Capitolul 29

-EPOV-

M-am uitat la Bella, care dormea linistita in timp ce masina zbura pe sosea. Dupa ce oprisem la al saselea restaurant unde se serveau clatite din oras in doua ore, se teleportase in lumea viselor. Ar fi trebuit sa ne gandim mai bine la asta.

Dar pana si incosntienta imi capta atentia. Singurul lucru care ma facea sa-mi tin ochii cat de cat la drum era ideea ca daca nu o faceam, puteam sfarsi facuti covrig in jurul unui copac si ea nu ar supravietui unui asemenea accident. Doar gandul imi facea stomacul sa se intoarca pe dos si mi-am indreptat atentia catre drum.

A murmurat ceva in somn si eu am oprit muzica. Asta era partea mea preferata. Intotdeauna vorbea in somn, dar nu ii spusesem niciodata pentru ca stiam ca avea sa fie ofensata. Asta nu insemna ca nu am voie sa ascult, nu?

"Te iubesc, Edward." a soptit ea.

Am radiat de fericire.

"Si eu te iubesc, frumoasa mea Bella." am murmurat inapoi.

A zambit in somn. Bine, deci poate ca trageam putin cu ochiul... Concentreaza-te, Cullen,mi-am spus, si mi-am intors atentia la drum. Uneori era prea innebunitoare pentru propriul ei bine.

"Tata." a murmurat ea. "Lasa arma aia."

Am chicotit. Ea chiar fusese ingrijorata in legatura cu asta. Nu stiu de ce. Ii explicasem de mii de ori ca ma puteam descurca cu o arma. Nu despre asta ma ingrijorasem eu in tot acest timp. Ma ingrijorasem mai mult pentru ca ar fi putut sa spuna, 'Tu esti cel care a tinut-o pe fiica mea ascunsa in ultimele luni? Pleaca de langa ea. Acum.'

Nu as fi facut-o. Nu m-as fi clintit de langa ea decat daca nu imi mai dorea compania. u sunt prost. Dar ar fi facut lucrurile mult mai grele pentru Bella. Stiu ca isi iubea tatal. Nu acordasem prea multa importanmta faptului inainte sa vad cum ii straluceau ochii astazi cand il zarise. Era in felul in care isi vorbeau. Bella o vedea pe Renee ca pe o prietena. De fapt, ea parea mai mult mama in relatia lor decat Renee. Dar odata cu Charlie venea si nevoia Bellei de a avea grija de el, nu pentru ca ar fi crezut ca el e incapabil. Ci pentru ca Bella era altruista si buna. Am oftat, apoi am simtit nevoia sa-mi trag cateva palme. Sunam ca si cum eram fanul ei cel mai mare.

Probabil ca ar fi trebuit sa-mi pese de asta mai mult. Ea era minunata.

Bella a mai mormait cateva nonsensuri inainte sa alunece intr-un somn mai adanc. Si eu am pornit din nou muzica, doar pentru fundal. Nu voiam sa o trezesc.

Charlie suportase vestile mai bine decat ma asteptasem. Cand Bella imi spusese ca voia ca tatal ei sa stie adevarul fusesem nesigur. Incercasem sa o conving sa inventeze ceva ca scuza pentru absenta ei indelungata si sa-i spuna ca ma intalnise pe mine cand o salvasem de vreun hot sau ceva de genul. Asta era cheia, indiferent de ce poveste ii spuneam. Eu ii salvasem viata. Era singurul lucru care-l putea face sa se razgandeasca inainte sa ma dea afara din casa lui si sa o incuie pe Bella inauntru pentru totdeauna. Si acest gand cu siguranta ii trecuse prin cap; de asta eram sigur.

Totusi, Bella era mai mult decat incantata ca tatal ei stia acum adevarul. Si era o usurare pentru ea sa stie ca el era in regula. Dar nu aici se opreau grijile mele. Cand ea mersese la baie, il luasem pe Charlie deoparte si m-am uitam la el, recunosc, oarecum timid...

"Trebuie sa va intreb ceva, domnule." am spus eu.

El s-a crispat. Da, stia ca urma partea asta.

"Chiar trebuie?" a intrebat el.

Am incuviintat din cap. Da, chiar trebuia. As fi preferat sa nu, dar daca el insemna atat de mult pentru Bella, atunci avea sa-si doreasca sa avem binecuvantarea lui. Si in mod surprinzator, o voiam si eu.

