Capitolul 30

-BPOV-

Lui Alice intotdeauna ii reusea tot ce-si propunea. Voia ca nunta sa iasa perfecta in timp ce eu 'o ajutam cu planurile' -ceea ce insemna sa stau cu ea in timp ce-mi vorbea despre ce avea de gand sa fac. Am invatat ceva despre viitoarea mea sora. Era o ciudata obsedata de control. Dar una care stia cum sa puna lucrurile la punct. Si avea gusturi excelente.

Existau cateva lucruri carora a trebuit sa le spun 'nu' de la bun inceput. De exemplu, voia sa fie eliberati porumbei chiar in momentul in care spuneam 'da'. Hmm...Nu prea cred.Si vooa ca tortul sa fie o chestie de ciocolata cu cinci etaje cu toping de vanilie. Ar fi trebuit sa aba inimioare de afine peste tot. Chiar credea ca uitasem de tortul pe care-l alesesem eu cu Edward?

Ma costase mult efort sa o aduc la compromis. In majoritatea cazurilor, efortul fusese in zadar. Dar reuseam sa o conving asupra lucrurilor care mi se pareau cu adevarat importante, chiar daca era nevoie ca eu, Edward si Rose sa ne certam cu ea. Si mai erau lucruri in privinta carora eram in totalitate de acord...cum era rochia.

"Asta chiar o sa-l lase pe Edward fara cuvinte." a murmurat Rose.

Am zambit, uitandu-ma la oglinda in care imi vedeam reflectia mea imbracata in rochie. Chiar era 'acea rochie', oricat de cliseic ar suna asta. Trebuia sa-mi fac planrui sa petrec ceva mai mult timp cu Emmett si Jasper cand ne intorceam din luna de miere pentru ca faptul ca-mi petrecusem ultimele trei luni planificand nunta cu Alice si Rosalie nu-mi facusera bine. Sunam aproape ca...o fata normala acum. Neaparat trebuia sa-mi petrec putin timp cu noii mei frati.

"Si acum nu e niciun microfon ca el sa va auda spunand asta." am murmurat eu, mai mult decat recunoascatoare pentru asta desi inca ii puteam auzi tachinarea din voce din ziua aceea -'Inca nu am vazut-o. Va tebui sa astepti sa raman fara cuvinte.' Oare avea sa-i placa?

"Ce?" au chitait amandoua.

M-am intors spre ele cu o spranceana ridicata.

"Ce microfon?" a cerut Alice sa stie, cu mainile puse in solduri.

Am chicotit. Uneori uitam ca desi ele stiau totul despre misiune, nu cunosteau toate detaliile. Erau amuzante cand aflau si profunzimile acestei misiuni. De cele mai multe ori, Emmett era cel prins cu garda jos de cat era de 'uimitor de smecheras micutul sau frate'. De prisos sa spun ca acum il vedeau pe Edward intr-o lumina cu totul si cu totul noua.

"Microfonul care era deghizat in brosa." am explicat eu.

"O brosa?" a murmurat Rosalie, strangandu-si buzele in timp ce se gandea.

"Imi amintesc brosa aceea!" a strigat Alice."Era atat de draguta. Era un microfon?"

Am incuviintat increzuta. Nu suspectasera absolut nimic!

"Ce, n-a avut incredere in noi nici macar pentru o seara?" s-a aprins Rose. Alice si-a ingustat ochii ca aprobare.

Am inghitit in sec.

"A avut incredere in voi." am explicat eu, jucandu-ma nervoasa cu degetele. Da, imi iubeam viitoarele surori dar puteau fi inspaimantatoare cateodata. Ca acum. "Trebuia sa se asigure ca nu stricam totul spunand ceva ce nu trebuia cand nu era el acolo. Deci a ascultat in timp ce statea la o distanta sigura, doar ca sa se asigure."

Amandoua au clipit.

"Supraveghere." am aparat eu.

"Mie-mi suna ca si cum nu putea sa te lasa putin timp singura nici macar atunci." a pufnit Rosalie.

Am chicotit si ele si-au dat ochii peste cap.

"Ne-a ascultat conversatiile." a spus Alice, gandindu-se. "Dar nu a putut vedea rochia, nu-i asa?"

Si-a ingustat ochii si Rose si-a pus mainile pe solduri.

"Nu." am raspuns eu repede. "N-a putut vedea nimic. Era doar un microfon."

"Bun." a decis Alice. "Pentru ca n-are voie sa te vada in rochia asta inainte de nunta."

M-am incruntat.

"Dar eu am voie sa-l vad acum, nu?"

S-a uitat la mine ca si cum tebuia sa fiu nebuna. 'Ai purtat o brosa care era de fapt microfon astfel incat fratele meu agent secret sa poata auzi orice amenintare si sa dea buzna ca sa-ti salveze viata? O, bine.' Dar vreau sa-mi vad logodnicul inainte sa spun 'da' si ele innebunesc!

"Cu siguranta, nu." si-a scuturat ea capul.

"In niciun caz." a fost Rose de acord in acelasi timp.

Ochii mei s-au marit. Nu puteau vorbi serios. Asta patisem eu in timpul orei Bella Barbie. De fapt, cred ca durase mai mult de o ora sa ma aranjeze. Ma torturasera in legatura cu parul, machiajul si rochia inca de cand ajunsesem aici acum trei ore ca sa ma pregatesc pentru nunta. Clipa se apropia si eu simteam ca aveam sa izbucnesc in lacrimi dintr-o clipa in alta. Iar acum nu aveam voie sa-l vad pe Edward? Asta insemna inca o jumatate de ora in plus!

"Va rog?" am incercat eu, bosumflandu-ma.

Rose si-a dat ochii peste cap.

"N-o sa te omoare sa fii departe de el pentru inca putin." a insistat ea. "Si nu ne vinde gogoasa cum ca te panichezi in lipsa lui." m-a avertizat.

Am oftat. La un moment dat, chiar le convinsesem ca dupa tot ce traisem, avea atacuri de panica daca nu era Edward alaturi de mine. Cazusera in capcana si ne lasasera in pace o perioada. Dar banuiesc ca minunile nu tin mult.

"Bine." am sasait eu.

Rose m-a privit banuitoare.

"Oare Isabella Cullen tocmai a fost de acord cu ceva fara sa se certe?"

Mi-am scos limba la ea. Toti ma cunosteau ca Bella Cullen si li se parea aiurea sa ma numeasca Swan daca aveam sa il schimb iar in Cullen in scurt timp.

"As castiga?" am incercat eu.

Rosalie si Alice zambeau increzute.

"Nup."

Ma intreb daca Edward indurase tot ce indurasem si eu in dimineata asta. Probabil ca nu. Emmett si Jasper il ajutau sa se pregateasca. Probabil isi facuse dus, isi aruncase smochingul pe el, si isi periase parul. Fara nicio indoiala, Emmett facuse glume despre luna noastra de miere care il faceau pana si pe SSA sa roseasca. Si Jasper avea sa se amuze in coltul lui. Aproape ca-mi doream sa fiu acolo.

"Deci, eu si Jazz mergem primii." a inceput Alice din nou cu tonul ei profesional. "Apoi Rose si Emmett. Abby va urma cu florile si apoi tu iti faci marea intrare."

Am facut o grimasa.

"Sper doar sa nu ma impiedic." m-am plans eu.

Rose m-a privit compatimitoare.

"Il vei avea pe Charlie." m-a asigurat Alice. "El nu te va lasa sa cazi."

Am oftat. Trebuia sa-i amintesc sa ma tina bine, pentru ca noaptea trecuta visasem ca picam in nas in mai multe feluri decat stiam ca e posibil sa cazi. De fiecare data ma trezeam cu o imbujorare stanjenita care-l facea pe Edward sa chicoteasca. El clar nu avea nevoie de somn. Ma privise dormind toata noaptea.

Charlie fusese surprinzator de sustinator in legatura cu nunta, si chiar ma ajutase sa-i spun mamei dupa trei luni in care nu vorbisem cu ea ca ma casatoream. Asta fusese interesant. Ea credea ca inca ma intalneam cu Jacob. Charlie refuzase sa spuna ceva, in ajutor sau in detriment, cand era vorba de Jacob. Pur si simplu isi inclesta maxilarul si parasea camera. Edward arata ca si cum voia sa faca si el asta, dar nu a facut-o dupa ce l-am implorat din priviri. I-am spus ca am despartisem de Jacob si la scurt timp dupa aceea l-am cunoscut pe Edward, dupa ce ma salvase de un hot. Dintr-un motiv anume, era foarte mandru de povestea asta si eu am reprodus-o in detaliu. "Si te casatoresti cu el dupa doar trei luni?" a intrebat ea conspirativa. Eu pur si simplu am zambit. "Nu lasi sa-ti scape cineva care ti-a salvat viata." am explicat eu. A fost destul de fericita sa accepte asta. Chiar a venit aici cu cateva saptamani mai devreme pentru a ajuta cu ultimele detalii legate de nunta si sa petreaca ceva mai mult timp cu mine. Desi a petrecut o gramada de timp cu Cullen-ii. Ea si Esme erau acum cele mai bune prietene. Eram fericita si ca venise Charlie, pentru ca ma cam simteam aiurea pentru Carlisle, care se alesese cu 'mamele' pe cap.

"Arati atat de draguuuta, matusico!"

Am zambit la Abby, care tocmai intrase in camera.

"Nu ma uit!" a strigat Emmett, cu o mana la ochi si cealalta ridicata in semn de inocenta. "Abs doar le cauta pe fete."

Rose si-a dat ochii peste cap.

"Vino aici, iubito." si-a deschis ea bratele pentru Abby, iar ea s-a aruncat in bratele mamei. Arata adorabila in rochita ei cu floricele.

"Multumesc, Abby." am spus eu, trecandu-mi mainile peste partea din fata a rochiei.

Ea mi-a zambit.

"Unchiu' Eddie e agitat." a soptit ea, ochii stralucindu-i simtindu-se utila.

Bine. Recunosc. O trimisesem sa-i spioneze pe baieti pentru noi.

"Serios?" am soptit eu inapoi. "De ce?"

Ea a chicotit si a ridicat din umeri.

"I-am spus ca esti foarte frumoasa." a spus ea mandra, si eu am rosit.

"Abby McCarty!" a mustrat-o Rose, cu soc prefacut. "Ne spionezi pentru ei?"

Abby a incuviintat din cap, catusi de putin rusinata de asta.

"Abby!"

Emmett se prapadea de ras in hol, in timp ce noi toate ii trimiteam priviri pline de rautate pe care el nu le putea vedea.

"Nu e corect." m-am bosumflat eu la nepoata mea.

Ea a zambit.

"Unchiu' Eddie m-a rugat sa-ti zic..." s-a incruntat, incercand sa-mi aminteasca mesajul pe care il avea de transmis.

"In dragoste si in razboi totul e permis." a terminat Emmett pentru ea.

Alice a aruncat cu ceva spre usa, cu o incruntatura care, in mod surprinzator, era exact ca a lui Abby.

"Iesi de aici, Emmett!" i-a ordonat ea.

Toate i-am auzit ecoul rasului de-a lungul holului, plaind in timp ce se apropia de camera unde se pregateau baietii de la primul etaj.

"Nu ne poti spiona." i-a spus Alice lui Abby. "E vorba de loialitate."

Abby a clipit, neintelegand.

"Fetele sunt unite." a explicat Rose.

"Oh." a incuviintat ea din cap, fastacindu-se in bratele mamei ei pana ce aceasta a pus-o jos, sarutand-o pe crestetul capului.

"Imi pare rau." a spus ea, uitandu-se la mine cu ochii ei mari.

I-am dat o suvita dupa ureche, sarutand-o pe frunte.

"E in regula, Ab." am asigurat-o. "Ei nu joaca corect."

Ea a incuviintat din cap, fiind de acord cu orice o scotea din belea.

"Esti pregatita?" a intrebat-o Alice.

Ea a incuviintat din cap.

"Eu o sa arunc florile." a spus mandra.

Rose i-a zambit.

