Capitolul 2

-BPOV-

"Unde mergem?" am intrebat eu cand amandoi stateam pe locurile noastre din SUV-ul negru.

Soferul, cineva pe care nu l-am recunoscut din curse anterioare, mi-a aruncta o privire in oglinda.

"Un aeroport." a spus agentul Cullen taios.

Ceva din vocea lui ma oprea din a pune mai multe intrebari.

Aeroportul era in celalalt capat al orasului, unde eu nu mai fusesem niciodata. Acolo era o pista pustie si pe pista-un avion de marime mijlocie. Nimeni altcineva nu mai era prin preajma.

"Un avion particular?" am intrebat eu, sunand usor impunatoare.

Crescusem intr-un oras micut inainte sa ma mut in Chicago. Uneori inca ma simteam ca acea micuta fata de oras, impresionata de ceea ce altii considerau neimportant.

A deschis usa si a sarit afara, facandu-mi semn sa-l urmez.

"Desigur." a ranjit el.

Mi-am simtit buzele rasucindu-se intr-un zambet ca reactie.

I-a spus cateva cuvinte soferului apoi a inchis usa, batand partea de sus de doua ori, apoi SUV-ul a disparut.

"Pe aici." a spus el, facandu-mi semn cu mana spre avion.

Un om cu o mustata groasa si costum inchis ne-a intampinat la baza scarilor.

"Cullen." a salutat el.

Agentul Cullen a incuviintat din cap in semn de recunoastere si a asteptat ca eu sa urc scarile mai intai.

M-am oprit putin cand am intrat in avion. Era mai dragut decat apartamentul meu din Chicago. Erau fotolii de lux si un televizor cu plasma era fixat la un capat. Era si o masuta de cafea fixata pe podea intre fotoliile extravagante si jaluzelele de la ferestre care pareau facute din matase. O sticla de sampanie se afla intr-o galeata cu gheata de pe masa.

"Wow." am respirat eu.

"CIA nu face nimic pe jumatate.

Am tresarit, caci nu auzisem cand agentul Cullen intrase in spatele meu.

"Vad asta." am spus usor, sperand sa compensez celelalte dati in care ma comportasem ca un om din popor.

Buzele sale s-au strans, luptand cu un ranjet. Si-a slabit nodul de la cravata si s-au asezat pe unul din fotoliile de lux crem.

"Ar trebui sa ajungem in Forks in cateva ore." mi-a spus el.

Am incuviintat din cap, intrebandu-ma daca ar trebui sa ma asez langa el.

"Doamna?"

M-am intors si omul cu mustata, am presupus ca pilotul, statea acolo.

"Ar trebui sa va asezati si sa va puneti centura de siguranta pana vom fi in siguranta in aer, doamna."

Am incuviintat din cap, afisand cea mai ofensata nuanta de rosu.

Omul m-a urmarit mergand pana la locul meu inainte sa mearga in cabina pilotului.

"Mi-a luat cineva lucrurile?" am intrebat eu.

Agentul Cullen m-a privit curios.

"Ai spus ca vom discuta mai mult despre asta in avion." am spus, jucandu-ma cu o suvita din parul meu saten ondulat. "De ce nu am avut voie sa merg acasa dupa lucrurile mele?"

Asta nu avea sens pentru mine. Chiar daca se presupunea ca sunt o persoana noua, inca aveam nevoie de imbracaminte. Nu puteam purta hainele acestea pe toata durata sederii noastre. Nici macar nu eram sigura cand aveam voie sa ma intorc

"Nici macar n-o sa astepti sa fim in aer inainte sa incepi sa ma interoghezi?" a ranjit el.

Zborul dura cel mult doua ore. Aveam nevoie de raspunsuri. Asta era cel mai simplu, sau cel putin asa credeam.

"Nu." am spus eu, impresionata de cat de ferma a sunat vocea mea. "In plus, eu nu interoghez. Tu esti agentul CIA."

A ridicat o spranceana, clar surprins de raspunsul meu apoi buzele sale s-au ridicat in acel zambet strengar al lui.

