras si sa imi indrept spatele pe fototliu.

M-a privit, ca si cum dezbatea daca ar trebui sa intre in amanunte. Nu mi-am intors privirea, incercand sa-l determin sa cotinue fara sa trebuiasca sa-i cer asta direct.

"Cand esti chirurg, sau doctor de orice fel, ai sansa de a salva vieti." a inceput el. "Asa am fost invatat, si asta e meseria tatalui meu. Dar nu joci niciun rol in viata persoanei respective."

S-a incruntat, concentrandu-se pe un loc intamplator de peste capul meu.

"Inlaturi orice durere poti-scoti un glonte, trantezi pe cineva cu cancer de plamani. Asta nu inseamna ca tanarul va fi in siguranta de pericolele vietii dupa ce pleaca. Nu inseamna ca persoana cu cancer de plamani se va lasa de fumat. Respect toti doctorii. Sunt...nobili, asa cum ai spus tu. Dar simt ca astfel pot creste durata vietii unei persoana, nu doar s-o prelungesc. In plus..."

A facut o scurta oprire iar eu mi-am unit sprancenele, asteptand ca el sa continue. Dar n-a facut-o.

A oftat, uitandu-se in jos la mainile sale.

"Pur si simplu simt ca am un impact mai mare pe aceasta cale."

Voiam sa aud ce altceva mai urma sa spuna. Voiam sa continue, dar privirea trista din ochii sai m-a facut sa-mi tin intrebarile.

"Ma bucur ca ai facut-o." am spus incet. "Ca ai ales slujba asta, da."

Daca nu ar fi ales profesia aceasta probabil ca as fi fost in afara apartamentului meu acum.

M-am cutremurat, incercand sa nu ma gandesc despre cat de reala era aceasta posibilitate.

A fost liniste pentru un timp in care amandoi ne gandeam al probleme, si la pierderile din viata, si toate obstacolele pentru care trebuia sa trecem. Ei bine, eu cel putin la asta ma gandeam.

"Deci nu i-ai mai vazut de un an." am spus, rupand tacerea atunci cand gandurile mele au devenit prea greu de indurat.

"Si acum? Doar valsezi acasa cu noua ta mireasa?"

Am simtit o imnujorare usoara pictandu-mi obrajii.

El s-a uitat in sus, parand luat prin surprindere-ca si cum l-as fi trezit dintr-un vis sau o amintire indepartata.

"Le spunem ca ne-am logodit acum ceva timp si nu voiam sa le spunem pana nu-i puteam vizita si sa le impartasim personal vestile bune. Dar apoi ai decis ca voiai o nunta mica, fara agitatie, fara stres, asa ca am terminat mergand in Vegas." a explicat el usor.

"Planuiam o nunta mare si frumoasa, bineinteles. Doar ca asta a parut mai usor si totul a fost foarte brusc odata ce am decis."

S-a uitat in sus la mine, cu un ranjet usor pe buzele sale lucioase.

"Am venit sa le dam vestile bune de indata ce am petrecut cateva nopti in luna noastra de miere, desigur."

Am rosit, o imbujorare lovind-o pe cealalta.

"Vom sta cu familia mea cateva zilem apoi vom da peste cea mai fermecatoare casa. Va trebui s-o cumparam, bineinteles, pretinzand ca e perfecta. Vor fi cu totii atat de fericiti ca am decis sa ne mutam acolo ca nu ne vor pune intrebari despre vizita noastra neasteptata sau mariajul surpriza."

Am ridicat o spranceana.

"Te-ai gandit la toate." am spus, usor impresionata.

El a incuviintat din cap, zambind.

"Ma bucur ca esti de acord."

S-a lasat pe spate in fotoliu, inchizandu-si ochii si strangandu-si mainile sub cap.

"In plus, Chicago nu e locul in care sa iti intemeiezi o familie."

Gura mea s-a deschis. Stiam ca el doar incerca sa obtina o reactie, sau poate sa-si intre in rol. Poate doar imi spunea ce avea de gand sa spuna familiei sale astfel inct sa fiu pregatita si sa nu am aceasta reactie atunci... dar inca m-a luat prin surprindere.

M-am uitat in jos la mainile mele pana cand n-am mai simtit caldura radianta a imnujorarii din obrajii mei.

Inelul meu stralucea in lumina soarelui care trecea prin fereastra unde perdelele catifelate erau trase. Parea atat de nepotrivit pe degetul meu. Nu fusesem niciodata interesata de casatorie sau nunti, ceea ce era un alt motiv pentru care aceasta noua identitate mi se parea atat de bizara. Trebuia sa le recunosc meritele. Nimeni care ma cunostea nu ar fi cautat o femeie maritata.

Inelul era chiar frumos totusi. Era putin prea extravagant pentru gustul meu dar nu-i puteam contesta frumusetea. Era elegant si in ciuda picaturii de extravaganta nu era tipator. Era aur alb cu un rand de mici diamande rotunde pe fiecare parte. Apoi in centru era un diamant mai mare, patrat,ridicat fata de celelalte.

"Probabilar trebui sa ne acordam un timp ca sa ne cunoastem mai bine."

M-am uitat in sus la agentul Cullen care ma privea, cu o urma de amuzament infrumusetandu-i trasaturile.

M-am imbujorat, intrebandu-ma de cat timp ma cerceta in timp ce-mi examinam noul inel.

"Pana la urma se presupune ca suntem casatoriti." a spus el.

Am incuviintat din cap.

"Tu primul." am bolborosit eu.
In general nu as fi ratat ocazia sa pun intrebari, mai ales cand insemna sa raspund la el in loc de asta. Uram sa fiu in centrul atentiei. Dar ma temeam ca eram prea agitata pentru a veni cu vreo intrebare buna.

"Numele tau e Bella?" a inceput el.

Am incuviintat din cap.

"Care e al doilea nume al tau?"

Am facut o grimasa iar el a chicotit.

