Capitolul 15

-BPOV-

Am tresarit cand ceva a lovit fereastra, ceea ce a cauzat caderea capului meu somnoros pe pervaz.Nu dormisem foarte bine dupa cosmarul meu, chiar si dupa ce Edward s-a bagat langa mine in pat. fredonand ceva linistitor pana ce m-am calmat si am adormit din nou. Nu mai avusesem alte cosmaruri ceea ce suficient ca sa ma faca sa ma razgandesc in legatura cu puterile lui Edward de a alunga acele amintiri cutremuratoare. Dar inca nu ma odihnisem cum trebuia.

Ochii mi s-au ingustat cand am auzit un raset zguduitor familiar. Rasetul unui gigant.

"Emmett." am gemut eu.

Statea chiar in dreptul ferestrei de la bucatarie pe al carei pervaz stateam eu cu Abby pe umerii sai. Amandoi radeau. Abby isi avea barbia proptata in capul lui. Emmett era atat de inalt incat daca ar fi stat dreapta, nu m-ar fi putut vedea.

Cainii care stateau culcati la picioarele mele si-au ridicat capul si au marait. Ceea ce ma facea sa cred ca ei chiar isi aveau scopul aici.

"Buni baietei." am chicotit eu. M-am gandit sa-i mangai in cap ca sa le arat aprobarea mea dar m-am gandit ca mai bine nu. Nope. Inca nu ajunsesem acolo.

Emett mi-a zambit prin fereastra.

"Hai, surioara." a cantat el tare. "Potoleste cainii."

Mi-am dat ochii peste cap. Ei nu stiau sa nu sperie pe cineva care doarme in castronul cu cereale?

"Sunt in regula." am bombanit eu la cainii care inca maraiau dar am observat ca nu au facut nicio miscare de a inceta.

Cea cu echilibrul prost m-a privit intrebatoare cu ochii ei mari.

"Sunt in regula." am repetat eu dar celalalt caine nu parea prea sigur.

La naiba. Care era comanda aceea?

"Scuze." am ridicat eu din umeri, cu inca cateva resentimente pentru sperietura de mai devreme. "Il asculta numai pe Edward."

Emmett si Abby si-au aruncat capul pe spate in acelasi timp si au tipat.

"Eeedddiiiieeeee!"

Abby a chicotit incontrolabil in timp ce tipatul simultan se auzea cu ecou pana in capatul strazii.

Am zambit fara voia mea. Saraca Rosalie!

"Mergeti la usa din fata, gagauta." am chicotit eu.

"Spre usa din fata!" a exclamat Abby dramatic, ridicandu-si pumnul micut in aer. Un mic dracusor era pustoaica.

Emmett a nechezat si a pornit la trap din raza mea vizuala.

Mi-am scuturat capul, razand incet doar pentru mine. Bufoni.

"Oh, nu va ridicati." le-am spus sarcastic cainilor.

Cu Emett in afara razei sale vizuale, cainele deja se intinsese din nou la soare. Cea cu sprancenele intunecate, catelusa, doar ma privea dar parea sa simta ca nu era niciun pericol real. De fapt, parea ca zambeste.

"Matusica Bella!" a exclamat Abby cand am deschis usa.

Emmett a pus-o pe picioarele ei si ea nu a pierdut timpul pana sa se agate de picioarele mele.

"Te-am speriat?" a intrebat ea entuziasmata.

I-am zambit, jucandu-ma cu buclele ei rebele.

"Poti s-o mai spui o data."

Ea a zambit incantata de ea insasi.

"Chiar am putea s-o spunem." a chicotit Emmett. "Serios. Ar fi trebuit sa-ti vezi fata!"

M-am uitat urat la el. Era greu sa fiu suparata pe vreunul dintre ei dar era mai usor sa fiu suparata pe el decat pe adorabila sa fiica de trei ani.

"Ati auzit vreodata de sonerie?" am intrebat eu.

El a zambit,

"Si unde mai e distractia?"

Mi-am dat ochii peste cap, deschizand usa mai larg ca sa poata intra.

"Edward e la dus." l-am anuntat eu. "Ar trebui sa coboare intr-un minut."

El a incuviintat din cap.

