Capitolul 20

-BPOV-

Eu si Edward ne indreptam spre dormitorul principal dupa ce filmele se terminasera. Era rutina de data asta. In timp ce deschideam usa si ii faceam semn sa intre (de asemenea rutina. Cred ca simtea prost daca nu-l invitam inauntru sau ceva de genul). Am inceput sa ma intreb... daca acum ca eram impreuna asta era ceva nepotrivit?Mai mult decat sa dormi cu cineva cu care nu esti? Nu ca am facut vreodata altceva decat sa dormim. Dar abia am avut timp sa ma gandesc la asta pentru ca inainte sa apuc sa ating modul 'iesit din minti', Edward era deja sub patura, tinand o parte ridicata pentru mine. Am zambit si am traversat camera spre pat.

"M-am distrat in seara asta." am spus eu.

El a chicotit, probabil la reactia mea de doar a fi aproape de el.

"Si eu m-am distrat." a spus el.

Am zambit,mai fericita decat fusesem vreodata. Nu stiam ca eram in cautare de un loc al meu pana ce nu l-am gasit. Un cascat de fericire, dar somnoros mi-a scapat printre buze si Edward mi-a sarutat fruntea.

"Noapte buna, iubirea mea." a soptit el.

Inima mi-a tresaltat la cuvintele lui. Imi spusese asa atata timp dar mereu credeam ca era doar pentru ca se obisnuise sa-mi spuna asa in jurul familiei sale. Era diferit cand venea de la...ce? Prietenul meu? Cuvantul nu parea sa se potriveasca. Nu stiu ce credea Edward dar simteam ca era ceva mai mult decat asta.

Am inchis ochii si m-am ghemuit langa el, iar bratele lui s-au incolacit in jurul meu automat. N-am putut sa nu scap un oftat jenant de multumire. Edward tocmai imi sarutase lobul urechii si si-a odihnit capul langa al meu pe perna. Era perfect. Era atat de comfortabil si simplu. Dar pur si simplu nu reuseam sa adorm.

"Am uitat sa stingem lumina." am gemut eu.

Edward nu s-a miscat.

Mi-am deschis ochii intrebatori, iar el doar ma privea. Si-a dat ochii peste cap.

"Lasa-ma sa o fac eu pentru tine." a spus el sarcastic, desfacandu-si bratele din jurul taliei mele si indepartand patura de pe el.

Am chicotit.

"Multumesc, Eddie."

El s-a uitat urat la mine peste umar.

"Petreci mult prea mult timp cu Emmett."

Eu doar am zambit angelic.

"Deci cum ar trebui sa te numesc?" am intrebat curioasa.

El a arcuit o spranceana.

"Umm..Edward?" a incercat el.

"Nup." mi-am scuturat eu capul, accentuand p-ul. Nu am nicio idee de unde venise asta. Eu aveam grija cu cuvintele, nu glumeam cu el sau sa-l tachinez daca nu incepea el. Dar eram euforica datorita evenimentelor petrecute recent si ma simteam lipsita de griji. In plus, el era extrem de dragut cand era enervat sau amuzat, ceea ce cred ca era aproximativ corect acum. Avea o spranceana ridicata si o jumatate de zambet pe fata.

"Nu-ti place numele meu?" a intrebat el, prefacandu-se ranit.

Mi-am dat ochii peste cap.

"Imi place la nebunie numele tau." am spus eu inainte sa ma gandesc. "Dar tu ma poti striga dupa o porecla. Ma simt lasata pe dinafara."

M-am uitat la el, scotand in afar buza mea inferioara dramatic. El si-a scuturat capul, intorcandu-se astfel incat sa fie cu fata la mine complet. Se pare ca lumina era complet uitata dar nu ma suparam pentru ca nu-mi mai era deloc somn.

"Bine." a fost el de acord, incrucisandu-si bratele pe piept si aplecandu-se pe perete, studiindu-ma amuzat.

Am zambit victorioasa. Poate chestia asta, adica sa fiu directa, era buna. Cred ca ma puteam obisnui cu asta.

"Si atunci cum o sa ma strigi?" a intebat el, ranjind.

