Capitolul 7

- BPOV-

Inveti ceva nou in fiecare zi. Ce am invatat eu astazi? Niciodata sa nu mai vin la cumparaturi cu Alice si Rosalie. E un maraton absolut, deloc bun pentru cineva caruia nu-i plac de niciun fel cumparaturile.

Am petrecut intreaga zi intr-o cabina de proba sau alta, Alice si Rosalie dandu-mi diferite tinute peste usa cabinei. Ma bombardau cu o noua intrebare la anumite intervale, ca, 'Edward ti-a spus cand l-am provocat sa fure palaria directorului? Oh! Trebuie sa-l facem sa-ti povesteasca. Era ca si cum cineva furase parul lui Donald Trump si si a aruncat-o peste capul Augarriei.'

Unele din aceste povesti ma faceau sa rad, ca cea anterior mentionata, in timp ce altele imi declansau imbujorarea.

"Cand ai realizat prima data ca il iubesti pe Edward?"

Imbujorarea se intindea imediat de-a lungul fetei mele si ma holbam la brosa pe care o pusesem cu grija pe banca in timp ce incercam alt pulover albastru, dureros de constienta ca Edward putea sa auda tot ce spuneam eu.

"M-alovit pur si simplu din senin?" am mormait eu.

"Te-ai lasat greu?"a chicotit Rosalie.

Am pufnit.

Simpla idee ca cineva sau ceva putea fi inaccesibil lui Edward Cullen era incomprehensibila.

"Nu-mi place sa joc jocuri din astea." am spus eu sincera/ Nu ca a avusesem prea multe sanse. Jacob fusese singurul meu prieten adevarat. Nu mai cunoscusem pe nimeni inainte care sa-mi placa suficient de mult incat sa ma joc.

"Oh. Eu m-am lasat greu cu Emmett." ne-a informatRosalie, parand amuzata. "O vanatoare interesata face si captura mai interesanta pana la urma."

Alice a chicotit.

"Nu te-ai lasat asa greu, Rose." a zambit ea. "Ai fost aproape imposibila de obtinut."

Rosalie a ridicat din umeri., nepasatoare.

"Ei bine, acum ma are." a spus ea. "Provocarile sunt bune pentru ei."

Alice a cautat printr-o gramada de blugi.

"Intr-un fel sau altul toata lumea stia ca aveati sa fiti impreuna pana la urma." a spus ea usor.

"Uite, Bella-incearca-i pe astia."

Am luat perechea de blugi pe care mi-i intindea ea si m-am intors in cabina de proba, fericita sa scap.

"Cu fusta asta neagra de matase!" a strigat Alice dupa mine in timp ce eu inchideam usa.

Am oftat.

"Sora ta e ca o nazista a modei."am soptit eu in brosa. "Si vreau sa aud toate detaliile despre povestea cu palaria directorului."

Razbunare pentru ca ma ametise astazi de dimineata. O sa trebuiasca sa mentionez asta cand Emmett e de fata. Ceva imi spunea ca noul meu 'frate mai mare' s-ar fi bucurat sa-mi dea toate detaliile picante.

"Apoi mergem la Victoria's Secrets sa luam un sutien fara bretele pentru bluza asta!" a strigat nazista modei.

Nu sunt sigura cine a fost mai fericita cand in sfarsit ne-am oprit sa cumparam niste inghetata-eu sau Abby.

Abby a adormit in drum spre Forks, cu capul in poala mea.

Am zambit, jucandu-ma lenes cu una din buclele ei.

"Fiica ta e adorabila, Rosalie." i-am spus eu.

Vorbise mult cu mine toata ziua dar stiam ca inca era precauta. Stiam ca treaba ei ca isi lua foarte in serios treaba ei de sora mai mare. Parea foarte protectoare cu familia ei. Nu o invinovateam pentru asta. Defapt, o respectam pentru asta.

Rosalie m-a privit peste umar si mi-a zambit cand si-a vazut fiica dormind linistita.

"Multumesc." a spus bland. "Chiar te place, stii?"

