Capitolul 11

-BPOV-

Munca.

Doar atat spusese. Dar suficient cat sa ma intoarca integral cu susul in jos. Ce voia sa spuna prin 'munca'? Si de ce ii facuse expresia sa se schimbe in una plina de furie si tristete?

"Bella." a oftat el. "O sa-ti spun. Doar lasa-ma o secunda."

Drumul inapoi la casa familiei Cullen paruse o eternitate. Si cel pana in camera lui Edward un mileniu. Acum pierdea timpul aranjandu-si gulerul si trecandu-si degetele prin par rapid. Era ca si cum tragea de timp, ca si cum nu voia sa-mi spuna ce ii spusesera.

Ceea ce ma facea si mai nervoasa.

"E chiar atat de rau?"am intrebat, pentru ca stiam deja ca era rau.

Singura intrebare din capul meu era cat de rau insemna rau? Puteam supravietui prin acest rau? Si cel mai important, avea cineva sa iasa ranit din procesul uciderii mele? Fusese cineva deja ranit?

M-a privit, cu ochii precauti.

Nu-mi placea asta. Il vazusem precaut cu sentimentele sale de atatea ori in ultimele saptamani de cand il cunosteam dar niciodata nu-l vazusem ascunzandu-le de mine. Sigur ca erau dati cand refuza sa-mi vorbeasca despre ce tinuse departe de familia sa atata timp dar de ce ar fi simtit nevoia sa-mi ascunda ceva in legatura cu misiunea? Eram impreuna in asta. Trebuia sa fim!

"Edward." am implorat eu practic.

Disperarea din vocea mea nu era doar evidenta, dar parea ca functiona. A inspirat adanc si a expirat invins.

"Era de la cartierul general CIA." a spus el suparat.

Am incuviintat din cap. Ghicisem pana aici.

A deschis gura sa spuna ceva apoi a inchis-o din nou, privindu-ma ca si cum incerca sa gaseascxa ce sa-mi spuna. Trecusem prin mai mult de atat, cu siguranta.

Desi nu cred ca inima mea putea sa mai suporte mult suspans.

"Edward!" am explodat eu, sunand mult mai puternic decat intentionasem.

A ridicat o spranceana la mine dar a continuat.

"Dupa cum stii, il urmareau pe tanarul Blaque."

Respiratia mi s-a ingreunat.

"Urmareau?" am soptit, incapabaila sa inlatur spaima care imi rasucea stomacul din vocea mea.

El a incuviintat din cap, parand indurerat.

"L-au pierdut, Bella."

Am putut simti toata culoarea disparand de pe fata mea si am cautat marginea patului pentru a ma aseza inainte sa cad.

A facut un pas pe mine, dar i-am facut semn sa ma lase putin. Aveam nevoie de o secunda sa procesez asta.

"Cum?" am intrebat eu in final.

Si-a trecut mainile peste fata si prin par.

"Nu stiu." a recunoscut el pana la urma. "Aveam un agent lucrand cu el, urmarindu-l..."

S-a oprit in mijlocul propozitiei, scuturandu-si capul.

"Nu stiu." a repetat el. "Nu putem gasi nici agentul."

M-am aplecat, imbratisandu-mi genunchii. Asta nu se putea intampla.

"Este...."

A trebuit sa ma opresc. Nu puteam intreba.

Edward stia insa la ce ma refeream.

"Daca ar trebui sa ghicesc, as spune ca fie este mort, fie il ajuta pe Jacob."

O lacrima a alunecat din coltul ochiului meu. Niciuna din optiuni nu era ceea ce as fi putut numi prospecte fericite. Oricat de oribil suna speram ca oricine era acest agent, 'trecuse de partea intunecata'. Pentru ca vazusem deja o crima de mainile unui Blaque si nimeni nu merita asta.

Imi amintesc fata domnului Clearwater in timp ce Billy il facea sa implore viata, stiind ca nu avea sa fie nicio diferenta la final.

"Vom rezolva asta, Bella." a promis Edward.

M-am ridicat incet, privindu-l.

