Capitolul 26

-EPOV-

Am iesti de la dus si mi-am legat un prosop in jurul taliei. Chiar ma simteam mai bine, dar Bella nu era in toate mintile daca credea ca puteam sa trag un pui de somn decent cu ea zacand pe un pat de spital. Intregul meu univers avea la baza siguranta si protejarea ei de atat de mult timp incat acum parea imposibil sa nu-mi fac griji pentru ea. Si stiam ca aveam sa-mi fac intotdeauna griji, chiar daca Jacob disparea din peisaj. Aveam s-o protejez intotdeauna. Era prea pretioasa pentru mine ca sa nu-mi fac griji. Chiar si cu cateva luni inainte sa o cunosc, imi petreceam zilele tot invartindu-ma in jurul ei, pregatind misiunea. Insa nu era pentru o misiunea oarecare. Cred ca asta se schimbase de indata ce ajunsesem sa o cunosc mai bine.

M-am uitat in directia camerei noastre si am oftat. Sa incerc sa dorm fara Bella era inutil. Aveam o gramada de lucruri de facut inainte oricum. Vorbisem cu cartierul general foarte putin dupa...incident. Nu erau foarte incantati, dar decisesera sa nu ma suspende pentru ca Bella supravietuise. Trecand peste faptul ca dintre cei doi agentia CIA care fusesera insarcinati cu acest caz, eu fusesem singurul care nu-i tradase. Si totusi, nu aveau sa fie prea fericiti nici data viitoare cand aveam sa le vorbesc despre asta....

Mai trebuia si sa-mi sun familia. De fapt, sa ma intalnesc cu ei direct ar fi fost probabil mai bine. Vorbisem cu ei doar cand venisera la spital si Bella era in operatie. Nu-i sunasem, deci imaginati-va surpriza mea cand in mijlocul crizei mele de nervi i-am vazut pe toti fugind pe coridor spre mine...

"O, Doamne!" a inceput mama sa planga, imbratisandu-ma. "Tatal tau ne-a spus ca Bella a ajuns la spital cu o impuscatura in umar. Ce s-a intamplat? Esti bine? Bella e bine?"

Am prins-o de umeri sdi am indepartat-o delicat de mine, privind-o. Mi-as fi dorit ca tata sa nu-i fi sunat. Ochii mamei erau rosii si umflati. O alta lacrima s-a rostogolit pe obrazul ei. Uitandu-ma peste umarul ei, mi-am vazut surorile intr-o stare similara. Jasper si Emmett pareau sa fie in soc, cu ochii mari, si nici macar nu clipeau. Imi doream sa le fi putut spune ceva sa-i linistesc, sa le pun mintile in repaus, dar as minti sa spun ca eu eram mai bine decat mama sau surorile mele. Bella intrase in operatie de o ora si mie inca nu-mi spunea nimeni nimic. Aproape ca fusesem dat afara din sala de asteptare pentru ca amenintasem o asistenta dupa a cincea oara in care imi spusese 'Va vom anunta de indata ce aflam ceva'.

"A fost lovita in umar." am spus eu, fiind nevoit sa inghit in sec de cateva ori inainte sa pot continua. "A pierdut foarte mult sange si doctorii trebuie sa scoate glontul."

Atunci am fost bombardat cu intrebari de toti, cu totii vorbind in acelasi timp.

"Ce s-a intamplat?"

"Cine a impuscat-o?"

"Unde erai tu?"

Asta a fost partea grea. Imi doream sa nu fi venit aici, sa nu o fi adus pe Bella aici. Pentru ca acum, fie ca-mi placea sau nu, ei erau implicati. Slujba mea era sa protejez oamenii, sa-i tin in siguranta, sa pun viata lor inaintea vietii mele. Si nu ma deranja asta. De fapt, chiar preferam asta. Alesesem slujba asta pentru ca voiam sa fac o diferenta in vietile lor. Dar acesta era motivul pentru care nu mai trecusem pe acasa de atat de mult timp. De asta ma fortasem sa stau departe de familia mea. Pentru ca atata timp cat asta era ceea ce faceam eu, pericolul ma urma pretutindeni. O parte din mine stia ca asta nu mai merita daca riscam viata oamenilor pe care ii iubeam cel mai mult. Bella ma facuse sa vad asta.

