Capitolul 28

-BPOV-

"Pari agitat." am chicotit eu. Tocmai trecusem de semnul care ne indica faptul ca tocmai intrasem in oras si Edward parea...inghetat.

"Nu sunt." a pufnit el.

L-am privit neincrezatoare. Statea rigid, cu mainile inclestate pe volan, si camasa care era intotdeauna descheiata, avea acum nasturii inchisi pana la gat.

M-a privit cu coada ochiului ca sa vada daca am inghitit gogoasa. I-am zambit, ridicand o spranceana.

"Poate doar putin." a recunoscut el.

Am ras.

"De ce?"

Batea cu degetele pe volan anxios.

"Pentru ca e tatal tau." a spus simplu. "Si il iubesti."

Sigur ca-mi iubeam tatal. Dar asta nu-mi explica de ce era ingrijorat.

"Oh." m-am precfacut eu speriata. "Infricosator."

El a expirat zgomotos.

"El inseamna mult pentru tine si tu insemni mult pentru mine. Deci vreau sa fac o prima impresie buna."

Am zambit larg. Era asa dragut cand era incurcat. Desi ii puteam vedea punctul de vedere. Situatia fusese diferita cand ii cunoscusem eu familia, dar inca vrusesem sa fac o impresie buna.

"Deci, nu te temi ca o sa te ameninte cu pistolul." am spus eu. "Doar ca n-o sa te placa?"

"Da."

Nu aveam sa-l inteleg niciodata pe omul acesta.

"Ma pot descurca cu armele." a spus el usor. "Dar probabil ca lucrurile ar fi mai usoare daca ne-am intelege."

Si-a trecut degetele prin par si a oftat.

"Si stiu ca te-ar face fericita."

Am incuviintat din cap. Lucrurile ar fi fost destul de ciudate de Craciun daca el si Charlie nu s-ar fi inteles, dar nici nu as fi renuntat la relatia mea cu Edward daca Charlie nu era de acord cu ea. Doar ca fapt divers, puteam foarte usor sa devin una din acele fete isi terorizeaza prietenii chiar si dupa ce acestia le-au dat papucii. Eventual, saracul baiat a trebuit sa-si schimbe numarul de telefon si sa se mute. Wow. E un lucru bun ca Edward ma iubeste.

"O sa te adore, Edward." i-am promis.

Nu a parut convins.

"Eventual." am murmurat.

~**~

In primul rand, nu-i spusesem lui Charlie ca veneam. Poate ca ar fi trebuit, dar acum era prea tarziu. Asfaltul a scartait sub rotile masinii in miscare, iar eu m-am indreptat in locul meu, privind la sosea. E amuzant cum uneori pare ca absolut s-a schimbat, iar alteori totul pare inghetat in timp. La Charlie, nimic nu se schimbase. Leaganul pe care mi-l facuse sub batranul stejar din fata inca era acolo. Vechea banca de lemn pe care mama o luase cand erau inca impreuna ramasese acolo. Si puteam vedea draperiile galbene de la bucatarie de aici. De cum m-am dat jos din masina, am luat o gura mare de aer proaspat. Chiar si aerul avea un miros familiar.

"Aici ai crescut?" a intrebat Edward in timp ce ne indreptam spre usa. Parea sa examineze fiecare detaliu de pe mica proprietate ca si cum asimila lucruri noi ce le putea adauga la dosarul meu din mintea lui.

Am zambit.

"Aici este."

Nu stiu de ce preferasem orasele mari. Nu pareau asa importante acum, cand stateam in fata casei mele din copilariei, tinandu-l pe Edward de mana. Poate ca o situatie ce atenteaza la viata ta e buna din cand in cand ca sa-ti pastrezi o anumita perspectiva. Cine stie?

"Crezi ca e acasa?" am intrebat eu, entuziasmandu-ma.

Edward a chicotit, probabil din cauza tonului pe care il folosisem. Sunam ca un copil intr-un magazin de bomboane sau Emmett in...ei bine, intr-un magazin de bomboane.

"Nu stiu, iubire." a spus el. "De ce nu batem la usa ca sa aflam?"

Parea destul de calm. Era ca si cum parea sa aiba nevoie sa mentina echilibrul balantei. De indata ce eu am inceput sa devin agitata, el a redevenit calm si relaxat. Imi muscam buza, uitandu-ma la usa din fata mea in loc sa bat la ea.

"Daca e suparat pe mine?"

"Nu e." m-a asigurat el. "Dupa ce-i explicam ca nu puteam schimba cu nimic situatia."