"E in regula." a spus el usor. "Te superi daca asteptam aici? Rosie are un curs in dimineata asta dar urmeaza sa ne intalnim aici."

"Nu, e in regula." l-am asigurat eu.

I-am intins mana lui Abby iar ea a luat-o fara sa ezite. Copiii sunt incredibil de increzatori. Le spui, 'Ea e noua ta matusica. Face parte din familie acum' , iar ei nici macar nu clipesc. Mi-as dori sa fi fost cu adevarat matusica ei, sa fac cu adevarat parte din familie. Erau oameni atat de minunati si aveau sa-mi lipseasca cu adevarat.

Am oftat.

Abby m-a privit intrebatoare.

"Esti trista?" m-a intrebat ea inocenta.

Celalalt lucru despre copii. Nu le scapa nimic.

Am fortat un zambet si i-am strans mana. Aduna-te,Bella, m-am mustrat eu. Viata ta nu poate fi amestecata cu asta.

"Sunt bine." am incercat eu sa o asigur. "Ai luat micul dejun?"

Ea a incuviintat fericita din cap.

"Tati mi-a dat gogosi!" a anuntat ea mandra.

Mi-am arcuit o spranceana la Emmett. Asta explica nivelul ridicat de energie.

"Nu prea stiu sa gatesc." a explicat el stangaci. "Nu-i spune lui Rose."

"Te spun lu` mami! Te spun lu` mami!" Abby a cantat, sarind.

Emmett s-a facut mic.

Nu am putut sa nu rad. Uriasul parea de-a dreptul inspaimantat.

"Sa mergem sa-ti dam niste mancare adevarata, pustoaico." m-am oferit eu, indreptandu-ma spre bucatarie. Speram sa-i potolesc hiperactivitatea pana ajungea Rosalie aici astfel incat ea sa nu-si ucida ursul pe care il avea pe post de sot.

Emmett a ajutat-o sa se urce pe un taburet in timp ce eu cautam prin bucatarie. Nu era prea multa mancare pe aici daca stateam bine sa ma gandesc. Era o cutie de cereale, niste pizza ramasa si paine.

"Ce zici de niste cereale si niste paine prajita?" am intrebat eu.

Din fericire, ea a fost de acord. Cred ca Rosalie ne-ar fi prea felicitat pe niciunul dinre noi daca micul ei dejun ar fi inclus gogosi si pizza cu pepperoni.

"Deci, Rosalie e la scoala?' am intrebat eu de dragul conversatiei.

Nu vorbisem niciodata cu Emmett fara compania lui Edward. Ma bucur ca aveam cereale de pus in castron si paine prajita de facut.

"Dap." a spus Emmett fericit,impingand-o usor pe Abby pe taburetul ei. Aceasta s-a leganat de cateva ori, chicotind tot timpul.

"Am avut-o pe maimutica noastra de aici in primul an de facultate. Ea s-a intors anul trecut."

A zambit, clar mandru de ea.

"Merge pe management, afaceri. O sa-si deschida propriul service auto."

Mi-am ridicat sprancenele, uimita. Stilata, blonda si frumoasa Rosalie voia sa lucreze cu masini?

"Da." a zambit Emmett, vazandu-mi reactia. "E uimitoare."

Painea prajita a lui Abby a sarit din aparat si am pus-o in fata ei pe o farfuriuta albastra.

"Deci...cand ati luat catelusii?"

Am urmarit privirea lui Emmett pana la cainii care stateau intinsi in bataia soarelui prin fereastra. 'Lenesi' e o afirmatie modesta!

"De fapt, abia ieri." am oftat eu.

Eram inca precauta in privinta lor dar cu cat mai mult timp petreceam urmarindu-i cu atat mai mult realizam adevarul cuvintelor lui Edward.

Emmett doar a ridicat din umeri, trecand peste intrebarile pe care le pusese Alice.

"Tare." a spus el simplu.

"Cum ii cheama?" a intrebat Abby de la locul ei.

"Inca nu le-am pus nume." i-am raspuns eu.

"Nu au nume!" a intrebat Emmett, sunand ingrozit.

Mi-am ridicat sprancenele.

"I-am luat abia ieri." m-am aparat eu. De fapt nici macar nu mi-a trecut prin cap ca trebuia sa le punem si nume.

