Capitolul 12 -INTEGRAL!!

-EPOV-

"Ramaneti?"

Am incuviintat din cap.

"Am gasit o casa care e perfecta pentru noi." am spus eu, fixandu-ma pe motivele pe care mi le repetam incontinuu in minte. "Si ne gandisem sa ne mutam oricum."

"Am crescut intr-un oras mic ca acesta." a adaugat Bella in ajutor.

Puteam spune ca indragea aceste momente cand putea incorpora chiar si adevaruri micute in sarada noastra.

'Oh, itele incalcite pe care le tesem noi' se tot repeta in capul meu cu o amara ironie.

"Iubesc Chicago." a continuat ea, iar eu am ascultat atent cum faceam de fiecare daca cand vorbea ea.

O cunosteam pe Bella Swan mai mult cu fiecare zi, datorita micilor detalii pe care le arunca si care erau adaugate la imaginea de ansamblu. Era cea mai intriganta femeie pe care o cunoscusem. Nu reactiona niciodata asa cum ma asteptam eu s-o faca. Ca noaptea trecuta de exemplu. Nu-miu venea sa cred ca vrusese sa o predau acelui nemernic.

Era dispusa sa-si riste viata pentru oameni pe care ii cunostea de o saptamana, mai mult sau mai putin. Era innebunitor pentru mine, ceva dincolo de capacitatea mea de a intelege. Ea credea ca sunt un erou, ca imi petreceam viata protejandu-i pe toti, dar ea era adevarata eroina. Asta doar intarea faptul ca prima mea impresie despre ea fusese corecta. Era cea mai altruista persoana pe care o stiam. Fie asta, fie era sinucigasa.

"Crescand intr-un oras mic, m-am intrebat intotdeauna cum ar fi sa traiesc intr-un oras mare. Asa ca atunci cand am implinit 18 ani m-am angajat la o librarie din Chicago. La inceput eram... uluita de acei zgaraie-nori si de oamenii atat de diferiti de ce stiam eu. Stiti, doar atmosfera unui oras mare."

Ea credea ca puteam lua toate acestea din dosarul ei? Nici vorba. Stiam din dosarul ei ca atunci cand a implinit 18 ani s-a mutat in Caremont, IL, populatie 201. Avea o slujba buna intr-o librarie promitatoare care isi triplase castigurile i cei trei ani in care ea a lucrat acolo. Si stiam ca locuise in acelasi apartament mic inca de cand sosise. Ceea ce dosarul nu-mi spunea era cum isi vazuse ea copilaria. Nu-mi spunea cum se simtise in prima zi in care ajunsese in Chicago, cum... cum spusese? Cum 'atmosfera' acestuia o uluise. Vedea ea plecarea dintr-un oras mic ca umplerea unui gol, satisfacerea unei curiozitati? Dosarul nu-mi spunea nici cum ochii ei straluceau cand vorbea cu entuziasm, cum trasaturile ei faciale deveneau mai animate. Iar pentru mine aceste mici detalii erau mai valorabile decat tot ce citisem in dosar.

"Dar mi-a lipsit orasul mic."a recunoscut ea. "N-am realizat niciodata cat mi-a lipsit pana ce nu m-am intors."

A zambit melancolica.

"Imi aminteste de tatal meu."

Am facut o grimasa in interior. Asta era partea din slujba mea pe care o uram, sa-i indepartez de familiile lor. Uneori puteam muta familii intregi, dar de cele mai multe ori asta nu era posibil. Precum cazul Bellei, mutarea a fost rapida si spontana, fara contacte cu lumea de afara. Schimbasem robotul de la telefonul Bellei sa raspunda ca ea era in vacanta. Speram ca aceasta sa potoleasca ingrijorarile tutror despre buna starea ei si plecarea fara a lasa in urma firimituri de paine pe care nemernicul sa le urmareasca. Acestea fusese cel mai bun lucru pe care il puteam face.