"Nici eu nu interoghez." a spus el, parand amuzat. "Nu e departamentul meu."

Mi-am ingustat ochii la el. Incerca doar sa ma distraga de la intrebarea mea anterioara. Era chiar atat de rau?

"De ce nu am avut voie sa merg acasa sa-mi iau lucrurile?" am intrebat din nou.

El a oftat.

"Nu o s-o lasi balta, nu-i asa?" a intrebat el.

Nu a sunat furios, doar trist.

Mi-am scuturat capul.

"CIA a vazut pe cineva urmarindu-ti apartamentul in ultimele trei zile. Sunt inca acolo."

Sangele mi-a parasit fata. Erau deja acolo. Imi urmareau casa. Ma asteptau.

"Jacob?" am soptit eu, fortandu-ma sa pun intrebarea.

Mi-a examinat fata pentru un moment inainte sa expire adanc.

"Nu." a spus el. "Dar credem ca a fost unul din colegii lui."

N-am spus nimic. Nu aveam ce sa spun.

"Iti putem lua haine noi din Forks." a spus el bland iar eu am incuviintat amortita. "Orice ai nevoie."

"De ce Forks?" am intrebat, continuand cu lista inainte sa am timp sa ma gandesc la cineva furinsandu-se pe langa casa mea. "Ai spus ca l-ati ales din mai multe motive. Care sunt acelea?"

"Esti destul de minutioasa." a remarcat el.

Eu doar am ridicat din umeri.

"Primul motiv este pentru ca e un oras mic pe care cu greu il stie cineva si cu atat mai putin nu s-ar gandi sa caute acolo o persoana disparuta."

Am incuviintat din cap.

Avea destul de mult sens.

"Si celelalte?" l-am indemnat eu.

A oftat.

"Am crescut acolo. Sunt familiarizat cu el deci avem bonusul...avantajul de teren, Daca cineva se gandeste sa te caute acolo va fi usor de pacalit oricine e nou. Oricine e dubios."

M-am incruntat.

"Am crezut c-ai spus ca nimeni nu ma va gasi acolo." am obiectat eu.

El a incuviintat din cap.

"Sunt sigur de asta. Doar acoperim toate posibilitatile."

"Altceva?" am intrebat.

El a facut o grimasa dar a disparut atat de repede incat m-am intrebat daca intr-adevar vazusem asta.

"Familia mea inca locuieste acolo." a spus el, privindu-ma cu coltul ochiului.

"Povestea noastra de acoperire este ca ii vizitam dupa luna de miere."

"Ce?" am exclamat eu.

Acum trebuia sa-i pacalim intreaga familie?

"Dar ei nu-si vor da seama ca ceva e in neregula cand iti faci aparitita casatorit cu cineva pe care ei nu l-au cunoscut inainte?" am intrebat.

Incepeam sa-mi fac griji ca nu gandisera lucrurile in totalitate asa cum crezusem la inceput. Mi-au vazut vreodata abilitatile actoricesti? Avea sa fie suficient de greu sa pacalesc strainii. Acum trebuia sa ma prefacin fata oamenilor care-l cunosteau cel mai bine!

"M-am gandit la asta." m-a asigurat el iar eu m-am uitat la el sceptica.

Ma intrebam ce avea planuit pentru aceasta mica situatie.

"Recunosc ca va parea putin ciudat." a fost el de acord. "Dar nu i-am mai vazut de cel putin un an."

Mi-am ridicat o spranceana, intrebandu-ma ce ar putea tine pe cineva departe de familie pentru un an. Nu mi-am permis sa ma gandesc la familia mea-la mama mea si la tatal meu si la Phil. Nu m-am lasat sa ma intreb candaveam sa-i mai vad daca aveam sa-i mai vad vreodata.

"Slujba mea nu prea ofera timp de vacante." a ridicat el din umeri, parand sa stie incotro ma purtau gandurile.

"Ce cred ei ca faci?" am intrebat, stiind ca deschideam subiectul dar incapabila sa-mi ascund curiozitatea.

"Ei cred ca sunt chirurg intr-un spital din Chicago."

Am ras. Nu puteam sa ma abtin. Era prea departe de adevar.