I-am zambit in semn de multumire si am batut la usa.

"Nu-mi pot imagina ca cineva sa fie suparat pe tine." a soptit el, sarutandu-ma pe obraz.

Mi-am dat ochii peste cap. Nu cumva tocmai depusese marturie ca cineva incercase literlamente sa ma ucida?

Am auzit pasi, apoi zgomotul usii deschizandu-se si Charlie aparand inj prag.

"Bella?"

Am zambit timid, zambetul fiicei care stie ca e in bucluc.

"Buna, tata."

El s-a incruntat.

"Ce se petrece?" a intrebat el imediat. "Am incercat sa dau de tine timp de patru luni!"

"Am fost plecata doar trei luni." m-am crispat eu.

Cuta dintre sprancene i s-a adancit.

"Am fost ingrijorat." a spus el. "Nu mi-ai spus ca pleci in vacanta, cu atat mai putin unde."

Mi-am plecat privirea.

"Nu a putut, domnule." a spus Edward de langa mine. "Va rog, lasati-ne sa va explicam."

Charlie s-a uitat la Edward pentru prima data, cu sprancenele ridicate.

"Si cine este acest om care o tine pe fiica mea de mana?"

Edward mi-a dat drumul la mana aproape din reflex, sub privirea intensa a lui Charlie. Am oftat.

"El e Edward." L-am informat. "Si are dreptate. Nu iti puteam spune unde mergeam. N-am avut timp."

Parea sa vrea mai multe informatii despre Edward, insa ochii i-au zburat inapoi la mine.

"Ai probleme?" a intrebat el ingrijorat. "Iubito, ce s-a intamplat?"

Mi-am priit tatal -noi riduri ii aparusera in jurul ochilor. Imbatranise de cand il vazusem eu ultima data, in urma cu aproape un an. Ma simteam ingrozitor pentru ca-l facusem sa se ingrijoreze atat de mult.

"Am avut." am recunoscut eu. "Dar sunt bine acum." M-am uitat la Edward cu dragoste. "Datorita lui Edward."

Ochii lui Charlie au zburat instantaneu la Edward, dar apoi s-au intors asupra mea.

"Ce s-a intamplat?" a repetat el. "Esti bine?"

Am incuviintat din cap.

"Sunt bine, tata." l-am asigurat eu. "Acum."

A incuviintat usor din cap, dar inca nu parea convins.

"Putem intra?" am intrebat eu dupa o clipa.

El a clipit, parand sa realizeze abia acum ca ne lasase sa stam in prag.

"Oh." a spus el. "Sigur."

S-a dat intr-o parte, facand cu mana un semn.

"Intrati."

A inchis usa in urma noastra si eu mi-am plimbat ochii de-a lungul si de-a latul incaperii. Casa nu era mare si scumpa. Acestea nu fusesera niciodata lucruri importante pentru Charlie, insa era o casa primitoare. Imi lipsise aceasta caldura cand locuisem in Chicago, chiar si inainte ca opinia mea asupra vietii intr-un oras mare se schimbase. Incercasem sa reproduc sentimentul de siguranta, dar nu reusisem niciodata. Poate pentru ca aici se aflau oamenii pe care ii iubeam.

"Deci...unde ai fost?" a spart Charlie tacerea.

Am inspirat adanc. Acum venea partea grea. Nu eram sigura cum avea sa asimileze vestile. Stiam ca era capabil sa suporte asta, spre deosebire de mama. Mama si-ar fi pierdut mintile daca ar fi aflat. M-ar fi incuiat in casa si nu m-ar fi scapat din ochi daca ar fi stiut prin ce trecusem in ultimul an.

...De asta nu-i spuneam ei.

Dar tata era puternic. Putea suporta. Stiam ca avea sa fie nespus de greu pentru el. Nu-mi pot imagina ce inseamna sa auzi asta din postura de parinte. Sa trebuiasca sa auzi ca asta i s-a intamplat copilului tau. Speram sa mai pot atenua din impact, totusi.

"Am fost in Forks."am spus eu incet.

El a ridicat o spranceana in semn de intrebare.

"In Washington." am explicat.

Inca nu parea mai putin confuz.

"Si de ce ai fost in 'Forks'?" a intrebat el.

Ochii lui au zburat la Edward. "Cumva din cauza baietasului?"

Am scuturat din cap, cautand mana lui Edward. Tata si-a ingustat ochii, dar Edward mi-a strans mana tandru si mi-a zambit, oferindu-mi curajul sa continui.