"Ei bine, trebuie sa le pui nume." a insistat Emmett.

A ingenunchiat si a batut podeaua in fata lui ca ei sa vina. Cel lenes doar a expirat zgomotos si l-a ignorat. Femela, cea cu sprancene inchise (bine! acum vad de ce aveau nevoie de nume) s-a ridicat, scuturandu-si coada. S-a grabit de-a lungul bucatariei pana la mana intinsa a lui Emmett , ghiarele ei facand zgomot in contactul cu podeaua.

Si s-a grabit direct in tejghea!

Emmett doar a clipit. Cainele arata confuz si usor indignat ca si cum cineva pusese tejgheaua in calea lui.

Emmett a izbucnit in ras.

"Oh! Il putem numi pe acesta Bella?" a intrebat el, rasul lui auzindu-se cu ecou in bucataria spatioasa.

M-am uitat urat la el.

"Foarte amuzant." am spus eu taios.

A mangaiat cainele in cap, iar coada ei se scutura din nou.

Tradatoare.

"E o Bella buna." a gangurit el, scarpinand-o dupa urechi.

Mi-am incrucisat bratele pe piept.

"Cainele nu se va numi Bella." am declarat eu furioasa.

El s-a ridicat,infruntandu-ma cu un zambet.

"Oh, haide." m-a rugat el. "I-ai vazut fata? Atat de indignata?Asa arati tu tot timpul cand te impiedici sau cazi peste ceva!"

"Ba nu!" am pufnit eu.

Sau da?

A aratat spre fata mea, zambind increzut.

"Dap." a incuviintat el din cap. "Uite-o din nou."

Chiar ma gandeam serios sa pun cainele (al carei nume NU era Bella) pe 'fratele meu mai mare' cand o voce catifelata s-a auzit din spatele meu.

"Imi superi sotia din nou?"

Edwatd tocmai intra in bucatarie, cu un prosop infasurat in jurul soldurilor sale si cu picaturi de apa scurgandu-se de pe fata si din parul sau inca ude.

Jur ca daca m-as fi miscat m-as fi impiedicat de limba mea.

"Buna dimineata, printesa." i-a zambit el lui Abby.

"Neata." a raspuns ea cu gura plina de paine prajita.

Edward i-a sarutat fruntea.

"Ce m-ai face nepoata mea preferata?" a intrebat-o el.

"Bine." a zambit ea. "Tati mi-a dat gogosi."

Edward a ridicat o spranceana in directia fratelui sau.

"Inca ti-e frica de aragaz,Em?" a zambit el.

Emmett s-a incruntat, murmurand ceva despre 'recipiente stupiden din metal'. Imi era teama sa intreb.

"Deci, cum o vei mai numi pe Ab daca vei avea o alta nepotica intr-o zi?" a intrebat el, schimband subiectul nu prea subtil.

Edward a ridicat din umeri.

"Usor." a raspuns el. "Faceti un baiat."

"Un fratior?" a intrebat Abby entuziasmata, sarind in locul ei.

Nota personala: niciodata nu-i da micutei gogosi.

"Nu!" a exclamat Emmett, aruncandu-i o privire lui Edward, care a chicotit.

"Poate ar trebui sa o intrebi pe mami, printesa." a incurajat-o Edward.

Emmett a injurat in soapta.

"Sau...poate vei avea doar un mic nou verisor." a ranjit Emmett, ochii lui dansand de amuzament. Ii puteai vedea gandurile pictate pe fata increzuta. Ia asta!

"Yay!" a strigat Abby entuziasmata, fara sa-si dea seama de competitia de interese dintre taticul si unchiul ei.

Omule, aveam nevoie sa schimbam subiectul. Acum!

"Emmett i-a pus cainelui numele Bella!" am trantit-o eu.

A fost o tacere de mormant dupa explozia mea la intamplare si obrajii mi s-au colorat.

Toti ochii au alunecat spre cainele care era in proces de a-si rasturna vasul cu mancare in incercarea de a ajunge la vasul cu apa.

Emmett si Edward au izbucnit in ras simultan.

"Bellsie!" a strigat Abby entuziasmata, fluturandu-si bratele in aer ca si cum era la un meci de baschet.