"Dar nu la oameni." i-a reamintit Alice. Da, neintelegerea era din cauza lui Emmett. Abby n-a mai fost la fel de incantata ca era implicata in nunta cand a realizat ca nu trebuia sa acopere invitatii cu petale. Ursul prostovan ce avea sa-mi fie frate.

Abby a pufnit, dandu-si ochii peste cap la matusa ei.

"Stiu." a raspuns ea intepata. Rose a plesnit-o peste fund.

"In regula, doamnisoara Atitudine." a spus ea. "Arunci petalele usor pe podea astfel incat matusa Bella sa mearga pe ele."

Abby s-a uitat la mine.

"De ce mergi pe flori?" m-a intrebat ea.

Am ridicat din umeri.

"Matusa Alice ma obliga." i-am explicat.

Ea a incuviintat din cap. Pana si Abby era constienta ca uneori asta e tot ce trebuie adaugat.

"Face asta pentru ca e o traditie." m-a corectat Alice.

Eu si Abby ne-am uitat una la alta. Uneori ma speria faptul ca singura mea aliata in toata chestia asta era o fetita de trei ani. Dar banuiesc ca era o fata foarte inteligenta.

"E timpul, Bells." si-a bagat Charlie capul ezitant pe usa.

"Suntem gata, Charlie." l-a asigurat Alice.

Abby m-a imbratisat repede si a prins-o pe Rose de mana astfel incat sa se intalneasca cu baietii si sa coboare.

"Bafta, surioara." mi-a soptit Rose.

Am zambit larg. Stiam ca facea asta sa se distreze pe seama mea, ca era ziua mea cea mare, dar imi placea cum suna asta. Aveam mai mult decat sperasem vreodata sa am. Il aveam pe tatal meu, pe Renee si pe Phil -singura familie pe care o avusesem vreodata. Si apoi aveam familia Cullen, socrii mei, cele doua noi surori si cei doi frati bufoni, si o nepotica adorabila. Si bineinteles, il aveam pe Edward. Pentru totdeauna. Asta era suficient cat sa ma faca fericita pentru restul vietii mele. Nu mai aveam nevoie de altcineva cand eram cu Edward.

"Nu uita sa tii bine de ea, Charlie." i-a amintit Alice, sarutandu-l pe obraz.

El a rosit, incuviintand din cap.

"Asa o sa fac, Alice."a mormait el.

Inca nu-i placea sa-si arate emotiile, dar cu familia Cullen, mai ales cu Alice, asta nu era posibil. Se descurca putin mai bine la asta, dar inca il facea sa se simta extrem de incomod.

"Ne vedem acolo jos, Bella." a cantat ea, zambindu-mi larg.

Am ras.

"Ne vedem acolo jos, Alice." am tachinat eu.

Ea mi-a facut cu ochiul, apoi a disparut.

"O sa ma asigur ca Eddie nu fuge." a strigat ea in timp ce se indepata pe hol.

Mi-am dat ochii peste cap.

"Edward are indoieli?" a intrebat Charlie, parand ingrozit.

Am chicotit.

"Nu, tata." am spus eu. "Alice doar ma tachineaza."

S-a incruntat, dar apoi pur si simplu a ridicat din umeri.

"Esti pregatita pentru asta, scumpo?" m-a intrebat el, uitandu-se peste umar la usa.

Am inspirat adanc. Asta era. Acesta era literalmente inceputul restului vietii mele. In sensul cel bun, desigur. Eram incantata.

"Dap." am spus eu vesela.

El a chicotit.

"Ce s-a intamplat cu planurile tale de a nu te casatori niciodata?" m-a tachinat el, punandu-mi mana in jurul bratului sau si deschizand usa.

"Asta era inainte sa-l cunosc pe Edward." am explicat eu serioasa. Sigur ca nu vrusesem sa ma casatoresc. Inca nu cunoscusem pe nimeni cu care sa vreau sa-mi petrec restul zilelor atunci. Acum, gandul de a nu petrece eternitatea alaturi de Edward era de nesuportat.

"Nu deveni siropoasa cu mine." a mormait el.

Am ras.

"Te iubesc, tata." l-am sarutat eu pe obraz.

El a rosit si si-a dres glasul.

"Si eu te iubesc, Bells." a spus el, batandu-ma pe mana.

Abby ne astepta in capatul scarilor cand am ajuns, ceilalti deja preluandu-si sarcinile.

"Buna, unchiu' Charlie." a spus ea fericita.

Charlie a zambit. Normal ca era nebun dupa ea. Ei toata lumea ii manca din palma.

"Du-te, pustoaico." a chicotit el. "E randul tau."

Ea a incuviintat din cap, incepand sa mearga pe covor. Am observat cu usurare ca oaspetii erau in siguranta de atacurile cu petale. Le arunca pe pamant, cu putin mai multa forta si atitudine decat trebuia.

"Nu ma lasa sa cad, tata." am soptit.

El m-a tinut mai strans.

"Respira adanc." a soptit el inapoi.

Am inspirat de doua ori adanc si muzica s-a schimbat.

"Esti gata?" m-a intrebat el.

Cealalta usa de la living-ul familiei Cullen s-a deschis si atunci am putut prinde o imagine rapida a lui Edward -in capatul covorasului, stand pe platforma mica. Am inghetat. Si-a ridicat privirea exact in momentul in care s-au deschis usile si ochii i s-au marit, apoi cel mai mare zambet pe care il vazusem vreodata i s-a intins pe fata, un ametitor zambet strengar -un zambet adresat exclusiv mie.

"Te iubesc." a mimat el din buze. Multi dintre oaspeti au facut un 'awww' dar eu i-am auzit vag. Brusc, ma alesesem cu un caz grav de atentie limitata. Eram atat de recunoscatoare ca Charlie era cu mine, pentru ca nu sunt sigura ca as fi putut sa-mi iau privirea de la el pentru suficient timp cat sa vad pe unde merg.

"Bells?" a murmurat Charlie, vocea lui parandu-mi atat de indepartata. "Esti gata?"

Edward mi-a facut cu ochiul si eu am clipit, zambind in ciuda imbujorarii proeminente care mi se intinsese pe fata.

"Bella." a spus el putin mai tare. "Scumpo, trebuie sa te misti acum."

Ce? Sa ma misc? Unde sa ma misc? Aa, da. Sa mergem pe covoras. Ooops!

"Nu poti sa ajungi la Edward daca nu te misti." mi-a amintit Charlie, sunand usor enervat. Asta m-a pus in miscare.

A cui a fost ideea de a ma pune sa merg pe covorasul asta? Mi s-a parut ca mi-au luat ore sa ajung la el. Charlie trebuie sa-mi stranga din cand in cand mana, amintindu-mi sa incetinesc. Cred ca era speriat sa nu cad undeva pe covorasul asta si sa o strivesc pe Abby.

Dar in sfarsit ajunsesem. In ochii lui Edward puteam vedea toata iubirea in timp ce Charlie mi-a pus mana in a lui.

"Raneste-o si vei muri." a murmurat Charlie incet astfel incat sa nu mai auda nimeni altcineva. Edward a chicotit incet ca si cum se bucura de o gluma personala si Charlie m-a sarutat pe obraz.

"Chiar te iubesc, fetito." a soptit el.

Mi-a mai zambit inca o data, apoi s-a indreptat spre locul sau. Statea incordat, desigur, langa Renee. Phil statea in cealalta parte a ei, amandoi imi zambeau, dar zambetul lui Renee ii trada si ochii inlacrimati. Deja plangea?

"Esti gata sa faci asta?" a murmurat Edward.

M-am uitat la el. Cum reusisem sa-mi dezlipesc privirea de el pentru suficient timp cat sa-mi verific parintii? Acesta fusese cu siguranta un tribut adus iubirii mele pentru ei.

"Nu incerci sa fugi, nu-i asa, domnule Cullen?" l-am tachinat eu incet.

El s-a incruntat jucaus.

"Acum nu mai ai cum sa scapi de mine, frumoasa mea Bella."

Am zambit, cu siguranta aratand ca o idioata, dar asta nu ma mai deranja acum. Domnul Webber, preotul care ne cununa a inceput sa vorbeasca, si Edward mi-a strans delicat mana, desenand forme pe dosul ei cu varful degetelor. Emmett vrusese sa se ocupe de cununie si e posibil sa fi ras putin cand a propus asta. Bietul Emmett. Era un om atat de bun, desi sentimentele lui ranite s-au vindecat incredibil de repede.

Nu stiu daca domnul Webber a vorbit timp de o ora sau timp de un minut. N-avem nici o idee pentru ca nu auzisem niciun cuvant din ce spusese. Eram recunoscatoare ca Alice angajase pe cineva ca sa inregistreze totul, pentru ca banuiesc ca era ceva ce trebuia sa aud.

Poate pentru ca ma holbasem tot timpul la Edward, fara sa ascult, tot timpul, am fost putin surprinsa cand s-a intors spre mine. A trebuit sa ma intoarca si pe mine, prinzandu-ma delicat de cot, pentru ca fusesem prinsa cu garda jos. A chicotit incet, aratand oarecum increzut.

A repetat ce spusese domnul Webber, apoi cel mai frumos cuvant i-a alunecat pe buze.

"Da."

A vorbit cu atata intensitate, cu atata determinare. Vocea lui a rasunat plina de sinceritate, bucurie, dragoste si fericire. M-a lasat fara aer.

Am simtit cum ochii mi se umpleau de lacrimi. Imi aminteam la e ma gadinsem inainte de atatea ori cand ma luptam cu sentimentele mele pentru el. Putea avea la picioare orice femeie si-ar fi dorit. Ma simteam fraiera doar sperand. Dar el m-a ales pe mine. Ma voia pe mine pentru eternitate. Numai pe mine.

"Isabella Marie Swan, il iei pe Edward Anthony Cullen sa-ti fie sot legitim devodat? Il vei iubi, il vei alina, ii vei fi alaturi, la boala sau la santate, la bogatie sau la saracie, la bine sau la rau, la bucurie sau la tristete, ii vei fi credincioasa pana ce moartea va va desparti?"

Pentru mult timp, toate aceste lucruri pe care tocmai ma intrebase domnul Webber ma speriau. Ei bine, nu neaparat ma speriau. Dar nu intelegeam de ce toata lumea era de acord cu asa ceva. Acum intelegeam.

"Da." am spus eu, o lacrima rostogolindu-se pe obrazul meu.

Edward mi-a sters lacrima de pe obraz cu degetul sau mare, apoi buzele lui erau peste ale mele, ferme si pline de pasiune.

"Domnule Cullen." a spus domnul Webber, cu un zambet in coltul gurii. "Inca n-am ajuns la partea asta."

S-au auzit cateva chicoteli din partea musafirilor, si Edward le-a afisat zambetul lui cel mai inocent. Eu m-am imbujorat.

"Aveti verighetele?" a intrebat domnul Webber.

Emmet s-a apropiat cu un zambet strengar.

"Uite." a soptit el, ridicand o spranceana. "Rosesti din nou, Bellie." a chicotit. "Oare de ce?"

Edward l-a privit plin de repros si Emmett s-a intors la locul lui chicotind.

"Iti ofer acest inel ca pecete a iubirii mele si ca simbol al uniunii noastre." a spus Edward, lasand verigheta sa alunece pe degetul meu. Era aceeasi verigheta din misiune. Da, era mare si pompoasa, dar fusese cu noi inca de la inceput. Era verigheta mea. "Cu acest inel, te iau de sotie."

Mi-a sarutat tandru mana inainte sa-i dea drumul. Inima imi bubuia in piept. Oare avea sa dispara vreodata efectul pe care-l avea asupra mea? O parte din mine spera ca nu.

"Iti ofer acest inel ca pecete a iubirii mele si ca simbol al uniunii noastre." am repetat eu, lasand sa alunece si verigheta lui pe deget. Mainile imi tremurau, dar m-am felicitat pe mine insami ca-mi aminteam toate cuvintele. "Cu acest inel, te iau de sot."