Si totusi, una din intrebari le-a acoperit pe celelalte.

"Ea va fi bine?"

Mi-am ridicat privirea pentru a intalni-o pe cea a lui Rosalie. La suprafata, arata ca toti ceilalti membri ai familiei: ochi rosii, lacrimi rostogolindu-se pe obrajii ei, aratanad ca si cum mergea pe o suprafata fragila. Dar era ceva in ochii ei ce nu se citea si in ai celorlalti: cunoastere. Poate ca nu stia ea totul, dar stia ca Jacob Blaque era implicat. Stia ca cineva venise cu intentia clara de a o ucide pe Bella. Cunoasterea de asemenea mai schimbase ceva in sora mea. Cu totii erau ingrijorati pentru Bella Cullen. O stiau ca pe sotia mea, o prefacatorie, o sarada. Rose era ingrijorata pentru Bella Swan, prietena ei. Stiam asta. Ma surprindea de asemenea. Dar sigur ca Bella a mea putea castiga pe oricine.

"Nu stiu." am recunoscut eu, uitandu-ma fix la Rose. Ma simteam mai legat de sora mea decat fusesem vreodata. Toti ceilalti membri ai familiei se indragostisera de un joc de actorie. Noi cunosteam persoana adevarata.

Rose a incuviintat din cap, o alta lacrima cazand in timp ce fixa un punct anume din podea. Emmett si-a pus bratele in jurul ei si ea a plans in pieptul lui.

Ei stiau cu totii ca le evitam intrebarile, dar m-au lasat, cel putin deocamdata. Cred ca realizaser aca nu puteam sa mai spun nimic. Au stat cu mine in toate cele cinci ore in care Bella fusese in operatie. Mi-as fi pierdut mintile fara ei. Oricum, aproape o facusem.

Dar stiam ca nu puteam evita acele intrebari la nesfarsit. Am oftat, mergand sa ma imbrac. Trebuia sa sun la cartierul general in curand si stiam ca nu avea sa le placa deloc ce aveam eu de spus.

-BPOV-

Doctorul a venit sa-mi vorbeasca in timp ce Edward era plecat. Spunea ca trebuia sa incep terapia fizica, dar depindea de asta daca puteam sa plec acasa pana la sfarsitul saptamanii viitoare. Am incuviintat din cap si i-am multumit, promitand sa fac intocmai ce-mi spunea el.

Dar am petrecut urmatoarea ora intrebandu-ma unde aveam sa merg. Micul apartament de vizavi de librarie nu ma mai atragea. De fapt, nici nu ma mai vedeam in apartamentul din Chicago in care ma mutasem dupa ce m-am mutat de la Charlie. Ma puteam vedea doar in casa in care urcand pe scari, il auzeam pe Edward cantand la pian in camera noastra de muzica. Nu-mi venea sa cred ca trecusera doar cateva luni de cand fusesem ultima data in orasul aglomerat pe care il iubisem odinioara. Parea desprins dintr-o alta viata. Dar oare aveam sa ma intorc acolo curand? Sa ma astept sa-mi parasesc noua familie si sa ma intorc la vechea mea viata acum ca misiunea se incheiase?

"Ai nevoie de mai multe calmante?"

Am clipit, ridicandu-mi privirea. Edward statea in prag, privindu-ma cu o cuta adanca de ingrijorare intre spracenele sale.

"Ce?"

A inchis usa, venind sa stea langa mine pe pat. Chiar arata mai bine. Puteam ghici ca facuse dus. Isi schimbase hainele, tinea o cafea intr-o mana si o geanta maro in alta.