Am deschis gura ca sa-i raspund, dar brusc el si-a ridicat palmele ca sa ma opresc.

"Nu Eddie." s-a crispat el.

Am chicotit.

"Dar..Eddiekins?" l-am tachinat eu, incercand sa raman serioasa.

El s-a uitat urat la mine, fara macar sa riposteze. Am ras, probabil cu ceva nuante malefice.

"Bine, bine." m-am inmuiat eu. "Ce zici de S.S.A?"

El a ridicat o spranceana, uitandu0se la mine ca si cum tocmai imi crescuse un al doilea cap.

"Sa?"

"S.S.A." l-am corectat eu.

El si-a aplecat capul intr-o parte, studiindu-ma.

"Si ce ar insemna asta?" a intrebat el.

"Sexy Secret Agent." am trantit-o eu. (N.A.: Abrevierea e in engleza. Daca as fi potrivit-o in romana, ar fi iesit..A.S.S....:)))) Ochii mi s-au marit cand am realizat ca o spusesem cu voce tare. Nu intentionam sa-i spun si ce inseamna. Era o porecla pe care i-o dadusem in capul meu cam la un minut dupa ce mi-am deschis ochii rosii de la plans pentru a fi capturata de smaraldul privirii lui la cartierul general CIA. Dar aveam de gand sa-l las doar sa ghiceasca intelesul di doar sa-i spun ca una din presupunerile sale era adevarata. Si l-as fi putut striga asa mereu fara ca el sa stie la ce ma refeream de fapt. Vedeti, de asta nu-mi permit sa fiu directa si sa flirtez. Imi amintesc acum. Pentru ca mereu scoteam cate o perla pe gura.

Un ranjet larg i-a curbat buzele, ochii lui straluceau malefic.

"Crezi ca sunt sexy?" a intrebat el, ridicandu-si sprancenele la mine.

M-am uitat in jos la mainile mele, jucandu-ma cu degetele in timp ce imbujorarea mea se intorcea in forta.Presupun ca era chiar inevitabil. Nu e ca si cum el nu stia deja asta dar asta era diferit decat chiar sa ma auda spunand-o.

"Cred ca esti un agent secret." am spus eu timida, privindu-l printre gene.

El a chicotit, scuturandu-si capul. A abandonat sarcina de a stinge luminile si s-a aruncat langa mine in pat.

"Sunt." a fost el de acord, inca ranjind increzut. "Dar asta nu e partea de care sunt interesat acum."

Eu am inghitit in sec.

"Tipic masculin." l-am tachinat eu, sperand ca imbujorarea sa mi se stinga cat mai repede. "Auziti doar ce vreti voi sa auziti."

M-a privit neincrezator, apropiindu-se si mai mult de mine in pat.

"Eu cred ca tu esti sexy." a murmurat. Si am vaga banuiala ca intentionase sa sune seducator de data asta.

Ochii mi s-au marit, respiratia mi s-a accelerat, si un hohot homeric nervos si extrem de neatractiv mi-a scapat printre buze. Mi-am proptit mainile peste gura si Edward a ridicat o spranceana.

"Foarte sexy." a incuviintat el din cap, indepartandu-mi mainile de la gura.

M-am uitat urat la el.

"Dragut." am spus sarcastic. Nu era nevoie sa mai si rada de mine cand fata mea avea deja vreo zece nuante de rosu. Ati observat vreodta ca imbujorarea atunci cand esti jenat doar iti va intensifica imbujorarea? Daca imi mentiona rosul din obraji acum cred ca as fi murit. Sau l-as fi lovit -nu eram o persoana violenta.

"Nu se presupunea ca trebuia sa stingi lumina?" am oftat eu.

El a chicotit.

"Inca iti e somn?" m-a intrebat el.

Am incercat sa ma uit urat la el inca putin dar se simtea mult mai natural sa il privesc cu dragoste. Am oftat infranta, incrucisandu-mi bratele pe piept.

"Nu." am recunoscut eu.

"Bun." a spus el fericit. S-a ridicat pentru a sta rezemat de grinda si m-a tras mai aproape de el. "Atunci putem vorbi."