Urma sa-i dau drumul la mana dupa ce inelul se afla in siguranta,dar el mi-a capturat-o inapoi. Mi-am muscat buza inferioara, si o alta lacrima mi-a alunecat pe obraz.

"Prin puterea cu care am fost investit, va declar sot si sotie." a spus domnul Webber. "Acum poti saruta mireasa." a accentuat el. Edward s-a incruntat, dar eu doar am chicotit, insa abia am reusit sa scot vreun sunet pentru ca buzele lui Edward le-au capturat pe ale mele. El a inceput sarutul si tot el a trebuit sa-l si termine. L-am auzit pe Emmett chicotind cand Edward mi-a indepatat delicat mainile din jurul gatului sau.

M-a mai sarutat inca o data repede, delicat, inainte sa-mi zambeasca. Arata ca cea mai fericita persoana din univers, dar eu detineam deja acest titlu.

"E o onoare pentru mine sa spun, desi pentru a doua oara, Edward si Isabella Cullen." a chicotit domnul Webber.

Edward mi-a strans gentil mana si toata lumea a izbucnit in aplauze. Am auzit urale din partea lui Emmett si, in mod surprinzator, a lui Jasper.

"N-o sa-ti dau drumul niciodata, doamna Cullen."a jurat Edward, sarutandu-mi obrazul in lumina bliturilor care ne inconjurau. Edward si Alice cazusera de acord in privinta asta. Cum ne puteam casatori si sa nu ramanem cu fotografii din cea mai importanta zi a vietii noastre? Edward nu concepea asta.

"Te-as urmari daca ai face-o, domnule Cullen." l-am tachinat si eu, zambind.

El pur si simplu a chicotit.

"Bun."

..........................................................................................................................................................................

"Hei, Bellie." a zambit Emmett, aratandu-si gropitele. Gropitele lui insemnau intotdeauna bucluc. Am ridicat o spranceana. "Salut, SSA."

Edward a marait.

Imi scapase odata porecla lui Edward in fata lui Emmett. Nu avea nicio idee ce insemna, dar cand eu m-am rosit violent cand m-a intrebat, a stiut ca era bine. Asta nu l-a oprit de la a incerca sa ghiceasca. 'Sarcastic, stupid si arogant?' a intrebat el, si eu pur si simplu am ras, scuturandu-mi capul.

"Ai nevoie de ceva, Emmie." a intrebat Edward.

El s-a incruntat.

"Vreau doar sa-mi fur sora pentru un dans inainte sa taiati tortul." a spus el.

Eu am zambit.

"Si daca nu sunt dispus sa impart?" s-a bosumflat el, punandu-si mana in jurul taliei mele.

"Atunci ghinion, doctorasule." a spus Emmett, scotand limba la el.

Edward pur si simplu si-a dat ochii peste cap.

"N-o lasa sa cada." si-a avertizat el fratele.

"Si asta nseamna sa nu-mi pui piedica." am spus eu, fixandu-l pe Emmett cu privirea. El mi-a dat un zambet inocent. Da, de obicei si asta insemna bucluc. In sfarsit, si-a tinut mainile ridicata in semn de capitulare.

"Bine, bine." a chicotit el. "O sa fiu cuminte."

Am sfrasit prin a dansa cu toata lumea: Charlie, Carlisle, Jasper, pana si cu Phil o data. Edward m-a furat inapoi dupa aceea si am mai dansat cateva cantece impreuna, cu Abby la Edward in brate in unul dintre ele. Nu o puteam lasa in afara pe nepoata mea, la urma urmei.

Alice chiar planuise totul in detaliu. Dupa apusul soarelui, lumanari au fost aprinse pe fiecare masa si in jurul ringului de dans pentru o aura romantica. Edward si-a ingropat fata in parul meu, capturandu-mi talia cu bratele sale pe la spate in timp ce eu ma holbam la decorul parca desprins dintr-o carte.

"La ce te gandesti?" m-a intrebat el tandru.

Am zambit, ghemuindu-ma la pieptul sau.

"Stateam in apartamentul meu ingrijorandu-ma pentru marturia impotriva tatalui iubitului meu de atunci acum nici un an." am murmurat eu.

Edward a strambat din nas.

"Sa nu vorbim despre nemernic acum, iubire." a soptit el, sarutandu-mi gatul.

Am inchis ochii, cu zambetul inca intins pe buze.

"Nu fac asta," am spus eu. "Spun doar ca niciodata nu -as fi asteptat la asta cand am intrat in programul de protectie al martorilor."

Edward a chicotit.

"Iti doresti sa fi primit un alt agent, pe cineva normal?"

L-am lovit peste mana jucasusa.

"Sigur ca nu." am spus eu. "Ma gandesc cat de norocoasa am fost sa fi fost incredintata celui mai minunat om de pe fata pamantului."

Edward si-a dat peste cap.

"Ma supraapreciezi." a spus el, intorcandu-ma in bratele sale pentru a-si odihni fruntea pe a mea.

"Dar asa te vad eu." am murmurat eu, punandu-mi mainile in jurul gatului sau.

A incercat sa lupte cu un zambet, dar nu i-a prea iesit. In cele din urma, si-a eliberat intreg efectul sau ametitor si m-a sarutat.

"Pentru totdeauna?" a intrebat el jucaus.

Am ras.

"Si mai mult."

____________________________

Cam asta e:d Mai avem doar un epilog, dar in fine :) Voi incerca sa-l postez cat mai repede.

Va rog, nu va zgarciti la comentarii! :) Lasati orice parere! Vreo parte favorita din capitolul asta? Care e capitolul vostru preferat? Sunt chiar curioasa...:D Revin cat pot de repede cu epilogul, chiar daca nu sunt asa nerabdatoare sa scap de Reassigned Identity :( Huh...:-<

Love you all:X:X

Astept comentariile voastre:)

Pupici :*:*:*

Dienutza

Capitolul 29

-EPOV-

M-am uitat la Bella, care dormea linistita in timp ce masina zbura pe sosea. Dupa ce oprisem la al saselea restaurant unde se serveau clatite din oras in doua ore, se teleportase in lumea viselor. Ar fi trebuit sa ne gandim mai bine la asta.

Dar pana si incosntienta imi capta atentia. Singurul lucru care ma facea sa-mi tin ochii cat de cat la drum era ideea ca daca nu o faceam, puteam sfarsi facuti covrig in jurul unui copac si ea nu ar supravietui unui asemenea accident. Doar gandul imi facea stomacul sa se intoarca pe dos si mi-am indreptat atentia catre drum.

A murmurat ceva in somn si eu am oprit muzica. Asta era partea mea preferata. Intotdeauna vorbea in somn, dar nu ii spusesem niciodata pentru ca stiam ca avea sa fie ofensata. Asta nu insemna ca nu am voie sa ascult, nu?

"Te iubesc, Edward." a soptit ea.

Am radiat de fericire.

"Si eu te iubesc, frumoasa mea Bella." am murmurat inapoi.

A zambit in somn. Bine, deci poate ca trageam putin cu ochiul... Concentreaza-te, Cullen,mi-am spus, si mi-am intors atentia la drum. Uneori era prea innebunitoare pentru propriul ei bine.

"Tata." a murmurat ea. "Lasa arma aia."

Am chicotit. Ea chiar fusese ingrijorata in legatura cu asta. Nu stiu de ce. Ii explicasem de mii de ori ca ma puteam descurca cu o arma. Nu despre asta ma ingrijorasem eu in tot acest timp. Ma ingrijorasem mai mult pentru ca ar fi putut sa spuna, 'Tu esti cel care a tinut-o pe fiica mea ascunsa in ultimele luni? Pleaca de langa ea. Acum.'

Nu as fi facut-o. Nu m-as fi clintit de langa ea decat daca nu imi mai dorea compania. u sunt prost. Dar ar fi facut lucrurile mult mai grele pentru Bella. Stiu ca isi iubea tatal. Nu acordasem prea multa importanmta faptului inainte sa vad cum ii straluceau ochii astazi cand il zarise. Era in felul in care isi vorbeau. Bella o vedea pe Renee ca pe o prietena. De fapt, ea parea mai mult mama in relatia lor decat Renee. Dar odata cu Charlie venea si nevoia Bellei de a avea grija de el, nu pentru ca ar fi crezut ca el e incapabil. Ci pentru ca Bella era altruista si buna. Am oftat, apoi am simtit nevoia sa-mi trag cateva palme. Sunam ca si cum eram fanul ei cel mai mare.

Probabil ca ar fi trebuit sa-mi pese de asta mai mult. Ea era minunata.

Bella a mai mormait cateva nonsensuri inainte sa alunece intr-un somn mai adanc. Si eu am pornit din nou muzica, doar pentru fundal. Nu voiam sa o trezesc.

Charlie suportase vestile mai bine decat ma asteptasem. Cand Bella imi spusese ca voia ca tatal ei sa stie adevarul fusesem nesigur. Incercasem sa o conving sa inventeze ceva ca scuza pentru absenta ei indelungata si sa-i spuna ca ma intalnise pe mine cand o salvasem de vreun hot sau ceva de genul. Asta era cheia, indiferent de ce poveste ii spuneam. Eu ii salvasem viata. Era singurul lucru care-l putea face sa se razgandeasca inainte sa ma dea afara din casa lui si sa o incuie pe Bella inauntru pentru totdeauna. Si acest gand cu siguranta ii trecuse prin cap; de asta eram sigur.

Totusi, Bella era mai mult decat incantata ca tatal ei stia acum adevarul. Si era o usurare pentru ea sa stie ca el era in regula. Dar nu aici se opreau grijile mele. Cand ea mersese la baie, il luasem pe Charlie deoparte si m-am uitam la el, recunosc, oarecum timid...

"Trebuie sa va intreb ceva, domnule." am spus eu.

El s-a crispat. Da, stia ca urma partea asta.

"Chiar trebuie?" a intrebat el.

Am incuviintat din cap. Da, chiar trebuia. As fi preferat sa nu, dar daca el insemna atat de mult pentru Bella, atunci avea sa-si doreasca sa avem binecuvantarea lui. Si in mod surprinzator, o voiam si eu.

"Tocmai mi-ai spus ca fiica mea aproape a fost ucisa si a fost mutata intr-un loc numit Forks." a spus el rece. Oh, nu il incanta prea mult partea asta. "Acum imi ceri permisiunea sa te insori cu ea?"

Suna exasperat.

"Nu." am spus. "Nu fac asta."

A ridicat o spranceana.

"Nu?"

Mi-am scuturat capul.

"Singura permisiune de care am nevoie ca sa ma casatoresc cu Bella este a ei. Si ei ii vor cere permisiunea." am inceput eu cu grija. Nu voiam sa-l jignesc, dar nu intelesesem niciodata asta. De ce i-as fi cerut lui permisiunea? Nu cu el voiam sa ma casatoresc.

Parea...indignat. Narile i se dilatasera si maxilarul i se inclestase.

"Insa vreau sa ne dati binecuvantarea." am spus repede. Nu voiam sa creada ca spuneam 'Ma casatoresc cu fiica ta si nu ai ce sa faci!' Departe de mine asa ceva.

"Binecuvantarea mea?" a intrebat el sec.

Am incuviintat incet din cap.

"Insemnati mult pentru Bella si stiu ca s-ar simti mai bine daca am avea sprijinul dvs."

Si-a ingustat ochii.

"Si daca nu vi-l dau?" m-a pus el la incercare.

Am oftat.

"Inca o voi intreba, domnule." am spus eu, ca fapt divers. "Trebuie."

"Nu." a spus el. "Nu trebuie."

Ok, deci ne indreptam spre teritoriu minat.

"Nu mi-am imaginat niciodata ca voi iubi pe cineva asa cum o iubesc pe Bella." am explicat, incercand sa-l fac sa-mi vada punctul de vedere. "E inteligenta, frumoasa, dulce si altruista."

A incuviintat din cap.

"Cand...el a venit dupa ea, a fost ranita."

Ochii i s-au marit si au aburat brusc spre locul unde Bella disparuse pe scari in urma cu cateva clipe, ca si cum trebuia sa se asigure ca inca era acolo.