"Nu." am spus. "Nu a fost...exact din cauza lui Edward."

Charlie a oftat.

"Doar spune-mi, Bells." a spus el, cu tonul spunandu-mi clar sa las prostiile si ocolisurile. "Pot suporta."

Am zambit.

"Stiu ca poti, tata." am incuviintat eu din cap. "Dar trebuie sa-mi promiti ca n-o sa-ti iesi din minti si ca nu ii vei spune mamei."

Daca inainte nu parea speriat, acum parea.

"Sa nu-i spun mamei tale?" a intrebat el. "De ce sa nu-i spun lui Renee?"

Mi-am scutura capul.

"Nu ar putea suporta."

A cautat bratul canapelei, fara sa-si ia ochii de la mine. In ochii lui puteam citi autoritatea parinteasca.

"Ce s-a intamplat?" a spus el, iar acum nici macar nu era o intrebare. Era o cerere acum.

"Eu...evitam pe cineva." Parea un inceput bun. Nu suna nici macar pe departe la fel de rau pe cat fusese.

Acum parea confuz.

"Te hartuia cineva sau ceva de genul asta?" a intrebat, cu ochii ingustati. "Era pustiul ala Crowley care te urmarea la serviciu? Pentru ca ti-am spus ca putea sa...port o discutie cu el. Nu era nevoie sa dispari trei luni."

Da, sigur. O discutie. Sa poarte discutii cu baieti care aratasera un singur gram de interes fata de mine nu se rezumase niciodata doar la vorbit pentru Charlie. Insemna cel putin a mentiona ca era legal sa detii si sa folosesti arme ceva mai mari decat era de obicei permis.

"Ma ascundeam mai mult."am continuat.

Nu intelegea.

"Poate ca ar trebui sa-i spui pur si simplu, iubire." a spus Edward incet.

"Iubire?" a intrebat Charlie cu sprancenele ridicate.

"Am fost in programul de protectie al martorilor." am trantit-o eu.

Amandoi si-au ridicat capetele din involuntara(cel putin in cazul lui Edward) holbare in jos si m-au privit cu ochii largi, unul de crispare, si altul de surpriza. Poate ca ar fi trebuit sa fiu putin mai delicata.

'Ce?" a intrebat Charlie in final.

Mi-am muscat buza, strangandu-i mana lui Edward si mai tare. El mi-a strans-o inapoi. Imi amintea de cand le spusesem celor din familia lui ca eram 'casatoriti'. Fusesem acolo unul pentru celalalt. Impreuna, puteam face asta impreuna. Charlie era atat de socat incat uitase ca trebuia sa para indignat si nici imacar nu a observat micul nostru schimb de afectiune.

"Am fost martora la ceva ce nu trebuia sa vad." am inceput, incercand sa-mi dau seama cat voiam sa stie. Parea totul atat de simplu cand vorbisem cu Edward mai devreme. Voiam ca tata sa stie adevarul. Nu realizasem cu ce povara il incarcam.

"Si celor impotriva carora trebuiau sa depun marturie nu le-a placut prea mult asta."

M-a privit precaut inainte sa se intoarca incet spre Edward.

"Nu te plac." a sps el direct, ca intotdeauna. "Dar sper ca-mi poti spune adevarul. Bella incearca sa ma abureasca." Ru am strambat din nas la privirea lui dezaprobatoare.

Ce era gresit in a-l 'aburi' putin?

"Are intentii bune, dar vreau varianta fara anestezii." a continuat el. "Spune-mi cum sta treaba."

Edward m-a privit si am incrcat sa-l implor din ochi sa ma lase pe mine cu detaliile anestezice. El ma privea adanc in ochi, parca contempland. A oftat.

"Pot respecta asta." a spus in final, intorcandu-se spre tata. "Si sunt de acord. Trebuie sa stiti ce se petrece cu fiica dumneavoastra."

Charlie a parut surprins de raspunsul lui, dar a incuviintat din cap.

"Am lucrat pana recent pentru CIA." a continuat el. "Am cercetat despre un faimos cap al mafiei timp de ani intregi, desi am fost insarcinat cu acest caz abia acum cateva luni. Numele acestui cap al mafiei este B.B. Blaque."

"Billy." a spus Charilie, nu tocmai surprins, ca si cum doar evidentia un fapt. Ochii sai se marisera cand a auzit a Edward fusese agent CIA dar parea destul de calm. Asculta inexpresiv.