"Cred ca e ceva ce un sot ar sti."

Am oftat, dandu-ma batuta.

"Marie."am rosit eu.

El a ranjit.

"Ce e in neregula cu Marie?" a intrebat.

Am ridicat din umeri.

Isabella Marie Swan. Pur si simplu suna atat de maiestuos iar eu eram atat de...deloc asa. Eram eu. Eram doar Bella.

"Nimanui nu-i place al doilea nume, nu?" am intors-o eu.

"Isabella Marie Cullen." a spus el, incercand. "De fapt,imi place."

Mi-am blestemat corpul tradator in timp ce alta imnujorare mi se intindea pe fata si inima mi-a luat-o razna.

"Care e al doilea nume al tau?" am intrebat eu apoi m-am incruntat.

"Stai. Care e primul tau nume?"

A ras.

"Edward." a spus el. "Edward Anthony Cullen."

Am zambit. "Imi place."

De asemenea imi placea ideea de a-l striga pe nume in loc de agentul Cullen. Suna prea formal. In ultimele luni fusesem in compania mai multor agenti CIA decat puteam numara si niciodata nu ma deranjase ca nu le stiam numele dar imi placea ca ajunsesem sa-l stiu pe acesta. Edward.

"Ti se potriveste." am decis eu.

El a ranjit.

"Doar nu ma striga Eddie." m-a avertizat el. "Urasc asta."
Am chicotit, intrebandu-ma cine il striga asa.

"Nu ti-ai lasa nici sotia sa te strige Eddie?" l-am intrebat eu.

Si-a scuturat capul, privindu-ma jucaus.

"Nici macar pe sotia mea." a spus el ferm. "Familia mea si-ar da seama imediat ca ceva e in neregula daca te las sa-mi spui Eddie."

Am ras.

"Fara porecle." am spus. "Am inteles."

El a zambit superior.

"Poreclele sunt in regula. Doar ca nu Eddie."

Am ridicta o spranceana in semn de intrebare.

"Pentru inceput," a spus el, aplecandu-se spremine usor cu o stralucire tachinanta in ochi. "Dulceata, draga, scump, iubire... Astea sunt toate de asteptat."

Mi-am rotit ochii desi stomacul meu dansa la apropierea lui. Nu, m-am dojenit eu. El e agentul CIA care te tine in viata. Nu ti se pot aprinde calcaiele dupa el. Iti amintesti ce s-a intamplat ultima data cand ti-ai permis sa te incurci cu cineva?

Aproape ca am tresarit la acest gand. Nu, nu mi se aprindeau calcaiele dupa agentul Cullen, am decis. Stomacul meu doar reactiona la zborul cu avionul.

"Astea nu sunt porecle. Acestea sunt termeni de afectiune," am clarificat eu.

Si-a strans buzele gandindu-se, apoi a zambit.

"OK, presupun ca ai dreptate. Fara porecle. Termenii afectivi sunt in regula oricum."

Mi-am rotit ochii din nou, amintindu-mi sa nu ma gandesc ce termen avea el sa foloseasca.Daca avea.

"Care e hobby-ul tau favorit?" a intrebat el, din fericire schimband subiectul.

"Cititul." am spus fara sa fie nevoie sa ma gandesc la asta.

Adoram sa citesc. Intotdeauna fusese asa. Cand tpate prietenele mele cumparau rochii noi, eu de obicei ma ascundeam in librarie.

"Interesant." a murmurat el.

Am ridicat o spranceana dar nu eram capabila sa intreb care crezuse el ca era hobby-ul meu pentru ca el deja pregatise urmatoarea intrebare.

"Cartea preferata?"

Mi-am muscat buza, incercand sa ma decid intre cele doua favorite ale mele.

"La rascruce de vanturi." am spus eu in final.

El a facut o grimasa si eu l-am plesnit peste mana.

"Ce e in neregula cu La Rascure De Vanturi?" am intrebat indignata, ignorand electricitatea care mi-a strapuns degetele cand i-am atins bratul de otel.

"Nimic." a spus el, neconvingator insa. "Presupun. Cred doar ca ar fi o poveste mai buna daca amandoi ar avea o calitate care sa compenseze."

M-am incruntat.

"Cred ca asta e cheia." l-am contrazis eu. "Iubirea lor e calitatea care compenseaza."

I-a luat un moment sa cugete la asta.

"Presupun ca iti pot vedea punctul de vedere." a cedat el.

Am ranjit, simtindu-ma victorioasa.

"Care e cartea ta favorita?" am intrebat eu.

"Dracula." a spus el fara ezitare.

"De ce?" am intrebat curioasa.

Si a continuat asa pentru tot restul calatoriei. Edward si cu mine punandu-ne intrebari pentru a ne cunoaste mai bine, facand pauze doar cand voiam sa dezbatem ceva. Am discutat despre familie, frati si surori, animale favorite, filme favorite, cei mai buni prieteni.

Era destul de increzatoare in legatura cu pretinsul ca eram sotia lui, sau cel putin cu pretinsul ca il stiam de mai mult de cateva ore de cand decolasem.

Dar apoi a spus, "Si cum te-am cerut in casatorie?"

"Ce?" am intrebat eu, total prinsa cu garda jos.

El a ridicat din umeri.

"Mama si surorile mele vor vrea sa auda povestea." A ridicat din nou din umeri. "Va fi de ajutor daca avem povestile potrivite."

Mi-am muscat buza, gandindu-ma. Niciodata nu-mi imaginasem cererea perfecta in casatorie sau ceva de genul. Nu fusesem niciodata asa romantica. In plus, el se presupunea ca ma ceruse in casatorie. De ce trebuia sa ma gandesc eu la ceva?

"Nu stiu." am bolborosit eu. "Ai spus, 'te casatoresti cu mine'?"