"A fost internata si au existat clipe in care ma gandeam ca nu facusem suficient, ca aveam s-o pierd."

Charlie a expirat zgomotos si s-a lasat sa cada pe canapea, ca si cum era prea multa informatie pentru el. M-am simtit vinovat ca-i spusesem toate astea. Ei si Bella decisesem sa nu-i spunem despre perioada de spitalizare. Dar aveam nevoie ca el sa inteleaga. Existenta mea fara ea n-ar fi avut niciun rost.

"Nu va spun asta ca sa va ingrijorez, domnule." am spus eu cu parere de rau. "Dar trebuie sa intelegeti ca acele ore in care n-am fost sigur daca va supravietui...au fost cele mai rele din viata mea. Era hotarat sa nu traiesc fara ea."

Nu recunoscusem asta in fata nimanui, dar voiam ca el sa stie. Intreaga mea fiinta suferind, cand doctorii mi-ai spus ca starea ei era critica. Imi faceam planuri cum sa-mi pun capat zilelor timp ce cateva ore inainte sa realizez ca asta faceam. Ca nu puteam trai fara ea. Aveam nevoie de ea ca de aer. Poate chiar mai mult.

"E cealalta jumatate a mea." am incercat sa explic. "Si acum ca am depasit obstacolul principal, nu sunt capabil sa ma intorc din drum fiind incomplet."

Ochii lui i s-au marit.

"Te-a prins rau de tot, fiule." a spus el, sunand impresionat.

Am ras. Stiam. Eram indragostit pana peste cap, pur si simplu nu-mi pasa.

Si-a trecut mainile peste fata, secatuit de tot ce aflase astazi. Cand in sfarsit si-a ridicat privirea, m-a privit pentru mult timp. Apoi a oftat.

"Amandoi stim ca Bella va face ce vrea." a spus el in final. "Nimic din ce as spune nu ar face-o sa se razgandeasca daca vrea cu adevarat asta."

Am incuviintat din cap.

"Dar ar insemna mult sa va dati acordul."

Si-a inchis ochii, odihnindu-si capul pe spatarul canapelei si a expirat zgomotos ca si cum isi elibera o confesiune dureroasa.

"Bine." a spus el incet, sunand invins.

Ochii mi s-au largit. Era de acord? Pur si simplu?

"E evident ca o iubesti." a spus, vazandu-mi expresia neincrezatoare.

Am incuviintat energic din cap.

"Mai mult decat..."

"Da, da." m-a intrerupt, strambandu-se. "Mai mult decat ai crezut ca ar fi posibil."

Am chicotit.

"Mda."

Si-a scuturat capul, chicotind usor.

"Nu pot sa cred ca spun asta." a spus el, masandu-si tamplele. "Dar daca trebuie sa se casatoreasca odata si odata... ei bine, ma bucur ca esti tu alesul si nu un huligan fara slujba si o problema cu alcoolul."

Wow. Ce compliment. "Eh. Se putea si mai rau. Nu strica lucrurile."

"Esti capabil sa ai grija de ea?" m-a intrebat el.

Aproape ca m-am inecat cu propria saliva. Vorbea din punct de vedere financiar, nu?

"Pentru ca ai spus ca obisnuiai sa lucrezi pentru CIA." a spus el, fixandu-ma febril. "Sa nu crezi ca mi-a scapat asta."

Bella s-a intors in camera si ne-a privit suspicioasa.

"Ce se petrece aici?" a intrebat ea neincrezatoare. "Despre ce vorbeati?"

Mi-am trecut mainile prin par si Charlie m-a privit ca si cum spunea, 'Ha! Cum ai de gand sa o explici pe asta?' Deci, nu avea de gand sa ma ajute sa ies din asta. Dar imi daduse totusi binecuvantarea sa. Am vrut sa ma uit la el si sa strig, 'nu mai poti da inapoi!'

"Cred ca tatal tau tocmai ma intreba ce am planuit pentru cariera mea din moment ce am demisionat." M-am asigurat ca scot in evidenta partea in care demisionam si l-am fixat cu privirea. Nu voiam sa creada ca facusem ceva atat de ingrozitor incat ma concediasera chiar si dupa misiunea indeplinita cu succes. Puteam doar sa-mi imaginez ce scenarii isi crease. Trebuia sa-i fi spus inca de la bun inceput ca demisionasem.

"Oh." a spus Bella, o cuta formandu-se intre sprancenele sale. Era asa de adorabila cand era confuza.

Am chicotit, tragand-o in bratele mele si sarutand-o pe obraz. Ea s-a imbujorat si Charlie si-a dres glasul. Am pastrat ceva spatiu intre noi, dar mi-am lasat mana in jurul taliei ei.

"Ma gandeam sa incep un rezidentiat in spitalul din Forks, de fapt." am spus, raspunzandu-i la intrebare.

Bella mi-a zambit larg.

Sprancenele lui Charlie au sarit in sus.

"Doctor?" a bolborosit el."Ei bine...Pai asta e destul de impresionant, Edwin."

Mi-am dat ochii peste cap. Un compliment si ceva care sa ma pun la punct, amandoua la un loc. Imi stia numele. El stia asta si eu stiam asta. A ridicat o spranceana la mine ca si cum ma provoca sa spun ceva despre asta.

"Tata." a gemut Bella.

Am sarutat-o pe crestet ca sa-i arat ca nu ma deranja.

"Multumesc, domnule." am spus eu amabil.

Bella a oftat, resemnata.

Mi-l puteam doar imagina inchinand in cinstea noastra la nunta. 'Pentur fetita mea, si noul ei sot, Edwin. Raneste-o si vei muri!'. Ei bine, nu e mai rau decat ce ar spune Emmett. Hmm, ar trebui sa o intreb pe Bella daca s-ar supara sa fugim.

Restul vizitei a decurs bine. Bella si Charlie au tot vorbind despre excursii la pescuit si el chiar mi-a spus cateva povesti cu ea de cand era copil. Bella intotdeauna se imbujora in diverse nuante de rosu si gemea, dar eu le adoram.

Charlie m-a trs deoparte si Bella a ridicat o spranceana, dar i-am spus ca totul era in regula si i-am dat cheile de la masina, pentru a ma asteota acolo. Nu parea prea convinsa, dar a acceptat.

"Cand ai de gand...sa o intrebi..." Parea sa se simta destul de jenat,uitandu-se la picioare.

Am zambit larg, gandindu-ma la asta. Dar apoi, am simtit fluturi in stomac. Daca spunea nu? La urma urmei, eram impreuna de doar o luna. La naiba. Fusese doar o luna? O, nu, avea sa spuna ca nu!

"Nu stiu." am murmurat, vocea fiindu-mi incarcata de propriile griji acum. Serios, daca nu accepta? "Vreau sa fie perfect."

El a incuviintat.

"Nu o lasa sa uite de mine cand va fi o femeie casatorita." a glumit el, dar era evidenta urma de ingrijorare din tonul sau.

I-am zambit cald. Puteam doar sa-mi imaginez cat de greu era. Ma imaginam in locul lui pentru o secunda, cu fiica mea si a Bellei peste cativa ani in viitor. Tot trupul mi s-a incordat si ochii mi s-au largit. Cu siguranta aveam s-o incui in camera pana la...Cat sa fie? 70 de ani? Sau pana voi muri eu. Da, asta suna corect.

"Nu te-ar putea uita niciodata, Charlie." l-am asigurat eu. "Te iubeste."

El a zambit slab. Doamne, imi imaginasem doar cum ar fi sa ii ofer libertatea unei fiice care nici macar nu exista si imi iesisem din minti. Saracul Charlie.

"A vorbit despre tine." i-am marturisit eu.

El si-a ridicat privirea,plin de speranta.

"I-ai lipsit mult." am spus eu sincer. "Chiar a durut-o sa nu poata vorbi cu tine."

Si-a dres glasul, mutandu-si privirea inspre pamant din nou in timp ce emotiile ii inundau fata.

L-am batut pe umar, simtind bunavointa fata de el acum ca stiam ca nu avea sa reprezinte un obstacol in calea relatiei mele cu Bella.

"Ne vedem mai tarziu, Charlie." i-am spus.

El a incuviintat din cap.

"Anunta-ma cand o intrebi." a spus el incet. "La urma urmei, voi avea nevoie sa cer o invoire."

Am chicotit.

"Trebuie sa spuna 'da' mai intai."

El a zambit.

"Bafta."

Aveam nevoie.

"Despre ce-a fost asta?" m-a intrebat Bella cand am ajuns in masina.

I-am luat mana si am sarutat-o.

"Mai multe amenintari." am chicotit eu. "E foarte mandru de armele sale, nu-i asa?"

Ea si-a dat ochii peste cap.

"El nu te-ar impusca niciodata pe bune." m-a asigurat ea. "Deci unde facem prima oprire pentru clatite?"

Am zambit larg.

"Cred ca e una la vreo douazeci de minute de aici."

"Bella, iubire." am soptit. "Am ajuns."

A murmurat ceva incoerent si s-a foit.

Am chicotit, sarutand-o tandru pe buze.

"Suntem acasa." am murmurat eu.

A deschis un ochi, apoi si pe celalalt. A zambit peste buzele mele.

"Inca dorm." a soptit ea. "Trebuie sa ma trezesti."

Am zambit.

"Chiar asa?"

A incuviintat din cap, trecandu-si degetele prin parul meu. Si dintr-odata, totul era perfect.

"Iubire?" am intrebat, brusc nervos.

"Da?" a murmurat ea, fara sa ma auda intr-adevar.

M-am tras inapoi si ea s-a bosumflat. Am chicotit, trecandu-mi degetul mare peste buza ei inferioara bosumflata ca si cum astfel puteam sa-i fac bosumflarea sa dispara. Se pare ca a functionat.

"Am ceva pentru tine." am spus eu, privind-o precaut.

Ea a strambat din nas.

"Fara cadouri." a tresarit ea, sunand ingrozita.

Am pufnit.

"Imi vei rani sentimentele, Bella."

Ea si-a dat ochii peste cap.

"Ce e?"

Am zambit larg si prostesc.

"De ce nu-l deschizi si te uiti singura?" i-am sugerat eu.

Ea s-a uitat de jur imprejur, apoi inapoi la mine. Am ras.

"Cauta in torpedou."

M-a privit speculativ inca putin, apoi mi-am largit ochii si am aratat spre torpedou. O carasem cu mine inca din dupa-amiaza in care plecasem de la spital pentru un dus si nebarbierit. Atunci realizasem ca nu puteam sa stau departe de ea si asteptasem momentul cel mai oportun ca sa i-o dau. Ma amuza, oarecum, ca acest moment aparent insignifiant era momentul. Dar parea cel potrivit.

Ea a oftat, resemnata, apoi a deschis toperdoul.

"O carte?" a intrebat ea dupa un moment.

"Nu orice carte." i-am spus eu agitat. "Preferata ta."

-BPOV-

La cuvintele lui, am simtti fluturasi in stomac si inima a inceput sa-mi bata cu putere. Cuvinte ce pareau desprinde dintr-o eternitate in trecut rasunau cu ecou in mintea mea. "Aici mi-am dezvaluit inima mea tie pe coperta cartii tale favorite."

"Asta e..." am intrebat eu, vocea sunandu-mi ragusita. M-am uitat agitata la coperta, inima ameninand sa-mi sara din piept. Bun, eram perfect treaza acum!

Edward mi-a acoperit mana cu a lui pentru a nu vedea inca.

"Bella." a spus el bland. "Pot sa-ti spun ceva mai intai?"

Am inghitit in sec. Mi-am ridicat ochii de pe cartea la care ma holbam ca si cum as fi putut vedea scrisul prin ambele noastre maini. Privirea lui era atat de intensa ca aproape am ramas fara aer. Reactiile pe care el mi le trezea nu erau prea sanatoase.

"Cand ne-am cunoscut, ti-am spus cum credeam eu ca ar fi cererea in casatorie perfecta." a spus el, cu vocea inceata si...agitata. Cu siguranta agitata. "Iti amintesti?"