Am pufnit.

"Va urasc pe toti."

Rosalie s-a aratat cam 20 de minute mai tarziu.

"Vezi?' am spus, aratand cu un deget spre Emmett. "Ea stie sa foloseasca soneria."

El doar a chicotit, scuturandu-si capul ca si cum as mai fi avut o multime de invatat.

"Buna, Bella." a spus ea politicoasa cand am deschis usa.

"Buna." am salutat-o eu, mutandu-ma intr-o parte ca ea sa poata trece.

"Scuze ca ti-am lasat copiii pe cap." a spus ea.

Am ridicat o spranceana.

"Cel mare si cea mica." si-a dat ea ochii peste cap. "Sa-i las acasa e prea periculos. Ultima data i-a dat lui Abby gogosi pentru micul dejun si au incercat sa faca o alunecare pe budinca de vanilie inauntru."

Il puteam vedea facand asta. Daca n-ar fi fost atat de indragostita de copilul urias as fi simtit profunda compatimire pentru Rosalie.

"E bine." am asigurat-o eu. "De fapt, a fost chiar distractiv."

Si fusese. Emmett era foarte haios odata ce ajungeai sa-l cunosti.

"Bella!" a venit vocea lui Emmett din bucatarie. "Nu-i mai mirosi fundul lui Edward!"

Apoi a fost rasul lui zgomotos care-l caracteriza. Se amuzase in tot timpul in care fusese aici.

Rosalie s-a uitat la mine,cu sprancenele ridicate.

"Asta a fost cand nu ma sacaia pe mine." m-am corectat eu cu un oftat. "Nu intreba."

Ea a incuviintat precauta din cap. Inca voia sa stie, dar era destul de familiarizata cu tot ce tinea de Emmett incat sa nu preseze limitele.

"Hey Bella?" mi-a atras ea atentia.

M-am uitat peste umar. O condusesem in bucatarie unde era toata lumea dar cand m-am intors am descoperit ca nu se miscase din usa.

"Da?" am intrebat eu curioasa.

Ma privea cu o expresie de nedescifrat. Era ceva precum curiozitate si... teama?

Si-a indreptat umerii ca pentru a castiga determinare.

"Putem vorbi?" a intrebat ea. "E foarte important."

Stomacul mi s-a strans. Asta nu putea fi de bine.

"Sigur." am reusit eu sa spun.

Nu a facut nicio miscare de a vorbi deci am presupus ca voia sa mergem in alta parte.

"Putem vorbi in camera mea daca vrei?" m-am oferit eu.

Ea a incuviintat din cap.

Rosalie nu a pierdut deloc timpul in a trece la subiect de indata ce ne-am indepartat de urechile celorlalti. Unde era Edward cand aveai nevoie de el, am gandit eu. Si ceva imi spunea ca asta nu avea sa fie o discutie de genul, de unde ti-ai luat tabloul acela? E atat de frumos! Nu, ceva din expresia ei faciala ma avertiza ca avea sa fie ceva mult mai important. Ceva pentru care as fi avut nevoie de Edward. Dar ar fi parut suspect daca mergeam dupa el acum, cand ea evident voia sa vorbeasca cu mine in privat.

A inchis usa dormitorului si a venit sa ma infrunte. A studiat camera cu curiozitate pentru un moment, in timp ce eu incercam sa nu ma fastacesc nervoasa. Apoi s-a uitat la mine, privirea ei aterizand direct asupra mea.

"Cine e Jacob Blaque?" a intrebat ea.

Fara nonsensuri. Iata ca vine.

Puteam simti tot sangele scurgandu-se din fata mea.

"C-ce?" am spus eu cu vocea sparta.

Voiam sa sun nonsalanta si deloc deranjata. Stiam ca sunasem extrem de suspicioasa totusi dar nu puteam face nimic in privinta asta. Fusese atat de neasteptat.

"L-am auzit pe Edward vorbind despre el la telefon atunci cand am facut pozele." a explicat ea. "Cine e?"

Eu doar am clipit.

La naiba. La naiba. La naiba.

"Um..La ce te referi?" am intrebat eu.

Ea si-a ingustat ochii la mine. Intrebarea ei fusese foarte explicita si la obiect. Stiam amandoua ca acum eu doar ma eschivam.