"Calmante," a repetat el, sarutandu-ma pe frunte si intinzandu-mi geanta. "Pentru o secunda, cand am intrat eu, pareai ca si cum aveai dureri. "

Mi-am scuturat capul.

"Nu." l-am asigurat. "Doar ma gandeam."

El a ranjit.

"Iar asta iti cauzeaza adesea dureri?"

Am scos limba la el, iar el a chicotit.

"Deci, asta e pentru mine?" am intrebat eu, uitandu-ma la geanta din poala mea.

"Nup." a spus el, accentuand p-ul. "Ti-am dat-o doar pentru ca mie imi e lene sa o mai tin." Si-a dus mana libera la frunte dramatic.

Mi-am dat ochii peste cap. Da, sa scape putin de spital chiar ii face bine. Parea chiar sa fi redevenit el insusi. De fapt, parea relaxat, aproape ca si cum o mare greutate fusese ridicata de pe umerii lui. Ii dadusera din greseala si lui niste morfina?

"Idiot." am spus eu, varandu-mi mana in geanta misterioasa.

El doar mi-a oferit zambetul lui nu-mi-poti-rezista.

"Dar sunt idiotul tau."

"Adevarat." am zambit eu. "Oh!" am tipat eu, rezolvand misterul. "Ciocolata!"

Edward a chicotit.

"Un fel de consolare ca a trebuit sa mananci mancarea de spital."

"Imi retrag cuvintele." am spus eu, privind atenta ciocolata din fata mea. "Nu esti un idiot."

Toata geanta era plina de dulciuri. Erau de toate, de la acadelele, pana la jeleu si tablete de ciocolata cu lapte.

"Ma bucur ca am clarificat asta." a ranjit el.

"Mmmhmm." am facut eu, desfacand o bucata de ciocolata si bagand-o in gura.

Am zambit, inchizand ochii si odihnindu-mi capul pe perna. Nu-mi pasa ce spuneau doctorii. Nu exista nimic care nu poate fi vindecat de putina ciocolata. Deja ma simteam mai bine.

"Deci, de ce erai ingrijorata cand am intrat eu?"

La naiba. Ar fi trebui sa stiu ca nu trebuia sa-mi scape asta. Ma indulcea cu bomboane si apoi ma intreba de temerile mele cele mai adanci. Inteligent, Cullen!

"Doctorul a spus ca pot merge acasa in curand." am spus eu incet.

"Astea sunt niste vesti grozave, iubito!" s-a entuziasmat el.

Am incuviintat, incercand sa-mi afund capul si mai tare in perna.

"Si cred ca m-a facut sa ma gandesc." am deschis ochii pentru a-i masura reactia. "Unde e acasa?"

Nu a spus nimic si a inspirat adanc, asezandu-se pe scaun.

"Ma intorc la Chicago? Ramai cu familia ta sau revii la vechea ta viata? Ce se va intampla acum ca marea misiune s-a incheiat?"

Nu voiam sa vorbesc in numele lui, dar pentru mine lucrurile nu aveau sa revina niciodata la cum erau inainte. Sa vin cu el in Forks imi schimbase viata ireversibil in mai multe feluri.

Edward a inspirat adanc ca si cum se pregatea pentru ceva si un mic zambet agitat i-a aparut in coltul buzelor.

"De fapt, chiar voiam sa vorbesc cu tine despre asta." un chicot agitat i-a scapat printre buze si si-a trecut o mana prin par.

Eu mi-am tinut respiratia.

"Da?" l-am indemnat eu.

"Um... M-m..Ma intrebam daca..."

Ochii mei au zburat spre usa in timp ce se crapa si Emmett si-a varat capul inauntru.

"S-a trezit!" a strigat el in urma sa si camera s-a umplut. Rosalie, tinand-o pe Abby de mana l-au urmat pe Emmett. Esme, Alice, Jasper si Carlisle au venit in urma lor.