Desi le asigurasem lui Charlie Swan si Renee Dwyer o protectie 24/7 , agenti sub acoperire care sa-i supravegheze acasa si in locurile pe care le frecventau. Nu as mai fi fost capabil sa traiesc cu mine insumi daca parintii Bellei ar fi fost raniti sau mai rau din cauza misiunii. Noi fusesem cei care o convinsesera pe Bella sa depuna marturie la urma urmei.

Chiar si eu credeam ca asa fusese cel mai bine. Ea a fost speriata la inceput, refuzand sa depuna marturie. Si cine o putea invinovati? Dar stiam ca si altii aveau sa infrunte crunta moarte daca BB Blaaque nu era gasit vinovat.

Uneori ma intreb, daca o stiam pe Bella atunci, altfel decat Isabella Swan cazul#1225, as fi luat aceeasi decizie? As fi incurajat planurile agentului Pterson de a 'o lua sub aripa sa protectoare si de a se asigura ca ea avea sa stie ce insemna pentru nenumarati alti oameni daca ea nu depunea marturie.'?

Cu toata sinceritatea puteam spune ca nu. O partea din mine credea ca daca stiam de atunci ce femeie incredibila era, as fi riscat sa-l las pe Blaque sa scape basma curata doar pentru a o putea proteja. Si asta era partea care ma speria.

"Deci va mutati aici?" a confirmat mama, fata ei straduindu-se sa ascunda speranta.

Nu mi-am putut retine zambetul in timp ce ma uitam la Bella si am incuviintat din cap amandoi in acelasi timp.

"Da!" a exclamat Alice cu putere, aruncandu-si pumnii in aer ca si cum astfel ne facuse sa vedem lumina.

Am ras.

"Si cum ramane cu spitalul, fiule?" a intrebat Carlisle.

Bella s-a uitat la mine cu ochii plini de ingrijorare.

"Te-ai gandit la asta?" a intrebat ea atat de incet incat nimeni sa nu poata auzi.

Mi-am inclestat mainile in jurul taliei ei si am tras-o la pieptul meu. I-am auzit respiratia accelerandu-se si nu am putut sa nu zambesc satisfacut.

"Oh, sfanta lipsa de increde!" am ranjit eu, soptindu-i la ureche.

"Speram sa ma pot transfera la spitalul de aici."mi-am rediretionat eu atentia catre tatal meu, zambind timid.

Greseam daca imi foloseam relatiile pentru a obtine o slujba? Dar daca aveai nevoie de acea slujba doar pentru a tine pe cineva in viata?

"Uiti ca eu am fost la facultatea de medicina?"am chicotit eu incet.

Bella nu a spus nimic.

I-am dat parul dupa umar si mi-am pus barbia pe umarul ei, privind-o. Obrajii ei aveau acea nuanta delicioasa de roz cu tenta de rosu. Deci uitase.

"E in regula." am soptit eu. "Nu trebuie sa raspunzi. Imbujorarea ta te da de gol."

Ea a dat drumul unui ras fara aer iar eu i-am sarutat obrazul.

Faceam asta foarte des in ultimul timp. Sa gasesc orice scuza ca s-o ating. Aproape ca am tresaltat ca ea nu a observat sau ca ea credea ca doar imi jucam partea, dar stiam ca eram prea evident pentru asta.

'Esti agentul ei de paza glorios.' mi-a amintit o mica voce. 'Stii, odata ce misiunea se termina ea va trebui sa mearga acasa. Nu o poti opri.'

I-am spus vocii sa taca.

Trebuia sa recunosc ca imi placea Bella. Era o persoana buna. Era amabila, altruista, grijulie, curajoasa si incredibil de frumoasa. Putea de asemenea sa le reziste surorilor mele cu un zambet amuzat.

Dar lucrurile puteau deveni urate daca fortam asta prea mult. Nu aveam de gand sa joc niciun rol decisiv in viata Bellei Swan. Trebuia sa fiu o scanteie temporara, sa o tin in siguranta si apoi sa o trimit la vechea ei viata. Trebuia sa raman concentrat.

Asta nu insemna ca trebuia sa ma opresc din a pastra niste aparente ale spectacolului pentru familia mea totusi, sa-mi joc partea in aceasta sarada. La urma urmei, toate astea erau pentru binele misiunii. Pentru a o tine in viata si departe de nemernic. Asa imi justificam contactul dintre noi acum.