N-as fi putut sa-mi mut privirea la el nici dac-as fi vrut. Si nu voiam. Am incuviintat incet din cap, inghitind in sec.

"Ti-am spus ca as scrie ceva pe cartea ta preferata."

Ochii amandurora au zburat spre cartea care se odihnea in poala mea. Daca facuse asta, de ce nu ma lasa sa citesc? Dar...poate nu ma lasa sa citesc pentru ca nu era nicio inscriptie sau ceva. Nu avea cum sa-mi dea papucii astfel, nu-i asa? Mai ales dupa toate prin cate trecusem impreuna. Bun, deci fie voia sa-si petreaca restul zilelor alaturi de mine...Fie ma parasea.

"Chiar ma atragea ideea." a continuat el, fortandu-ma sa-i intalnesc din nou privirea. Am inspirat adanc. Ochii lui aveau cea ma adanca nuanta de verde pe care o vazusem vreodata. "Dar nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce as fi putut sa scriu.Nu ma gandisem niciodata la asta. Pentru ca niciodata nu am iubit pe cineva in felul acesta inainte."

A luat o gura mare de aer, smaraldele mocnindu-i, si s-a apropiat si mai mult.

"Niciodata n-am iubit pe cineva asa incat sa conteze cel mai mult pentru mine, sa fie in orice gand al meu, fie fata pe care o vad mereu atunci cand inchid ochii, al carui nume sa reprezinte motivatia pentru care respiri."

S-a apropiat si mai mult, dandu-mi o suvita de par dupa ureche. Am inspirat adanc si instabil. Fetele noastre erau la numai cativa centimetri departare una de alta. Cu siguranta nu se mai punea problema de dat papucii.

"Sa ma gandesc la carte, asta a fost usor." a soptit el. "Dar era aproape imposibil sa exprim tot ce simt pentru tine in cuvinte, sa-ti explic exact cat de mult te iubesc. Si apoi am realizat..." A oftat. "Aceste cuvinte ar putea suna prea simple. Nu sunt..cine stie ce, nu sunt extravagante... Dar iit pot spune ca omul de atunci, din avion, nu le-ar fi putut intelege."

A luat mana de pe a mea. Eu am clipit si mi-am plecat ezitanta privirea. Eram aproape ingrozita sa nu stric momentul miscandu-ma prea repede.

Era o singura propozitie acolo. Avea dreptate, era destul de simpla. Dar stiu ca nici fata de atunci, din avion, nu le-ar fi putut intelege.

Nu pot trai fara tine.

Lacrimile care mi se adunasera in ochi au explodat si mi-au alunecat pe obraji.

"Esti viata mea, Bella." a murmurat el, ridicandu-mi capul cu degetul sau sub barbia mea. "Promit sa-mi petrec restul vietii mele iubindu-te mai mult decat oricine altcineva ar putea s-o faca."

Am incetat sa respir, si inima a incetat sa-mi bata asteptand.

El a zambit , dar era un zambet de ezitare, asteptandu-mi zambetul emu de raspuns.

"Te rog, spune-mi ceva." m-a implorat el. "Ma omori."

Am chicotit, un ras infundat/smiorcait,si mi-am indepartat lacrimile de pe obraji.

"Da."

____________________________

Ta-da! Stiu ca e tarziu, nu ma urati! Il aveam tradus mai bine de jumatate, cand am descoperit o mica povestioara si nu m-am putut opri pana nu l-am terminat.

Eu sper sa va placa, si mai sper sa apuc sa mai postez anul acesta;))

Pupici :*:*:*

Dienutza

Capitolul 28

-BPOV-

"Pari agitat." am chicotit eu. Tocmai trecusem de semnul care ne indica faptul ca tocmai intrasem in oras si Edward parea...inghetat.

"Nu sunt." a pufnit el.

L-am privit neincrezatoare. Statea rigid, cu mainile inclestate pe volan, si camasa care era intotdeauna descheiata, avea acum nasturii inchisi pana la gat.

M-a privit cu coada ochiului ca sa vada daca am inghitit gogoasa. I-am zambit, ridicand o spranceana.

"Poate doar putin." a recunoscut el.

Am ras.

"De ce?"

Batea cu degetele pe volan anxios.

"Pentru ca e tatal tau." a spus simplu. "Si il iubesti."

Sigur ca-mi iubeam tatal. Dar asta nu-mi explica de ce era ingrijorat.

"Oh." m-am precfacut eu speriata. "Infricosator."

El a expirat zgomotos.

"El inseamna mult pentru tine si tu insemni mult pentru mine. Deci vreau sa fac o prima impresie buna."

Am zambit larg. Era asa dragut cand era incurcat. Desi ii puteam vedea punctul de vedere. Situatia fusese diferita cand ii cunoscusem eu familia, dar inca vrusesem sa fac o impresie buna.

"Deci, nu te temi ca o sa te ameninte cu pistolul." am spus eu. "Doar ca n-o sa te placa?"

"Da."

Nu aveam sa-l inteleg niciodata pe omul acesta.

"Ma pot descurca cu armele." a spus el usor. "Dar probabil ca lucrurile ar fi mai usoare daca ne-am intelege."

Si-a trecut degetele prin par si a oftat.

"Si stiu ca te-ar face fericita."

Am incuviintat din cap. Lucrurile ar fi fost destul de ciudate de Craciun daca el si Charlie nu s-ar fi inteles, dar nici nu as fi renuntat la relatia mea cu Edward daca Charlie nu era de acord cu ea. Doar ca fapt divers, puteam foarte usor sa devin una din acele fete isi terorizeaza prietenii chiar si dupa ce acestia le-au dat papucii. Eventual, saracul baiat a trebuit sa-si schimbe numarul de telefon si sa se mute. Wow. E un lucru bun ca Edward ma iubeste.

"O sa te adore, Edward." i-am promis.

Nu a parut convins.

"Eventual." am murmurat.

~**~

In primul rand, nu-i spusesem lui Charlie ca veneam. Poate ca ar fi trebuit, dar acum era prea tarziu. Asfaltul a scartait sub rotile masinii in miscare, iar eu m-am indreptat in locul meu, privind la sosea. E amuzant cum uneori pare ca absolut s-a schimbat, iar alteori totul pare inghetat in timp. La Charlie, nimic nu se schimbase. Leaganul pe care mi-l facuse sub batranul stejar din fata inca era acolo. Vechea banca de lemn pe care mama o luase cand erau inca impreuna ramasese acolo. Si puteam vedea draperiile galbene de la bucatarie de aici. De cum m-am dat jos din masina, am luat o gura mare de aer proaspat. Chiar si aerul avea un miros familiar.

"Aici ai crescut?" a intrebat Edward in timp ce ne indreptam spre usa. Parea sa examineze fiecare detaliu de pe mica proprietate ca si cum asimila lucruri noi ce le putea adauga la dosarul meu din mintea lui.

Am zambit.

"Aici este."

Nu stiu de ce preferasem orasele mari. Nu pareau asa importante acum, cand stateam in fata casei mele din copilariei, tinandu-l pe Edward de mana. Poate ca o situatie ce atenteaza la viata ta e buna din cand in cand ca sa-ti pastrezi o anumita perspectiva. Cine stie?

"Crezi ca e acasa?" am intrebat eu, entuziasmandu-ma.

Edward a chicotit, probabil din cauza tonului pe care il folosisem. Sunam ca un copil intr-un magazin de bomboane sau Emmett in...ei bine, intr-un magazin de bomboane.

"Nu stiu, iubire." a spus el. "De ce nu batem la usa ca sa aflam?"

Parea destul de calm. Era ca si cum parea sa aiba nevoie sa mentina echilibrul balantei. De indata ce eu am inceput sa devin agitata, el a redevenit calm si relaxat. Imi muscam buza, uitandu-ma la usa din fata mea in loc sa bat la ea.

"Daca e suparat pe mine?"

"Nu e." m-a asigurat el. "Dupa ce-i explicam ca nu puteam schimba cu nimic situatia."

I-am zambit in semn de multumire si am batut la usa.

"Nu-mi pot imagina ca cineva sa fie suparat pe tine." a soptit el, sarutandu-ma pe obraz.

Mi-am dat ochii peste cap. Nu cumva tocmai depusese marturie ca cineva incercase literlamente sa ma ucida?

Am auzit pasi, apoi zgomotul usii deschizandu-se si Charlie aparand inj prag.

"Bella?"

Am zambit timid, zambetul fiicei care stie ca e in bucluc.

"Buna, tata."

El s-a incruntat.

"Ce se petrece?" a intrebat el imediat. "Am incercat sa dau de tine timp de patru luni!"

"Am fost plecata doar trei luni." m-am crispat eu.

Cuta dintre sprancene i s-a adancit.

"Am fost ingrijorat." a spus el. "Nu mi-ai spus ca pleci in vacanta, cu atat mai putin unde."

Mi-am plecat privirea.

"Nu a putut, domnule." a spus Edward de langa mine. "Va rog, lasati-ne sa va explicam."

Charlie s-a uitat la Edward pentru prima data, cu sprancenele ridicate.

"Si cine este acest om care o tine pe fiica mea de mana?"

Edward mi-a dat drumul la mana aproape din reflex, sub privirea intensa a lui Charlie. Am oftat.

"El e Edward." L-am informat. "Si are dreptate. Nu iti puteam spune unde mergeam. N-am avut timp."

Parea sa vrea mai multe informatii despre Edward, insa ochii i-au zburat inapoi la mine.

"Ai probleme?" a intrebat el ingrijorat. "Iubito, ce s-a intamplat?"

Mi-am priit tatal -noi riduri ii aparusera in jurul ochilor. Imbatranise de cand il vazusem eu ultima data, in urma cu aproape un an. Ma simteam ingrozitor pentru ca-l facusem sa se ingrijoreze atat de mult.

"Am avut." am recunoscut eu. "Dar sunt bine acum." M-am uitat la Edward cu dragoste. "Datorita lui Edward."

Ochii lui Charlie au zburat instantaneu la Edward, dar apoi s-au intors asupra mea.

"Ce s-a intamplat?" a repetat el. "Esti bine?"

Am incuviintat din cap.

"Sunt bine, tata." l-am asigurat eu. "Acum."

A incuviintat usor din cap, dar inca nu parea convins.

"Putem intra?" am intrebat eu dupa o clipa.

El a clipit, parand sa realizeze abia acum ca ne lasase sa stam in prag.

"Oh." a spus el. "Sigur."

S-a dat intr-o parte, facand cu mana un semn.

"Intrati."

A inchis usa in urma noastra si eu mi-am plimbat ochii de-a lungul si de-a latul incaperii. Casa nu era mare si scumpa. Acestea nu fusesera niciodata lucruri importante pentru Charlie, insa era o casa primitoare. Imi lipsise aceasta caldura cand locuisem in Chicago, chiar si inainte ca opinia mea asupra vietii intr-un oras mare se schimbase. Incercasem sa reproduc sentimentul de siguranta, dar nu reusisem niciodata. Poate pentru ca aici se aflau oamenii pe care ii iubeam.

"Deci...unde ai fost?" a spart Charlie tacerea.

Am inspirat adanc. Acum venea partea grea. Nu eram sigura cum avea sa asimileze vestile. Stiam ca era capabil sa suporte asta, spre deosebire de mama. Mama si-ar fi pierdut mintile daca ar fi aflat. M-ar fi incuiat in casa si nu m-ar fi scapat din ochi daca ar fi stiut prin ce trecusem in ultimul an.

...De asta nu-i spuneam ei.

Dar tata era puternic. Putea suporta. Stiam ca avea sa fie nespus de greu pentru el. Nu-mi pot imagina ce inseamna sa auzi asta din postura de parinte. Sa trebuiasca sa auzi ca asta i s-a intamplat copilului tau. Speram sa mai pot atenua din impact, totusi.

"Am fost in Forks."am spus eu incet.

El a ridicat o spranceana in semn de intrebare.

"In Washington." am explicat.

Inca nu parea mai putin confuz.