"Oh!" Dulciuri!" s-a entuziasmat Emmett.

Edward a bombanit ceva nervos pe sub mustata.

"Bells." si-a fluturat Emmett genele la mine. "Astea sunt foarte multe dulciuri pentru cineva atat de mic."

"Unchiul Eddie a spus un cuvant urat!"

Si acestia erau oamenii de care avea sa-mi fie atat de dor!

"Bella, am fost atat de ingrijorati pentru tine!" a exclamat Alice, sarind pana la patul meu. Jasper a urmat-o fara sa scanceasca.

"Si eu ma bucur sa te vad treaza si in regula." mi-a spus el amabil.

Le-am zambit cu afectiune.

"Am tras o sperietura pe cinste!" a fost Esme de acord.

"Mai ales saracul Edward!" mi-a spus Rose. Am vazut-o pe ea si pe Edward uitandu-se rapid unul la altul, dar nu eram sigura ce insemna asta.

Ceea ce-mi amintea.

M-am uitat la Edward, inima batandu-mi cu putere. Uitasem complet ca in ciuda tuturor schimbarilor din ultima vreme, inca aveam o sarada de mentinut. Ce credeau ei ca se intamplase?

"O, da." m-am balbait eu. "Nu pot sa cred ca...hotul...um..."

"Nu mai trebuie sa faci asta." a zambit Alice, batandu-ma pe picior.

M-am incruntat. Despre ce vorbea?

"Stim adevarul." a spus Carlisle din spatele lui Esme. "Edward ne-a spus."

Ochii mei au zburat la Edward, inecandu-ma cu propria saliva. Ochii mi s-au marit. "Totul."

Adica...totul?!?!

"O, da." a strigat Emmett. "Fratiorul meu e un mare si rau agent secret. Ca sa vezi!"

Alice m-a batut pe spate in timp ce continuam sa tusesc, privindu-l pe Adonis-ul cel vinovat din fata mea.

El m-a privit la fel cum un copil isi priveste mama dupa ce a furat o prajiturica si a mancat-o inainte de masa. Prins, dar nu regreta.

"Se pare ca am fost prins cu mata in sac." a ridicat el din umeri, zambind timid.

Ce? Cum putea sa fie atat de calm? Asta schimba totul! Si cu slujba lui cum ramanea?

"Prins cu mata in sac?" am intrebat eu neincrezatoare. Cu siguranta ii dadusera si lui ceva sedative sau ceva de genul. Era prea calm cu privire la viitorul lui si CIA puse in balanta. El era SSA pentru ca era un agent sexy SECRET. Ce se petrecea aici?

"Poate ca ar trebui sa-i lasam pe Edward si pe Bella sa discute singuri niste lucruri." a sugerat Carlisle, plimbandu-si privirea de la unul la altul.

S-a auzit un geamat de la Alice careia nu-i convenea sa fie lasata pe dinafara vreunei discutii si Emmett s-a uitat lung la dulciuri, dar au iesit cu totii. Rosalie mi-a trimis un zambet de afectiune inainte si a inchis usa in urma lor. Ma bucuram ca inca ma placea acum ca stia intregul adevar in locul micilor piese de puzzle pe care le avea inainte.

De indata ce usa s-a inchis, ochii mi-au zburat la Edward.

"Ce se petrece?" am cerut eu sa stiu. Nu aveam de gand sa ma invart in jurul subiectului.

El isi muta greutatea de pe un picior pe altul.

"Le-am spus."

M-am incruntat. Evident!

"Si ce inseamna asta pentru...pentru sluijba ta?" am intrebat eu. Edward isi iubea slujba! Stricasem eu cumva asta?

"Ei bine, se par ca Emmett a inteles asta gresit." a spus Edward, privindu-ma precaut. "Obisnuiam sa fiu un agent secret."

Ochii mi s-au marit. Il concediasera?

