Capitolul 17

-EPOV-

"Stie?" am clarificat eu.

Cum sa stie? Ce vom face acum? Va trebui sa sun la cartierul general... Dar mi-ar lua cazul si l-ar da unui alt agent. Asta nu se putea intampla. Dar era mult mai important sa o tin pe ea in siguranta.

"Cat de mult stie?" am intrebat, sperand ca informatia sa fie minima, ceva despre care sa pot vorbi cu sora mea, sa o fac sa uite despre asta.

De ce imi permit sa sper? Se pare ca stia aproape totul. Nu stia despre adevarata mea slujba si ma intrebam cum reusise Bella sa ascunda acest mic detaliu de ea. Dar stia aproape totul, in rest. Stia chiar si ca nu suntem intr-adevar casatoriti.

Gandul acesta era foarte tulburator pentru mine. Nu-mi placea sa-mi induc familia in eroare dar daca ma gandeam la asta imi placea ideea ca toata lumea sa creada ca Bella era sotia mea. Stiam ca ma atasasem de ea(prea tare). Cum puteam sa nu ma atasez? Era buna, amuzanta, altruista si frumoasa. Dar pe masura ce zilele treceau stiam ca se transforma in altceva. Imi lipsea atuci cand nu era in aceeasi incapere. Cand ea zambea, zambeam si eu fara sa ma gandesc la asta. Si cand avusese acel cosmar noaptea trecuta si nu o puteam trezi m-am gandit, nu pentru prima oara, prin ce trecuse in acea noapte. Eram nimicit de disperarea si neputinta incat m-am gandit ca puteam sa plang si eu cu ea. E posibil sa fi fost cam rupt in bucati...doar putin...poate. Dar fusesem de asemenea coplesit de dorinta puternica de a o proteja, sa evit sa mai treaca vreodata prin vreo experienta similara.

Nu ma putea parasi. Trebuia sa o protejez. Si o parte din mine se bucura de acest motiv. Atata timp cat avea nevoie de protectie aveam o scuza sa-i fiu aproape.

"In regula." am spus eu, ridicandu-ma. "Putem rezolva asta."

"Cum?" a intrebat ea timida. Parea la fel de lipsita de speranta ca si mine.

Ma facea sa ma simt ca naiba. Se presupunea ca eu trebuia sa o fac sa se simta mai bine si nu numai ca nu-i puteam tine cosmarurile departe, dar nu eram capabil nici sa-mi prostesc propria sora.

"Nu stiu." am oftat eu,gandindu-ma. "Va trebui sa nascocesc ceva pentru cartierul general incat sa ne dea o noua poveste de acoperire, sa ne schimbe destinatia, fara a insarcina alt agent cu cazul tau...

Cu siguranta fara a insarcina un alt agent cu cazul ei! Nu suportam gandul altcuiva insotind-o 24/7, dandu-se drept sotul ei. Si mai important, nu cred ca as fi putut avea incredere in altcineva cand venea vorba de siguranta ei. Era prea pretioasa pentru a putea fi incredintata oricui. Nu ca eu ma descurcasem prea bine pana acum dar cel putin ii intelegeam valoarea. Cel putin eram capabil sa inteleg importanta misiunii. Pentru oricine altcineva ea ar fi fost doar un alt caz.

"Nu putem face asta!" a tipat ea. sarind spre mine.

Ochii mi s-au largit de surpriza iar bratele s-au lansat in aer pentru a o prinde si a o impiedica sa cada.

Apoi, ceea ce a spus mi-a rasunat in cap si un junghi de durere mi-a strapuns inima. Sigur ca ea nu vedea motivul pentru care depuneam atata efort pentru a ramane impreuna. Eu eram doar agentul CIA care o tinea in siguranta. Cat timp era in siguranta ce importanta avea cine se ocupa de asta?

"Oh." am murmurat eu, lasandu-mi bratele sa alunece de pe talia ei. "Imi pare rau. Am crezut ca..."

Cum ii puteam spune ce credeam fara ca ea sa isi dea seama cat de nesanatoasa devenise obsesia mea pentru ea?

Am ridicat din umeri, incercand sa par nonsalant, desi ma copleseau toate acele sentimente.

"Am crezut ca te-ai obisnuit cu mine, ca am ajuns pana aici impreuna, si..."