"Tocmai mi-ai spus ca fiica mea aproape a fost ucisa si a fost mutata intr-un loc numit Forks." a spus el rece. Oh, nu il incanta prea mult partea asta. "Acum imi ceri permisiunea sa te insori cu ea?"

Suna exasperat.

"Nu." am spus. "Nu fac asta."

A ridicat o spranceana.

"Nu?"

Mi-am scuturat capul.

"Singura permisiune de care am nevoie ca sa ma casatoresc cu Bella este a ei. Si ei ii vor cere permisiunea." am inceput eu cu grija. Nu voiam sa-l jignesc, dar nu intelesesem niciodata asta. De ce i-as fi cerut lui permisiunea? Nu cu el voiam sa ma casatoresc.

Parea...indignat. Narile i se dilatasera si maxilarul i se inclestase.

"Insa vreau sa ne dati binecuvantarea." am spus repede. Nu voiam sa creada ca spuneam 'Ma casatoresc cu fiica ta si nu ai ce sa faci!' Departe de mine asa ceva.

"Binecuvantarea mea?" a intrebat el sec.

Am incuviintat incet din cap.

"Insemnati mult pentru Bella si stiu ca s-ar simti mai bine daca am avea sprijinul dvs."

Si-a ingustat ochii.

"Si daca nu vi-l dau?" m-a pus el la incercare.

Am oftat.

"Inca o voi intreba, domnule." am spus eu, ca fapt divers. "Trebuie."

"Nu." a spus el. "Nu trebuie."

Ok, deci ne indreptam spre teritoriu minat.

"Nu mi-am imaginat niciodata ca voi iubi pe cineva asa cum o iubesc pe Bella." am explicat, incercand sa-l fac sa-mi vada punctul de vedere. "E inteligenta, frumoasa, dulce si altruista."

A incuviintat din cap.

"Cand...el a venit dupa ea, a fost ranita."

Ochii i s-au marit si au aburat brusc spre locul unde Bella disparuse pe scari in urma cu cateva clipe, ca si cum trebuia sa se asigure ca inca era acolo.

"A fost internata si au existat clipe in care ma gandeam ca nu facusem suficient, ca aveam s-o pierd."

Charlie a expirat zgomotos si s-a lasat sa cada pe canapea, ca si cum era prea multa informatie pentru el. M-am simtit vinovat ca-i spusesem toate astea. Ei si Bella decisesem sa nu-i spunem despre perioada de spitalizare. Dar aveam nevoie ca el sa inteleaga. Existenta mea fara ea n-ar fi avut niciun rost.

"Nu va spun asta ca sa va ingrijorez, domnule." am spus eu cu parere de rau. "Dar trebuie sa intelegeti ca acele ore in care n-am fost sigur daca va supravietui...au fost cele mai rele din viata mea. Era hotarat sa nu traiesc fara ea."

Nu recunoscusem asta in fata nimanui, dar voiam ca el sa stie. Intreaga mea fiinta suferind, cand doctorii mi-ai spus ca starea ei era critica. Imi faceam planuri cum sa-mi pun capat zilelor timp ce cateva ore inainte sa realizez ca asta faceam. Ca nu puteam trai fara ea. Aveam nevoie de ea ca de aer. Poate chiar mai mult.

"E cealalta jumatate a mea." am incercat sa explic. "Si acum ca am depasit obstacolul principal, nu sunt capabil sa ma intorc din drum fiind incomplet."

Ochii lui i s-au marit.

"Te-a prins rau de tot, fiule." a spus el, sunand impresionat.

Am ras. Stiam. Eram indragostit pana peste cap, pur si simplu nu-mi pasa.

Si-a trecut mainile peste fata, secatuit de tot ce aflase astazi. Cand in sfarsit si-a ridicat privirea, m-a privit pentru mult timp. Apoi a oftat.

"Amandoi stim ca Bella va face ce vrea." a spus el in final. "Nimic din ce as spune nu ar face-o sa se razgandeasca daca vrea cu adevarat asta."

Am incuviintat din cap.

"Dar ar insemna mult sa va dati acordul."

Si-a inchis ochii, odihnindu-si capul pe spatarul canapelei si a expirat zgomotos ca si cum isi elibera o confesiune dureroasa.

"Bine." a spus el incet, sunand invins.

Ochii mi s-au largit. Era de acord? Pur si simplu?

"E evident ca o iubesti." a spus, vazandu-mi expresia neincrezatoare.

Am incuviintat energic din cap.

"Mai mult decat..."