"Ce nobil din partea ta." am ranjit eu.

M-a privit cu dispret.

"Chiar am mers la o scoala medicala, daca vrei sa stii."

Ceva din vocea lui m-a facut sa ma opresc din ras si sa imi indrept spatele pe fototliu.

M-a privit, ca si cum dezbatea daca ar trebui sa intre in amanunte. Nu mi-am intors privirea, incercand sa-l determin sa cotinue fara sa trebuiasca sa-i cer asta direct.

"Cand esti chirurg, sau doctor de orice fel, ai sansa de a salva vieti." a inceput el. "Asa am fost invatat, si asta e meseria tatalui meu. Dar nu joci niciun rol in viata persoanei respective."

S-a incruntat, concentrandu-se pe un loc intamplator de peste capul meu.

"Inlaturi orice durere poti-scoti un glonte, trantezi pe cineva cu cancer de plamani. Asta nu inseamna ca tanarul va fi in siguranta de pericolele vietii dupa ce pleaca. Nu inseamna ca persoana cu cancer de plamani se va lasa de fumat. Respect toti doctorii. Sunt...nobili, asa cum ai spus tu. Dar simt ca astfel pot creste durata vietii unei persoana, nu doar s-o prelungesc. In plus..."

A facut o scurta oprire iar eu mi-am unit sprancenele, asteptand ca el sa continue. Dar n-a facut-o.

A oftat, uitandu-se in jos la mainile sale.

"Pur si simplu simt ca am un impact mai mare pe aceasta cale."

Voiam sa aud ce altceva mai urma sa spuna. Voiam sa continue, dar privirea trista din ochii sai m-a facut sa-mi tin intrebarile.

"Ma bucur ca ai facut-o." am spus incet. "Ca ai ales slujba asta, da."

Daca nu ar fi ales profesia aceasta probabil ca as fi fost in afara apartamentului meu acum.

M-am cutremurat, incercand sa nu ma gandesc despre cat de reala era aceasta posibilitate.

A fost liniste pentru un timp in care amandoi ne gandeam al probleme, si la pierderile din viata, si toate obstacolele pentru care trebuia sa trecem. Ei bine, eu cel putin la asta ma gandeam.

"Deci nu i-ai mai vazut de un an." am spus, rupand tacerea atunci cand gandurile mele au devenit prea greu de indurat.

"Si acum? Doar valsezi acasa cu noua ta mireasa?"

Am simtit o imnujorare usoara pictandu-mi obrajii.

El s-a uitat in sus, parand luat prin surprindere-ca si cum l-as fi trezit dintr-un vis sau o amintire indepartata.

"Le spunem ca ne-am logodit acum ceva timp si nu voiam sa le spunem pana nu-i puteam vizita si sa le impartasim personal vestile bune. Dar apoi ai decis ca voiai o nunta mica, fara agitatie, fara stres, asa ca am terminat mergand in Vegas." a explicat el usor.

"Planuiam o nunta mare si frumoasa, bineinteles. Doar ca asta a parut mai usor si totul a fost foarte brusc odata ce am decis."

S-a uitat in sus la mine, cu un ranjet usor pe buzele sale lucioase.

"Am venit sa le dam vestile bune de indata ce am petrecut cateva nopti in luna noastra de miere, desigur."

Am rosit, o imbujorare lovind-o pe cealalta.

"Vom sta cu familia mea cateva zilem apoi vom da peste cea mai fermecatoare casa. Va trebui s-o cumparam, bineinteles, pretinzand ca e perfecta. Vor fi cu totii atat de fericiti ca am decis sa ne mutam acolo ca nu ne vor pune intrebari despre vizita noastra neasteptata sau mariajul surpriza."

Am ridicat o spranceana.

"Te-ai gandit la toate." am spus, usor impresionata.

El a incuviintat din cap, zambind.

"Ma bucur ca esti de acord."

S-a lasat pe spate in fotoliu, inchizandu-si ochii si strangandu-si mainile sub cap.

"In plus, Chicago nu e locul in care sa iti intemeiezi o familie."