Sunam ca un idiot. Eram un om adult, un agent CIA, la naiba (!), antrenat sa se descurce cu orice. Dar in momentul in care Bella a intrat in peisaj, totul se reducea doar la o iubire bolnava, stupida, imorala.

Slava Domnului ca m-a oprit. Si-a pus palmele pe bratele mele, tinandu-le in loc in jurul taliei ei si nu mai puteam spune nimic. Absolut nimic.

"Nu la asta ma refeream." a spus ea incet iar eu mi-am ridicat cu ezitare privirea.

Daca voia un alt agent eu aveam sa ma retrag pur si simplu, sa cer un concediu de la cartierul general si sa urmaresc de la distanta, sa ma asigur ca era in siguranta. Avea sa ma ucida dar nu ar fi trebuit sa ma atasez in primul rand. Nu o puteam invinovati ca tinea totul in perspectiva. Cel putin unul din noi sa o faca.

"Rosalie a promis ca nu va spune." a continuat ea pe un ton timid. "Nu vreau sa plec."

Sora mea nu avea de gand sa spuna nimanui? Probabil realizase cat de periculos putea deveni asta. De ce voia sa riste sa pastreze un secret pentru Bella? Stiam ca Bella nu-i era antipatica, dar nu-i statea in fire sa faca favoruri mici nici macar celor care erau in cercul ei apropiat de prieteni. E posibil ca ele sa fi fost mai apropiate decat credeam eu?

"Nu putem sta aici?" a incercat ea din nou, sunand mai determinata. "Te rog?"

Nu-i puteam refuza nimic. Dar sa-mi pastrez familia (sigur ca si ea era inclusa in categorie chiar daca nu simtea la fel pentru mine) era scopul meu principal. Trebuia sa ma asigur ca ii puteam tine pe toti in siguranta aici mai intai. Avea sa fie mai greu dar daca o facea pe Bella fericita sa ramana aici atunci merita in totalitate. Si trebuie sa recunosc ca ma facea fericit si pe mine. Nu eram pregatit sa-mi parasesc familia din nou.

"Va trebui sa vorbesc cu ea." am decis eu. "Dar daca intelege ca nu poate, indiferent de circumstante, sa spuna nimanui, presupun ca putem ramane aici."

Stiam ca daca Rose spusese ca nu avea de gand sa spuna nimanui atunci nu avea sa spuna nimanui. Acum trebuia doar sa aflu de ce nu avea de gand sa spuna.

Bella m-a surprins atunci aruncandu-si entuziasmata bratele in jurul gatului meu.

"Multumesc!" a izbucnit ea.

A inghetat pentru o clipa si stiam ca actiunile ei o surprinsesera si pe ea. Bella rar facea ceva fara sa se gandeasca( din nou si din nou) prima data. Puteam spune ca gandul acesta venise automat. Nu era din cauza cui statea aici acum sau ca si consecinta a ceva ce facusem sau spusesem. O facuse pentru ca vrusese sa o faca.

Am zambit, strgandu-i talia si mai tare. Nu puteam explica cat de mult iubeam aceasta parte a ei -spontana si impulsiva.

"Cu placere." am chicotit eu.

Stiam ca daca i-as fi dat drumul acum, momentul ar fi fost stricat si aveam sa ne intoarcem la actiuni automate si pretexte asa ca m-am agatat de ea, inchizandu-mi ochii si inhaland adanc mirosul ei dulce de capsuni.

O miroseam? Cand devenisem atat de obsedat? Si mai important, cand devenisem atat de sentimental?

"Chiar iti place aici, huh?" am intrebat eu incercand sa-mi tin gandurile departe de cat de bine mirosea, si de cat de mult voiam sa o sarut din nou.

Ea a ezitat pentru o secunda , deci momentan nimeni nu ar fi bagat de seama. Dar eu am facut-o si ma facea sa ma intreb la ce se gandea cu adevarat. Mi-as dori sa o pot intreba.

"La nebunie." a spus ea. "N-am crezut ca avea sa fie asa, dar chiar imi place aici."

"Ma bucur." am zambit eu.

Stiam ca nu vrusese sa plece de acasa si nu o invinovateam pentru asta.Oricum ma simteam ingrozitor ca o facusem sa plece de acolo si o tarasem intr-un mic orasel foarte similar cu cel din care scapase ea cand avea 18 ani. Eram mai mult decand norocos ca ea nu se simtea rau aici si nu era suparata pe mine pentru mutare.