"Da, da." m-a intrerupt, strambandu-se. "Mai mult decat ai crezut ca ar fi posibil."

Am chicotit.

"Mda."

Si-a scuturat capul, chicotind usor.

"Nu pot sa cred ca spun asta." a spus el, masandu-si tamplele. "Dar daca trebuie sa se casatoreasca odata si odata... ei bine, ma bucur ca esti tu alesul si nu un huligan fara slujba si o problema cu alcoolul."

Wow. Ce compliment. "Eh. Se putea si mai rau. Nu strica lucrurile."

"Esti capabil sa ai grija de ea?" m-a intrebat el.

Aproape ca m-am inecat cu propria saliva. Vorbea din punct de vedere financiar, nu?

"Pentru ca ai spus ca obisnuiai sa lucrezi pentru CIA." a spus el, fixandu-ma febril. "Sa nu crezi ca mi-a scapat asta."

Bella s-a intors in camera si ne-a privit suspicioasa.

"Ce se petrece aici?" a intrebat ea neincrezatoare. "Despre ce vorbeati?"

Mi-am trecut mainile prin par si Charlie m-a privit ca si cum spunea, 'Ha! Cum ai de gand sa o explici pe asta?' Deci, nu avea de gand sa ma ajute sa ies din asta. Dar imi daduse totusi binecuvantarea sa. Am vrut sa ma uit la el si sa strig, 'nu mai poti da inapoi!'

"Cred ca tatal tau tocmai ma intreba ce am planuit pentru cariera mea din moment ce am demisionat." M-am asigurat ca scot in evidenta partea in care demisionam si l-am fixat cu privirea. Nu voiam sa creada ca facusem ceva atat de ingrozitor incat ma concediasera chiar si dupa misiunea indeplinita cu succes. Puteam doar sa-mi imaginez ce scenarii isi crease. Trebuia sa-i fi spus inca de la bun inceput ca demisionasem.

"Oh." a spus Bella, o cuta formandu-se intre sprancenele sale. Era asa de adorabila cand era confuza.

Am chicotit, tragand-o in bratele mele si sarutand-o pe obraz. Ea s-a imbujorat si Charlie si-a dres glasul. Am pastrat ceva spatiu intre noi, dar mi-am lasat mana in jurul taliei ei.

"Ma gandeam sa incep un rezidentiat in spitalul din Forks, de fapt." am spus, raspunzandu-i la intrebare.

Bella mi-a zambit larg.

Sprancenele lui Charlie au sarit in sus.

"Doctor?" a bolborosit el."Ei bine...Pai asta e destul de impresionant, Edwin."

Mi-am dat ochii peste cap. Un compliment si ceva care sa ma pun la punct, amandoua la un loc. Imi stia numele. El stia asta si eu stiam asta. A ridicat o spranceana la mine ca si cum ma provoca sa spun ceva despre asta.

"Tata." a gemut Bella.

Am sarutat-o pe crestet ca sa-i arat ca nu ma deranja.

"Multumesc, domnule." am spus eu amabil.

Bella a oftat, resemnata.

Mi-l puteam doar imagina inchinand in cinstea noastra la nunta. 'Pentur fetita mea, si noul ei sot, Edwin. Raneste-o si vei muri!'. Ei bine, nu e mai rau decat ce ar spune Emmett. Hmm, ar trebui sa o intreb pe Bella daca s-ar supara sa fugim.

Restul vizitei a decurs bine. Bella si Charlie au tot vorbind despre excursii la pescuit si el chiar mi-a spus cateva povesti cu ea de cand era copil. Bella intotdeauna se imbujora in diverse nuante de rosu si gemea, dar eu le adoram.

Charlie m-a trs deoparte si Bella a ridicat o spranceana, dar i-am spus ca totul era in regula si i-am dat cheile de la masina, pentru a ma asteota acolo. Nu parea prea convinsa, dar a acceptat.

"Cand ai de gand...sa o intrebi..." Parea sa se simta destul de jenat,uitandu-se la picioare.

Am zambit larg, gandindu-ma la asta. Dar apoi, am simtit fluturi in stomac. Daca spunea nu? La urma urmei, eram impreuna de doar o luna. La naiba. Fusese doar o luna? O, nu, avea sa spuna ca nu!

"Nu stiu." am murmurat, vocea fiindu-mi incarcata de propriile griji acum. Serios, daca nu accepta? "Vreau sa fie perfect."

El a incuviintat.