Desigur ca pana si eu stiam ca asta era vag si nici macar romantic. Chiar si eu. Bella Swan, ma puteam la lucruri mai dulci, acele lucruri pe care orice fata vrea sa le auda pentru a se simti speciala. Dar stiam ca viata nu era asa deci am incercat sa nu ma concentrez pe asta. In plus, niciodata n-as fi putut sa-i spun acele lucruri lui Edward.

Obrajii imi ardeau chiar si doar la gandul de a-i spune acele lucruri. Mai ales cand ar fi insemnat sa-i spunem familiei lui ca el mi le-a spus mie.

Edward a ras batjocoritor.

"Ce?" am intrebat eu, putin ranita.

M-a privit sceptic.

"Unde eram?" a intrebat el.

Am ridicat din umeri, imbujorarea mea intensificandu-se.

"Nu stiu...cina?"

Nu acolo au loc majoritatea cererilor in casatorie? Putea fi romantic. Putea fi un mic bistro cu lumina discreta si o carare de petale de trandafiri. Putea sa cada intr-un genunchi si...eibine, sa ma intrebe.

Se uita la mine ca si cum imi crescuse un al doilea cap.

"Niciodata nu te-as cere in casatorie asa." A spus el indignat.

M-am incruntat.

"Asa cum?" am intrebat eu.

De fapt incepuse sa-mi placa ideea mea. Mie mi se parea destul de romantic.

El si-a scuturat capul.

"Crede-ma, surorile si mama mea nu vor fi satisfacute cu o cerere in casatorie care include cina intr-un restaurant public fara valoare sentimentala si un simplu 'te casatoresti cu mine'."

Mi-am incrucisat bratele pe piept.

"Si ce sugerezi atunci?" am intrebat, putin mai taios decat intentionasem dar el imi ceruse parerea pana la urma.

Asta era ideea mea de cerere in casatorie falsa, la naiba!

"Edw..."

A ridicat o mana, incruntandu-se.

"Lasa-ma un moment." a spus. "Ma gandesc."

Mi-am rotit ochii.

M-am afundat mai tare in fotoliul meu, lasandu-mi capul usor pe spate in timp ce-mi tineam ochii pe el cat asteptam.

Sprancenele sale s-au unit si buzele sale au format, ca sa fiu sincera, o bosumflare extrem de atractiva in timp ce se gandea. Apoi ochii lui s-au luminat si a ranjit.

"Gata." a spus el, parand increzut.

Mi-am rotit ochii. Asta parea un nou obicei.

"Bine..." l-am indemnat eu.

"Nu te-as cere intr-un restaurant." a spus el. "Poate functiona pentru unii oameni dar nu pentru mine. As vrea ceva mai privat unde sa-mi pot descarca sufletul fara audienta, sa ma concentrez doar asupra ta. Ti-as face o cina draguta gatita acasa, favorita ta acum ca stiu ca este ravioli cu ciuperci."

Am ridicat o spranceana.

"Chiar gatesti?"

Mi-a aruncat o privire.

"Da, pot." a raspuns, parand usor ofensat. "Deci ti-am gatit ravioli cu ciuperci si era deja in curs de preparare inainte sa ajungi tu. Era muzica lenta, lumanari, si vin- pe care il preferi in defavoarea sampaniei."

Asta fusesem una din intrebarile pe care mi le pusese dupa ce am refuzat un pahar de sampanie. Dar eram putin surprinsa ca isi amintise.

"Nu as banui nimic de indata ce as intra?" am intrebat. "Cu toata muzica, lumanarile si vinul?"

Am zambit increzuta.

Si-a scuturat capul.

"Sigur ca nu. Cinam la mine in fiecare vineri seara." a spus el, sunand atat de serios ca aproape ma convinsese.

"De ce ai accepta o cerere in casatorie de la un barbat care doar face un gest romantic astfel incat sa te poata cere?"

Mi-am coborat privirea repede, jucandu-ma cu degetele. Jacob nu fusese niciodata atat de romantic. Spusese odata ca daca l-as lasa sa ma ceara in casatorie, ar face-o prin panoul cu scorul de la un meci de baseball. Presupun ca ar fi mers. Dar niciodata nu ma incalzise in interior. Poate pentru ca nu-mi placuse niciodata baseballul. Nu intelegeam regulile. Nu ma gandisem niciodata prea mult la asta pentru ca stiam amandoi ca el cerandu-ma pe mine in casatorie nu avea sa se intample. Nu pentru ca el nu ar fi facut-o cu pentru ca eu nu voiam ca el s-o faca. Nu parea in regula.

"Cum spuneam," a continuat el. "Astept pana terminam cu cina apoi ma ridic de la masa si te invit la dans."

Am facut o grimasa.

"Urasc dansul." am spus. "Il urasc."

"Bine." a oftat el, rotindu-si ochii. "Strang masa si aduc desertul..."

"Inelul e in prajitura?" am ghicit eu.

"Bella!" a gemut el exasperat.

Mi-am ridicat mainile in aer.

"Scuze." am murmurat. "Scuze. Deci aduci desertul..."

El a incuviintat.

"Da. Este..."

S-a incruntat.

"Care e desertul tau favorit?"

Am zambit superior.

"Deci acum am voie sa vorbesc?"

El doar m-a privit, asteptand raspunsul meu in timp ce eu chicoteam.

"Bine." m-am potolit eu. "Tort cu branza si cirese."

A zambit.

"Si al meu." a ranjit el. "Deci avem tort cu branza si cirese iar apoi mentionez ca am un cadou pentru tine."

M-am incruntat, pe de o parte pentru ca numai mentionand cadourile ma facea sa ma crispez, chiar daca erau imaginare. Si pe de alta parte pentru ca gresisem si nu parea ca ascunsese inelul in tortul imaginar cu branza si cirese.

"Te fac sa te asezi pe canapea langa seminei si dau muzica mai incet in timp ce-ti inmanez cadoul impachetat."