Gura mea s-a deschis. Stiam ca el doar incerca sa obtina o reactie, sau poate sa-si intre in rol. Poate doar imi spunea ce avea de gand sa spuna familiei sale astfel inct sa fiu pregatita si sa nu am aceasta reactie atunci... dar inca m-a luat prin surprindere.

M-am uitat in jos la mainile mele pana cand n-am mai simtit caldura radianta a imnujorarii din obrajii mei.

Inelul meu stralucea in lumina soarelui care trecea prin fereastra unde perdelele catifelate erau trase. Parea atat de nepotrivit pe degetul meu. Nu fusesem niciodata interesata de casatorie sau nunti, ceea ce era un alt motiv pentru care aceasta noua identitate mi se parea atat de bizara. Trebuia sa le recunosc meritele. Nimeni care ma cunostea nu ar fi cautat o femeie maritata.

Inelul era chiar frumos totusi. Era putin prea extravagant pentru gustul meu dar nu-i puteam contesta frumusetea. Era elegant si in ciuda picaturii de extravaganta nu era tipator. Era aur alb cu un rand de mici diamande rotunde pe fiecare parte. Apoi in centru era un diamant mai mare, patrat,ridicat fata de celelalte.

"Probabilar trebui sa ne acordam un timp ca sa ne cunoastem mai bine."

M-am uitat in sus la agentul Cullen care ma privea, cu o urma de amuzament infrumusetandu-i trasaturile.

M-am imbujorat, intrebandu-ma de cat timp ma cerceta in timp ce-mi examinam noul inel.

"Pana la urma se presupune ca suntem casatoriti." a spus el.

Am incuviintat din cap.

"Tu primul." am bolborosit eu.

In general nu as fi ratat ocazia sa pun intrebari, mai ales cand insemna sa raspund la el in loc de asta. Uram sa fiu in centrul atentiei. Dar ma temeam ca eram prea agitata pentru a veni cu vreo intrebare buna.

"Numele tau e Bella?" a inceput el.

Am incuviintat din cap.

"Care e al doilea nume al tau?"

Am facut o grimasa iar el a chicotit.

"Cred ca e ceva ce un sot ar sti."

Am oftat, dandu-ma batuta.

"Marie."am rosit eu.

El a ranjit.

"Ce e in neregula cu Marie?" a intrebat.

Am ridicat din umeri.

Isabella Marie Swan. Pur si simplu suna atat de maiestuos iar eu eram atat de...deloc asa. Eram eu. Eram doar Bella.

"Nimanui nu-i place al doilea nume, nu?" am intors-o eu.

"Isabella Marie Cullen." a spus el, incercand. "De fapt,imi place."

Mi-am blestemat corpul tradator in timp ce alta imnujorare mi se intindea pe fata si inima mi-a luat-o razna.

"Care e al doilea nume al tau?" am intrebat eu apoi m-am incruntat.

"Stai. Care e primul tau nume?"

A ras.

"Edward." a spus el. "Edward Anthony Cullen."

Am zambit. "Imi place."

De asemenea imi placea ideea de a-l striga pe nume in loc de agentul Cullen. Suna prea formal. In ultimele luni fusesem in compania mai multor agenti CIA decat puteam numara si niciodata nu ma deranjase ca nu le stiam numele dar imi placea ca ajunsesem sa-l stiu pe acesta. Edward.

"Ti se potriveste." am decis eu.

El a ranjit.

"Doar nu ma striga Eddie." m-a avertizat el. "Urasc asta."

Am chicotit, intrebandu-ma cine il striga asa.

"Nu ti-ai lasa nici sotia sa te strige Eddie?" l-am intrebat eu.

Si-a scuturat capul, privindu-ma jucaus.

"Nici macar pe sotia mea." a spus el ferm. "Familia mea si-ar da seama imediat ca ceva e in neregula daca te las sa-mi spui Eddie."

Am ras.

"Fara porecle." am spus. "Am inteles."

El a zambit superior.

"Poreclele sunt in regula. Doar ca nu Eddie."

Am ridicta o spranceana in semn de intrebare.