'Si ce-are a face sarutul cu misiunea?' mi-a spus vocea. Am numit-o Jimmy Cricket al meu si Dumnezeule, cat imi displacea asta.

Sarutul incepuse destul de inocent. Stiam ca nu era nicio cale sa scapam din asta fara sa trezim suspiciuni. Pana la urma,ce barbat nu ar profita de ocazia de a-si saruta noua sotie? Mai ales cand acea sotie era atragatoare ca Bella a mea. Asa ca am decis sa las la o parte stanjeneala si sa incerc sa fac totul sa para cat mai autentic.

In timp ce imi frecam nasul de maximlarul ei am simtit-o pe Bella tensionandu-se.

"Nu trebuie sa facem asta daca te simti incomod." i-am spus sincer.

Nu-mi pasa daca ar fi fost ciudat pentru familia mea. Daca o incomoda pe Bella puteam gasi un mod de a trece peste asta. Dar mi-a spus ca era in regula cu asta.

Nu sunase atat de sigura,vocea tremurandu-i. Deci i-am mangaiat buzele cu ale mele foarte usor, incercand sa ma conving ca era sigura.

De indata ce buzele mele le-au atins pe ale ei am fost pierdut. Am uitat complet ca mai era cineva in incapere. Mai sarutasem femei inainte dar niciodata nu fusese ca acesta. Intregul meu trip s-a incarcat cu electricitate si am continuat sa o trag mai aproape de mine dar nu era niciodata suficient de aproape. Nu mai eram constient de altceva in afara de Bella. Cineva ar fi putut pune o bomba la propriu in incaperea de alaturi si noi nu am fi observat...apoi m-a muscat de buza inferioara...

Am tresarit jenat. Femeia asta avea sa fie condamnarea mea la moarte.

Ok, m-am lasat purtat de val cu sarutul acela si ca sa fiu in totalitate sincer, oricat de gresit stiam ca era, probabil n-as opune prea multa rezistenta daca ea voia sa ne lasam purtati de val din nou.

"Dar spitalul din Chicago va dori sa-ti accepte transferul la acesta?"

Am clipit.

"Ce?"

"Spitalul." a repetat Carlisle. "Unde lucrezi in prezent."

Toata lumea ma privea asteptand.

'De asta ar trebui sa te gandesti numai si numai la munca ta, idiotule.' a spus Jimmy Cricket taios.

Am chicotit nervos.

"Oh." am spus eu prosteste. "Corect. Spitalul. O sa-i sun."

Cartierul general nu avea sa fie multumit sa dea mai multe telefoane, sa falsifice alte documente, dar sunt sigur ca aveau sa se descurce.

Carlisle a continuat sa ma priveasca pentru un moment, probabil intrebandu-se daca fiul sau devenise incompetent din punct de vedere mental in ultimele 5 minute, dar apoi a incuviintat din cap.

"Sa-mi spui ce vor spune." a spus el. "Sunt sigur ca cei de la spital se vor bucura sa te aiba aici. Am fost coplesiti in ultimul timp."

"Asta e destul de rau." a spus eu. "Dr. Smith s-a retras recent, nu-i asa?"

Si apoi lucrurile au revenit cat de cat la normal. Ei bine, cel putin atat de normal pe cat se poate atunci cand tii o mare parte din viata ta secret familiei tale. Cand se presupune ca esti casatorit cu cea mai frumoasa femeie pe care ai vazut-o vreodata in timp ce incerci sa ramai ascuns pentru ca fostul ei prieten nebun vrea s-o omoare.

Maxilarul mi s-a inclestat doar gandindu-ma la asta.

O da, complet normal.

*~Chapterbreak~*

"Agent Cullen."a oftat seful meu, tonul sau fiind plin de exasperare.

"Ati stiut ca trebuia sa avem grija cu povestea de acoperire." i-am amintit eu.

"Stiu asta." a spus taios. "Dar deja ai sunat pentru a avea mai multa securitate instalata in casa. Securitate care nu era necesara, apropo."