"Ei bine, si eu o plac." am zambit eu.

Cel putin cineva ma acceptase fara probleme. Desi nu puteam invinovati pe niciunul dintre ei.

"Sunt singura la parinti." i-am spus eu incet. "Deci e dragut sa fiu inconjurata de o familie mare si iubitoare."

Dupa ce Renee plecase cu Phil cand eu aveam 8 ani fuseseram doar eu si Charlie in afara de putinele luni pe care le petreceam cu mama si noul ei sot in fiecare vara. Nu fusesem niciodata impotriva mamei. Eram suparata pe jumatate pe Charlie dar niciodata nu fusesem impotriva cuiva. Stiam ca nu mai puteau fi fericiti impreuna. Si stiam ca Renee nu ma abandonase. Defapt, ma implorase sa ma mut cu ea darCharlie avea nevoie de mine.

Si totusi, inca fusesem singura o vreme. Tata era plecat mult din cauza slujbei lui de sef al politiei si adesea ma intrebam cum ar fi fost sa facparte dintr-o familie mare.

"Nu e intotdeauna o placere." a ras Rosalie, privindu-si sora. "Imagineaza-ti cum e sa incerci sa te pregatesti pentru scoala dimineata cand imparti o baie cu Alice."

Alice a ras.

"Sau sa fii prins in casa cu Rose cand e in toane proaste." a adaugat ea.

Rosalie i-a zambit.

"Destul de corect." a recunoscut ea. "Sausa..incerci sa ai o petrecere de liceu in timp ce fratele tau asculta Beethoven la un volum asurzitor."

Alice a incuviintat din cap.

"Asta obisnuia sa ma scoata din sarite!" a exclamat ea.

Amandoua au chicotit, aruncandu-si priviri si zambind.

Poate erau diferiti,se certau ca toti fratii. Dar era evident ca se iubeau mult.

"Dar mereu ai pe cineva pe care sa poti conta." am spus eu incet.

Nu puteau vedea cat de rar era asta? Ce dar aveau?

"Si tu." a cantat Alice, zambindu-mi in oglinda retrovizoare.

Rosalie parea sa ma studieze intens. Nu stiu ce vazuse dar ceva in ochii ei se inmuiase si a oftat, aproape in defensiva.

"Cel putin te-ai casatorit intr-o familie mare,nu?"

M-am uitat in jos la mainile mele.

"Da." am spus eu. "Asta a fost un mare noroc."

Baietii erau afara,pe veranda din fata atunci cand am intors pe strada Cullen-ilor.

Rosalie si Alice au chicotit cand i-au vazut.

"Nu seamana cu niste catei pierduti?" a chitait Alice.

"Le-a fost dor de noi, Bella." a spus Rosalie, cu o oarecare expresie visatoare pe fata. "Nu e dulce?"

"Nu ne pot astepta pur si simplu?" am spus eu incurcata.

"Ne asteapta." a spus ea, posesiv.

Cu siguranta parea ca si cum ne asteptau. Zambetul lui Emmett era vizibil inca de cand zarise masina si a sarit de pe scarile unde stateau amandoi.

Poate fusese un simplu gest dar imi atinsese inima. Niciodata nu iubisem pe cineva atat de mult. Pana cand tanjeai dupa compania sa, cand iti lipsea dupa o singura dupa amiaza in care nu erati impreuna. Niciodata nu fusesem atat de nebuna dupa cineva.

Edward inca statea pe scari, dar zambea la fel de entuziasmat. Ma intrebam de cat timp ajunsese acasa. Ne urmarise toata ziua? Sau doar atat cat sa-si pastreze promisiunea?

Alice a bagat masia in garaj, dar a lasat usa deschisa. Am fost surprinsa sa-i vad pe Emmett si Edward langa masina chiar inainte ca ea sa scoata cheile din contact.

Daca n-as fi stiut as fi crezut ca Edward era aici din acelasi motiv ca si cumnatul sau, ca ii fusese dor de sotia sa si voia s-o salute.

Dar stiam.