Edward a incuviintat din cap.

"A avut un fiu. Jacob Blaque, fostul iubit al Bellei. Intr-o seara, a mers la el acasa si a fost martora a unei crime comise de domnul Blaque."

Charlie s-a uitat la mine, iar eu ma uitam la podea. Pana acum reusisem. Cosmarurile disparusera definitiv cu ajutorul lui Edward. Cu putin efort, puteam controla chiar si acele flashback-uri si valurile de amintiri. Nu voiam sa ma mai gandesc la asta. CIA vrusese ca si eu sa depun o marturie ca sa completeze raportul marturiei lui Edward, dar Edward a cerut o ultima favoare, asa ca nu am fost nevoita sa o fac. Spunea ca nu mai voia ca eu sa retraiesc toate acele clipe si nici eu nu mai voiam.

"Sunt rusinat sa spun ca CIA, echipa mea de fapt, a convins-o sa depuna maturie impotriva domnului Blaque." a oftat Edward. "Cu Bella ca martor puteam in sfarsit sa-l prindem si sa-l inchidem dupa gratii, si astfel sa salvam nenumarate vieti."

S-a uitat la mine, cu privirea indurerata. "Dar in acest timp, am pus-o pe ea in pericol."

"Nu e adevarat." l-am intrerupt eu. Charlie trebuia sa stie ca Edwrad ma salvase, nu ma pusese in pericol. "As fi depus marturie oricum."

Am oftat.

"Ideea e ca Jacob n-a fost prea incantat ca-l despartisem de tatal sau. CIA a crezut ca existau sanse ca el sa reprezinte un pericol pentru mine, asa ca m-au mutat."

Edward mi-a zambit slab, ca si cum imi multumea ca nu-l puneam in postura de monstru, asa cum se vedea el. L-am sarutat pe obraz.

"Te-au mutat?" m-a indemnat Charlie. Fusese tacut de-a lungul intregii explicatii,dar acum vocea lui suna dur. L-am privit si am incuviintat din cap, incercand sa nu vad cum groaza ii umplea ochii. Ma simteam ca si cum tocmai incasasem o lovitura in stomac. De ce se intamplase asta? Chiar daca trecuse totul, situatia asta inca ranea oameni.

"Programul de protectie al martorilor." am repetat eu. "Edward mi-a salvat viata."

Intelgerea i-a inasprit trasaturile si a inchis ochii.

"A venit dupa tine." Nu era o intrebare.

"Dar Edward m-a salvat." am repetat din nou. "Si Jacob a fost omo..." m-am oprit. Cuvantul inca era prea urat ca sa poata fi pronuntat. Eu omorasem pe cineva. "Nu mai sunt in pericol."

CHARLIE'S POV

Exista lucruri care se intampla in lumea aceasta ingrozitoare, despre care nici mcar nu poti vorbi. Am tangenta cu aceste lucruri zilnic in meseria mea de serif, chiar daca e un oras mic. Dar sa stiu ca acele lucruri se intampla cuiva, oricui, nu se compara cu a sti ca fetita mea era in mijlocul lor. Esti ingrijorat cand devii parinte -oare va fi fericita? Oare va fi sanatoasa? Iar daca e vorba de Bella, oare va reusi sa treaca si peste ziua asta fara sa se impiedice de ceva si sa-si rupa mana? Aceste griji nu dispar niciodata. Oare e singura? Oare ii e dor de mama ei? Oare va vorbi cu straini la locul de joaca? Pe masura ce cresc, te obisnuiesti cu aceste griji. Ele devin o a doua natura, pur si simplu te gandesti la copilul tau. Dar acesta era cel mai cumplit cosmar al oricarui parinte.

Cineva incercase...incercase sa-mi ucida fetita.

Nu ma pueam gandi la nimic din ce as fi putut spune. Doar ma gandeam la ce s-ar fi putut intampla. Cu ea in Chicago, nu aveam cum sa stiu daca era ceva in neregula. Nu stiusem ca era ceva in neregula! As fi primit probabil un telefon pe zi -probabil o zi normala, plictisitoare ar fi schimbat totul. Absolut totul. Fara Renee, Bella era singura mea familie. Ea chiar era singura persoana pe care o iubisem neconditionat. Asa crezusem ca o iubisem si pe mama ei,dar anii au trecut si acea iubire pe care eu o credeam neconditionata a apus, ca o umbra. Dar daca ceva i s-ar fi intamplat Bellei, nu cred ca as fi putut suporta.