S-a oprit ca si cum se gandea ca urma sa-l intrerup din nou iar eu l-am privit, incercand sa grabesc povestea. De fapt eram cam nervoasa si entuziasmata sa aud sfarsitul, cum ma cerea, oricat de lipsit de sens era.

"Despachetezi cutia si gasesti o noua copie a cartii tale preferate - La Rascruce de Vanturi. Iti explic ca te-am vazut citind-o de atatea ori si ca parea ca te pierzi in ea."

A zambit superior.

"Esti desigur foarte entuziasmata de noua ta carte dar inainte sa o pui jos si sa ma imbratisezi sau sa incepi s-o citesti eu iti cer imediat sa te uiti la primacoperta. Acolo mi-am deschis sufletul in fata ta scriind in interiorul copertii cartii tale preferate."

Mi-am zimtit gura deschizandu-se.

Si dupa ce iti ridici privirea de la inscriptia mea, eu sunt in genunchi, tinand inelul."

A facut semn din cap spre inelul pe care il purtam acum si am simtit din nou imbujorarea si focul din obrajii mei dar nu ma puteam gandi la altceva in momentul acela care sa nu-l includa pe Edward.

S-a aplecat usor spre mine, cu acea privire intensa in ochi din nou si delicat mi-a dat o suvita din parul meu dupa ureche.

"Apoi spun," a soptit el. "'Te iubesc, Isabella Swan, si te voi iubi mereu, in fiecare zi din eternitate. Imi faci onoarea de a deveni sotia mea?'"

Am inghitit greu, incapabila sa mai spun ceva.

Edward a ranjit, parand de departe mandru de el insusi.

"Si evident ca ai acceptat." a ranjit din nou, ridicandu-si sprancenele.

Si-a luat mana de unde alunecase pe fata mea si s-a pus din nou in locul sau.

Am clipit, amintindu-mi ca nu respiram. Am respirat adanc si am inceput sa vad buline.

"S-si asta merge, presupun." am murmurat eu, incercand sa par nonsalanta.

El a chicotit.

"Ma bucur ca esti de acord." a spus increzut.

Avionul a inceput sa coboare iar el a privit pe fereastra.

"Acum, esti gata sa-i convingi?"

Eram in asa o belea...
____
Aici e si al doilea capitol. Sper sa imi scuzati intarzierea,dar cu scrisul la celelalte doua ficuri si avand in vedere cat de lungi sunt capitolele...se subintelege ;)
Read and comment! :*:*

luni, 18 ianuarie 2010

Capitolul 1

-BPOV-

Billy Blaque fusese condamnat la inchisoare pe viata. Nu ar fi trebuit sa fie o surpriza atat de mare, dar nu puteam trece peste faptul ca se terminase.

Cosmarul ce imi condusese viata in ultimul an luase sfarsit. Depusesem in sfarsit marturie si poate acum ma puteam simti in siguranta.Poate acum eram capabila sa-mi scot imaginea aceea din cap.

Am oftat, aerul iesind intr-o expiratie subreda.

Nu. Stiam ca imaginea aceea, amintirea acelei nopti, nu avea sa dispara niciodata. Nu uiti niciodata prima data cand vezi pe cineva murind.

"Iti multumim pentru marturie", a spus avocatul in costum scump.

Am incuviintat din cap, abia acum realizand ca fusesem pierduta in distanta.

"Serios. Am incercat sa-l aducem pe domnul Blaque dupa gratii de ani de zile."

Am inghitit peste nodul din gatul meu care aparea de fiecare data cand ma gandeam la celelalte...crime pe care le comisese.

Imi amintesc de prima data cand am realizatca aceasta nu fusese prima oara cand omorase un om. Tot acest avocat imi spusese. Asa ma convinsesera sa depun marturie. Inainte de asta fusesem prea speriata, dar sa stiu ca mai facuse asta inainte m-a facut sa ma gandesc ca avea sa continue s-o faca si pe viitor. Nu aveam sa mai fiu niciodata capabila sa traiesc cu mine insami daca asta s-ar fi intamplat din nou doar pentru ca ma temusem prea mult pentru propria-mi viata.

"Pot sa merg acasa acum?"am intrebat eu slab.

Nu mai voiam sa ma gandesc la asta. Nu fusesem capabila sa ma gandesc la altceva pentru un an pana acum.

Avocatul a incuviintat.

"Desigur, domnisoaraSwab." Mi-a zambit amabil, apoi s-a intors si a plecat.

Iar eu eram libera sa ma intorc acasa.

Mi-am luat poseta de pe banca de lemn de langa mine si m-am ridicat in picioare, uitandu-ma in jurul salii de judecata acum goala.

Puteam lasa asta in urma mea. Puteam. Puteam sa merg mai departe.

O voce cicalitoare din mintea mea ma batjocorea, intrebandu-ma cum credeam ca eram capabila sa trec peste asta cand eu nici nu-mi puteam gasi curajul de a parasi sala de judecata.

"Pot", mi-am soptit mie insami.

"Domnisoara Swan?"

M-am intors,inima mea reactionand asa cum facea de fiecare data ca atunci cand cineva se apropia de mine fara sa ma avertizeze.

Dar era doar agentul Peterson, un om scund care lucra pentru CIA. Fusese solicitat pentru acest caz cu ani in urma cand au aflat pentru prima data de crimele lui Billy dar nu fusesera capabili sa gaseasca pe cimeva care sa accepte sa depuna marturie... pana la mine. Nu mai e nevoie sa spun ca fusesra foarte fericiti sa ma ajute cu orice aveam nevoie din moment ce eu ii ajutam pe ei sa puna capat in sfarsit acestui caz.

"Da?" am intrebat, zambind cat de mult puteam s-o fac cu stresul coplesitor al acestei zile, vazandu-l pe Billy. Vazandu-l pe Jacob. Trebuind sa retraiesc acea noapte din nou in timp ce repetam curtii. Ei bine,doar stresul ultimului an din viata mea.