"Pentru inceput," a spus el, aplecandu-se spremine usor cu o stralucire tachinanta in ochi. "Dulceata, draga, scump, iubire... Astea sunt toate de asteptat."

Mi-am rotit ochii desi stomacul meu dansa la apropierea lui. Nu, m-am dojenit eu. El e agentul CIA care te tine in viata. Nu ti se pot aprinde calcaiele dupa el. Iti amintesti ce s-a intamplat ultima data cand ti-ai permis sa te incurci cu cineva?

Aproape ca am tresarit la acest gand. Nu, nu mi se aprindeau calcaiele dupa agentul Cullen, am decis. Stomacul meu doar reactiona la zborul cu avionul.

"Astea nu sunt porecle. Acestea sunt termeni de afectiune," am clarificat eu.

Si-a strans buzele gandindu-se, apoi a zambit.

"OK, presupun ca ai dreptate. Fara porecle. Termenii afectivi sunt in regula oricum."

Mi-am rotit ochii din nou, amintindu-mi sa nu ma gandesc ce termen avea el sa foloseasca.Daca avea.

"Care e hobby-ul tau favorit?" a intrebat el, din fericire schimband subiectul.

"Cititul." am spus fara sa fie nevoie sa ma gandesc la asta.

Adoram sa citesc. Intotdeauna fusese asa. Cand tpate prietenele mele cumparau rochii noi, eu de obicei ma ascundeam in librarie.

"Interesant." a murmurat el.

Am ridicat o spranceana dar nu eram capabila sa intreb care crezuse el ca era hobby-ul meu pentru ca el deja pregatise urmatoarea intrebare.

"Cartea preferata?"

Mi-am muscat buza, incercand sa ma decid intre cele doua favorite ale mele.

"La rascruce de vanturi." am spus eu in final.

El a facut o grimasa si eu l-am plesnit peste mana.

"Ce e in neregula cu La Rascure De Vanturi?" am intrebat indignata, ignorand electricitatea care mi-a strapuns degetele cand i-am atins bratul de otel.

"Nimic." a spus el, neconvingator insa. "Presupun. Cred doar ca ar fi o poveste mai buna daca amandoi ar avea o calitate care sa compenseze."

M-am incruntat.

"Cred ca asta e cheia." l-am contrazis eu. "Iubirea lor e calitatea care compenseaza."

I-a luat un moment sa cugete la asta.

"Presupun ca iti pot vedea punctul de vedere." a cedat el.

Am ranjit, simtindu-ma victorioasa.

"Care e cartea ta favorita?" am intrebat eu.

"Dracula." a spus el fara ezitare.

"De ce?" am intrebat curioasa.

Si a continuat asa pentru tot restul calatoriei. Edward si cu mine punandu-ne intrebari pentru a ne cunoaste mai bine, facand pauze doar cand voiam sa dezbatem ceva. Am discutat despre familie, frati si surori, animale favorite, filme favorite, cei mai buni prieteni.

Era destul de increzatoare in legatura cu pretinsul ca eram sotia lui, sau cel putin cu pretinsul ca il stiam de mai mult de cateva ore de cand decolasem.

Dar apoi a spus, "Si cum te-am cerut in casatorie?"

"Ce?" am intrebat eu, total prinsa cu garda jos.

El a ridicat din umeri.

"Mama si surorile mele vor vrea sa auda povestea." A ridicat din nou din umeri. "Va fi de ajutor daca avem povestile potrivite."

Mi-am muscat buza, gandindu-ma. Niciodata nu-mi imaginasem cererea perfecta in casatorie sau ceva de genul. Nu fusesem niciodata asa romantica. In plus, el se presupunea ca ma ceruse in casatorie. De ce trebuia sa ma gandesc eu la ceva?

"Nu stiu." am bolborosit eu. "Ai spus, 'te casatoresti cu mine'?"

Desigur ca pana si eu stiam ca asta era vag si nici macar romantic. Chiar si eu. Bella Swan, ma puteam la lucruri mai dulci, acele lucruri pe care orice fata vrea sa le auda pentru a se simti speciala. Dar stiam ca viata nu era asa deci am incercat sa nu ma concentrez pe asta. In plus, niciodata n-as fi putut sa-i spun acele lucruri lui Edward.

