Capitolul 16

-BPOV-

"Am stiut tot timpul ca e ceva in neregula aici." a spus ea.

Nu suna mandra, suna doar ca o simpla consecinta.

Niciuna dintre noi nu se miscase de cand adevarul fusese dezvaluit. Am presupus ca ea inca procesa informatiile. Greutatea a tot ceea ce se intamplase imi apasa pieptul, amenintand sa-mi zdrobeasca inima. Ai crede ca odata ce adevarul iese la iveala totul isi gaseste locul, este pus in ordine. Dar nu se simtea bine. In acest moment stiamc a in ciuda a tot ce se intamplase, toata vina din cauza dezamagirii si minciunilor, meritase doar ca sa fiu cu Edward si familia lui, chiar daca nu pentru mult timp.

"De ce?" am soptit, stergandu-mi lacrimile.

Mi-am intors capul spre ea atunci.

"De ce? E chiar asa de greu de crezut ca cineva chiar ar putea sa ma placa?"

Stiam raspunsul. Era evident. El era agentul secret sexy, misterios, cu o inima de aur si ochi care imi faceau pielea sa arda cu o singura privire. Iar eu eram..eu. Dar chiar trebuia sa sune atat de socata? Nu putea macar sa pretinda ca locul meu era alaturi de el?

"Deloc." a spus ea, surprinzandu-ma.

Nu ezitase sa raspunda si oricat de mult incercam sa gasesc ceva ciudat in expresia sau in tonul ei nu puteam. Era sincera.

A oftat, semnele de cat de coplesita era aratandu-se din nou.

"Asculta Bella." a spus ea. "Poate nu par cea mai calduroasa persoana dar imi iubesc familia."

Asta era evident. Dar a continuat inainte ca eu sa pot spune ceva.

"Toata chestia cu casatoria in secret si aparitia ta de nicaieri pur si simplu nu il reprezinta pe Edward." a spus ea ganditoare. "Dar este evident pentru oricine are ochi ca ii pasa de tine."

S-a oprit, privindu-ma precauta ca si cum cauta ceva.

"Si acesta e singurul motiv pentru care nu voi spune nimanui." a terminat ea.

Pur si simplu stateam acolo complet impietrita, uitandu-ma la ea fara sa clipesc. Nu se poate sa fi spun ceea ce cred eu ca a spus. Era o confundare a dorintelor cu realitatea, un fel de instinct de autoconservare ascuns ce ma facea sau aud ceea ce voiam sa aud pentru a-mi opri inima sa mai pulseze durere.

"N-Nu vei spune?" am clipit eu.

Puteai simti speranta umpland vocea mea desi incercam sa o infrang. Speranta doar avea sa faca durere mult mai intensa atunci cand totul chiar se termina. Nu cred ca puteam supravietui.

"Nu i-as refuza fratelui meu sansa la dragoste." a spus ea, sunand usor indignata.

Asteapta...Dragoste?! El nu putea sa...ma iubeasca... pe mine. Nu-i asa? Nu, asta era absurd. Eu eram doar un caz aleatoriu de care se ocupa el.

Rosalie a chicotit vazand expresia mea incurcata.

"Crede-ma, surioara." a spus ea, ridicandu-se. "Daca nu e indragostit de tine atunci e in proces de indragostire oricum."

Si-a pus mainile pe solduri si si-a aruncat parul dupa umar.

"Poate nu stiu exact ce se intampla aici sau de ce te ajuta fratele meu dar stiu ca nu l-am mai vazut atat de fericit de foarte mult timp, ca sa nu spun niciodata."

Eu pur si simplu stetam acolo ca un popandau. Posiblitatea cuvintelor ei era minunata. Mai mult decat minunata. Eram ca soarele ce te incalzeste intr-o zi de vara, trimite-a fiori calzi prin tot corpul meu, inlaturand durerea rece din inima mea. Dar stiam ca ea nu vedea intreaga fotografie. Vedea doar imaginea pe care noi o pictasem pentru ei. Se presupunea ca ea trebuia sa se uite la noi si sa vada iubire. Poate reusise sa vada putin prin prefacatoria noastra dar inca era un miraj. Dar daca mirajul acesta era ceea ce avea ea nevoie sa vada, lacul ei din Sahara, pentru a justifica pastrarea secretului nostru atunci eu nu aveam de gand sa-mi flutur bagheta mea cu realitatea.