"Abby a crapat putin usa cand el a ramas sa vorbeasca la telefon atunci." a spus ea incet, ca si cum vorbea cu un copil mic. "Asa-zisul 'telefon de la munca'."

A ridicat o spranceana pentru a portretiza faptul ca nu crezuse nici macar pentru o secunda ca fusese un telefon de la munca. Ceea ce nu stia ea e ca nu mintise in aceasta privinta. Eram in asa o incurcatura. Nu era distrusa doar acoperirea mea. Ci si a lui Edward. Nimeni dinfamilia lui nu stia ca el nu era de fapt un geniu care a terminat scoala mai devreme si a fost numit doctor.

"M-am apropiat sa inchid usa dar suna furios." a continuat ea. "Foarte furios."

Si-a indreptat postura si a afisat o fata furioasa, ca a lui Edward.

"'Cum e posibil sa-l fi pierdut pe nemernic?'"a spus ea taios, sunand exact ca fratele ei. "'Jacob Blaque deja i-a distrus viata. O voi proteja.'"

A inspirat adanc inainte de a continua.

"'Nu-mi pasa.'" a spus ea incet, inca imitandu-l pe Edward. "'L-at pierdut. Daca nemernicul se apropie de Bella a mea, il omor.'"

Am clipit.

Stiam ca fusese furios, umilit cand a realizat ca nu aveau nici cea mai vaga idee unde se afla Jacob. Am inghitit in sec doar gandindu-ma la asta, Era infricosator. Dar chiar fusese atat de furios? Si Bella a lui?

"Cine e Jacob Blaque?" a spus ea, cerand o explicatie de data asta.

Am inspirat adanc. Ce aveam sa-i spun? Ce ii puteam spune?

"E..ex-ul meu." am spus eu in final.

Asta era destul de adevarat.Si daca ramanea la asta poate nu ar fi fost nevoie de atat de multa informatie.

Rosalie a injurat in soapta, foarte similar cu felul in care sotul ei facea adesea asta. Poate el se molipsise de la ea.

"Ce?" am intrebat eu nervoasa.

Stomacul si inima mea nu mai puteau suporta suspansul. Daca Rosalie isi dadea seama de toata treaba ar fi trebuit sa plec. Si secretul lui Edward ar iesi la iveala. Ce ar insemna asta pentru el? Ar mai fi fost capabil sa continue munca la CIA? Nu ar mai fi putut continua cu cazul meu. Asta e o certitudine.

Am inghitit in sec. Nu stiu ce as face fara Edward.

"Stiu cine e Jacob Blaque." a oftat ea.

Am tresarit, asezandu-ma pe marginea patului.

"L-am cautat pe Google." a explicat ea. "Fiul unui lord al crimei...Billy Blaque. Tocmai a fost condamnat la inchisoare pe viata."

Am incuviintat din cap. Nu aveam cum sa neg asta.

A parut ceva mai ezitanta in timp ce ma privea de data aceasta. Ca si cum era speriata sa puna urmatoarea intrebare.

Am inghitit in sec. Era mai rau?

"Vreo idee de cine e marorul? Se spune ca ea e motivul pentru care a fost inchis." a spus ea, privindu-ma precauta. "Isabella...Swan?"

Lacrimi s-au format in ochii mei. Adevarul iesise la iveala.Se presupune ca adevarul te elibereaza dar singurul lucru pe care il deschidea in mine era o gaura neagra. Distrusese toata speranta, tot progresul facut de cand eu si Edward ne mutasem in Forks.

Doar am incuviintat amortita din cap.

"Ei bine, la naiba." a oftat ea. "Speram sa ma fi inselat."

Ce am facut? Ar fi trebuit sa continui sa disimulez. Ar fi trebui sa mint. Ar fi trebuit sa...ce? Nu stiu ce as fi putut face. Deja isi daduse seama. Cauta doar confirmarea si daca eu nu i-as fi dat-o ar fi aflat in alt mod. Povestea fusese mediatizata la scara mare, cel putin in orasul nostru. Nu cred ca era vreo stire aici, dar daca era cu adevarat determinata ar fi putut gasi o fotografie cu mine parasind sala de judecata.