Obrajii imi ardeau chiar si doar la gandul de a-i spune acele lucruri. Mai ales cand ar fi insemnat sa-i spunem familiei lui ca el mi le-a spus mie.

Edward a ras batjocoritor.

"Ce?" am intrebat eu, putin ranita.

M-a privit sceptic.

"Unde eram?" a intrebat el.

Am ridicat din umeri, imbujorarea mea intensificandu-se.

"Nu stiu...cina?"

Nu acolo au loc majoritatea cererilor in casatorie? Putea fi romantic. Putea fi un mic bistro cu lumina discreta si o carare de petale de trandafiri. Putea sa cada intr-un genunchi si...eibine, sa ma intrebe.

Se uita la mine ca si cum imi crescuse un al doilea cap.

"Niciodata nu te-as cere in casatorie asa." A spus el indignat.

M-am incruntat.

"Asa cum?" am intrebat eu.

De fapt incepuse sa-mi placa ideea mea. Mie mi se parea destul de romantic.

El si-a scuturat capul.

"Crede-ma, surorile si mama mea nu vor fi satisfacute cu o cerere in casatorie care include cina intr-un restaurant public fara valoare sentimentala si un simplu 'te casatoresti cu mine'."

Mi-am incrucisat bratele pe piept.

"Si ce sugerezi atunci?" am intrebat, putin mai taios decat intentionasem dar el imi ceruse parerea pana la urma.

Asta era ideea mea de cerere in casatorie falsa, la naiba!

"Edw..."

A ridicat o mana, incruntandu-se.

"Lasa-ma un moment." a spus. "Ma gandesc."

Mi-am rotit ochii.

M-am afundat mai tare in fotoliul meu, lasandu-mi capul usor pe spate in timp ce-mi tineam ochii pe el cat asteptam.

Sprancenele sale s-au unit si buzele sale au format, ca sa fiu sincera, o bosumflare extrem de atractiva in timp ce se gandea. Apoi ochii lui s-au luminat si a ranjit.

"Gata." a spus el, parand increzut.

Mi-am rotit ochii. Asta parea un nou obicei.

"Bine..." l-am indemnat eu.

"Nu te-as cere intr-un restaurant." a spus el. "Poate functiona pentru unii oameni dar nu pentru mine. As vrea ceva mai privat unde sa-mi pot descarca sufletul fara audienta, sa ma concentrez doar asupra ta. Ti-as face o cina draguta gatita acasa, favorita ta acum ca stiu ca este ravioli cu ciuperci."

Am ridicat o spranceana.

"Chiar gatesti?"

Mi-a aruncat o privire.

"Da, pot." a raspuns, parand usor ofensat. "Deci ti-am gatit ravioli cu ciuperci si era deja in curs de preparare inainte sa ajungi tu. Era muzica lenta, lumanari, si vin- pe care il preferi in defavoarea sampaniei."

Asta fusesem una din intrebarile pe care mi le pusese dupa ce am refuzat un pahar de sampanie. Dar eram putin surprinsa ca isi amintise.

"Nu as banui nimic de indata ce as intra?" am intrebat. "Cu toata muzica, lumanarile si vinul?"

Am zambit increzuta.

Si-a scuturat capul.

"Sigur ca nu. Cinam la mine in fiecare vineri seara." a spus el, sunand atat de serios ca aproape ma convinsese.

"De ce ai accepta o cerere in casatorie de la un barbat care doar face un gest romantic astfel incat sa te poata cere?"

Mi-am coborat privirea repede, jucandu-ma cu degetele. Jacob nu fusese niciodata atat de romantic. Spusese odata ca daca l-as lasa sa ma ceara in casatorie, ar face-o prin panoul cu scorul de la un meci de baseball. Presupun ca ar fi mers. Dar niciodata nu ma incalzise in interior. Poate pentru ca nu-mi placuse niciodata baseballul. Nu intelegeam regulile. Nu ma gandisem niciodata prea mult la asta pentru ca stiam amandoi ca el cerandu-ma pe mine in casatorie nu avea sa se intample. Nu pentru ca el nu ar fi facut-o cu pentru ca eu nu voiam ca el s-o faca. Nu parea in regula.