"Si de ce ai fost in 'Forks'?" a intrebat el.

Ochii lui au zburat la Edward. "Cumva din cauza baietasului?"

Am scuturat din cap, cautand mana lui Edward. Tata si-a ingustat ochii, dar Edward mi-a strans mana tandru si mi-a zambit, oferindu-mi curajul sa continui.

"Nu." am spus. "Nu a fost...exact din cauza lui Edward."

Charlie a oftat.

"Doar spune-mi, Bells." a spus el, cu tonul spunandu-mi clar sa las prostiile si ocolisurile. "Pot suporta."

Am zambit.

"Stiu ca poti, tata." am incuviintat eu din cap. "Dar trebuie sa-mi promiti ca n-o sa-ti iesi din minti si ca nu ii vei spune mamei."

Daca inainte nu parea speriat, acum parea.

"Sa nu-i spun mamei tale?" a intrebat el. "De ce sa nu-i spun lui Renee?"

Mi-am scutura capul.

"Nu ar putea suporta."

A cautat bratul canapelei, fara sa-si ia ochii de la mine. In ochii lui puteam citi autoritatea parinteasca.

"Ce s-a intamplat?" a spus el, iar acum nici macar nu era o intrebare. Era o cerere acum.

"Eu...evitam pe cineva." Parea un inceput bun. Nu suna nici macar pe departe la fel de rau pe cat fusese.

Acum parea confuz.

"Te hartuia cineva sau ceva de genul asta?" a intrebat, cu ochii ingustati. "Era pustiul ala Crowley care te urmarea la serviciu? Pentru ca ti-am spus ca putea sa...port o discutie cu el. Nu era nevoie sa dispari trei luni."

Da, sigur. O discutie. Sa poarte discutii cu baieti care aratasera un singur gram de interes fata de mine nu se rezumase niciodata doar la vorbit pentru Charlie. Insemna cel putin a mentiona ca era legal sa detii si sa folosesti arme ceva mai mari decat era de obicei permis.

"Ma ascundeam mai mult."am continuat.

Nu intelegea.

"Poate ca ar trebui sa-i spui pur si simplu, iubire." a spus Edward incet.

"Iubire?" a intrebat Charlie cu sprancenele ridicate.

"Am fost in programul de protectie al martorilor." am trantit-o eu.

Amandoi si-au ridicat capetele din involuntara(cel putin in cazul lui Edward) holbare in jos si m-au privit cu ochii largi, unul de crispare, si altul de surpriza. Poate ca ar fi trebuit sa fiu putin mai delicata.

'Ce?" a intrebat Charlie in final.

Mi-am muscat buza, strangandu-i mana lui Edward si mai tare. El mi-a strans-o inapoi. Imi amintea de cand le spusesem celor din familia lui ca eram 'casatoriti'. Fusesem acolo unul pentru celalalt. Impreuna, puteam face asta impreuna. Charlie era atat de socat incat uitase ca trebuia sa para indignat si nici imacar nu a observat micul nostru schimb de afectiune.

"Am fost martora la ceva ce nu trebuia sa vad." am inceput, incercand sa-mi dau seama cat voiam sa stie. Parea totul atat de simplu cand vorbisem cu Edward mai devreme. Voiam ca tata sa stie adevarul. Nu realizasem cu ce povara il incarcam.

"Si celor impotriva carora trebuiau sa depun marturie nu le-a placut prea mult asta."

M-a privit precaut inainte sa se intoarca incet spre Edward.

"Nu te plac." a sps el direct, ca intotdeauna. "Dar sper ca-mi poti spune adevarul. Bella incearca sa ma abureasca." Ru am strambat din nas la privirea lui dezaprobatoare.

Ce era gresit in a-l 'aburi' putin?

"Are intentii bune, dar vreau varianta fara anestezii." a continuat el. "Spune-mi cum sta treaba."

Edward m-a privit si am incrcat sa-l implor din ochi sa ma lase pe mine cu detaliile anestezice. El ma privea adanc in ochi, parca contempland. A oftat.

"Pot respecta asta." a spus in final, intorcandu-se spre tata. "Si sunt de acord. Trebuie sa stiti ce se petrece cu fiica dumneavoastra."

Charlie a parut surprins de raspunsul lui, dar a incuviintat din cap.

"Am lucrat pana recent pentru CIA." a continuat el. "Am cercetat despre un faimos cap al mafiei timp de ani intregi, desi am fost insarcinat cu acest caz abia acum cateva luni. Numele acestui cap al mafiei este B.B. Blaque."

"Billy." a spus Charilie, nu tocmai surprins, ca si cum doar evidentia un fapt. Ochii sai se marisera cand a auzit a Edward fusese agent CIA dar parea destul de calm. Asculta inexpresiv.

Edward a incuviintat din cap.

"A avut un fiu. Jacob Blaque, fostul iubit al Bellei. Intr-o seara, a mers la el acasa si a fost martora a unei crime comise de domnul Blaque."

Charlie s-a uitat la mine, iar eu ma uitam la podea. Pana acum reusisem. Cosmarurile disparusera definitiv cu ajutorul lui Edward. Cu putin efort, puteam controla chiar si acele flashback-uri si valurile de amintiri. Nu voiam sa ma mai gandesc la asta. CIA vrusese ca si eu sa depun o marturie ca sa completeze raportul marturiei lui Edward, dar Edward a cerut o ultima favoare, asa ca nu am fost nevoita sa o fac. Spunea ca nu mai voia ca eu sa retraiesc toate acele clipe si nici eu nu mai voiam.

"Sunt rusinat sa spun ca CIA, echipa mea de fapt, a convins-o sa depuna maturie impotriva domnului Blaque." a oftat Edward. "Cu Bella ca martor puteam in sfarsit sa-l prindem si sa-l inchidem dupa gratii, si astfel sa salvam nenumarate vieti."

S-a uitat la mine, cu privirea indurerata. "Dar in acest timp, am pus-o pe ea in pericol."

"Nu e adevarat." l-am intrerupt eu. Charlie trebuia sa stie ca Edwrad ma salvase, nu ma pusese in pericol. "As fi depus marturie oricum."

Am oftat.

"Ideea e ca Jacob n-a fost prea incantat ca-l despartisem de tatal sau. CIA a crezut ca existau sanse ca el sa reprezinte un pericol pentru mine, asa ca m-au mutat."

Edward mi-a zambit slab, ca si cum imi multumea ca nu-l puneam in postura de monstru, asa cum se vedea el. L-am sarutat pe obraz.

"Te-au mutat?" m-a indemnat Charlie. Fusese tacut de-a lungul intregii explicatii,dar acum vocea lui suna dur. L-am privit si am incuviintat din cap, incercand sa nu vad cum groaza ii umplea ochii. Ma simteam ca si cum tocmai incasasem o lovitura in stomac. De ce se intamplase asta? Chiar daca trecuse totul, situatia asta inca ranea oameni.

"Programul de protectie al martorilor." am repetat eu. "Edward mi-a salvat viata."

Intelgerea i-a inasprit trasaturile si a inchis ochii.

"A venit dupa tine." Nu era o intrebare.

"Dar Edward m-a salvat." am repetat din nou. "Si Jacob a fost omo..." m-am oprit. Cuvantul inca era prea urat ca sa poata fi pronuntat. Eu omorasem pe cineva. "Nu mai sunt in pericol."

CHARLIE'S POV

Exista lucruri care se intampla in lumea aceasta ingrozitoare, despre care nici mcar nu poti vorbi. Am tangenta cu aceste lucruri zilnic in meseria mea de serif, chiar daca e un oras mic. Dar sa stiu ca acele lucruri se intampla cuiva, oricui, nu se compara cu a sti ca fetita mea era in mijlocul lor. Esti ingrijorat cand devii parinte -oare va fi fericita? Oare va fi sanatoasa? Iar daca e vorba de Bella, oare va reusi sa treaca si peste ziua asta fara sa se impiedice de ceva si sa-si rupa mana? Aceste griji nu dispar niciodata. Oare e singura? Oare ii e dor de mama ei? Oare va vorbi cu straini la locul de joaca? Pe masura ce cresc, te obisnuiesti cu aceste griji. Ele devin o a doua natura, pur si simplu te gandesti la copilul tau. Dar acesta era cel mai cumplit cosmar al oricarui parinte.

Cineva incercase...incercase sa-mi ucida fetita.

Nu ma pueam gandi la nimic din ce as fi putut spune. Doar ma gandeam la ce s-ar fi putut intampla. Cu ea in Chicago, nu aveam cum sa stiu daca era ceva in neregula. Nu stiusem ca era ceva in neregula! As fi primit probabil un telefon pe zi -probabil o zi normala, plictisitoare ar fi schimbat totul. Absolut totul. Fara Renee, Bella era singura mea familie. Ea chiar era singura persoana pe care o iubisem neconditionat. Asa crezusem ca o iubisem si pe mama ei,dar anii au trecut si acea iubire pe care eu o credeam neconditionata a apus, ca o umbra. Dar daca ceva i s-ar fi intamplat Bellei, nu cred ca as fi putut suporta.

"Eu...eu pur si simplu nu stiu ce sa spun, Bells." am recunoscut. Vocea imi era sparta si am urat durerea din ochii Bellei. Ea nu putea suporta sa vada pe nimeni ranit. Era atat de altruista. Dupa toate prin cate trecuse, ea inca era ingrijorata pentru mine. Nu e demirare ca ma intrebam mereu daca exista cineva destul de bun pentru ea. Nu exista.

"E mort, nu-i asa?" am intrebat brusc, furia pulsandu-mi in vene. La fel cum nu crezusem vreodata ca puteam sa simt durerea la un nivel atat de ridicat, nu crezusem nici despre furie ca o puteam simti astfel. Da, mi-ar fi schimbat viata ca acel...acel...nici macar nu puteam sa gasesc un cuvant pentru el! Dar daca imi ranea fetita, l-as fi gasit si l-as fi omorat cu mainile mele. Si eram sigur ca baietandrul asta, Edwin, m-ar fi ajutat sa ingrop cadavrul. Era nu agent CIA la urma urmei. Imi putea gasi ceva arme potrivite pentru o treaba ca asta. Silentios si eficient.

Bella a incuviintat. Baiatul care inca o tinea de mana s-a crispat.

"Da." a soptit ea. "E mort."

Am ridicat o spranceana.

"Ce e?" am intrebat. "Inca mai e ceva ce ar trebui sa stiu?" Nu stiu cum se asteptase ea sa primesc...vestile dar cred ca ma descurcasem destul de bine.

"Nimic." a spus Bella, pe un ton ceva mai ridicat. "Absolut nimic. Nu mai e printre noi, deci n-ar mai trebui sa reprezinte o problema."

Mintea. Intotdeauna suna ca un personaj dintr-una din cartile acelea pe care le citea mereu atunci cand mintea.

Am oftat.

"Doar spune-mi" am spus eu obosit. "ca vei fi bine."

Ea a zambit, si eu am simtit cum mi se mai relaxau muschii. Semana foarte mult cu mine, dar cand zambea..Dumnezeule! Era leita mama ei! Nu i-as mai fi vazut zambetul niciodata daca lucrurile ar fi decurs altfel.

"Voi fi bine, tati." a spus ea bland.

Mi s-a pus un nod in gat si am tusit, trecandu-mi mainile peste fata, sperand sa nu realizeze cat de departe fusesem sa o pierd.

"Ma bucur, iubito." am spus eu, stanjenit sa recunosc. Niciodata nu fusesem prea bun sa-mi exprim sentimentele. Amandoi stiam ca o iubesc. Ce mai conta daca i-o spuneam prin cuvinte mari pe care oamenii le folosesc doar atunci cand vor sa sune mai destepti decat sunt? Dar oare cum i-as fi putut spune vreodata cat de mult imi lipsea, cand nici eu nu intelegeam? "Nu-ti dai seama cat te iubesc."

Ochii i s-au umplut de lacrimi. Daca incepea sa planga nu stiam ce sa fac. Renee se descurcase mai bine cu lacrimile decat mine. De fapt, Renee plangea mult prea mult -din orice! Bella nu era atat de emotiva, deci nu eram obisnuit cu asta.