"Fost agent secret neangajat nu suna la fel de impresionant, dar..." a ridicat din umeri, intr-un felt de ce-mai-putem-face. "Am demisionat in aceasta dupa-amiaza."

"Ai demisionat?" am exclamat eu. "Dar iti iubesti slujba!"

A scuturat din cap.

"Iubeam sa-mi folosesc viata pentru a o proteja pe a altora." a incercat el sa-mi explice. "Dar te iubesc pe tine si imi iubesc familia mai mult."

Am zambit, dar era un zambetconfuz, inca socat.

"Ai demisiona?" am repetat eu, sunand ca o inregistrare stricata.

Si-a trecut degetele prin par, chicotind nervos.

"Am demisionat." a incuviintat el din cap. "Am sunat la sediu in dupa-amiaza aceasta, dupa ce am facut dus si nu m-am barbierit."

A ridicat o spranceana intr-un fel ce voia sa spuna 'vezi?'. A chicotit apoi a zambit larg, parand foarte mandru de el insusi.

"Hai sa lasam pe altcineva sa se joace de-a Superman pentru o vreme." a spus el.

Eu am zambit.

"Poate il vor face pe tipul cel nou sa poarte colanti." l-am tachinat eu.

El a facut o fata de dezgust, dar apoi a parut sa se gandeasca la ceva.

"Totusi, inca am fata." mi-a facut el cu ochiul.

M-am imbujorat.

"Doar pentru ca ai largit colantii."

El a ras, aruncandu-si capul pe spate. Chiar arata mai fericit. Poate ca asta era bine pentru el. Imi aminteam toate acele dati in care il urmarisem alaturi de familia sa. Si cum ma gandeam, 'aproape ca e o persoana diferita cu ei. Inca fermecator si atractiv, dar mai relaxat si tachinant ca si cum alaturi de ei putea sa coboare garda.'

Parea atat de fericit si de...usurat toata dupa-amiaza de cand se intorsese. Poate ca fara prefacatorie si minciuni se simtea in sfarsit in siguranta ca-si permitea lui insusi sa fie acea persoana, cea pe care eu o vazusem in tot acest timp.

"Ce te face sa crezi ca ai ramas cu fata?" l-am intrebat eu cu un zambet jucaus in coltul buzelor.

El s-a incruntat.

"Ei bine, eu sper ca ma place." s-a bosumflat el, apropiindu-se mai mult de patul meu astfel ca ea doar la un brat distanta. "Deja am spus familiei mele ca o iubesc cu adevarat."

Zambetul mi s-a largit. Asta era ceva ce merita auzit. Acum ca ei stiau ca nu eram cu adevarat casatoriti, ma intrebam ce stiau ei despre relatia noastra.

"Ce altceva le-ai spus?" mi-am fluturat eu genele spre el.

El a chicotit.

"Ca suntem impreuna si ca sunt nebun dupa ea."

S-a aplecat, indepartandu-ma parul de pe fata, si sarutandu-ma incet pe gat.

"Si ca imi spune agent secret sexy." a zambit el.

"Hei!" am ras, lovindu-l in piept cu mana mea buna.

"S-ar putea sa fi mentionat si ca arata incredibil in bikini si ca ne place sa ne facem de cap sub cascada."

M-am imbujorat, facandu-l sa rada.

"Poate ca am pastrat asta pentru mine." a recunoscut el.

Am scos limba la el pentru ca eram atat de matura.

"Isabella marie Swan?" a intrebat el brusc. Stomacul mi s-a umplut de fluturasi in timp ce ma ridicam mai sus. Nu stiu daca asta era din cauza auzului numelui meu sau a pregatirii pentru intrebarea ce urma.

"Da?" am intrebat eu, irosind singura cantitate de aer pe care o mai aveam.

"Am casa asta si chiar nu stiu ce sa fac cu ea..."

Am expirat aerul pe care nici nu reailzasem ca-l mai retineam. Ma tachina!