"Cum spuneam," a continuat el. "Astept pana terminam cu cina apoi ma ridic de la masa si te invit la dans."

Am facut o grimasa.

"Urasc dansul." am spus. "Il urasc."

"Bine." a oftat el, rotindu-si ochii. "Strang masa si aduc desertul..."

"Inelul e in prajitura?" am ghicit eu.

"Bella!" a gemut el exasperat.

Mi-am ridicat mainile in aer.

"Scuze." am murmurat. "Scuze. Deci aduci desertul..."

El a incuviintat.

"Da. Este..."

S-a incruntat.

"Care e desertul tau favorit?"

Am zambit superior.

"Deci acum am voie sa vorbesc?"

El doar m-a privit, asteptand raspunsul meu in timp ce eu chicoteam.

"Bine." m-am potolit eu. "Tort cu branza si cirese."

A zambit.

"Si al meu." a ranjit el. "Deci avem tort cu branza si cirese iar apoi mentionez ca am un cadou pentru tine."

M-am incruntat, pe de o parte pentru ca numai mentionand cadourile ma facea sa ma crispez, chiar daca erau imaginare. Si pe de alta parte pentru ca gresisem si nu parea ca ascunsese inelul in tortul imaginar cu branza si cirese.

"Te fac sa te asezi pe canapea langa seminei si dau muzica mai incet in timp ce-ti inmanez cadoul impachetat."

S-a oprit ca si cum se gandea ca urma sa-l intrerup din nou iar eu l-am privit, incercand sa grabesc povestea. De fapt eram cam nervoasa si entuziasmata sa aud sfarsitul, cum ma cerea, oricat de lipsit de sens era.

"Despachetezi cutia si gasesti o noua copie a cartii tale preferate - La Rascruce de Vanturi. Iti explic ca te-am vazut citind-o de atatea ori si ca parea ca te pierzi in ea."

A zambit superior.

"Esti desigur foarte entuziasmata de noua ta carte dar inainte sa o pui jos si sa ma imbratisezi sau sa incepi s-o citesti eu iti cer imediat sa te uiti la primacoperta. Acolo mi-am deschis sufletul in fata ta scriind in interiorul copertii cartii tale preferate."

Mi-am zimtit gura deschizandu-se.

Si dupa ce iti ridici privirea de la inscriptia mea, eu sunt in genunchi, tinand inelul."

A facut semn din cap spre inelul pe care il purtam acum si am simtit din nou imbujorarea si focul din obrajii mei dar nu ma puteam gandi la altceva in momentul acela care sa nu-l includa pe Edward.

S-a aplecat usor spre mine, cu acea privire intensa in ochi din nou si delicat mi-a dat o suvita din parul meu dupa ureche.

"Apoi spun," a soptit el. "'Te iubesc, Isabella Swan, si te voi iubi mereu, in fiecare zi din eternitate. Imi faci onoarea de a deveni sotia mea?'"

Am inghitit greu, incapabila sa mai spun ceva.

Edward a ranjit, parand de departe mandru de el insusi.

"Si evident ca ai acceptat." a ranjit din nou, ridicandu-si sprancenele.

Si-a luat mana de unde alunecase pe fata mea si s-a pus din nou in locul sau.

Am clipit, amintindu-mi ca nu respiram. Am respirat adanc si am inceput sa vad buline.

"S-si asta merge, presupun." am murmurat eu, incercand sa par nonsalanta.

El a chicotit.

"Ma bucur ca esti de acord." a spus increzut.

Avionul a inceput sa coboare iar el a privit pe fereastra.

"Acum, esti gata sa-i convingi?"

Eram in asa o belea...

____

Aici e si al doilea capitol. Sper sa imi scuzati intarzierea,dar cu scrisul la celelalte doua ficuri si avand in vedere cat de lungi sunt capitolele...se subintelege ;)

Read and comment! :*:*