"Dar.." a spus ea, trezindu-ma din visare.

Tonul ei se schimbase in unul de avertizare, iar ochii mei au zburat instantaneu la ea pana ce privirile noastre s-au intalnit. Ochii ei s-au ingustat. Sigur ca avea conditii.

"Sunt foarte protectiva in legatura cu fratele meu. A trecut prin mai multe decat lasa sa se vada."

A facut un pas spre mine iar ochii ii mocneau.

"Voi pastra asta secret, orice ar fi 'asta', deoarece cred ca fratele meu te iubeste. Dar daca il ranesti te voi livra personal lui Jacob Blaque."

~**~

Edward ne-a privit curios in timp ce ne intorceam in camera. Se mutasera in sufragerie si acum erau ocupati sa joace jocuri video, Abby stand pe picioarele lui.

Credeam ca ma adunasem acolo sus, stiind ca nu era momentul sa merg acolo daca Edward observa starea mea proasta.

O observase oricum.

De indata ce m-a vazut sprancenele lui s-au unit si i-a spus ceva lui Abby, indepartand-o de pe picioarele sale. Ea a incuviintat din cap si a sarit pe canapea ca sa stea in brate la Emmett.

Edward si-a plimbat de cateva ori privirea de la mine la Rosalie, privindu-ne precaut.

"Em?" si-a dres Rose vocea. "Sa ne indreptam spre casa, bine?"

El s-a bosumflat, privind lung spre ecranul televizorului. Rosalie a batut nerabdatoare din picior iar el a renuntat, ridicandu-se impreuna cu Abby de pe canapea.

"Scuze." a zambit el, timid, sarutand-o pe obraz. "Cum a fost ziua ta?"

Ea a zambit slab.

"Buna." a spus ea, iar ochii ei nu s-au oprit nici macar o secunda asupra mea in timp ce vorbea. "A fost doar o zi grea la cursuri." A ridicat indiferenta din umeri. "Profesorul e un idiot."

Poate toata chestia asta cu minciunile atat de convingatoare era o trasatura de familie.

Emmett i-a dat o privire simpatica si s-a intors spre Abby.

"Cred ca mami are nevoie de niste inghetata inainte sa ne intoarcem acasa." a spus el. "Tu nu?"

Ea a incuviintat grav din cap.

"Spune-e la revedere unchiului si matusicii tale." a chicotit el.

Am incercat sa-mi pastrez un zambet pe fata in timp ce eu si Edward ne primeam imbratisarile. Am incercat sa nu ma gandesc cat de aproape de a pierde totul am fost.

Si apoi am incercat cu disperare sa nu ma intreb cand toata chestia asta devenise intregul meu univers.

"Pa, Bella!" a strigat Emmett, putin mai tare decat era normal avand in vedere ca stateam chiar langa el. Probabil observase ca mintea mea era in alta parte.

Am incercat sa-i zambesc si eu dar sunt sigura ca a iesit mai mult ca o grimasa. Toate acele ganduri inca mi se invarteau in cap. Aproape pierdusem toate astea. Daca Rosalie isi daduse seama insemna ca stiau toti? Puteam supravietui terminarii acestei 'misiuni'? Pentru ca avea sa temine. Si trebuia sa-i spun lui Edward ca sora lui stia?

"Pa, Emmett." am reusit eu sa spun ca prin vis.

El a chicotit, tragandu-ma intr-o imbratisare de urs.

"Vorbeam cu cainele."

M-am uitat urat la el, indepartandu-l.

"Asta nu e numele ei!"

El s-a bosumflat pentru o clipa dar apoi un zambet i-a luat locul si a ridicat indiferent din umeri.

"Porecla."a rectificat el.

Ei bine, cel putin acum aveam motive sa fac grimase. Si sa ma stramb.

Il puteai auzi pe Emmett razand de-a lungul strazii chiar dupa ce Rosalie mi-a aruncat o privire in semn de scuza si a inchis usa.

Nu puteam sa nu ma intreb daca isi cerea scuze pentru sotul ei sau daca era altceva.