"Si chiar imi place familia ta." a adaugat ea, facand ca zambetul sa mi se largeasca. "Va fi greu atunci cand totul va lua sfarsit sa ma intorc intr-o casa goala."

Zambetul mi s-a sters si inima mi s-a strans. Bratele mele s-au strans si mai tare in jurul ei inconstient ca si cum mintea mea stia ca acesta era leacul pentru durerile sfasietoare ale inimii mele. Uitam sa mi se aminteasca ca asta avea sa se termine, ca aceasta nu era cu adevarat viata mea. Uneori chiar uitam de ce eram aici - ca povestea pe care o repetasem de atatea ori era doar atat. O poveste. Uneori era atat de usor sa uit ca nu eram doar un chirurg care locuia intr-un cartier de moda veche cu noua lui sotie. Uneori era atat de usor sa uit ca Bella nu era cu adevarat a mea. Dar mereu era ceva care sa-mi aminteasca.

"Ar fi nepotrivit sa spun ca imi pare rau ca trebuie sa se termine?"

Cuvintele au iesit fara o comanda directa de la creier. La inceput am crezut ca doar le gandisem. Nu era prima data cand gandeam aceste cuvinte pana la urma. Dar apoi capul Bellei s-a ridicat spre mine si a inceput sa se balbaie.

"Ar...Ce...Cum ar...?"

Mi-am tinut respiratia, asteptand ca ea sa scoata cuvintele dar nu a mai venit nimic altceva. O alta durere a inlocuit-o pe cea veche. Erau momente cand credeam ca poate, doar poate, si ea ma placea. Ca ma vedea ca pe mai mult decat o garda de corp sau un prieten. Ca in seara noastra de filme. Ne distraseram atat de bine fara sa ne prefacem pentru altii, doar fiind noi insine. Nu-mi putem aminti cand fusesem atat de fericit doar petrecand timp cu cineva.

Dar vedeam doar ceea ce voiam sa vad. Iar tacerea ei imi amintea asta. Sigur ca ea nu simtea la fel. Si acum o facusem sa se simta incomod. Ea nu avea nevoie de asta.

Am eliberat-o imediat si am facut un pas inapoi, evitandu-i privirea ca sa-mi pun ordine in ganduri. Nu-i puteam spune lucruri ca acesta!

"Vreau sa spun ca ne-am distrat, in ciuda tuturor circumstantelor ce atentau la viata ta." am tachinat-o eu, incercand sa destind atmosfera stanjenitoare pe care o creasem. "Imi va fi dor de tine. Daca te mai ameninta cineva cu moartea sa ma suni, bine?"

Nu ar fi avut nevoie sa ma sune. L-as omori pe nemernic inainte sa apuce sa-si termine amenintarea.

A incuviintat usor din cap, lasand-o balta.

Era un privilegiu sa fiu unul din prietenii Bellei Swan. Ar trebui sa fiu fericit doar cu asta. Deci de ce ma simt asa oribil?

~**~

"Unchiule Edward!" a zambit Abby la mine.

Era inca in pijamale iar [arul ei era strans intr-o coada. Era doar sapte dimineata dar nu puteam dormi pana nu vorbeam cu Rose.

"Buna dimineata, printesa." am salutat-o eu. "Unde e mamica ta?"

"Bucatarie." a raspuns ea simplu.

I-am ciufulit parul in timp ce treceam pe langa ea apoi m-am intors, cu sprancenele unite.

"Imi faci o favoare?"

Ea a incuviintat din cap fara ezitare.

"Nu mai raspunde la usa fara mami sau tati, bine?"

Ea a ridicat din umeri iar eu m-am incruntat. Va trebui sa vorbesc cu Rose sa nu o mai lase pe Abby sa raspunda la usa in absenta ei sau a lui Emmett. Poate chiar sa-i cer lui Rose sa nu mai raspunda la usa daca nu era Emmett acasa.

"Edward?" a strigat Rose fara sa se intoarca de la cuptor. "Tu esti?"

Am chicotit. Iesea fum de la unul din arzatoare si chiar fara sa se intoarca puteam spune ca era frustrata. Avand in vedete talentele culinare ale ei si ale lui Emmett, eram surprins ca nepoata mea era inca in viata.