"V-ati descurcat bine,domnisoara Swan." mi-a spus el. "Totul a mers perfect. Exact cum am discutat."

Am incuviintat din cap, amintindu-mi nenumaratele ori cand el a insistat asupra ce aveam sa spun astazi. Cel putin am fost bine pregatita.

"Va simtiti bine?" A intrebat el, privindu-ma cu ochi banuitori.

Banuiesc ca daca as fi putut vedea prin ochii lui as fi vazut femeie frageda de 21 de ani, o nuanta de gri de la nervi si de la privarea de somn a ochilor mei fara viata cu cercuri intunecate sub ei.

"Sunt bine." Am spus, incercand din greu sa sune linistitor. Nu trebuia sa se ingrijoreze in privinta mea. Isi facuse datoria asigurandu-se ca eram in siguranta in saptamanile de dinaintea procesului cand Billy aflase cumva ca eu aveam sa depun marturie.

El s-a incruntat iar eu mi-am blestemat competentele mele actoricesti.

"Sunt doar obosita si putin nervoasa." Am spus sincer.

Bine, eram ceva mai mult decat putin nervoasa, dar el probabil stia asta oricum.

"Vreau doar sa merg acasa."

Aproape am zambit la gandul unui dus cald si a patului meu moale. Acolo voiam sa stau pentru tot restul zilei.Saptamanii. Daca ma gandesc mai bine, nu pot sa stau in pat toata viata?

Agentul Peterson si-a apucat neindemanatic gulerul, tusind usor.

"In legatura cu asta.."

Mi-am ingustat ochii, stiind ca asta nu ducea la nimic bun.

"Nu credem ca ar trebui sa mergi acasa."

"Ce?!" Am exclamat eu, mai tare decat intentionasem.

Aveam nevoie sa merg acasa! Imi facusem datoria. Depusesem marturie. Acum voiam doar sa incerc sa-mi vad de viata mea cat mai bine.

A dat din cap cu regret, cu o expresie simpatica pe fata.

"Vom discuta despre asta in detaliu mai tarziu dar acum trebuie sa vii cu mine."

Am simtit lacrimile adunandu-se in ochii mei si ma durea gatul in timp ce mai uitam la el rugator.

"Vreau doar sa trec peste asta." Am spus eu jalnic. "Vreau sa uit ca acest ultim an a existat vreodata."

Agentul Peterson a zambit trist.

"Imi pare rau, domnisoara Swan." A oftat, intinzandu-se dupa cotul meu. "Dar acum siguranta ta e scopul nostru principal."

***

Intotdeauna e un SUV negru. Nu stiu de ce. Poate CIA are un parteneriat cu GMC.

Un alt agent CIA astepta in spatele SUV-ului4 si eu i-am zambit in timp ce ma taram langa el, dupa instructiunile agentului Peterson.

El nu a spus nimic. Si nu mi-a raspuns la zambet.

"Unde mergem?" Am intrebat dupa ce am condus un moment.

Agentul Peterson era singurul care-mi putea raspunde din moment ce omul de langa mine ramanea la fel de tacut.

"Ne temem ca ati putea fi in pericol, domnisoara Swan. Am venit cu o idee pentru a va tine in siguranta."

Inca nu raspunsese intrebarii mele directe dar il atentionasem asupra acestui lucru pentru ca eram blocata pe partea in care spusese ca eram in pericol.

"Ce?" am intrebat. " Dar cum? Billy e in arest. Va sta in inchisoare pentru tot restul vietii lui."

Palmele incepusera sa-mi transpire in timp ce vorbeam, vocea imi tremura din cauza panicii. Desigur ca stiusem ca eram in pericol inainte, cand Billy era liber. Defapt, fusesem sub protectia martorilor o vreme inainte de proces. Dar de ce as mai fi fost in pericol acum?

"Vom discuta asta in detaliu mai tarziu, desigur." A spus el secretos.

M-am incrunat, muscandu-mi buza nervoasa.

"De ce nu-mi poti spune?" Am intrebat eu, luptandu-ma cu nevoia de a privi peste umarul meu.

"Ce se petrece?" Ce stii tu si eu nu?"

L-am vazut pe agentul Peterson presandu-si buzele impreuna in oglida retrovizoare si m-am incruntat.

"Unii oameni nu sunt tocmai fericiti ca domnul Blaque a primit ce merita." A spus agentul de langa mine, vorbind pentru prima data.

Sangele mi-a inghetat.

Desigur. Billy (BB) Blaque era un om foarte respectat in lumea crimelor. Avea multi "prieteni" credinciosi care eram sigura ca nu vedeau sentinta data lui Billy potrivita sau meritata, ci ca fiind din vina mea.

"Oh, Doamne!"

Nici macar n-am realizat ca acele cuvinte iesisera din gura mea pana ce agentul Peterson nu mi-a raspuns la ele.

"Va vom proteja, domnisoara Swan. Va promit."

Am clipit peste lacrimi si am incuviintat din cap.

Puteam doar spera ca era o promisiune pe care o puteau tine.

***

"Stim ca va fi greu." A inceput agentul Peterson iar eu imi muscam buza, gustand sangele pe masura ce penetram pielea.

Stateam in camera alba, complet goala exceptand o masa din otel inoxidabil si un scaun.

Stateam pe scaunul mentionat si agentul Peterson statea in fata mesei. Celalalt agent nu spusese niciun cuvant din masina, dupa care a ramas nemiscat in fundal.

"Dar credem ca cel mai bun lucru pe care ar trebui sa-l facem intr-o situatie de asemenea magnitudine e sa te mutam intr-o noua locatie. Sa-ti asumi o noua identitate. Un proaspat inceput."

"Cel putin pana ne asiguram ca Jacob Blaque nu va mai fi o amenintare." A mormait el, incruntandu-se.