"Eu...eu pur si simplu nu stiu ce sa spun, Bells." am recunoscut. Vocea imi era sparta si am urat durerea din ochii Bellei. Ea nu putea suporta sa vada pe nimeni ranit. Era atat de altruista. Dupa toate prin cate trecuse, ea inca era ingrijorata pentru mine. Nu e demirare ca ma intrebam mereu daca exista cineva destul de bun pentru ea. Nu exista.

"E mort, nu-i asa?" am intrebat brusc, furia pulsandu-mi in vene. La fel cum nu crezusem vreodata ca puteam sa simt durerea la un nivel atat de ridicat, nu crezusem nici despre furie ca o puteam simti astfel. Da, mi-ar fi schimbat viata ca acel...acel...nici macar nu puteam sa gasesc un cuvant pentru el! Dar daca imi ranea fetita, l-as fi gasit si l-as fi omorat cu mainile mele. Si eram sigur ca baietandrul asta, Edwin, m-ar fi ajutat sa ingrop cadavrul. Era nu agent CIA la urma urmei. Imi putea gasi ceva arme potrivite pentru o treaba ca asta. Silentios si eficient.

Bella a incuviintat. Baiatul care inca o tinea de mana s-a crispat.

"Da." a soptit ea. "E mort."

Am ridicat o spranceana.

"Ce e?" am intrebat. "Inca mai e ceva ce ar trebui sa stiu?" Nu stiu cum se asteptase ea sa primesc...vestile dar cred ca ma descurcasem destul de bine.

"Nimic." a spus Bella, pe un ton ceva mai ridicat. "Absolut nimic. Nu mai e printre noi, deci n-ar mai trebui sa reprezinte o problema."

Mintea. Intotdeauna suna ca un personaj dintr-una din cartile acelea pe care le citea mereu atunci cand mintea.

Am oftat.

"Doar spune-mi" am spus eu obosit. "ca vei fi bine."

Ea a zambit, si eu am simtit cum mi se mai relaxau muschii. Semana foarte mult cu mine, dar cand zambea..Dumnezeule! Era leita mama ei! Nu i-as mai fi vazut zambetul niciodata daca lucrurile ar fi decurs altfel.

"Voi fi bine, tati." a spus ea bland.

Mi s-a pus un nod in gat si am tusit, trecandu-mi mainile peste fata, sperand sa nu realizeze cat de departe fusesem sa o pierd.

"Ma bucur, iubito." am spus eu, stanjenit sa recunosc. Niciodata nu fusesem prea bun sa-mi exprim sentimentele. Amandoi stiam ca o iubesc. Ce mai conta daca i-o spuneam prin cuvinte mari pe care oamenii le folosesc doar atunci cand vor sa sune mai destepti decat sunt? Dar oare cum i-as fi putut spune vreodata cat de mult imi lipsea, cand nici eu nu intelegeam? "Nu-ti dai seama cat te iubesc."

Ochii i s-au umplut de lacrimi. Daca incepea sa planga nu stiam ce sa fac. Renee se descurcase mai bine cu lacrimile decat mine. De fapt, Renee plangea mult prea mult -din orice! Bella nu era atat de emotiva, deci nu eram obisnuit cu asta.

Mi-am dres glasul, uitandu-ma la tip. Era un subiect mai sigur si pe care trebuia oricum sa-l abordez.

"I-ai salvat viata deci?" am luat-o eu pe sleau.

El s-a uitat la Bella si ea i-a intors o privire pe care nu am inteles-o. A oftat si si-a trecut degetele mainii libere prin par.

A incuviintat din cap.

"Mai e in pericol?"

"Nu, domnule." a raspuns el.

Mi-am ingustat ochii la el. Tocmai auzisem despre fostul ei nebun care incerase sa o omoare. Ar fi insemnat sa fiu nebun sa accept inca unul asa usor.

"Deci, ce mai cauti aici?" am intrebat.

Bella s-a uitat urat la mine, dar eu am zambit inocent. Poate ca sunasem nepoliticos,dar trebuia sa am putina grija de ea, avand in vedere ultima experienta.

"De cand nu mai esti cu CIA si asa mai departe." am explicat eu, sperand ca Bella sa-si retraga razele mortale personale. Da, semana prea mult cu mine pentru binele ei propriu uneori.

Si iata o alta intrebare pe care trebuia sa o pun - de ce nu mai era cu CIA? Daca salvase un martor si rfusese de ajutor in rezolvarea cazului nu l-ar fi concediat. Ce facuse atat de rau incat sa uite ca o salvase pe Bella si sa-l concedieze?