De indata ce am auzit motorul masinii lor pornind am primit raspunsul a cel puti una din intrebarile mele.

Edward inca ma privea. De fapt, nu sunt sigura ca incetase vreo secunda. Ochii lui ma fixasera precauti inca de cand coborasem.

"Bine." a spus el aspru. "Ce ti-a spus?"

Sigur ca trebuia sa-i spun lui Edward.

~**~

"Stie?"

Am incuviintat incet din cap, privindu-l cu precautie.

A expirat printre dintii inclestati asa ca a iesit ca o suieratura.

"Cat mult stie?"

M-am uitat in jos la mainile mele.

"Stie ca Jacob e fostul meu prieten." am spus eu cu regret. Nu avea sa auda tot ceea ce isi daduse Rosalie seama. "Stie despre Billy si ca eu am fost martorul. Stie ca..."

Mi-am ridicat privirea si mi-am dres vocea. Daca lasam emotia sa-mi copleseze vocea ar fi stiutr cat de mult tineam la el si nu stiu ce ar face atunci. Dar nu cred ca ar fi de bine.

"Stie ca nu suntem de fapt casatoriti." am terminat eu, incercand sa tin la distanta durerea din vocea mea.

Edward a inchis ochii, lasandu-si capul sa cada pe canapea, stiind ca acum eram neconditionat si irevocabil terminati.

"In regula." a spus el, ridicandu-se. "Putem rezolva asta."

A sarit de pe canapea si a inceoput sa se plimbe inainte si inapoi in fata acesteia.

L-am urmarind, fara sa vad exact speranta pe care o vedea el. Sau poate era doar in negatie.

"Cum?" am intrebat eu.

M-a privit, fata lui aratand surprinzator de indurerata. Apoi a oftat, continuandu-si cursa.

"Nu stiu..." a murmurat el. "Va trebui sa nascocesc ceva pentru cartierul general incat sa ne dea o noua poveste de acoperire, sa ne schimbe destinatia, fara a insarcina alt agent cu cazul tau..."

Am sarit de pe canapea atat de repede incat m-am ciocnit de el. El si-a incolacit mainile in jurul taliei mele pentru a ma opri sa ma impiedic si sa cad inapoi.

"Nu putem face asta." am tipat eu chiar inainte de a sesiza apropierea noastra.

Nu puteam pleca. Iubeam locul asta. Ii iubeam familia. Iubeam sa fiu aici cu Edward. Daca cineva mi-ar fi spus ca acesta avea sa fie rezultat ghemuirii mele pe locul din spate al acelui SUV pentru a fi condusa inapoi la cartierul general CIA cand tot ce voiam eu era sa ma intorc acasa l-as fi intrebat daca are nevoie de un control la cap.

Edward a clipit apoi si-a plecat privirea, marul lui Adam dansand in timp ce inghitea in sec.

"Oh." a spus el incet, slabindu-si stransoarea in jurul taliei mele. "Imi pare rau. Am crezut ca..."

El a ridicat din umeri, cu privirea pironita in podea si mutandu-si jenat greutatea de pe un picior pe altul.

"Am crezut ca te-ai obisnuit cu mine, ca am ajuns pana aici impreuna, si..."

Batea cumva campii? Agentul CIA rece si calculat?

Mi-am pus mana pe antebratele lui pentru a-l impiedica sa-mi elibereze talia. Era o miscare indrazneata dar aveam nevoie sa nu-mi dea drumul. Aveam nevoie sa ma simt in siguranta acum si asta parea sa se intample doar atunci cand el era cu mine.

Si-a ridicat ezitant privirea, parand alarmant de vulnerabil.

"Nu la asta ma refeream." i-am spus eu repede.

Nu-mi venea sa cred ca i-a trecut macar prin cap gandul ca voiam un nou agent.

"Rosalie a promis ca nu va spune. Nu vreau sa plec."

Si-a ridicat sprancenele de surpriza, dar nu eram sigura daca era pentru ca sora sa nu avea de gand sa spuna sau pentru ca mie chiar imi placea Forks.

"Nu putem sta aici?" am incercat din nou. "Te rog?"

M-a privit indelung apoi a expirat usurat.