"Mi-a fost dor de tine." a zambit Emmett, deschizand usa pentru sotia sa.

Aproape ca am ras. Un munte de om, cineva care m-ar fi ingrozit daca il vedeam pe strada. Si era ca un ursulet de plus in mainile lui Rosalie.

Rosalie a zambit si i-a dat un sarut atat de lung incat cred ca incepuse sa faca pe toata lumea sa se simta incomod.

"Si mie mi-a fost dor de tine." a spus ea in sfarsit.

El doar a zambit prosteste.

Alice s-a strambat spre mine.

"Nu sunt pur si simplu dezgustatori de dulci?" Eu doar am zambit.

"Ei bine,merg sa-lsun pe Jazz. Va fi si mai greu cand veti face la fel." A facut cu ochiul si a sarit din masina, inchizand usa dupa ea.

Edwrad si-a dres glasul.

"Ma bucur ca sunteti din nou impreuna." a spus el din senin. "E o usurare. Serios."

"Taci, Edward." l-a certat Rosalie.

Edward a zambit.

"Dar nu ai fi fost in stare sa-mi lasi sotia in Port Angeles, nu-i asa?" a intrebat el. "Pentru ca asta nu s-ar termina bine."

Rosalie si-a dat ochii peste cap.

"E tinuta ostatica de Abby, cred." i-a spus ea.

Era adevarat. Abby se afundase si mai tare in locul ei si cu capul in poala mea. Ma puteam misca dar imi era teama sa o trezesc.

Edward a ridicat o spranceana.

"Abby a adormit." a explicat ea.

Emmett a chicotit.

"O iau eu." s-aoferit el, sarutand-o pe Rosalie pe obraz inainte sa deschida usa din spate.

"Hei. De unde stii ca am mers in Port Angeles?" am auzit-o pe Rosalie intrebandu-l pe Edward.

"Acolo mergeti mereu."a raspuns el calm.

Emmett a deschis usa, zambindu-mi larg.

"Ai nevoie de ajutor?" a intrebat el.

Am zambit timid.

"Da, te rog."

A chicotit, descataramand-o si scotand-o pe Abby cu o singura miscare fluida.

"Ar dormi oriunde." a explicat el.

M-am strambat. Arfi fost mai bine daca cineva mi-ar fi spus asta inainte.

M-am dat jos din masina cat de gratios am putut, ceea ce a fost la fel de gratios ca o pisica cu trei picioare.

Desigur ca m-am impiedicat cand m-am dat jos din masina si m-am pregatit de impactul cu cimentul. Gravitatea nu e prietena mea.

Dar nu m-am lovit. Doua brate puternice mi-au prins talia si cand am deschis ochii erau captivata de jad.

"Esti bine?"a murmurat el, punandu-ma pe picioarele mele fara sa-mi elibereze talia.

Eu doar am clipit.

"Bella?"

"Ce?" am expirat eu.

Buzele lui s-au strans, luptandu-se cu un zambet.

"Esti bine, iubire?" a intrebat el, vocea fiindu-i calma,seducatoare.

Apoi am realizat ceva. Stia ce face! Ma ametea intentionat, la naiba!

"Sunt bine." am spus, vocea mea neiesind atat de indignata pe cat mi-ar fi placut.

"Draguta prindere!" a strigatEmmett.

Am rosit, amintindu-mi ca aveam audienta.

Edward m-a eliberat, punandu-si mainile in buzunar si dandu-se un pas inapoi.

"Mersi, Em." a oftat el, aruncandu-i o privire."Apropo, ai inghetata in par."

"Ce?"

Desaigur ca Abby avea urme de inghetata de ciocolata pe manute si pe fata. Cel putin avusese inainte ca Emmett sa oia. Acum era pe obrazul si in parul lui.

Eu si Edward am ras de expresia lui prosteasca.

"Cum de a ajuns in par?" a reusit Edward sa intrebe.

"Viata cu un copil de 3 ani." a chicotit Rosalie.

Emmett a incuviintat din cap.