Stateam asa si ma uitam la el, studiindu-l pentru un moment. Apoi mi-am scuturat incet capul.

"Nu." am soptit eu.

Si-a indreptat pozitia, si-a inclestat maxilarul si focul furiei din ochii sai era inapoi.

"Nu?" a repetat el sceptic, furios.

Am respirat adanc.

"Nu. Daca l-a...ucis... pe acel agent nu se va gandi de doua ori ianinte sa o faca din nou iar eu nu voi purta vina pentru uciderea unor oameni nevinovati. Daca pe mine ma vrea, pe mine ma va avea."

Narile lui Edward se largeau.

"Bella. Cum..?"

L-am intrerupt, vorbind peste el.

"Iar daca nu e mort, a decis sa-l ajute pe Jacob." am spus eu cu amaraciune. "In acest caz nu mai avem nicio speranta. Stie unde suntem."

Mi-am coborat privirea, cu ochii impaienjeniti. Nu-mi puteam pierde curajul acum iar daca ma mai uitam la fata ranita a lui Edward cu siguranta aveam sa renunt, sa fac orice spune el.

"Si eu nu-l voi conduce la familia noastra."

Edward si-a pus degetul mare sub barbia mea si mi-a ridicat capul pentru a ma uita la el. Ochii lui mocneau.

"Eu nu te voi lasa sa te dai batuta." a spus el malitios.

Am inghitit in sec.

"In caz ca ai uitat, lasa-ma sa-ti amintesc. Eu ma ocup de aceasta misiune si eu decid ce vom face." a spus el aspru. "Daca tu crezi ca voi sta in spate in timp ce tu te oferi lui Jacob Blaque pe tava atunci nu ma cunosti atat de bine pe cat credeam.

"Daca acel agent a murit, a facut-o pentru a-ti salva viata." a continuat el. "Moartea lui va fi in zadar daca tu renunti."

Am simtit lacrimile inundandu-mi ochii. Nu stiam ce sa spun, sau chiar ce sa gandesc.

"Iar daca a decis sa-l ajute pe acel idiot fara valoare," a spus el printre dinti, refuzand chiar sa-i pronunte numele acum. "Atunci amandoi vor trebui sa treaca de mine."

Am inghitit in sec.

In acest moment nu-l mai vedeam pe prietenul bland care ma consolase dupa un cosmar, sau pe tipul iubitor caruia ii impartaseam durerea mea, ascultandu-mi amintirile pe care nimeni nu ar fi trebui sa le traiasca, sau mai ales sa le repete. Nu ma vedeam partea jucausa si nazdravana a unui om care se juca cu nepoata sa, sau care isi tachina fratele. Sau chiar pe omul pasional care ma sarutase nebuneste cu numai o ora in urma.

L-am vazut pe agentul secret CIA care imobilizase bratele unui dealer cu un mar si un carlig. Daca zvonurile erau adevarate.

"Ce ai de gand sa faci?" am intrebat incet.

A expirat in asa fel incat parea usurat. Chiar crezuse ca avea de gand sa trec peste el? Poate aveam de gand... daca puteam scapa de el. Dar posibilitatea asta nu era prea mare.

"Nu suntem siguri ca Jacob stie unde suntem. Ar putea fi condus pe o pista falsa. Dar ne vom muta imediat in noua casa." a spus el. "Cat mai curand posibil, maine. CIA a instalat unul din cele mai bune sisteme de protectie imediat de am ales-o. Vei fi in siguranta acolo."

'Si familia ta va fi in siguranta." am adaugat eu, pentru ca acum aceatsa era prioritatea.

A incuviintat din cap, dar un zambet ameninta sa se intinda pe fata lui.

"Credeam ca e familia noastra." mi-a amintit el.

M-am incruntat.

Ce? Nu spusesem... oh, oops.

"Si voi fi in garda."a continuat el. "Daca o noua persoana pune piciorul in acest oras, noi vom sti."