"Despre ce sa vorbim?" am intrebat eu ezitanta.

El si-a incolacit bratele in jurul taliei mele si a anulat orice distanta dintre noi, ingropandu-si fata in adancitura gatului meu.

A inspirat adanc ca si cum se pregatea pentru un subiect foarte serios. Eu m-am fastacit in bratele lui. Ce avea de gand sa ma intrebe? Stia aproape totul despre mine si in seara asta deja vorbisem mai mult decat niciodata. Nu ca nu mi-ar fi placut consecintele, desigur! Dar asta avea ceva de-a face cu Jacob? Il gasisera? Ne gasise el pe noi? Gandul a trimis fiori de spaima prin trupul meu ca un fulger, dar am incercat sa ma calmez. Edward nu ar fi fost asa de calm daca avea ceva de-a face cu misiunea. Nu sunt sigura daca eram mai mult sau mai putin nervoasa acum ca stiam ca era ceva personal.

"Ce crezi ca ar trebui sa facem pentru nunta falsa pe care o planuieste sora mea?" a intrebat el.

Am eliberat aerul pe care nici nu stiam ca il tineam. Asta nu era nici pe aproape atat de rau cat ma asteptasem eu. Avea legatura cu misiunea -era doar ceva in legatura cu care el nu era chiar ingrijorat. De ce nu era ingrijorat in legatura cu nunta impusa? De ce nu eram eu ingrijorata despre asta?

Eram pe cale sa ii dau un raspuns vesel cand m-a intrerupt.

"Asteapta. De ce e lenjerie pe pat?"

Ochii mi s-au marit si as putea sa jur ca inima mi se oprise. Nu. Nu. Nu. Nu facusem asta!

I-am urmarit privirea pana la capatul patului si am vazut ce vedea si el.

Ba o facusem. La naiba!

Am gemut, ingropandu-mi capul in pieptul lui, incercand sa ma ascund de umilinta. Cand cautasem ca o nebuna prin sertar, ingrozita, aruncasem gramada de haine stanjenitoare in cealalta parte a camerei -si aterizasera gratios pe pat.

"Bella?"

Eu pur si simplu mi-am scuturat capul, incercand sa-mi ascund rusinea. O s-o omor pe Alice. Apoi pe Rosalie. Apoi o sa ma sinucid ca sa le pot tortura in viata de apoi.

Edward m-a indepartat gentil de pe pieptul lui si s-a intins pana la capatul patului. Mi-am ridicat cu ezitare privirea, rugandu-ma la oricine asculta s-o lase balta.

Gura mi s-a deschis cand l-am vazut ridicand chestia aia jenanta si examinand-o. O tinea in fata lui, ochii sai studiind-o. Apoi s-a uitat la mine peste ea, cu sprancenele ridicate.

"Asta e asa jenant." am marait eu ca pentru mine insami. "O sa le omor pe amandoua!"

El a chicotit, inca fara sa puna blestematia aia jos.

"O sa incerc sa ghicesc si sa presupun ca surorile mele au ceva de-a face cu asta?"

Am incuviintat tacuta din cap.

S-a uitat la chestie din nou, apoi la mine. Am rosit. Ce facea?

"Hmm." a spus el apreciativ. "E foarte draguta."

Mi-am ingustat ochii la el.

"Nu." i-am spus eu. "Nu e."

"Atunci se pare ca avem pareri diferite." a oftat el, sunand dezamagit.

Eu am pufnit, incrucisandu-mi bratele pe piept. Oare de ce trebuia sa faca asta si mai incomod si stanjenitor decat era deja? Si de ce inca o tinea ridicata?

A ranjit la mine inainte sa arunce in sfarsit tinuta indecenta intr-o parte.

De indata ce bucata de material a lovit patul, luminile s-au stins, lasandu-ne in obscuritate. Chiar si becurile de pe strada s-au stins. Am icnit de surpriza.

"Bella?" a strigat Edward, dintr-odata agitat.