Dar apoi, mi-a picat fisa.

"Poti pastra casa?"

El a incuviintat din cap.

"Ei bine," s-a corectat. "Ma vor lasa sa cumpar casa de la ei. Dar chestia e ca...iubita mea locuieste in Chicago. Si nu stiu daca va vrea sa vina sa locuiasca aici, cu mine, in Forks permanent sau daca mai degraba ar vrea..."

"Termina cu toata prosteala la persoana a treia!" am exclamat eu entuziasmata. "Sigur ca vreau sa locuiesc aici. E perfect!"

A zambit atat de larg incat eram sigura ca fata lui stupid de grozava avea sa se rupa in doua.

"Serios?"

Am incuviintat energica din cap. S-a aplecat si m-a sarutat spontan, lasandu-ma fara aer. Am chicotit, ducandu-mi mainile la inima.

"Trebuie sa ma intorc la Chicago sa pun la punct niste formalitati." a spus el. "Ai putea sa vii cu mine ca sa-ti iei lucrurile si sa decizi ce vrei sa faci cu apartamentul, iar apoi suntem doar noi doi, pe cont propriu, continuand sa ne traim vietile."

Ochii ii straluceau de incantare si entuziasm. Sunt sigura ca si ai mei straluceau la fel.

"Suna bine."

Cineva a batut la usa apoi a intrat o asistenta cu mancarea mea de azi.

"Cum te simti astazi?" m-a intrebat ea, pregatindu-ma pentru masa.

"Fantastic!" am raspuns eu fericita, iar ea a chicotit.

"Ma bucur sa aud asta." a zambit ea. "Si familia ta pare destul de fericita. Se pare ca dau o petrecere in sala de asteptare."

"Probabil ca da." a mormait Edward si m-a sarutat pe frunte. "O sa le spun ca se pot intoarce. Inainte sa fie dati afara."

Mi-a zambit.

"Ma intorc imediat, iubito."

Asistenta mi-a dat furculita si a plecat, mormaind la Edward in timp ce trecea pe langa el.

"O sa ma prefac ca n-am vazut toate acele dulciuri, domnule Cullen."

Am ras, iar el a facut o grimasa inainte sa iese.

"Hei, Edward?" l-am strigat eu. Mai era ceva ce trebuia sa-l intreb inainte sa fim din nou bombardati de nebunatica noastra familie.

M-a privit peste umar, cu o spranceana ridicata. Am luat asta ca pe indemnul pentru a continua.

"Ce a spus Alice in legatura cu oprirea pregatirilor de 'nunta'?"

Cunoscand-o pe Alice, probabil ca fusese pri9mul lucru pe care-l spusese cand a aflat ca nu eram casatoriti. Fata prostuta.

Edward a ridicat din umeri.

"Nu stiu." a spus el. "Poate ar trebui sa o lasam pur si simplu sa continue."

Mi-a facut cu ochiul, apoi a inchis usa in urma lui.

"Ce?" am tipat eu.

Rasul lui s-a auzit de-a lungul intregului coridor si as fi putut jura ca a spus ceva de genul, 'a luat deja rochia'.

Omul acesta avea sa ma faca sa-mi pierd mintile.

______________________________________________

Vestea buna? Am reusit sa postez cap. 26 :D

Vestea proasta? Mai sunt doar 4 capitole si un epilog :(

Si mai e ceva. Avand in vedere ca maine se incheie acel concurs pentru ajutorul de care aveam nevoie, nu cred ca mai are cineva timp sa-mi mai trimita ceva. Deci, imi iau si eu o bine-meritata pauza :). Voi duce la sfarsit Reassigned Identity si Not Over Yet, iar apoi, macar cateva saptamani, luni, voi incerca sa mai definitivez o alta idee de fanfic si de traducere:). Orice sugestie despre ce ati vrea sa cititi e binevenita:)

Enjoy this chapter and comment!

Pupici :*:*:*

Dienutza