"Da, sunt doar eu." am asigurat-o eu, punand-o pe Abby pe unul din scaunele din bucatarie. Parea ca era ocupata colorand ceva.

"Abby, ce ti-am spus eu despre raspunsul la usa fara mine sau tatal tau?" a mustrat ea, intorcandu-se si balansand lingura la fiica ei.

Ei bine, se pare ca nu aveam sa vorbesc cu Rose despre asta. Dar acum nu era nimic care sa ma distraga de la motivul pentru care venisem initial sa vorbesc cu ea. Nu prea asteptam asta cu nerabdare.

Abby si-a dat ochii peste cap.

"Da, da."

Rosalie si-a ingustat ochii la ea si eu nu m-am putut abtine sa nu chicotesc.

"Iar tu." a spus ea, intorcandu-si privirea urata si lingura spre mine. "Nu e amuzant."

Am mers spre ea, zambind fara regrete. Era karma in ceea ce ma privea.

"Nu e amuzant." am fost eu de acord, aplecandu-ma pe tejghea. "Era mai mult ironic ceea ce gandesc eu. A mostenit atitudinea de la tine."

S-a uitat urat la mine dar nu a avut efectul pe care il astepta ea. Fusesem victima temperamentului lu Rosalie de cand fusesem copii. Dupa o vreme inveti sa ignori asta cu usurinta.

"Nu-ti fac o favoare?" a pufnit ea enervata. "Nu-mi esti dator?"

Ei bine, acum nu mai aveam cum sa evitam asta. Puteam la fel de bine sa terminam odata.

"De fapt, despre asta voiam sa-ti vorbesc." am spus eu, coborand vocea astfel incat Abby sa nu ma auda.

Rosalie a ridicat o spranceana.

"Ce e?" a intrebat ea. "Nu voi spune nimanui. Deja i-am zis Bellei asta."

Intotdeauna trecea direct la subiect.

M-am incruntat, luand un mar de pe tejghea doar pentru a avea ceva de facut. Ma agitasem toata noaptea pana ce Bella se ghemuise in mine in somn si am reusit si eu sa adorm. Pentru ca puteam scoate niste informatii, dar daca imi stiam sora, stiam si ca va vrea niste raspunsuri in schimb. Si nu stiu daca puteam risca sa raspund la vreuna din intrebarile pe care voia ea sa le puna.

"De ce?" am intrebat eu in final. "De ce ne ajuti sa pastram secretul?"

"Secret?" a intrebat Abby curioasa de la masa.

"Abby, du-te sa colorez cu tati." i-a spus Rose fiicei sale.

S-a bosumflat, dar dupa o privire urata de la Rosalie s-a dus sa-l caute pe Emmett.

"Ai intrebat-o pe Bella?" a intrebat ea dupa ce Abby a plecat si l-am auzit pe Emmett salutand-o din camera.

Mi-am scuturat capul.

Rosalie m-a privit pentru un moment, cu capul inclinat ca si cum contempla ceva, apoi a oftat.

"Tu, micul meu frate, esti atat de orb."

M-am incruntat. Ce se presupunea ca inseamna asta?

"Draguta introducere." am spus eu incet. "Te superi daca imi explici?"

Ea si-a dat ochii peste cap.

"Doar imi intaresti convingerile, Edward."

Am deschis gura ca sa ripostez dar ea si-a scuturat mana indiferenta si si-a continuat explicatia.

"Uite." a spus ea fara menajamente, intorcandu-se de la cuptor. "Esti indragostit de Bella. Stii asta. Si eu si asta. Dar daca orice ar fi asta va lua sfarsit am o presimtire ca ea nu va sti niciodata asta."

Doar am clipit. Nu stiu la ce ma asteptam, dar cui siguranta nu la asta.

"Ce?" am bolborosit eu in final. "Nu sunt."

"Recunoaste." m-a intrerupt ea.

"Ce?" am pretins eu. "Esti atat de frustranta. Ce sa recunosc?"

Ea a oftat, aratand exasperata din cauza mea desi nu aveam nu aveam nici cea mai mica idee de ce.