Am simtit patul miscandu-se sub mine, dar nu puteam vedea nimic. O creanga a zgaraiat fereastra din spatele meu. Singurul gand pe care il aveam in minte era 'e aici'. Trebuie sa recunosc ca era putin cliseic, sa intrerupa curentul,dar lui intotdeauna ii placuse drama. Era un lucru pe care il putea face.

"Jacob." a iesit din gura mea ca o soapta cu respiratia intretaiata.

Era socant cat de repede se schimbase atmosfera, cat de repede mi se uscase gatul, cat de usor era sa ma intorc la acea senzatie de groaza.

"O, Doamne." am soptit eu, panica cuprinzandu-ma. Asta nu se putea intampla.Intodeauna stiusem ca exista o sansa (iar sansa crescuse cu 10% cand il pierdusera pe Jacob) ca el sa ne gaseasca. Stiam ca putea exista un singur castigator pana la urma. Dar putea soarta sa fie atat de cruda -sa ma smulga de aici tocmai cand gasisem un loc unde voiam sa raman? Cand in sfarsit gasisem persoana cu care voiam sa fiu?

O mana mi-a prins incheietura, tragandu-ma inainte, dar eu m-am opus.

'Nu!" a iesit ca un strigat sangeros, disperarea cuprinzandu-ma ca niste degete de gheata in jurul inimii mele, pana ce tot ce am putut simti era durere. Orice gand rational m-a parasit in timp ce eram trasa in fata, in fata. Brate s-au incolacit in jurul taliei mele, strangandu-ma, lovindu-ma de un piept tare. Mi-am aruncat pumnii asupra lui franatica.

"Nu!" am tipat din nou, respiratia mea venind acum ca icniri atat de rapide incat eram ametita.

"Edward!" am stirgat disperata.

"Bella." o voce catifelata a incercat sa ma calmeze, dar era prea imbibata de ingrijorare pentru a ma alina. Nu era acea voce de matase cu care ma obisnuisem. Era dura si sparta.

Am tipat, lovind pieptul cu o noua putere.

"Bella." a spus vocea din nou, comandand de data asta -ton autoritar. Ceva din acea voce mi-a taiat panica si creierul meu a reactionat. Edward.

"Stiu ca esti speriata, dar trebuie sa te calmezi." m-a instruit el. "Trebuie sa ma asculti."

Bratele lui mi-au eliberat talia si doua maini puternice le-au capturat pe ale mele, tinandu-le pe pieptul lui. Nici macar nu realizasem ca il loveam cu toata forta. Dar din fericire, nu parea sa-l afecteze. Doar a tinut mainile noastre pe pieptul lui, pumnii mei relaxandu-se si inumindu-se in mainile sale, calmate sub bataia inimii lui.

"Bela." a spus Edward din nou, mai incet de data asta, ca si cum stia ca singurul lucru care ma putea calma era vocea lui la urechea mea. "Jacob nu e aici."

Am inghitit in sec, pieptul meu ingreunandu-se de respiratiile mele accelerate. Ochii mei reusisera oarecum sa se obisnuiasca cu intunericul pana acum si puteam vedea ochii lui verzi privind in ai mei.

"De unde stii?' am soptit eu cu vocea sparta.

"Nu e." a spus el ferm. "Trebuie sa ai incredere in mine, bine?" Niciodata nu il voi lasa pe Jacob sa te raneasca din nou."

Vocea lui era imbibata cu pasiunea ferma, amestecata cu ferma determinare.

"NICIODATA."

Am expirat zgomotos inainte sa incuviintez o data din cap.

"Bine." am soptit eu.

Inima inca batea ca nebuna, toate miscarile mele erau buimace, si tremuram incontrolabil.

"Bine." a expirat si el, punandu-mi o suvita de par dupa ureche. Mi-a dat o imbratisare rapida apoi m-a intors in asa fel incat sa fiu cu fata la fereastra, bratele lui tinandu-ma strans din spate.

"Vezi?" a aratat el.

Mi-am plimbat privirea, cautand orice el putea sa vada in intuneric.

"Nu vad nimic." am spus eu in sfarsit.

"Exact." a spus el. "Si luminile vecinilor sunt stinse. Probabil e doar o pana de curent."