"Da.Asteptati numai si mai vedem cine rade cand va vine randul." a zambit Emmett superior, privindu-ne pe mine si pe Edward.

"O, da." a fostRosalie de acord. "Inca trebuie sa ti-oplatim pentru cand ai invatat-o pe Abby sa 'pescuiasca' in bazinul de pesti din restarurantul chinezesc."

Emmett a chicotit, o urma de ceva malefic stralucind in ochii lui.

"Doar asteapta pana ai primul tau copil,frate mai mic."

Sunt sigura ca rosisem din cap pana in picioare in timp ce Edward s-a intors spre mine. Si nu eram sigura daca era din cauza conversatiei, a privirii din ochii lui Edward,sau a faptului ca imi imaginam acum cu mic verisor cu parul de bronz si cu ochii caprui pentru Abby.

"Ai auzit asta, iubire?" a zambit Edwrad. "Cred ca ne ameninta primul nostru nascut."

Primul NOSTRU nascut? O, Doamne! Nu puteam respira.

"Te amenint pe tine!" a strigat Emmett peste umar pe masura ce mergea inauntru.

Rosalie, langa el, radea cu pofta.

Edward inca ma privea, cu mare amuzament in fiecare trasatura a fetei.

Nu-lputeam lasa sa observe cat de afectata eram de asta. De ce trebuia sa se distreze numai el?

"Chicago nu e un loc bun pentru a-ti intemeia o familie." l-am citat eu cat de indiferenta puteam.

A ranjit, ridicand o spranceana.

"Atunci e bine ca am o casa aici." a raspuns calm.

Pe cine pacaleam? Deja castigase runda asta si daca nu scapam repede de aici avea sa uit de ce eram intr-adevar aici.

Puneam in aplicare o sarada planuita cu grija si daca nu eram atenta EU aveam sa sfrsesc crezand. Acesta putea fi pericolul aici. Cel mai rau lucru pe care mi-lputea face Jacob era sa ma omoare. Ceva imi spunea ca soarta ar fi lovit mult mai tare referitor la ce imi putea face Edwrad.

"E bine." am mormait eu, pasind spre el pentru a ajunge la usa.

"Esti bine?" m-a intrebat, sunand ingrijorat si confuz.

"Da." am spus fara ezitare. "Trebuie doar sa...vad daca mama ta are nevoie de ajutor cu cina."

Erau nenumarate motive pentru care nu trebuia sa-l plac pe Edward. El era singurul lucru care ma mai tinea in viata la ora actuala. Literal. Cat de cliseic era ca domnisoara la ananghie sa se indragosteasca de erou? Doamne... Aproape ca imi facea greata. Pur si simplu nu eram eu. Apoi era faptul ca noi ne aflam aici pentru a ma tine pe mine la distanta de o moarte sigura,nu puteam pierde din vedere asta. Niciunul nu-si putea permite sa fie distras acum. Si apoi mai era minunatul meu record al experientelor trecute in ce priveste intalnirile. Dupa ultima mea relatie am fost introdusa in programul de protectie al martorilor. Aici nu era nevoie de prea multe explicatii. Apoi era lucrul dureros de evident ca locul lui Edward Cullen pur si simplu nu era alaturi de cineva ca mine. Merita pe cineva mult mai bun.

Oare unul din aceste motive solide ma putea face sa nu-mi intorc privirea la fata lui complet perplexa inainte sa inchid usa? Nu.

Am oftat.

Ar fi fost mult mai usor sa nu-l plac daca nu incercam din greu sa-i convingem pe ceilalti ca-l iubeam. Si chiar mai mult-daca el insusi n-ar fi fost atat de convingator!

___________

Deci, ce credeti? Lucrurile intre E si B devin din ce in ce mai greu de ignorat, nu?

Oricum, mi-am facut timp si am tradus si cap 7, dar n-am rezistat tentatiei si aproape ca am terminat ficul de citit. Are vreo 29 de capitole + epilog si va asteapta niste surprize... :>:>:>
Nu va zgarcitit la comentarii! Love ya all!!! :*:*:*:*::*