"Acesta e motivul pentru care am acceptat asta." a spus ea, privindu-ma. "Pentru ca meriti dragoste. Dar daca nu ai de gand sa faci nimic in legatura cu asta atunci nu va fi nicio diferenta."

Nu stiam ce sa spun. Imi pasa de Bella. Voiam sa o tin insiguranta, voiam sa o fac fericita, si voiam sa-mi petrec tot timpul cu ea. Nu puteam suporta gandul de a fi departe de ea.

...Sigur ca o iubeam. Dar nu prea conta daca ea ma vedea doar ca pe un prieten.

"Nu e asa usor,Rose." am oftat eu, trecandu-mi mana prin par. "E complicat."

Ea si-a scuturat capul.

"Iubirea e mereu complicata." A spus ea simplu.

Mi-am plecat privirea si am pironit-o in podea. Iubire neimpartasita; intriga fiecarui roman, se pare. Nu realizasem cat de tare durea.

"Ea nu ma iubeste." am soptit eu.

Am inghitit in sec, ridicandu-mi privirea spre sora mea si ridicand din umeri.

"Ea nu ma vede asa."

Rosalie m-a studiat pentru un moment.

"Chiar crezi asta?" m-a intrebat ea batjocoritor.

Am respirat adanc. Nu despre asta venisem sa vorbesc .Ea nu avea de gand sa spuna si banuiesc ca acum stiam de ce, oricat de ridicole ar fi fost motivele ei.

"Ar trebui sa merg acasa." am spus eu.

Rosalie a oftat.

"Edward nu fi prost."

Mi-am trecuta mainile peste fata, simtind efectele lipsei somnului si neajutorarea pe care o simteam vizavi de situatie. O puteam proteja. Puteam avea un impact asupra vietii ei, asa cum vrusesem emreu. Dar nu o puteam face sa ma iubeasca.

"Ce vrei sa fac, Rose?" am intrebat eu, sunand mai taios decat intentionasem. "O iubesc. Bine? Nu pot nici macar sa respir atunci cand ea nu e cu mine!"

Am inchis ochii, ciupindu-mi puntea nasului.

"E ea cea care nu ma iubeste."

A fost liniste pentru un moment destul de lung iar eu nu m-am ostenit sa deschid ochii din nou ca sa-i vad reactia. Ma simteam complet secatuit. Eram bine doar fiindu-i prieten. De ce trebuia Rosalie sa forteze nota?

"De unde stii?" a intrebat ea in final.

Inca nu o puteam vedea,dar am auzit-o miscandu-se spre mine si i-am simtit mana odihnindu-se pe umarul meu. Am deschis ochii fara tragere de inima pentru a o privi. Nu intentionase sa faca rau. Stiu ca ea credea ca facea ce e mai bine pentru mine dar ea nu cunostea intreaga situatie.

"Edward." m-a indemnat ea. "De unde stii ca nu simte la fel?"

"Pur si simplu nu o face." am ridicat eu din umeri, gandindu-ma cat de incomod o facuse sa se simta mica mea recunoastere seara trecuta.

Rosalie a incuviintat din cap, parand pierduta in ganduri.

"Iti amintesti ce mi-ai spus cand Emmett m-a invitat sa iesim?" a intrebat ea.

M-am incruntat. Cum putea asta sa se ni se aplice mie si Bellei? Emmett facuse mai mult decat clar ca era indragostit de sora mea, ca fusese indragostit de ea si ca avea sa fie mereu.

"Toata lumea credea doar ca ma lasam greu." si-a dat ea ochii peste cap. "Dar tu ai vorbit cu mine, iti amintesti? Si m-ai facut sa recunosc ca eram doar speriata. Pentru ca fusesem prieteni atata timp incat nu stiam daca am fi putut fi mai mult de atat..."

S-a oprit, zambindu-mi cu afectiune. Nu-mi puteam aminti cand vazusem ultima data acest zambet pe fata ei. Ea zambea. Era o persoana fericita. Dar nu cred ca mai vazusem acest zambet de cand eu aveam 8 ani, iar ea 9. Ii dadusem inghetata mea pentru ca ea o scapase pe a ei.

"Dar mi-ai spus ca daca nu-mi asumam riscul aveam sa-mi pun mereu intrebarea."

Am incuviintat din cap, amintindu-mi acea discutie. A fost una din singurele dati cand ma lasase sa-i dau un sfat, un lucru pe care nu-l faceai de obicei cu Rose.