M-am uitat mai atent pe fereastra ca sa fiu sigura si intr-adevar nu puteam vedea decat stelele stralucind deasupra caselor.

Doar stateam asa amandoi, privind la cerul instelat din miez de noapte, care se curba la orizont pentru a intalni pamantul. Scena ar fi putut fi foarte frumoasa in alte circumstante, dar acum totul arata trist. Totul parea fara speranta.

Un mic scancet mi-a scapat printre buze si o lacrima mi-a alunecat pe obraz. Mi-am simtit capul cazand pe pieptul lui Edward, complet extenuata.

"Asta nu se va termina niciodata." am tras eu adanc aer in piept, dar a parut sa mi se blocheze undeva in gat, sunand ca o masina care refuza sa porneasca. "Niciodata nu voi fi din nou normala. Luminile stingandu-se mereu ma vor face sa sar. Sa fiu intr-o multime mereu ma va face sa devin paranoica. Intotdeauna ma voi uita peste umar, asteptand ca trecutul meu sa sara de undeva si sa ma inhate.

"E un sentiment atat de ingrozitor, Edward." am hohotit eu. "Sa nu mai fii capabil sa fii tu insati, sa te simti mereu doborat."

Edward a desenat cercuri cu degetele sale mari pe umerii mei.

"Ma simteam ca un zombie inainte sa te cunosc." am continuat eu, incapabila sa ma opresc acum ca incepusem. "Imi era teama sa ies din casa sau chiar sa trec pe langa o fereastra. Nu mai eram eu. Dar nu m-am mai simtit asa de cand sunt aici, cu tine. Tu ma faci sa ma simt protejata si intreaga. Ma simt ca si cum sunt eu din nou. Dar acum sunt ingrozita -nu de moarte, ci de a fi luata de langa tine."

Am scapat un hohot, agatandu-ma de materialul tricoului lui ca si cum de asta depindea viata mea.

"Nu ma pot intoarce acolo." am hohotit.

Nu sunt sigura ca mai aveam sens. Stiam doar ca Edward reusise sa faca sa ma adun iar. Eram din nou eu insami pentru prima data in ultimul an. Chiar si cosmarurile disparusera, si ma trezeam doar ocazional cu teama si fluturi in stomac, niciodata cand Edward era cu mine. Ma vindecam. Era pentru prima data cand ma gandeam la asta...'ma vindecam'. Fusesem distrusa dar era pentru prima data cand intelegeam ca ma puteam vindeca. Stiam ca nu voiam sa ma intorc la felul in care stateau lucrurile inainte. Nu puteam. Fusesem atunci doar o imitatie de fiinta umana, o forma vaga a ceea ce eram odata. Un zombie si nimic mai mult.

"Nu te voi parasi niciodata, iubirea mea." a soptit Edward in intuneric, trecandu-si degetele prin parul meu. "Voi fi aici atata timp cat tu ma vrei."

"Pentru totdeauna." am spus eu automat, lacrimile incetinind. Ma durea capul prea tare ca sa analizez posibilitatea unei despartiri sau orice ar fi insemnat cuvintele sale la lumina zilei. Ce ar fi insemnat cand eram departe de cosmaruri, si monstri, si confesiuni soptite. Asa ca le-am lasat sa fie ceea ce aveam eu acum nevoie; consolarea mea.

Am stat asa mult timp, asteptand ca lacrimile sa se usuce sau sa se opreasca -nu conta care din acestea se intampla mai intai. Dar pana la urma respiratia mi s-a calmat, capul a incetat sa mai pulseze, lasand in urma inevitabila durere care insotea intotdeauna reprizele lungi de plans.

"Stiai ca am fost adoptat?" a intrebat Edward, spargand tacerea care plutise intre noi atata timp. M-am miscat in bratele lui si mi-am odihnit capul pe umarul lui astfel incat sa-i pot vedea fata. Ochii lui erau distanti, fixati asupra propriilor lui amintiri.

"Serios?" am intrebat eu incet, cu vocea inca sparta de la plans.

El a incuviintat absent din cap.