Nu ma simteam chiar atat de usurata. Vreau sa spun, aveam incredere in el. Stiam ca ma putea proteja. Dar asta era serios. De fapt, seriozitatea situatiei m-a lovit din nou, ca un pumn in fata.

Cteva lacrimi s-au rostogolit pe fata mea si Edward a oftat.

"Oh, Bella." a spus el cu o respiratie. "Imi pare rau, iubito."

Am ridicat din umeri, incercand sa nu fac atata caz din cauza fostului meu prieten psihopat gasindu-ma si omorandu-ma. Pe cine pacaleam? Acesta era un dezastru. Dar el avea alte lucruri asupra carora sa se concentreze. Cum ar fi sa ma tina pe mine in viata.

"Nici macar nu stim daca el stie unde suntem." a incercat el sa ma consoleze, punandu-mi o suvita dupa ureche.

Nu ma consolase deloc. Sa nu stiu era mai rau decat orice. Daca am fi stiut ce facea, ce gandea, sau macar unde era, am fi putut face ceva. Dar nu era asa. Nu stiam nimic.

Ma simteam ca un peste pe uscat, doar asteptand sa fie impuscat.

"Poate doar s-a saturat sa aiba alai si vrea sa planuiasca totul singur, in pace." a soptit el.

Nu sunase atat de convingator. Stia ca era mai mult decat asta. Amandoi stiam.

"Nu-mi da drumul." am soptit atat de incet incat nu eram sigura daca ma auzise.

"Shh." m-a alinat el, punandu-si bratele in jurul meu si imbratisandu-ma strans.

Am inchis ochii, incercand doar sa retin lacrimile care voiau atat de tare eliberarea.

"Edward?" am spus eu dupa un moment.

Inca ma tinea strans, mangaindu-mi parul. Ma intrebam daca ar fi obosit vreodata sa faca asta. Parea ca tot ce facea inca de cand ne cunoscusem era sa ma protejeze sau sa incerce sa ma consoleze dupa vreo cadere sau alta.

"Hmm?"

Mi-am ridicat capul de pe pieptul lui si am zambit in semn de asigurare.

"Ce e, iubito?" m-a indemnat el.

Parea ca Edward isi lua in serios rolul mai mult decat credeam eu. Nu stiu daca isi daduse seama dar tocmai imi spusese 'iubito'. Nu era nimeni in jur care sa auda sau caruia sa-i pese cum imi spunea.

"De ce?" am intrebat eu.

Parea confuz.

"De ce," am repetat eu, imbujorarea formandu-se pe fata mea. "esti atat de determinat sa ma protejezi?"

Si-a coborat privirea.

"Nu am de gand sa te las sa mori." a spus el simplu.

"Stiu." am spus incet. Si slava Domnului pentru asta! "Dar de ce iti pasa atat de mult?"

A tacut pentru o secunda apoi s-a uitat la mine, cu ochii aproape sfidatori ca si cum tocmai atinsesem o coarda sensibila.

"Poate sunt doar o persoana cu inima mare." a incercat.

M-am incruntat. De ce era atat de defensiv? Ceva ce incepuse ca o simpla intrebare prosteasca devenise acum intensa curiozitate.

"Esti o persoana buna." am fost eu de acord cu el. Eram sigura de asta. De fapt eram destul de sigura ce era cea mai buna persoana pe care o cunoscusem vreodata. Dar nu aveam de gand sa dau inapoi. Acum aveam nevoie sa stiu.

"Dar acum e ceva mai mult decat chemarea la datorie, nu crezi?"

"Cum asa?" a intrebat el rece.

Am sovait. Oare eu eram doar o alta datorie pentru el? Ii pasa daca supravietuiam sau nu doar ca sa-si mentina recordul?

"Iti pui familia in pericol pentru toti clietii?" am intrebat eu rece.

A marait.

Stai. A marait?

"Te tin in viata." a spus el usturator. "Mai conteaza motivul?"

Mentineam contactul vizual chiar daca era ca un pumn in fata.

"Da."

Maxilarul lui Edward s-a inclestat.

"Bella." a spus el."Doar las-o balta."