"Nu o lasa sa uite de mine cand va fi o femeie casatorita." a glumit el, dar era evidenta urma de ingrijorare din tonul sau.

I-am zambit cald. Puteam doar sa-mi imaginez cat de greu era. Ma imaginam in locul lui pentru o secunda, cu fiica mea si a Bellei peste cativa ani in viitor. Tot trupul mi s-a incordat si ochii mi s-au largit. Cu siguranta aveam s-o incui in camera pana la...Cat sa fie? 70 de ani? Sau pana voi muri eu. Da, asta suna corect.

"Nu te-ar putea uita niciodata, Charlie." l-am asigurat eu. "Te iubeste."

El a zambit slab. Doamne, imi imaginasem doar cum ar fi sa ii ofer libertatea unei fiice care nici macar nu exista si imi iesisem din minti. Saracul Charlie.

"A vorbit despre tine." i-am marturisit eu.

El si-a ridicat privirea,plin de speranta.

"I-ai lipsit mult." am spus eu sincer. "Chiar a durut-o sa nu poata vorbi cu tine."

Si-a dres glasul, mutandu-si privirea inspre pamant din nou in timp ce emotiile ii inundau fata.

L-am batut pe umar, simtind bunavointa fata de el acum ca stiam ca nu avea sa reprezinte un obstacol in calea relatiei mele cu Bella.

"Ne vedem mai tarziu, Charlie." i-am spus.

El a incuviintat din cap.

"Anunta-ma cand o intrebi." a spus el incet. "La urma urmei, voi avea nevoie sa cer o invoire."

Am chicotit.

"Trebuie sa spuna 'da' mai intai."

El a zambit.

"Bafta."

Aveam nevoie.

"Despre ce-a fost asta?" m-a intrebat Bella cand am ajuns in masina.

I-am luat mana si am sarutat-o.

"Mai multe amenintari." am chicotit eu. "E foarte mandru de armele sale, nu-i asa?"

Ea si-a dat ochii peste cap.

"El nu te-ar impusca niciodata pe bune." m-a asigurat ea. "Deci unde facem prima oprire pentru clatite?"

Am zambit larg.

"Cred ca e una la vreo douazeci de minute de aici."

"Bella, iubire." am soptit. "Am ajuns."

A murmurat ceva incoerent si s-a foit.

Am chicotit, sarutand-o tandru pe buze.

"Suntem acasa." am murmurat eu.

A deschis un ochi, apoi si pe celalalt. A zambit peste buzele mele.

"Inca dorm." a soptit ea. "Trebuie sa ma trezesti."

Am zambit.

"Chiar asa?"

A incuviintat din cap, trecandu-si degetele prin parul meu. Si dintr-odata, totul era perfect.

"Iubire?" am intrebat, brusc nervos.

"Da?" a murmurat ea, fara sa ma auda intr-adevar.

M-am tras inapoi si ea s-a bosumflat. Am chicotit, trecandu-mi degetul mare peste buza ei inferioara bosumflata ca si cum astfel puteam sa-i fac bosumflarea sa dispara. Se pare ca a functionat.

"Am ceva pentru tine." am spus eu, privind-o precaut.

Ea a strambat din nas.

"Fara cadouri." a tresarit ea, sunand ingrozita.

Am pufnit.

"Imi vei rani sentimentele, Bella."

Ea si-a dat ochii peste cap.

"Ce e?"

Am zambit larg si prostesc.

"De ce nu-l deschizi si te uiti singura?" i-am sugerat eu.

Ea s-a uitat de jur imprejur, apoi inapoi la mine. Am ras.

"Cauta in torpedou."

M-a privit speculativ inca putin, apoi mi-am largit ochii si am aratat spre torpedou. O carasem cu mine inca din dupa-amiaza in care plecasem de la spital pentru un dus si nebarbierit. Atunci realizasem ca nu puteam sa stau departe de ea si asteptasem momentul cel mai oportun ca sa i-o dau. Ma amuza, oarecum, ca acest moment aparent insignifiant era momentul. Dar parea cel potrivit.

Ea a oftat, resemnata, apoi a deschis toperdoul.

"O carte?" a intrebat ea dupa un moment.

"Nu orice carte." i-am spus eu agitat. "Preferata ta."

-BPOV-

La cuvintele lui, am simtti fluturasi in stomac si inima a inceput sa-mi bata cu putere. Cuvinte ce pareau desprinde dintr-o eternitate in trecut rasunau cu ecou in mintea mea. "Aici mi-am dezvaluit inima mea tie pe coperta cartii tale favorite."