Mi-am dres glasul, uitandu-ma la tip. Era un subiect mai sigur si pe care trebuia oricum sa-l abordez.

"I-ai salvat viata deci?" am luat-o eu pe sleau.

El s-a uitat la Bella si ea i-a intors o privire pe care nu am inteles-o. A oftat si si-a trecut degetele mainii libere prin par.

A incuviintat din cap.

"Mai e in pericol?"

"Nu, domnule." a raspuns el.

Mi-am ingustat ochii la el. Tocmai auzisem despre fostul ei nebun care incerase sa o omoare. Ar fi insemnat sa fiu nebun sa accept inca unul asa usor.

"Deci, ce mai cauti aici?" am intrebat.

Bella s-a uitat urat la mine, dar eu am zambit inocent. Poate ca sunasem nepoliticos,dar trebuia sa am putina grija de ea, avand in vedere ultima experienta.

"De cand nu mai esti cu CIA si asa mai departe." am explicat eu, sperand ca Bella sa-si retraga razele mortale personale. Da, semana prea mult cu mine pentru binele ei propriu uneori.

Si iata o alta intrebare pe care trebuia sa o pun - de ce nu mai era cu CIA? Daca salvase un martor si rfusese de ajutor in rezolvarea cazului nu l-ar fi concediat. Ce facuse atat de rau incat sa uite ca o salvase pe Bella si sa-l concedieze?

Tipul parea stanjenit, S-a fastacit putin si isi tot tragea gulerul tricoului. Bun...

"Ei bine, domnule." a spus el in final, cu vocea parand mult mai ferma decat era el de fapt, cu siguranta. "Sunt aici pentru ca tin enorm la fiica dumneavoastra si vreau sa fiu cu ea. Si ca sa fiu in totalitate sincer, dupa tot ce a trait in ultimul timp, nu m-as simti bine sa o am afara din raza mea vizuala."

Suna ca si cum cel putin avea de gand sa fie sincer cu mine. Apreciam sinceritatea mai presus de toate. Si nu parea sa fie genul de om care sa se invarta in jurul cozii. Trecea direct la subiect; imi placea asta. Ce nu-mi placea era ca atunci cand se uita la fiica mea ochii i se umpleau de stralucire si obrajii i se colorau. Daca ar fi placut-o mai putin, poate l-as fi placut mai mult, daca asta are sens.

"Multumesc ca ai grija de siguranta ei." am spus eu morocanos. Mi-ar fi placut sa fac eu asta, dar cineva a crezut ca nu era nevoie sa cunosc situatia.

"O voi proteja mereu." a promis el. Vocea si actiunile lui pareau mai sigure decat acum cateva momente.

"Intotdeauna?" mi-am arcuit eu o spranceana. "Inseamna ca ai de gand sa ramai ceva timp prin zona."

"Tata." a gemut Bella.

M-am uitat pe fuga la ea inainte sa ma intorc din nou spre Edward. Bine, deci ii stiam numele. Dar mi-am facut o nota bene sa-l strig pe numele gresit in urmatoarele dati cand il vedeam. Se intalnea cu fiica mea, la naiba! Cu fetita mea! Singurul motiv pentru care nu-l dusesem sa faca un tur al camerei cu arme e pentru ca ii salvase viata.

"Am de gand sa 'raman prin zona' atata timp cat ea va dori ca eu sa fac asta." a raspusn el, doar cu o urma slaba de atitudine in vocea lui.

Am zambit slab. Cel putin nu avea sa fie ca tipul acela Yorkie care o invitase pe Bells in oras in clasa a noua. Aproape ca a facut un atac de panica atunci cand am vorbit eu. Si aproape ca s-a scapat pe el cand i-am facut turul in camera cu arme. Nu-mi spune ca o proyeja pe Bella daca niste arme te scot din pantofi de frica.

"Ei bine,atunci vom lasa totul la latitudinea Bellei." am fost eu de acord, stergandu-mi zambetul de pe fata. Imi pacea de el, dar nu insemna ca puteam sa-l las sa se umfle in pene. "Dar daca o ranesti, te voi face sa plangi. Nu-mi pasa ca ai lucrat pentru CIA."

Parea ca incerca sa-si retina un zambet.

"Voi tine minte." a spus el.

Am incuviintat din cap.

"Ai de gand sa si marai si sa-ti arati coltii?" a pufnit Bella. "Pentru ca imi amintesti de un caine care isi apara osul."

"Imi fac doar datoria, Bells." am zambit eu.

Ea si-a dat ochii peste cap.

"Vino aici." am spus, deschizandu-mi bratele pentru ea.

Bella a zambit si i-a dat drumul lui Edward, ceea ce m-a bucurat enorm. Sigur, probabil ca el era mai bun pentru ea decat oricine altcineva. Vreau sa spun, chiar ii salvase viata. Dar inca nu-mi placea sa-l vad atingand-o.

Bella si-a arucnat bratele in jurul meu, ingropandu-si fata in adancitura gatului meu la fel cum facea cand era mica.

"Te iubesc, micuto." am soptit eu.

"Si eu te iubesc." a spus ea. "Si mi-a fost dor de tine."

_______________________________

Finally, chapter 28!

Si numaratoarea inversa continua. Doar 2 capitole + epilogul!!!:((((

Ca sa nu ne intristam...Voiam sa va anunt ca am postat cevaaaa...scris de mineee:"> paralele cu Twilight...n-are nicio legatura...doar ceva ca sa vedeti cum scriu eu de obicei, ceva ca sa faca sa ma cunoasteti mai bine :) Gasiti mica povestioara aici. O parere ar fi binevenita:">

Fac tot posibilul sa postez cat mai des, dar ma omoara scoala! Don't be mad at me, please!:(

Pupici :*:*

Dienutza

Capitolul 27

-EPOV-

Seful meu de la cartierul general nu era prea bucuros ca plecam. Dupa ce aflasera ca Leah era un agent dubluerau cu totii extrem de ingrijorati in legatura cu alte lucruri ce amenintau organizatia din interior. Cu siguranta o investigatie foarte stricta era in plina desfasurare. Ma bucuram ca nu aveam sa fiu aici in timpul acestei investigatii. Sunt complet sigur ca ar fi vrut ca eu sa fiu la curent cu fiecare detaliu si sa ma ocup de tot, poate chiar sa fiu in fruntea echipei, din moment ce imi demonstrasem loialitatea recent si cunosteam toate datele.

"Ce s-a intamplat apoi?" m-a intrebat omul.

Uram aceste interogatorii. Imi placea doar sa asist la ele de cealalta parte a baricadei. Si cand ma gandesc ca ceea ce imi placea cel mai mult la slujba mea era munca de teren. Era bine ca fusesem capabil sa fac o diferenta, dar era timpul sa ma gandesc sa incep o noua aventura. Poate chiar aveam sa acord o sansa povestioarei de acoperire si sa devin doctor. Pe de alta parte, sa-mi intemeiez o familie suna destul de aventuros pentru mine.

"Bel..."

Am oftat dupa ce seful meu mi-a aruncat o privire de avertizare.

"Domnisoara Swan a tras o data cu arma pe care eu o scapasem atunci cand Jacob Blaque m-a luat prin surprindere. Glontul l-a lovit pe domnul Blaque in teasta, trecand la doar cativa centimetri de mine."

Cel care ma interoga continua sa tot noteze la raport. Mi-am strans palmele in pumni, apoi mi-am descatusat degetele, doar pentru a avea ceva de facut. Am spus urmatoarea parte repede, incercand sa nu intru prea mult in detalii, si totusi sa spun suficient, fara sa-mi fortez prea mult memoria. Nu stiu daca o puteam suporta din nou.

"Jacob Blaque s-a prabusit spre mine la scurt timp dupa ce am auzit impuscatura. Am luat arma pe care o tinea la betelia blugilor in timp ce cadea." am spus.

"De ce nu-si scosese arma?" a intrebat omul, fara a-si ridica privirea din raport.

Am oftat.

"Sarise de pe o scara." am raspuns eu conform teoriei mele. Cand scrii un raport, simpla relatare a evenimentelor nu e suficienta. Trebuie sa intorci lucrurile pe toate partile. "A fost in miscare de indata ce a atins pamantul. Probabil ca nu a avut timp sa o scoata."

Tipul a incuviintat o data din cap.

"Continuati, va rog."

Am inchis ochii, lasandu-ma pe spate in scaun. Chestia asta dura de cateva ore si Bella, in tot acest timp, era in apartamentul ei, impachetand. Stiam ca nu se afla in nicio primejdie, dar ma simteam incomod sa o stiu departe de mine de atata timp.

"Agentul Leah Attera," am continuat eu, incordandu-ma. "era momentan distrasa de impuscatura neasteptata iar eu am profitat de ocazie. Stiam ca domnisoara Swan era grav ranita si agentul Attera isi folosea arma cu intentia de a ucide."

Omul a scos un sunet a intelegere, dar a continuat sa scrie.

"Primul meu glont a fost de efect. Nu aveam nicio intentie ca impuscatura sa fie fatala, dar domnisoara Swan era prioritatea. Am verificat-o si am descoperit ca inca respira, dar era inconstienta."

M-am oprit, amintindu-mi panica mea cand am vazut-o pe Bella zacand acolo. Bella a mea, cu fata palida, pulsul slab, si o balta de sange in jurul ei. Mi-am pierdut orice gand rational atunci. Tot ce stiam era ca trebuia neaparat sa o ajut. Trebuia sa fie dusa la spital imediat sau nu avea sa supravietuiasca. Am simtit ultimatumul, disperarea, sentinta. Nu avea sa supravietuiasca.

"Agent Cullen?"

Mi-am ridicat privirea pentru a-l vedea pe tip uitandu-se la mine asteptand, cu degetele deasupra tastaturii si ochii cpmic de largi deasupra de ochelarii cazuti pe nas.

Am inspirat adanc.

"Am sunat dupa ajutor pentru domnisoara Swan si am asteptat langa ea pana ce a sosit ambulanta inainte sa o verific pe agent Attera." am recunoscut eu. Era un agent dublu, un tradator, dar trebuia sa o verific. "Unul dintre paramedici s-a ocupat de ea, dar nu a supravietuit."

Omul a oftat, terminandu-si raportul.

"Domnisoara Swan a iesit din spital?" m-a intrebat el, pe un ton strict formal. Si totusi, am trecut peste tonul lui profesional in timp ce ma inunda usurarea si am zambit.

"Da." am soptit eu. "E perfecta."

Si-a ridicat privirea, arcuindu-si o spranceana.

"In perfecta stare." m-am corectat eu, dregandu-mi glasul. "A avut de facut exercitii pentru umar si trebuie sa faca fizioterapie de doua ori pe saptamana dar se pare ca se vindeca destul de bine."

El a incuviintat din cap.

"Inteleg." a spus. "Asta mai lasa o singura de intrebare de pus pentru raport."

Mi-am indreptat pozitia. Chiar exista o luminita la capatul tunelului! N-am putut sa nu ma zambesc la gandul de a fi in curand din nou cu Bella.

"Care este relatia ta cu martora acum?"

Nu m-am obosit sa-mi ascund zambetul de pe fata in timp ce raspundeam cu toata sinceritatea. Ce-mi puteau face acum? Deja demisionasem.

"Sper sa o fac sotia mea, domnule."

~**~

Edward lipsea de doua ore si 47 de minute. Nu ca tineam vreo socoteala sau ceva.... Am oftat, impaturind un ceas intr-un prosop si asezandu-l in valiza.

Mi-am plimbat privirea prin apartamentul acum gol, avand un sentiment de deja-vu. Trecusera doar trei ani de cand ma aflam in acelasi loc, inconjurata tot de cutii pline, doar ca atunci urma sa despachetez.

"Nu e prea tarziu sa te razgandesti si sa te intorci acasa, Bells."

Am zambit la Charlie, indepartand o suvita de par de pe fata mea si plimbandu-mi privirea prin camera.