Am pufnit. Ei credeau ca doar pentru ca aveau deja cel mai bun sistem de securitate, foarte avansat, nu putea fi aprobat? Toata lumea stie ca Germania tocmai venise cu niste progrese impresionante. Si ce daca nu erau tocmai legale in U.S.? Detalii.

Imi luase ceva timp sa-i conving pe cei de la CIA sa faca o exceptie totusi. E un lucru bun ca sunt atat de insistent. Il instalasera in urma cu cateva zile, si nici un moment mai devreme de cand il pierdusera pe nemernic.

"In plus, ai cerut agenti sub acoperire pentru a-i pazi pe parintii fetei. Asta devine..."

"Bella." am spus inainte sa ma pot opri.

In difuzor a fost o pauza.

"Ce?" a intrebat el in sfarsit.

Mi-am dres glasul jenat.

"Bella." am repetat. "Numele fetei e Bella."

Alta pauza.

"De ce mi-ar pasa care e numele ei, Cullen?"

Mi-am ingustat ochii,degetele mele inclestandu-se si mai puternic in jurul telefonului.

"Asta e Protectia Martorilor, nu un salon de frumusete." a spus el taios. "Suntem aici pentru a o tine in viata, nu sa devenim cei mai buni prieteni . Si daca ma intrebi pe mine, asta e mai important."

"Domnule, Bella e..."

"Sunt sigur ca e adorabila." m-a intrerupt el. "Si sunt sigur ca va face un cadavru adorabil daca nu suntem atenti. L-am pierdut pe Jacob. Nu ne permitem sa ne pierdem concentrarea acum."

Cuvintele mele au trimis o durere coplesitoare prin mine, la fel cum experimentasem noaptea trecuta cand am crezut ca Bella se dadea batuta. Era o durere atat de intensa incat ma lasa fara cuvinte ca si cum tocmai primisem un pumn in fata. Nu exista comparatie pentru acel fel de agonie.

"Nu o voi lasa sa moara." am spus eu sobru, imprimandu-i fiecareui cuvant putenica determinare.

"Stiu asta, Cullen." a spus seful, vocea lui imblanzindu-se putin. "Dar nu poti fi distras. Stii ca nu te poti atasa de martori. Ea e doar cazul #1225."

"E mult mai mult de atat." am marait eu defensiv.

"Nu te atasa." a racnit el. "Sau iti iau cazul."

Niciodata nu mi se mai luase un caz inainte. Eram cel mai bun in ceea ce faceam. Nu eram increzut. Doar ca eram mult mai antrenat decat ceilalti agenti pentru ca era mult mai personal pentru mine. Eram in cealalta extrema.

"Nu-mi puteti lua cazul!" am marait eu. "Trebuie sa o protejez!"

Mi-am auzit seful respirand adanc iar eu stateam acolo, strangandu-mi si deschizandu-mi pumnii, luptand cu nevoia de a lovi ceva. Aveam sa o tin pe Bella in siguranta. Nu conta daca imi luau sau nu cazul. Aveam sa continui sa urmaresc oriunde o duceau, iar daca Jacob Blaque isi arata fata aveam sa-l omor.

"Voi pune pe cineva sa sune la spitalul pentru care se presupune ca lucrezi." a spus el in sfarsit. "Si vom aranja un formular de transfer, recomandari anterioare, poate si niste retete. Nimanui nu-i va trece prin cap ca nu ai lucrat acolo in tot acest timp."

Am expirat aerul pe care nu stiam ca-l retinusem in tot acest timp.

"Multumesc, domnule." am spus. "Nu veti regreta."

"Ar fi bine." m-a avertizat el."Strici asta si intri in perioada de proba. Fara activitate practica timp de un an."

"Nu voi strica nimic." am spus simplu.

Gandul pierderii Bellei era de departe mai rau decat amenintarea cu perioada de proba oricum. Nu era o simpla posibilitate. Nu-mi puteam permite sa stric asta.

"Oh, si Cullen?"

"Da, domnule?"

"Data viitoare cand fata are nevoie de bani trimite un formular de cerere in loc sa-i dai o carte de credit spre contul tau."