"Tu m-ai ajutat si nu-mi pot imagina viata mea diferita de cea de acum." a spus ea, indepartandu-si mana de pe umarul meu si s-a intors la cuptor, clar atingandu-si apogeul de sentimentalism. "Daca cel putin nu-i spui ce simti, te vei intreba mereu."

Am mai stat putin in timp ce Rosalie i-a servit lui Aby micul dejun, ceva ce ea a insistat ca era comestibil dar eu nu eram in totalitate convins. Abby si Emmett au terminat de colorat. Rose mi-a aruncat priviri incarcate. Si tot timpul ma gandeam la Bella.

In drum spre usa Abby a fugit spre mine ca sa-mi dea desenul la care lucrase.

"Suntem toti." a explicat ea mandra,

"Toata familia, huh?" am zambit eu, zambindu-i.

"Uh-huh."

Un omulet blond statea in mijlicul paginii cu un alt omulet care ocupa jumatate din pagina, cu un zambet larg pe fata sa supradimenstionata. O sa presupun ca acesta era Emmett. Un omulet cu parul negru, si unul cu parul ondulat stateau impreuna intr-o parte. Alice si Jasper, evident, desi Jasper arata ca si cum avea dureri. Am chicotit.

Abby o tinea pe Risalie de mana, apoi eram eu, cu o multime de nuante de culori in cap ca si cum incercase sa combine toate culorile pentru a obtine culoarea potrivita.

Apoi era o femeie cu parul negru stand langa mine. Avea o mana pusa in jurul taliei mele, si un zambet pe fata. Iar Abby desenase un Edward caricaturizat privind-o.

Da, ne jucaseram rolurile minunat. Dar stiam ca eu nu eram un actor chiar atat de bun.

Era o poezie a lui Shel Silverstein pe care Esme obisnuia sa ne-o citeasca atunci cand eram mici. Nu-mi pot aminti exact cum a decurs dar ideea nu0mi daduse pace tot drumul spre casa.

Rose imi daduse ceva la care sa ma gandesc. Nu mai cunoscusem pe nimeni ca Bella. Ea nu facea niciodata ceea ce ma asteptam eu ca ea sa faca, era amuzanta fara sa incerce sa fie, si era incredibil de altruista. Zambeam doar gandindu-ma la ea.

Dar problema era ca nu cred ca mai intalnisem pe cineva care sa-mi placa mai mult. Asta ma rodea cu adevarat. Daca nu incercam macar mereu aveam sa ma intreb cum avea sa fie daca o faceam. Si chiar daca nu simtea la fel, ceea ce era dureros de posibil, cel putin aveam sa stiu ca am incercat, ca nu renuntasem la sansele mele de a fi fericit.

Tot drumul spre casa am dezbatut asta. Aveam sa-i spun Bellei pana la sfarsitul zilei.

Am parcat masina si am oprit motorul. Bella statea la fereastra si citea si si-a ridicat privirea cand a auzit masina. Ii puteam vedea zambetul de aicisi mi-a facut cu mana inainte sa-si reintoarca atentia la carte.

I-am facut si eu cu mana in timp ce deschideam usa cu un oftat. Am luat desenul de pe locul din dreapta si l-am studiat pentru un moment.

"S-au poate maine." am murmuta eu ca pentru mine insumi, scuturandu-mi capul in timp ce ieseam din masina.

______________________________________

M-am intors!:X:X

Si mi-a fost dor de voi! Stiu ca am cam intarziat, dar vacanta mea la bunici s-a cam prelungit cu cateva zile, insa cum am ajuns acasa m-am si apucat de tradus! :)

Deeeci, iata discutia lui Edward cu Rosie si un alt EPOV :x Ce credeti? Edward e o persoana complicata,nu? Un amestec de baiatul bun si dragut, tipul care apreciaza altruismul si se simte disperat cand nu o poate trezi pe Bella din cosmar, cel care se joaca jocuri video cu nepotica lui...Mai e si agentul CIA mortal de sexy :X:X:X Si in curand voi descoperi si cealalta parte a lui...:>

Alice apare si ea in urmatorul capitol...iar lucrurile progreseaza....:)

Nu uitati sa comentati:X:X:X:X

Love ya all!