"Asta e ultima cutie, tata." am zambit eu. "Cred ca e prea tarziu."

M-a privit cu subinteles pentru un moment, inainte sa incuviinteze din cap. A oftat.

"Bine." a spus el eventual. "Dar mama ta n-o sa fie prea fericita. Trebuia sa te conving sa te razgandesti si sa te muti inapoi cu mine. E ingrijorata pentru tine locuind intr-un oras mare singura."

Mi-am dat ochii peste cap.

"Ar fi trebuit sa stie ca n-o sa ma razgandesc."

El a incuviintat din cap.

"Imi semeni prea mult pentru propriul tau bine." a chicotit el.

Si atunci m-a lovit. Dumnezeule, avea sa-mi fie atat de dor de el! Avea sa-mi fie dor chiar si de acele excursii de pescuit la care ma obliga sa merg cate o data in fiecare vara.

Am facut trei sau patru pasi spre el si l-am imbratisat puternic.

"O sa-mi fie dor de tine, tata."

M-a batut pe spate stanjenit.

"Si mie o sa-mi fie dor de tine, scumpo."

"Te iubesc." am murmurat, imbratisandu-l cu putere inca o data inainte sa pasesc in spate.

El si-a dres glasul, mutandu-si greutatea de pe un picior pe altul. Niciodata nu se pricepuse sa-si exprime sentimentele, dar stiam ca ma iubea.

"Si eu te iubesc, puiule." a murmurat el cu vocea sparta.

Mi-am plimbat privirea prin camera. Exact ca atunci, imi lipsea cineva. Imi lipsea toata lumea, de fapt, nu doar Edward, chiar daca el era cel principal. Dar asta imi amintea cat de dor imi era de tata. Si de Renee. Chiar si de Phil.

"Cioc, cioc."

Mi-am ridicat privirea, deja zambind, caci o mare parte din durere se evaporase in aer.

"Scuze ca a durat atat de mult." s-a scuzat el. "M-au pus sa le descrie fiecare mic..."

Nu a apucat sa termine pentru ca m-am aruncat literalmente pe el. Am sarit, mi-am incolacit picioarele in jurul taliei lui, acoperindu-i fata de saruturi.

S-a clatinat putin la inceput, dar apoi si-a pus bratele in jurul meu pentru a ma sustine.

"Bun venit inapoi." am chicotit eu, oprind cascada de saruturi pentru a-mi flutura genele.

A chitotit si el.

"Buna si tie." a zambit.

M-am aplecat si l-am sarutat, oftand fericita. Imi lipsise mai mult decat credeam.

Edward a clipit cand m-am tras inapoi, aratand tocmai el ametit de data asta. Desi putea sa fie doar surprins. Practic, il atacasem de nicaieri.

"Ei bine," a murmurat el fara aer. "Nu stiu ce a fost asta dar ma gandesc serios sa plec si sa ma intorc dupa ceva vreme daca asa planuieste sa ma intampini."

Am ras, iar el mi-a sarutat varful nasului. Apoi obrazul drept, stang, fruntea, barbia, iar in cele din urma buzele ca si cum nu putea sa se abtina sa nu o faca.

"Ar fi patetic sa recunosc ca mi-a fost un dor nebunesc de tine?" am intrebat eu cand am putut din nou sa respir.

El a scuturat, odihnindu-si fruntea pe a mea, si a zambit larg.

"Si mie mi-a fost dor de tine, iubire."

Nu stiu cat am stat asa, holbandu-ne unul la altul cu zambete prostesti intinse pe fata, dar in cele din urma m-a pus din nou pe picioarele mele.

"Ai terminat de impachetat?" a intrebat el.

Am batut cu mana cutia in care tocmai pusesem ceasul inainte sa vina el.

"Asta e ultima." i-am spus.

Mi-a dat inca un pupic rapid inainte sa traverseze camera ca sa inchida cutiile. M-a prins urmarindu-l atent si mi-a facut cu ochiul, facandu-ma sa rosesc. Am decis sa imi ocup timpul cu ceva si am insfacat o carpa,incepand sa sterg lenesa praful. Pana la urma, nu mai fusese sters de cateva luni.

Am incercat cu disperare sa nu ma uit din nou la el pana cand mi-am terminat sarcina, dar n-am putut sa nu trag cu ochiul cand a ridicat cutiile pentru a le scoate afara.

Mi-a luat mai mult decat credeam sa sterg praful, pentru ca tot trasesem cu ochiul la el. Aproape terminase de dus cutiile la camion pana sa termin eu de sters praful.

A venit in spatele meu si si-a incolacit mainile in jurul taliei mele, ingropandu-si fata in parul meu.

"Ai terminat?" a soptit el, sarutandu-mi ceafa.

Respiratia mi-a devenit precipitata si bataile inimii mi s-au accelerat.

"Ma tot distragi." m-am plans eu.

El a ras.

"Cum as putea eu sa fac asta?" a intrebat el inocent. "Nici macar nu am fost in preajma ta."

Mi-am dat ochii peste cap. Ca si cum nu ma prinsese holbandu-ma la el de vreo 12 ori! Sunt surprinsa ca nu-si daduse tricoul jos si sa se poarte ca si cum era foarte cald aici inauntru sau o alta scuza lamentabila. Asteapta. Oare ar functiona asta? As putea sa pornesc aerul conditionat sa faca ceva caldura in Forks.

"Bine." a cedat el. "Voi fi cuminte."

Am zambit.

"Ei bine, am terminat acum." am spus eu, intorcandu-ma la el.

A ridicat o spranceana.

"Domnisoara Swan, sunt foarte ocupat." a spus el cu un accent caraghios. "Va rog frumos sa ma lasati in pace. Nu mai mai distrageti!"

"Idiot."

El a ras, impleticindu-ne degetele.

"Deci, planul este sa mergem drept spre Forks si sa lovim orice semn de circulatie sau pancarde ne stau in cale, nu?"

Am incuviintat din cap.

"Dar va trebui sa opresti sa iei niste clatite cu capsuni." am insistat eu.

El a strambat din nas, dar a incuviintat din cap in cele din urma. Omul asta nu incercase niciodata clatite cu capsuni. Nici mie nu-mi venea sa cred. De asta planuisem sa oprim oriunde gaseam clatite si trebuia sa incerce una inainte sa ne intoarcem in Forks. Stiu, stiu. Eram salbatici. Ce se intampla in jungla, ramane in jungla.

"Poate am mai putea adauga o oprire pe lista." am spus eu agitata, muscandu-mi violent buza inferioara.

El s-a incruntat, probabil confuz de schimbarea mea de ton. Si-a trecut tandru degetul peste buza mea inferioara si eu am incetat sa o mai musc.

"Ce e, iubire?" a intrebat el. "Nu ai de ce sa fii agitat, imi poti spune orice."

Mi-am plecat privirea pentru o clipa, apoi am ridicat-o din nou. Ma gandisem la asta toata dimineata. Probabil ca nu aveam cum, dar nu strica sa intreb.

"Vreau sa-mi vad tatal." am spus eu incet.

Ochii i s-au largit doar pentru o clipa inainte sa-si controleze expresia faciala.

"Cat vrei sa stai?" a intrebat el.

Am ridicat din umeri.

"Nu mult." am oftat. "Poate doar o dupa-amiaza, dar imi e dor de el."

Nu-l vazusem de aproape sase luni, pentru ca trecuse ceva timp de la ultima mea vizita inca de dinainte sa ma ascund in Forks cu Edward. Niciodata nu petrecusem atat de mult timo fara sa-l vad inainte.

"Imi pare rau, iubire." a spus el cu ochii tristi. "Mi-as dori sa fi existat o cale sa-l vezi mai devreme,dar pur si simplu nu s-a putut."

"E in regula, Edward." l-am asigurat, punandu-mi mana pe obrazul lui. "Inteleg de ce nu am putut vedea pe nimeni. Era periculos."

El a incuviintat din cap.

"Acum e sigur?"

El s-a gandit putin la asta inainte sa-mi raspunda cu un zambet timid.

"Nu cred sa fie vreo problema." a spus el in final. "Probabil ca l-ar mai linisti si pe el. Sa speram ca va inghiti scuza cu vacanta ta indelungata."

M-am crispat. Trebuie sa fi fost incredibil de ingrijorat. Probabil ca Edward si echipa de la CIA stiau ce faceau daca inca nu reusise sa dea de noi. Probabil ca si Charlie folosise relatiile lui de politist pentru a incerca sa ma gaseasca pana acum. Pe cine pacalesc? Probabil ca facuse asta de indata ce sunase si ii raspunsese robotul, care l-a anuntat ca plecasem in vacanta fara sa-l anunt.

"Pot sa-i spun?" am intrebat ezitanta. "Adevarul?"

Edward incepea sa-si scuture capul cand l-am intrerupt.

"Tu i-ai spus familiei tale adevarul." i-am amintit. "Si stiu ca tata nu ar spune nimic nimanui. Probabil ca ar suporta adevarul mult mai bine decat eu spunandu-i ca ma ratacisem pe undeva in drum spre casa la intoarcerea din vacanta."

El a ridicat neincrezator o spranceana.

"Cel putin ar sti ce se petrece." am insistat eu. "Si ar sti ca sunt in siguranta cu tine."

Edward a oftat.

"Da. Sau ma va uri pentru ca am facut-o pe fiica lui sa dispara ingrijorandu-l timp de trei luni."

"Dar n-ai avut de ales." am soptit eu, sarutandu-i buza inferioara usor bosumflata. "O faceai," am spus eu printre saruturi, "pentru a ma proteja."

"Incerci sa ma distragi de la gandul ca ma simt foarte incomod in legatura cu ideea?" a intrebat el sec.

Mi-am muscat buza, privindu-l pe sub gene.

"Depinde." m-am imbujorat. "Functioneaza?"

El a gemut si a inchis ochii, odihnindu-si fruntea pe a mea.

"Nu-ti pot refuza nimic."

M-am inseninat.

"Asta inseamna ca-i pot spune lui Charlie?"

El a deschis un ochi, privindu-ma.

"Poate." a decis el in final. "La urma urmei, sunt o multime de locuri de unde putem lua clatite intre Chicago si unde locuieste Charlie."

Am zambit larg. Aveam sa-mi vad tatal. Poate ca nu puteam sa-i spun adevarul, dar ma puteam gandi la ceva ca sa-i inlatur ingrijorarea. Si imi mai puteam petrece toata ziua mancand clatite cu Edward. Lucrurile nu puteau fi mai bune!

"Haide, sa-ti luam niste clatite." am spus eu, tragandu-l de mana spre usa.

El nu s-a clintit si eu m-am intors spre el cu o spranceana ridicata. Arata ca si cum avea dureri.

"Ce e in neregula?" am intrebat eu ingrijorata.

El a inghitit in sec.

"Trebuie sa-ti cunosc tatal."

Am ras. El s-a uitat urat la mine, jignit ca radeam de durerile sale.

"Omul care literalmente ar incasa un glont pentru mine." am chicotit eu, incercand sa trag cat mai mult aer in piept. "Se teme sa-i cunoasca pe parintii iubitei sale."

A palit.

"Va fi si mama ta acolo?" s-a panicat el.

Mi-am dat ochii peste cap.

"Nu, baiat mare. Acum haide."

______________________________

Stiu ca iar am intarziat cu postarea, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Vestea buna e ca mai avem 3 capitole si un epilog si ati scapat de mine :D Vestea proasta e ca mai avem 3 capitole si un epilog :(

Inainte sa uit, majoritatea site-urilor pe care imi promovam eu ficurile nu prea mai sunt folosite de administratorii lor. Asa ca daca vreti sa fiti la curent cu fiecare capitol cand apare, atat din Reassigned Identity cat si din celelalte fanficuri ale mele, sau sa fiti la curent cu noi proiecte sau noi idei, sau pur si simplu vreti sa-mi impartasiti vreo doua pareri sau critici, adaugati-ma in lista voastra de mess: deedee.clau e id meu :).

Pupici, si nu uitati sa comentati :*:*:*:X:X:X

Dienutza