Am facut o grimasa. Stiam ca ar fi trebuit sa urmez procedura dar Bella avusese nevoie de ei cat mai repede posibil iar acele formulare de cerere durau o eternitate.

"Da, domnule."

Chiar nu conta. Ea avea deja cartea de credit.

Nu inchisesem telefonul de mai mult de 5 minute cand Bella si-a bagat capul pe usa timida.

"Pot sa intru?" a intrebat ea incet.

Mi-am ridicat privirea de unde capul meu se ingropase in mainile mele, coatele odihnindu-se pe genunchi.

"Sigur." am spus, zambindu-i slab. "E si camera ta la urma urmei."

Si-a dat ochii peste cap.

"Corect."

A inchis usa dupa ea si a venit sa se aseze langa mine pe canapea.

"Esti bine?" a intrebat ea.

"Doar o durere de cap." am mormait eu, frecandu-mi tamplele.

Sa vorbesc la cartierul general intotdeauna ma lasa cu o durere puternica in spatele ochilor. E uimitor ce puteau face stresul si presiunea de a fi responsabil pentru viata cuiva capului tau dar de data asta era mai rau decat de obicei.

Capul meu a tresarit de surprindere cand am simtit doua maini delicate incepand sa-mi framante umerii tensionati.

Bella a zambit timida.

"In liceu obisnuiam sa am dureri de cap din cauza stresului in timpul ultimei saptamani." a explicat ea. "Iar prietenul meu, Ben, studia pentru a fi terapist fizic si intotdeauna imi masa umerii. Ma ajuta mult."

Am incuviintat incet din cap, oarecum distras de senzatia mainilor ei mici pe umerii mei.

"Deci prietenul tau, Ben, huh?" am intrebat, incercand sa-mi pastrez tonul normal si indiferent.

"Uh huh." a murmurat ea, ingropandu-si degetele intr-un anumit loc incordat.

Am gemut. Nu puteam sa nu.

Mainile Bellei s-au oprit iar eu m-am uitat la ea in semn de scuza. Ea a zambit timida si a continuat sa-si verse magia asupra muschii umerilor mei dar o puteam vedea imbujorandu-se ca naiba cu coltul ochilor.

Am decis sa continui conversatia noastra pentru a impiedica sunetele jenante pe care voiam sa le fac sa iasa.

"Deci, prietenul asta." am continuat. "Ar trebui sa fiu gelos, draga?"

Am spus-o intr-un fel jucaus, cu tonul usor tachinant. Dar spre oroarea mea, am aflat ca intr-adevar eram gelos.

Ce nume era Ben oricum? Si de ce simtea nevoia sa-i maseze ei umerii? Si mai important, masajul lui o afecta in acelasi fel cum ma afecta masajul ei pe mine? Doamne, speram ca nu.

"O, da." a raspuns ea cu acelasi ton tachinant. "El a fost...prima mea dragoste adevarata."

A oftat melancolica.

"De fapt, nu cred ca l-am uitat inca."

"Serios?"

Toata tachinarea din vocea mea disparuse si sunt sigur ca imi simtise umerii tensionandu-se.

"Nu." a spus ea sec."Nu chiar. De fapt, nu l-am placut pe Ben la inceput. Prietena mea cea mai buna, Angie, fusese indragostita de el inca de prin clasa a sasea. Dar eu, fiind prietena ei cea mai buna, nu credeam ca era suficient de bun pentru ea."

"Deci ce s-a intamplat?" am intrebat, capabil sa ma relaxez din nou acum ca discutia noastra se indrepta spre o zona sigura.

"Am aflat ca si el o placuse dintotdeauna." a chicotit ea. "Dar nu a avut curaj sa o invite oras pana in anul de bobocie cand la spaniola a auzit niste baieti vorbind despre a o invita. Au inceput sa iasa impreuna si eu am vazut cat de bine se purta cu ea. N-am putut sa nu imi dau acordul cand ii vedeam pe amandoi atat de fericiti."

Am zambit. Bella a mea era atat de dulce, gandindu-se la prietena ei si ingrijorandu-se pentru fericirea ei.