"Da." a inghitit el in sec. "Esme si Carlisle m-au adoptat cand aveam 8 ani. Ei nu sunt parintii mei biologici."

Mi-am trecut varfurile degetelor gentil peste palma lui deschisa, incercand sa-i arat niste sprijin sau alinare cum facuse si el pentru mine de nenumarate ori, iar el mi-a zambit trist. Stiam ca Edward avea ceva ce-l bantuia. Ii spusesem asta in noaptea in care ma intrebase ce vedeam in ochii lui. 'Cateodata arati ca si cum esti bantuit, ca si cum o parte din tine lipseste.'

El incerca sa-si ascunda durerea de lumea din exterior; si se pricepea la asta dar eu il puteam vedea pe adevaratul Edward.

Doar ca nu ma asteptasem niciodata la asa ceva. El pur si simplu se potrivea cu familia lui. Ei erau Cullen-ii. Ei erau familia perfecta, fiecare isi avea rostul -fiecare orbita in jurul celorlalti. Era imposibil sa ma gandesc la ei fara Edward sau la Edward fara ei.

"Eram in clasa a treia cand au murit ei." a spus el, cu vocea distanta si detasata -deformata din cauza durerii pe care trebuie sa o fi experimentat. Suna ca si cum era sub apa, inecandu-se ca sa poata face cuvintele sa ajunga la mine. "Era o zi normala, ploioasa. Locuiam in Chicago atunci.

"Intotdeauna auzi despre genul acesta de oameni care trec prin situatii imposibiele. 'O femeie de optzeci de ani supravietuieste celui de-al doilea accident de bungee jumping.'" A citat el. "Ei nu realizeaza cat de pretioasa e viata."

El si-a scuturat capul ca pentru el insusi.

"Parintii mei nu erau asa. Ei nu-si asumau riscuri inutile. Erau extremi de precauti. Acei oameni sar din avioane sau de pe poduri. Parintii mei faceau cumparaturi la bacanie." a inghitit el in sec, si am vazut o lacrima prelingandu-se pe obrazul lui. A indepartat-o aproape furios.

"Asta faceau. Cumparaturi la bacanie."

Mi-am trecut degetul mare peste obrazul lui unde o alta lacrime se rostogolise iar el nu o observase.

"Era pustiul asta, un drogat. Probabil avusese o viata dura, probabil fusese abandonat de proprii lui parinti, se lua droguri pentru consolare sau ceva. Trebuie sa te intrebi despre disperarea, nevoia care face un om sa intre intr-o bacanie cu intentia de a o jefui. Avea acea viziune de tunel -era capabil sa vada doar rezultatul, drogurile? De ce nu putea vdedea vietile cator oameni urmau sa fie schimbate de acea zi? Cate aveau sa se sfarseasca!"

A inspirat adanc, strgandu0si mainile in pumni, maxilarul lui tensionandu-se.

"Tatal meu mereu vedea doar ceea ce era bine in oameni. Credea ca daca vorbea cu ei, putea rezolva totul. Credea ca daca ii arata care era riscul, avea sa plece. Tipul era nevos, agitat de la droguri. Avea arma indreptata intre ostatici, apoi spre casiera si tatal meu continua sa-i vorbeasca. Sa incerce sa-l convinga sa renunte. Tipul a sfarsit impuscand toti oamenii din magazin in afara de unul. Era chiar devreme, ei intotdeauna faceau cumparaturile dupa ce ma lasau pe mine la scoala. Deci erau doar vreo sase oameni acolo dar aceia au fost sase oameni care n-au mai reusit sa iasa de acolo in viata."

Ochii ii erau duri si controlati, dar mocneau de o furie ascunsa care ma speria.

"Eram la scoala cand un politist a venit sa-mi spuna."

Mi-am ingropat capul in umarul lui, inchizandu-mi ochii. Voiam sa-l consolez. Voiam sa-i alung durerea. Voiam sa-i iau amintirile si sa le arunc departe ca sa poata rade si sa zambeasca acel zambet pe care il iubeam.