Mi-am amintit gandurile mele de mai devreme, din masina. Oare Jacob avea sa vada asta ca fiind vina mea? Desigur ca da. Avea sa caute razbunare? N-am nicio idee.

"Crezi ca Jacob ar veni dupa mine?"Am intrebat eu.

Ma rodea pana si sa-i spun numele. Nu voiam sa ma cred ca Jacob m-ar rani. Dar nu vrusesem sa cred nici ca tatal lui era un lord de crima organizata. Cel mai cautat criminal in ultimii 10 ani.

Agentul Peterson s-a uitat la mine, cu expresia banuitoare, apoi a oftat.

"Nu stim". A admis el. "Avem motiv sa credem ca da. Dar asta e mai mult o presupunere."

Nu stiam ce sa spun. Doar stateam acolo in acea micuta camera alba, multe etaje sub cartierul general CIA, intrebadu-ma cum devenise asta viata mea.

"Sunt altii despre care trebuie sa ne facem griji chiar daca baiatul Blaque nu face nicio miscare."

Am incuviintat din cap, cu pieptul contractandu-se.

Celuilalt agent, cel care a ramas tacut, trebuie sa i se fi facut mila de mine pentru ca a pasit in fata foarte putin.

"Vom avea un agent cu tine tot timpul." M-a asigurat el.

"Vei fi in siguranta cu agentul Cullen." A promis agentul Peterson, incuviintand din cap ferm convins.

Nu simteam ca toate aceste consolari erau sincere. Nici macar nu-i cunosteam pe acesti oameni si trebuia sa le incredintez viata.

Mi-am muscat buza, uitandu-ma intre cei doi barbati.

Chiar nu aveam alte optiuni. La asta se rezuma totul.

Am inspirat adanc si am incuviintat din cap, usurarea inundandu-le fetele.

"Care e planul?" Am intrebat, sperand sincer ca aveau un plan.

Cel mai scund dintre cei doi agenti a aruncat un plic peste masa de metal pentru mine.

"Ai auzit vreodata de Forks?" A intrebat el.

"Ca furculite(forks) si linguri?" Am intrebat eu confuza.

De ce vorbeau despre vesela? Jacob isi putea face planuri chiar acum!

Agentul a chicotit.

"Nu." A spus el, scuturandu-si capul."Ca Forks, Washington."

Nu auzisem de el. Dar dupa ce m-am gandit pentru un moment, am decis ca nu conta unde ma trimiteau oricum.

M-am uitat in jos la masa, jucandu-ma cu marginea plicului.

"Astea sunt lucruri care sa te ajute cu povestea de acoperire." A spus agentul Peterson folositor, evident intrerupand ignoranta si curiozitatea mea.

"Licenta, pasaport, verigheta. Avem chiar si un nou certificatde nastere." Ochii lui straluceau cu entuziasm in timpce vorbea despre realizarile lor.

"Asteapta."

Mi-am ridicat incet capul pentru a ma uita la el. Trebuie sa fi auzit gresit.

"Repeta." Am spus eu tensionata.

"Oh. Am facut un nou certificat de nastere. Stii tu, cu un nume noi si un..."

"Nu." L-am intrerupt. "Nu asta."

S-a uitat prin camera nervos, tragand de guler.

"Pasaport?" A presupus el timid intr-un fel care facea evident faptul ca stia exact despre ce vorbeam.

Mi-am ingustat ochii la el. Dupa tot ce traisem recent, cel putin puteau sa fie directi cu mine.

Agentul Peterson a oftat.

"Verigheta." A spus el monoton.

Ritmul inimii mele a crescut si ochii mei jucau nervos.

"Cine? Ce?...Nu inteleg." Am spus eu in sfarsit.

"Vei trece drept sotia agentului Cullen." A spus el cu vocea nu-insista-noi-stim-mai-bine.

"Toate documentele tale spun domnisoara Isabella Swan. Te lasam sa-ti pastrezi prenumele pentru ca este destul de comun si credem ca oricine te va cauta, ar cauta o femeie singura. In plus, sansele ca cineva sa caute in Forks sunt de la slabe la nule."

Eu doar stateam acolo, cu gura cascata la el.

Nu ma puteam preface ca eram sotia altcuiva! Nici macar nu stiam cine era acest agent Cullen. Si nu stiam nimic despre viitoarea mea casa sau chiar cine se presupunea ca sunt acum.

Totul in viata mea se schimbase in ultimul an, facandu-ma sa ma simt ca si cum eram in una din acele curse din parcul de distractii care mereu imi faceau stomacul slab sa protesteze.

Si acum plangeam. Plangeam pentru omul caruia i se luase viata in urma cu un an. Plangeam pentru dragostea pierduta. Plangeam pentru ca nimic nu e ceea ce pare. Si plangeam pentru ca in viata, la fel ca in cursa din parcul de distractii, adesea nu ai niciun control asupra rasucirilor si intoarcerilor. Trebuie doar sa inchizi ochii si sa speri ca ajungi la final nevatamat.

Eram vag constienta de prezenta agentului Peterson si a celuilalt agent tacut care incerca sa ma consoleze cat mai putea.Am incercat sa ma opresc. Am reusit pentru ca era jenant sa plang in fata acestor doi oameni. Dar disperarea din plansetul meu era prea intensa pentru a fi controlata.

In loc de asta, mi-am strans ochii in jurul lacrimilor care se rostogoleau in jos pe obrajii mei si am asteptat.

"Ce se petrece aici?" A intrebat cineva cu asprime intr-o voce catifelata care nu apartinea niciunuia dintre agenti.

Oricat de curioasa eram sa vad cine era noua prezenta din camera, era mai importanta jena si mi-am tinut ochii inchisi, dorindu-mi ca ei toti sa dispara.

"Nu stim." A spus agentul Peterson, sunand nervos. "Discutam povestea ei de acoperire si ea doar... a inceput sa planga."

Am auzit pasi dar inca nu am deschis ochii.