Inca nu mi-am desprins privirea pentru inca un moment. Meritam sa stiu. Si totusi imi salvase viata aducandu-ma aici.

"Bine." am pufait eu.

Ce altceva puteam face? Mi-am ridicat din nou privirea repede.

"Dar vreau raspunsuri candva." Nu-l lasasem complet dezarmat.

De data asta el si-a coborat privirea ca si cum contempla ceva. A ramas atat de mult timp tacut incat am presupus ca incheia conversatia noastra.

Am pufnit si m-am intins spre cealalta parte a patului, indepartandu-ma de el, si m-am ridicat in picioare. Mi-am luat geanta de baie si am traversat in liniste camera. Nu-l puteam forta sa-mi vorbeasca dar nici nu trebuia sa raman aici si sa ma obsesionez in legatura cu asta. Stiam amandoi ca asta nu avea legatura cu munca sa, sau misiunea, sau oricum ai numi-o. Nu stiam ce altceva il putea motiva dar eram sigura ca nu era platit suficient pentru acest gen de lucruri.

Sarutul de mai devreme mi-a trecut prin cap si am rosit. Nu avea nimic de-a face cu asta. Cel putin asa credeam.

"Bella?"

M-am intors, cu o mana pe clanta de la baie.

"Da?"

"Toata lumea are o poveste din trecut." a spus el incet.

In camera s-a lasat tacerea. Nu stiu cum altcumva as fi putut descrie asta. Chiar si aerul era greoi.

"Doar ca nu sunt pregatit sa o impartasesc."

Am incuviintat din cap. Daca cineva putea intelege asta, aceea eram eu.

"Voi ajunge sa o aud?" am intrebat incet.

Eu i-o spusesem pe a mea la urma urmei. Ce puta fi mai rau de atat?

Si-a strans buzele, gandindu-se. Apoi mi-a zambit dulce, Edward al meu reaparand.

A incuviintat din cap.

"Cand voi fi pregatit." mi-a promis.

Edward parea sa aiba viata perfecta. AVea parinti iubitori. Avea surori dulci si carismatice, si cea mai adorabila nepoata din lumea intreaga. Evident, avea bani. Era respectat in cariera sa. Era atractiv, bine, era mai mult decat atractiv daca tot era timpul sinceritatii. Parea sa aiba tot, mai putin ca trebuia sa pretinda ca era casatorit cu cineva pe care nu o iubea.

Am oftat.

Toate urmele din Edwrad cel infricosator si intunecat disparusera cand eu m-am intors in camera. Se adunase si statea intins pe pat, citind.

Stateam stangace in prag. In fiecare din celelalte nopti, ma bagasem in pat devreme, lasandu-l pe el cu decizia; daca sa se ghemuiasca in pat cu mine sau sa se stabileasca pe canapea.

Si-a ridicat privirea spre mine si a zambitm tinand paturile ca eu sa ma pot ghemui sub ele.

Mi-am retinut un zambet in timp ce ma urcam in pat.

"Doar citeam putin." a spus el, aratandu-mi coperta.

"Am crezut ca urau 'La rascruce de vanturi'." am zambit eu.

A chicotit, punandu-si un brat in jurul meu si tragandu-ma mai aproape de el.

"Cineva mi-a aratat-o in alta lumina." a spus el.

"Chiar asa?" am chicotit.

El a zambit.

"O, da." a spus serios. "Il citesc cu o mentalitate cu totul noua."

Am ras, dar evenimentele zilei, toata drama, ma epuizasera si am scapat un cascat.

Edward a chictotit.

"Culca-te." a soptit el. "Putem vorbi mai mult maine dimineata."

Am zambit somnoroasa.

"Imi vei citi cu voce tare?" am intrebat eu plina de speranta.

"Sigur." a spus el.

Aproape adormisem cand mi-a trecut prin minte un gand si nu am putut sa nu zambesc. Amandoi acceptasem ca eu trezindu-ma in bratele sale era inevitabil dar de data acesta adormeam in ele de asemenea.