"Curand am devenit cei trei muschetari."

Am pufnit, incercand sa nu rad.

"Ce?" a intrebat ea curioasa.

Am zambit.

"Cei trei muschetari." am meditat eu. "Incerc sa mi te imaginez manunind o sabie."

Vorbind de pericol! Fata abia putea sa mearga pe o suprafata plana fara sa se impiedice.

"Foarte amuzant." a pufnit ea, lovindu-ma incet dupa cap.

"Scuze." am chicotit eu, ridicandu-mi mainile in semn de pace. "Scuze. Deci erati cei trei muschetari, fara sabii..."

Ea s-a asezat cu spatele la mine si si-a incrucisat bratele pe piept.

La naiba. Nu voiam sa se supere pe mine.

M-am gandit pentru un moment. Hmm, banuiesc ca merita sa incerc.

"Bella?" am murmurat eu, largindu-mi ochii incet si aplecandu-ma spre ea. "Bella, iubire?"

Si-a intors capul pentru a ma privi si a gafait surprinsa sa-mi gaseasca fata atat de aproape de a ei.

"D-da?" s-a balbait ea.

Nu putea fi asa usor.

Mi-am aplecat capul in fata si am privit-o pe sub gene, incercand sa obtin acea privire inocenta care ma scosese basma curata din depasirea limitei de viteza si altele de acest gen.

"Te rog nu fi suparata pe mine." am murmurat.

"Ce?"

Asta mergea mai bine decat crezusem vreodata ca avea sa mearga. Trebuia sa-mi amintesc asta pentru situatiile viitoare. Poate Bella era atrasa de mine... Gandul ma entuziasma putin prea mult pentru a fi considerat sanatos.

I-am luat mana in mainile mele si am pus un sarut delicat in podul palmei ei fara sa intrerupe contactul vizual.

"Am crezut ca erai suparata pe mine." am murmurat eu.

Bella a eliberat o respiratie tremuranda.

"N-nu?"

A iesit ca o intrebare dar era suficient deocamdata.

I-am zambit, reluandu-mi pozitia inainte sa am timp sa ma gandesc prea mult la sarutul de ieri. Asta ar fi fost condamnarea mea la moarte.

"Multumesc." am spus fericit. Gandul ca ar fi putut fi suparata pe mine era insuportabil.

A clipit.

"Oh..Um..Cu placere."

Inainte sa mai pot spune ceva cineva a batut la usa.

"Va rog spuneti-mi ca toata lumea e imbracata." a cerut Emmett din partea cealalta a usii. "Pentru ca Alice ma obliga sa vascot de acolo."

'sa ne scoata de aici'?

Mi-am dat ochii peste cap.

"Nu suntem caini, Em."

"Ei bine, orice ati fi, mai bine ati fi acoperiti pentru ca Alice spune cain cinci minute plecam sa ne uitam de mobila pentru noua voastra casa."

Am gemut. Sa las asta pe seama surorii mele. Toata lumea a vrut sa vada casa despre care noi spusesem ca e perfecta pentru noi si sigur ca Alice a insistat sa mergem sa cumparam mobila in drumul spre casa.

"Scuze." am mimat eu spre Bella.

Ea pur si simplu a ridicat din umeri, luand totul in gluma cum facea mereu. Dar fata ei era de un rosu aprins.

Emmett avea sa plateasca pentru asta mai tarziu.

"Coboram intr-o secunda." i-am spus prin usa.

Emmett nu a raspuns dar pasii lui se auzeau indepartandu-se spre scari.

"Cumparaturi cu surorile mele." am oftat eu.

M-am ridicat si i-am intins o mana Bellei pentru a o ajuta si pe ea sa se ridice.

"Cel putin de data asta nu vei suferi de una singura."

A zambit si mi-a luat mana si atunci mi-am dat seama ca domnul Lemmings, seful meu de la cartierul general, se inselase complet.

Nu aveam sa dau gres in misiunea asta. Nimic nu avea sa stea in calea mea de a o tine pe Bella in siguranta si fericita. Si eram si mai determinat sa fac asta deoarece ma atasasem.

__________________________________