"Stiam eu ca e o idee proasta." A spus vocea misterioasa, parand furioasa.

Nu intelegeam. De ce era nervos? Era nervos din cauza mea sau a colegilor lui agenti? Sau era pur si simplu o persoana nervoasa?

Nu am avut ocazia sa mai examinez stabilitatea emotionala a acestui nou personaj pentru ca in acel moment am simtit degete caldesi catifelate stergandu-mi lacrimile de pe obraji si ochii mei au cedat si si s-au deschis.

"Sshh. E in regula, Isabella." A murmurat el. "Noi toti suntem aici pentru a te ajuta, pentru a te proteja."

Inca imi tinea fata in mainile sale ca si cum eram o papusa de portelan si aveam sa ma sparg in orice moment.

"Eu sunt agentul Cullen." A explicat el. "Lucrez pentru CIA si am fost pus la curent cu cazul tau. Jur ca te voi proteja."

Tot ce vedeam era verde. Dar nu orice fel de verde. Cea mai vibranta nuanta de jad care exista. Apoi el a clipit si eu am realizat ca eram fata in fata cu Adonis.

Agentul Cullen era aplecat peste mica masa astfel incat eram ochi in ochi. Imi tinea fata in maini si acei ochi verzi uimitori straluceau cu pura si nealterata grija.

"Domnisoara Swan?" S-a incruntat el. "Isabella, esti bine?"

Si-a intors capul spre agentul Peterson, despre care, sa fiu sincera, uitasem chiar ca era acolo.

"Cred ca intra in soc."

"Bella." Am bolborosit eu. Chiar si in starea aceea imi detestam numele intreg.

S-a uitat inapot la mine, cu sprancenele unite in timp ce ma studia intens.

Am inghitit.

"Numele meu." Am explicat. "E Bella."

O parte a buzelor lui s-a ridicat intr-un zambet strengar care iti taia respiratia.

"Bella." A repetat el, aproape ca pentru el insusi.

Si-a luat mainile de pe fata mea si si-a inaltat corpul pana la inaltimea lui completa.

"Presupun ca e un lucru bun de stiut despre sotia mea." A spus el, ochii stralucindu-i pentru o secunda cu amuzament.

O roseata mi-a strabatut gatul si mi-a incalzit obrajii.

El a chicotit la reactia mea de ameteala.

"Va las singuri sa-i dati Bellei detaliile planului nostru." A spus agentul Peterson, doar intensificandu-mi imbujorarea.

Celalalt agent parasise deja incaperea, probabil in momentul in care intrase agentul Cullen. Probabil fusese solicitat pentru un nou caz, o noua grija. Dar nu puteam fi sigura pentru ca nu-l vazusem plecand.

Agentul Cullen a incuviintat din cap o data.

Usa grea din metal nu a facut niciun sunet in timp ce se inchidea in spatele lui, exceptand "CLANK"-ul.

"Domnisoara Swan?"

M-am uitat la agentul Cullen care ma privea intens cu ochi banuitori.

"Esti bine?" a intrebat el.

Am incuviintat din cap, fericita ca cel putin ma oprisem din plans.

"Da." am spus, dar a ramas blocat in gatul meu uscat.

Am incercat discret sa-mi dreg glasul, apoi am incercat din nou.

"Da. Sigur."

Sprancenele sale s-au unit si ochii i s-au ingustat in timp ce continua sa ma studieze.

"Hmm." m-a privit el incrunat, clar fara sa ma creada.

A oftat, trecandu-si mainile prin parul lui dezordonat, de bronz.

"Bine atunci." A spus, stand in picioare in fata mesei, cu mainile fixate pe margine.

"Planul e foarte simplu, domnisoara Swan." a spus el. "Banuiesc ca agentul Peterson si agentul Carter v-au spus ca noi credem ca Jacob Blaque va ameninta bunastarea?"

Am incuviintat, incercand sa nu ma gandesc la acesta ca fiind Jacob, Jacob al meu. Cel care stia cantecul meu preferat si locul meu preferat in care mergeam cand eram suparata. Cel care avusese grija de mine cand imi rupsesem piciorul. Singurul meu iubit adevarat. Prima mea dragoste.

"Avem agenti sub acoperire urmarindu-l tot timpul si avem pe cineva si in interior, cineva care i-a castigat increderea. Credem ca Jacob Blaque va cauta razbunare pentru tatal sau."

M-am uitat in jos la masa, incapabila sa spun nimic.

"Pana decidem ca nu va face nicio miscare, va trebui sa mergi intr-un loc sigur-intr-un loc in care Jacob nu s-ar gandi niciodata sa cuate.

"Forks." am soptit eu, amintindu-mi cuvintele agentului Peterson.

El a incuviintat din cap.

"Stiu ca poate nu e ideea ta de destinatie perfecta, dar asta n-a fost o decizie usor de luat. Forks a fost ales din diverse motive si am toata increderea ca vei fi in siguranta acolo."

Am incuviintat din cap.

Pentru mine chiar nu conta unde ma trimiteau. Nicaieri nu avea sa fie casa mea asa ca nu vedea nicio diferenta. Pentru singurul lucru despre care voiam sa intreb nu-mi gaseam curajul s-o fac.

"Noua ta identitate, cel putin pentru moment, e Isabella Cullen." a spus el ca si cum imi citea gandurile.

S-a uitat la mine aproape cu aceeasi privire intensa, ca si cum incerca sa-mi comunice ceva fara sa-mi spuna direct.

"Probabil te intrebi de ce trebuie sa pretinzi ca esti sotia mea." A oftat el.

Am incuviintat usor, sperand sa nu arat lipsa de respect, dar acesta era de fapt un punct de reala curiozitate.

"Nu am fost de acord cu aceasta parte a planului la inceput." A inceput el si eu m-am incruntat, nesigura daca ar trebui sa ma simt jignita sau nu.