"Asta e..." am intrebat eu, vocea sunandu-mi ragusita. M-am uitat agitata la coperta, inima ameninand sa-mi sara din piept. Bun, eram perfect treaza acum!

Edward mi-a acoperit mana cu a lui pentru a nu vedea inca.

"Bella." a spus el bland. "Pot sa-ti spun ceva mai intai?"

Am inghitit in sec. Mi-am ridicat ochii de pe cartea la care ma holbam ca si cum as fi putut vedea scrisul prin ambele noastre maini. Privirea lui era atat de intensa ca aproape am ramas fara aer. Reactiile pe care el mi le trezea nu erau prea sanatoase.

"Cand ne-am cunoscut, ti-am spus cum credeam eu ca ar fi cererea in casatorie perfecta." a spus el, cu vocea inceata si...agitata. Cu siguranta agitata. "Iti amintesti?"

N-as fi putut sa-mi mut privirea la el nici dac-as fi vrut. Si nu voiam. Am incuviintat incet din cap, inghitind in sec.

"Ti-am spus ca as scrie ceva pe cartea ta preferata."

Ochii amandurora au zburat spre cartea care se odihnea in poala mea. Daca facuse asta, de ce nu ma lasa sa citesc? Dar...poate nu ma lasa sa citesc pentru ca nu era nicio inscriptie sau ceva. Nu avea cum sa-mi dea papucii astfel, nu-i asa? Mai ales dupa toate prin cate trecusem impreuna. Bun, deci fie voia sa-si petreaca restul zilelor alaturi de mine...Fie ma parasea.

"Chiar ma atragea ideea." a continuat el, fortandu-ma sa-i intalnesc din nou privirea. Am inspirat adanc. Ochii lui aveau cea ma adanca nuanta de verde pe care o vazusem vreodata. "Dar nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce as fi putut sa scriu.Nu ma gandisem niciodata la asta. Pentru ca niciodata nu am iubit pe cineva in felul acesta inainte."

A luat o gura mare de aer, smaraldele mocnindu-i, si s-a apropiat si mai mult.

"Niciodata n-am iubit pe cineva asa incat sa conteze cel mai mult pentru mine, sa fie in orice gand al meu, fie fata pe care o vad mereu atunci cand inchid ochii, al carui nume sa reprezinte motivatia pentru care respiri."

S-a apropiat si mai mult, dandu-mi o suvita de par dupa ureche. Am inspirat adanc si instabil. Fetele noastre erau la numai cativa centimetri departare una de alta. Cu siguranta nu se mai punea problema de dat papucii.

"Sa ma gandesc la carte, asta a fost usor." a soptit el. "Dar era aproape imposibil sa exprim tot ce simt pentru tine in cuvinte, sa-ti explic exact cat de mult te iubesc. Si apoi am realizat..." A oftat. "Aceste cuvinte ar putea suna prea simple. Nu sunt..cine stie ce, nu sunt extravagante... Dar iit pot spune ca omul de atunci, din avion, nu le-ar fi putut intelege."

A luat mana de pe a mea. Eu am clipit si mi-am plecat ezitanta privirea. Eram aproape ingrozita sa nu stric momentul miscandu-ma prea repede.

Era o singura propozitie acolo. Avea dreptate, era destul de simpla. Dar stiu ca nici fata de atunci, din avion, nu le-ar fi putut intelege.

Nu pot trai fara tine.

Lacrimile care mi se adunasera in ochi au explodat si mi-au alunecat pe obraji.

"Esti viata mea, Bella." a murmurat el, ridicandu-mi capul cu degetul sau sub barbia mea. "Promit sa-mi petrec restul vietii mele iubindu-te mai mult decat oricine altcineva ar putea s-o faca."

Am incetat sa respir, si inima a incetat sa-mi bata asteptand.

El a zambit , dar era un zambet de ezitare, asteptandu-mi zambetul emu de raspuns.

"Te rog, spune-mi ceva." m-a implorat el. "Ma omori."

Am chicotit, un ras infundat/smiorcait,si mi-am indepartat lacrimile de pe obraji.

"Da."

____________________________

Ta-da! Stiu ca e tarziu, nu ma urati! Il aveam tradus mai bine de jumatate, cand am descoperit o mica povestioara si nu m-am putut opri pana nu l-am terminat.

Eu sper sa va placa, si mai sper sa apuc sa mai postez anul acesta;))

Pupici :*:*:*

Dienutza