"N-am nicio indoiala ca ar fi omorat si casiera dar cineva care trecea pe acolo a auzit impuscaturile si a intrat in magazin. Tipul s-a speriat si a fugit. L-au prins o saptamana mai tarziu, jefuind o benzinarie. Banuiesc ca toti banii pe care ii furase din bacanie ii cheltuise. Uneori ma intreb daca inca le poate vedea fetele, victimele sale. Sau daca sunt doar imagini incetosate pentru ca au fost prea multe. Si-a schimbat viata in bine asa cum credea tatal meu ca putea sa o faca? Sau stilul lui de viata i-a venit de hac?"

"Edward." am murmurat eu. Nu stiam ce altceva sa spun. Nu ma puteam gandi la nimic. Doar aveam nevoie sa fiu aici, cu el, si se pare ca si el avea nevoie de mine.

"Casiera a spus politiei ca era acelasi tip care jefuise bacania dar cand a trebuit sa-l identifice, s-a speriat. Nu a mai facut-o pana la urma. Iar el a primit 11 ani de inchisoare pentru jaf armat. A fost eliberat dupa sapte."

A ridicat din umeri, ochii lui fiind acum rosii si iritati in timp ce-si incorda si relaxa maxilarul.

"De asta fac ceea ce fac. De asta mi-am parasit familia si m-am intors in locul unde acesti oameni au murit acum mult timp. De asta ma intorc noaptea intr-o casa goala si gandurile mele sunt mai mult decat pot suporta. Pentru ca am vrut sa-mi dedic viata oamenilor care au avut curaj sa faca diferenta. De asta mi-am dedicat viata protejarii oamenilor ca tine."

L-am privit cu dragoste si admiratie. Stiu ca era dificil pentru el sa-mi spuna toate astea dar ma ajuta sa-l inteleg mai bine. Chiar acum reuseam sa-l vad cu garda jos. Vedeam cine era cu adevarat. Si il iubeam mai mult ca niciodata.

"M-ai intrebat odata de ce am fost ales pentru acest caz." a soptit el, uitandu-se din nou la mine, cu ochii plini de tandrete. "E din cauza dedicarii mele, pentru ca ei stiu ca as face orice pentru oamenii pe care ii protejez. Pentru ca niciodata nu am lasat pe cineva din grija mea neprotejat nici macar pentru o secunda. Pentru ca mai degraba as renunta la viata mea decat la viata cuiva care stie sa faca diferenta. Si am acceptat pentur ca inca de dinainte sa te cunosc am stiut ca esti speciala. Ai avut curajul sa te ridici si sa depui marturie impotriva unuia din cei mai importanti si mai periculosi oameni ai comunitatii, cineva cu care tu avusesei o legatura, cineva pe care nu voiai sa ranesti. Dar ai pus asta la urma si ai facut ceea ce trebuia. Am acceptat cazul pentru ca inca de dinainte sa te cunosc te respectam."

Toate piesele de puzzle s-au prins unele de altele cu un 'click' rapid, iar realizarea a fost atat de puternica incat aproape m-a doborat. In tot acest timp el isi privise familia cu bucurie si tristete. Ii iubea pe Cullen-i, ei erau adevarata lui familie in toate felurile care contau. Era mai mult decat evident. Dar de asemenea vedea trecutul, unul intunecat care inca il rodea. Iar eu care ma gandeam ca eram singura pe care trecutul o urmarea, singura in al carei prezent juca un rol important. Dar nu eram. Si stiam ca nu numai eu aveam nevoie de Edward. Amandoi aveam nevoie unul de altul.

"Nici eu nu te voi parasi." am soptit eu. "Niciodata."

_________________
Stiu ca am cam intarziat, si inainte sa spuneti ceva, nu am asteptat cele 30 de comentarii. Chestia cu comentariile ew doar un moft care sa alimenteze ego-ul autorului, dar ce sa-i faci? :) Toti avem defecte. Motivul pt care n-am postat a fost ca am avut multa treaba si n-am prea stat pe acasa :">

Si ca sa pun o cireasa pe tort, plec! Maine dimineata, Doua saptamani. Pe la niste rude. Dar va promit ca ma apuc de tradus de cum ma intorc.

Love u all! :X::X