"Dar acum simt ca asa e cel mai bine." A spus el repede. "Casatoria e acoperirea perfecta pentru mine fiind in preajma ta tot timpul. In plus, asta va face mai greu pentru Jacob sau oricare din asociatii lui sa te gaseasca, avand in vedere ca ei nu cauta o femeie casatorita."

S-a auzit un ciocanit puternic din cealalta parte a usii si agentul Cullen s-a intors sa se uite, dar nimeni nu a intrat.

"Corect." a spus el, intorcandu-se spre mine."Zborul nostru pleaca in curand. Trebuie sa mergem."

"Ce?" am intrebat eu, gasindu-mi in sfarsit vocea.

A ridicat o spranceana spre mine.

"Inca nu am fost acasa dupa lucrurile mele." am protestat eu."Nu am apucat sa-mi iau la revedere de la niciunul din prietenii mei. Nu am avut timp."

Agentul Cullen a dat din cap trist.

"Asa trebuie sa fie."

Am refuzat sa plang din nou dar vocea mea a tremurat usor in timp ce spuneam, "De ce?"

El a oftat.

"Asta e tot ce ai nevoie sa stii acum." a murmurat el. "Vom discuta despre asta mai detaliat in avion."

Nu a asteptat un raspuns. A insfacat plicul de pe masa din fata mea si i-a varsat continutul dinainea noastra.

A luat certificatul de nastere, punandu-l in siguranta in servieta sa.

"Unde iti e poseta?" a intrebat el, fara sa mai fie distras de lucruri pamantesti. Acum era in misiune.

Am dat din cap spre locul unde se afla poseta mea, in coltul camerei.

El mi-a urmarit privirea si a luat-o de pe podea, intinzandu-mi neceremonial.

A lasat sa alunece pasaportul si noul meu permis pe suprafata de metal a mesei.

"Pune astea in poseta ta. Trebuie sa le tii cu tine tot timpul." A spus el. "Din momentul in care iesim din cladirea asta toata lumea trebuie sa creada ca esti Isabella Cullen."

Nu aveam timp sa asimilez ce-mi spusese sau gravitatea pe care acea propozitie avea sa o aiba asupra restul vietii mele, noii mele vieti. Am auzit presiunea din vocea sa si am facut ce mi se spusese fara sa comentez.

"Da-mi mana ta." a comandat el.

M-am uitat in sus, cu ochii mariti.

El statea in picioare mai aproape de mine decat anticipasem si tinea "verigheta" mea intre degeteul sau mare si aratator delicat ca si cum chiar ar fi insemnat ceva pentru el.

I-am intins mana, care tremura dar am sperat ca el nu observase asta si a lasat inelul sa alunece pe deget.

Eu doar m-am uitat la el pentru o secunda si cand am reusit sa imi intorc privirea l-am vazut pe agentul Cullen uitandu-se de asemenea la el cu o privire de nedescifrat in ochi.

A tusit, trecandu-si o mana prin par.

"E timpul sa mergem, domnisoara Swan."

Am incuviintat din cap, pastrand in suflet sunetul numelui meu pentru ultima data si pentru nu stiu cat timp, dar in acelasi timp lipsindu-mi cel pe care il auzisem doar de cateva ori.

___

Aici e primul capitol gata tradus, si urmatorul e pe vine.S-ar putea totusi sa mai dureze ceva timp avand in vedere ca ati vazut cat de lungi sunt capitolele si ca mai am de lucru si la ficurile mele, Bifurcare si Sunshine :">.
So, hope u like it!:)
Read and comment :*:*

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Prolog

"Si apoi ce s-a intamplat, domnisoara Swan?" a intrebat avocatul.

Era un om foarte inalt cu parul carunt si cu un costum scump. Nu aveam nevoie sa vad chitanta - tipa "scump".

Intreaga sala de judecata parea sa-si tina respiratia. Chiar si judecatoarea, o femeie de varsta mijlocie cu parul negru, statea pe marginea scaunului ei.

M-am uitat in jos la mainile mele, clipind pentru a alunga lacrimile mele bruste.

"L-a ucis." am soptit eu, abia audibil.

Incercam sa evit doua lucruri in acest moment. Amintirile mele foarte vii din acea noapte in primul rand. Si privirea patrunzatoare a fostului meu prieten in al doilea rand.

Ambele lucruri erau foarte greu de evitat pentru ca eram interogata meticulos despre amintirile mele si pentru ca fostul meu prieten statea acolo, in dreapta, spre centru, chiar in spatele paratului.

Nu ne despartisem oficial niciodata dar sunt sigura ca s-a intamplat si fara cuvinte, vazand cum depuneam marturie impotriva tatalui sau.

"Nu cred ca v-am auzit cu totii, domnisoara Swan." a solicitat avocatul.

Tot timpul imi spusesem sa nu ma uit in dreapta, spre centrul salii de judecata, dar acum ochii mei au fugit automat acolo.

Si am intalnit sursa tuturor cosmarurilor mele; Billy Blaque. Da, BB Cel Negru. Si stand chiar in spatele lui era fiul sau, Jacob.

Un nod mi s-apus in gat in timp ce toate amintirile s-au prabusit in jurul meu ca un val gigant.

Eram vag constienta de unghiile sapand in palma mea, penetrandu-mi pielea, dar nu imi puteam intoarce privirea. Sala de judecata parea ca disparuse, se stinsese, in timp ce nu ma puteam concentra decat pe privirea cruda, rece a domnului Blaque.

"Domnisoara Swan?" a solicitat avocatul din nou, dar cu greu l-am putut auzi. Si el se stinsese de pe fundal.

"Domnisoara Swan!"

" L-a ucis!" am exclamat eu.

Mi-am intors in sfarsit privirea,uitandu-ma la avocatul care ii spunea ceva judecatoarei, dar nu-l puteam auzi peste bazaitul din urechile mele.

Incaperea a inceput sa se roteasca si lumea a devenit Neagra.