Tipul parea stanjenit, S-a fastacit putin si isi tot tragea gulerul tricoului. Bun...

"Ei bine, domnule." a spus el in final, cu vocea parand mult mai ferma decat era el de fapt, cu siguranta. "Sunt aici pentru ca tin enorm la fiica dumneavoastra si vreau sa fiu cu ea. Si ca sa fiu in totalitate sincer, dupa tot ce a trait in ultimul timp, nu m-as simti bine sa o am afara din raza mea vizuala."

Suna ca si cum cel putin avea de gand sa fie sincer cu mine. Apreciam sinceritatea mai presus de toate. Si nu parea sa fie genul de om care sa se invarta in jurul cozii. Trecea direct la subiect; imi placea asta. Ce nu-mi placea era ca atunci cand se uita la fiica mea ochii i se umpleau de stralucire si obrajii i se colorau. Daca ar fi placut-o mai putin, poate l-as fi placut mai mult, daca asta are sens.

"Multumesc ca ai grija de siguranta ei." am spus eu morocanos. Mi-ar fi placut sa fac eu asta, dar cineva a crezut ca nu era nevoie sa cunosc situatia.

"O voi proteja mereu." a promis el. Vocea si actiunile lui pareau mai sigure decat acum cateva momente.

"Intotdeauna?" mi-am arcuit eu o spranceana. "Inseamna ca ai de gand sa ramai ceva timp prin zona."

"Tata." a gemut Bella.

M-am uitat pe fuga la ea inainte sa ma intorc din nou spre Edward. Bine, deci ii stiam numele. Dar mi-am facut o nota bene sa-l strig pe numele gresit in urmatoarele dati cand il vedeam. Se intalnea cu fiica mea, la naiba! Cu fetita mea! Singurul motiv pentru care nu-l dusesem sa faca un tur al camerei cu arme e pentru ca ii salvase viata.

"Am de gand sa 'raman prin zona' atata timp cat ea va dori ca eu sa fac asta." a raspusn el, doar cu o urma slaba de atitudine in vocea lui.

Am zambit slab. Cel putin nu avea sa fie ca tipul acela Yorkie care o invitase pe Bells in oras in clasa a noua. Aproape ca a facut un atac de panica atunci cand am vorbit eu. Si aproape ca s-a scapat pe el cand i-am facut turul in camera cu arme. Nu-mi spune ca o proyeja pe Bella daca niste arme te scot din pantofi de frica.

"Ei bine,atunci vom lasa totul la latitudinea Bellei." am fost eu de acord, stergandu-mi zambetul de pe fata. Imi pacea de el, dar nu insemna ca puteam sa-l las sa se umfle in pene. "Dar daca o ranesti, te voi face sa plangi. Nu-mi pasa ca ai lucrat pentru CIA."

Parea ca incerca sa-si retina un zambet.

"Voi tine minte." a spus el.

Am incuviintat din cap.

"Ai de gand sa si marai si sa-ti arati coltii?" a pufnit Bella. "Pentru ca imi amintesti de un caine care isi apara osul."

"Imi fac doar datoria, Bells." am zambit eu.

Ea si-a dat ochii peste cap.

"Vino aici." am spus, deschizandu-mi bratele pentru ea.

Bella a zambit si i-a dat drumul lui Edward, ceea ce m-a bucurat enorm. Sigur, probabil ca el era mai bun pentru ea decat oricine altcineva. Vreau sa spun, chiar ii salvase viata. Dar inca nu-mi placea sa-l vad atingand-o.

Bella si-a arucnat bratele in jurul meu, ingropandu-si fata in adancitura gatului meu la fel cum facea cand era mica.

"Te iubesc, micuto." am soptit eu.

"Si eu te iubesc." a spus ea. "Si mi-a fost dor de tine."

_______________________________

Finally, chapter 28!

Si numaratoarea inversa continua. Doar 2 capitole + epilogul!!!:((((

Ca sa nu ne intristam...Voiam sa va anunt ca am postat cevaaaa...scris de mineee:"> paralele cu Twilight...n-are nicio legatura...doar ceva ca sa vedeti cum scriu eu de obicei, ceva ca sa faca sa ma cunoasteti mai bine :) Gasiti mica povestioara aici. O parere ar fi binevenita:">

Fac tot posibilul sa postez cat mai des, dar ma omoara scoala! Don't be mad at me, please!:(

Pupici :*:*

Dienutza