"Va trebui doar sa vorbesc cu ea." a spus el in sfarsit. "Dar...daca intelege ca nu poate, indiferent de circumstante, sa spuna nimanui... presupun ca putem ramane aici."

Am zambit, usurarea punand stapanire pe mine.

"Multumesc!" m-am entuziasmat eu, aruncandu-mi bratele in jurul gatului sau inainte sa am timp sa gandesc.

Am inghetat pentru un moment. Dar el doar a chicotit, strangandu-mi puternic talia.

"Cu placere."

Mi-am muscat buza, incercand sa-mi controlez fericirea care ameninta sa explodeze daca nu o faceam. Ma imbratisa. Si nici macar nu eram doar pe jumatate treaza plangand pe umarul lui.

Nu m-a eliberat asa ca mi-am lasat capul pe umarul lui.

"Chiar iti place aici, huh?" m-a intrebat el amuzat.

Vorbea despre Forks sau sa stau ghemuita in bratele lui? Pentru ca aveau acelasi raspuns.

Am incuviintat din cap, ochii mei inchizandu-se.

"La nebunie." am recunoscut eu, sperand ca vorbea doar despre Forks. "N-am crezut ca avea sa fie asa, dar chiar imi place aici."

"Ma bucur." a zambit el.

Am oftat fericita.

"Si chiar imi place familia ta." am adaugat eu. "Va fi greu ca atunci cand totul va lua sfarsit sa ma intorc intr-o casa goala."

Avea sa fie mai greu decat va sti el vreodata. Durerea era deja uluitoare si se datora numai gandindu-ma la asta.

Edward nu a mai spus nimic un timp. Doar stateam acolo contempland tacerea pierduti in imbratisarea noastra. Nu voiam sa ma desprin niciodata din bratele lui. Puteam trai aici. Nu, nu in Forks, ci chiar aici cu capul meu ingropat in adancitura gatului lui Edward, cu bratele sale in jurul meu.

Cand Edward a vorbit in sfarsit nu era mai mult de o soapta.

"Ar fi nepotrivit sa spun ca imi pare rau ca trebuie sa se termine?"

Ochii mei s-au deschis brusc. Ce? Ce! Poate visam pentru ca Edward Cullen nu putea simti la fel cum simteam eu acum.

"Ar..Ce...Cum ar...?"

Doamne, cineva sa-mi inchida gura acum! Poate ar trebui doar sa-l sarut.

M-a eliberat si a facut un pas inapoi dar nu m-a privit.

"Vreau sa spun ca ne-am distrat, in ciuda tuturor circumstantelor ce atentau la viata ta." a sppus el. Suna ca si cum incerca din greu sa-si pastreze vocea calma si tachinanta. "Imi va fi dor de tine. Daca te mai ameninta cineva cu moartea sa ma suni, bine?"

Am incuviintat incet din cap. Wow. E bine ca nu mi-am urmat instinctul si nu l-am sarutat. Sigur ca el ma vedea doar ca pe o prietena. Dar asta era mai mult decat imi permisesem sa sper oricum. Ar trebui sa fiu fericita doar pentru prietenia noastra. Stiam ca e un privilegiu.

"Da." am spus eu. "Si mie imi va fi dor de tine."

__________________

Deci, Rosie e doar ingrijorata pentru fratiorul ei . Awww! :)

In capitolul urmator, Eddie va vorbi cu surioara lui despre asta iar ea s-ar putea sa-i spuna motivul pentru care ii pastreaza secretul...

De asemenea, relatia dintre Bellsie si Eddie va progresa in urmatoarele capitole, asa ca fiti pe faza :> Ah, si in curand va fi dezvaluit si trecutul lui Edward :-SS

Dar am si vesti proaste...:(

Asa cum am spus si cand am postat ultimul capitol, eu astazi plec in vacanta la bunicii mei vreo doua saptamani. Asa ca nu voi putea posta...:( Imi pare rau! :(( Dar de indata ce ma intorc, voi incerca sa ma revansez si sa postez cat de repede pot :*:*

Am schimbat si tema :D Ce ziceti? Va place? Sau era mai frumoasa cea de dinainte?

Nu uitati sa comentati! :)

Love you all!!!!!