Acum piesele de puzzle se potriveau pentru ea si singurul lucru pe care il puteam face era sa stau aici, simtindu-ma ca si cum inima tocmai mi-a fosat smulsa din piept.

Stiusem de la bun inceput ca toata treaba asta era temporara dar nu eram gata de final.

"Nu esti intr-adevar casatorita cu fratele meu." a spus ea. "Nu-i asa?"

Am inghitit peste nodul din gatul meu s cateva lacrimi au scapat afara din ochii mei. Le-am indepartat repede, jenata. La naiba cu canalele astea lacrimale productive!

"Nu e doctor." Nu fusese o intrebare. Fusese o afirmatie.

Mi-am ridicat incet privirea. Ea arata... obosita. Ca o persoana care nu e pregatita pentru asemenea vesti ce iti schimba viata. Ca si cum nu putea suporta toata informatia asta. Ceea ce era bine pentru ca nu aveam de gand sa spun nici macar un cuvant ce ar fi afectat cariera lui Edward. El iubea ceea ce facea. Era bun in ceea ce facea. El ma tinuse in viata in tot acest timp pana la urma.

Nu avea sa obtina confirmarea mea. Nu in aceasta privinta.

"Nu discut asta." am spus eu rece, surprinzandu-ma atat pe mine, cat si pe ea, cu convingerea mea. "Nu am dreptul."

La inceput a aratat furioasa. A ridicat neincrezatoare o spranceana si puteam vedea ca avea de gand sa-mi zica vreo doua cum nu mi se mai zisese inainte. Eram o impostoare pana la urma. O impostoare in familia ei care acum retinea informatiile. Dar apoi a oftat si s-a aruncat in pat langa mine.

"Ai dreptate." a spus ea. "Nu vreau sa stiu."

Suna epuizata...mai mult decat epuizata, complet secata de puteri.

Da. Nu stii nici macar jumatate.

Apoi am stat asa in tacere. Si tot ce puteam face era sa plang cat de incet puteam. Nici mcar nu puteam sa ma bucur de ultimele momente in care mai apartineam cu adevarat unei familii. Si nu orice familie...Ci familia Cullen. Chiar ajunsesem sa-l iubesc pe el...pe ei. Pe toti dintre ei. Alice, si Abby, si Emmett, chiar si pe Rosalie.

Ea doar isi proteja familia. Respectam asta. Chiar respectam. Imi doream doar sa-i fi putut proteja si eu. Dar nu erau ai mei ca sa-i protejez.

___________________________

Deeeci Rosie stieeee :D

Ce va face? Ce va face Bella? Dar Edward cand va afla???

Discutia nu s-a terminaaaaat! Vedeti voi in urmatorul capitol >:)

Apropo de cap 16, voi incerca sa-l postez cat de repede pot, avand im vedere ca e foarte posibil sa am..niste problemute in familie...Plus ca s-ar putea ca in weekendul viitor sa plec la bunici pentru doua saptamani!

Asa ca nu va suparati pe mine...:">

In plus, avand in vedere ca urmeaza sa postez epilogul din Bifurcare, probabil voi avea ceva mai mult timp liber:)

Love ya all!!!!!!

Comment! :*:*:*:*:*

Capitolul 14

-BPOV-

"Esti Marie!" am exclamat eu entuziasmata.

Edward si-a arcuit o spranceana la mine, privindu-ma ca si cum eram nebuna.

"Ce?"

Am aratat spre frantuzoaica draguta de pe ecran.

"Marie!"

El a aratat spre el insusi, cu sprancenele ridicate iar eu am incuviiintat din cap entuziasmata. Un colt al buzelor sale s-a ridicat cu umor.

"De ce crezi asta?" a intrebat el.

Eu am zambit.

"Ei bine, eu sunt Matt Damon...."

El a ras.

"Tu?"

Am incuviintat din cap, fara sa ma las oprita in ultimul moment.

"Matt Damon." am repetat eu. "Cel care fuge de..."

"Si eu sunt Marie?" a chicotit el neincrezator.

Mi-am dat ochii peste cap.

"Pai tu nu fugi de nimeni." I-am explicat eu. Nimeni nu era pe urmele lui pana la urma.

A zambit larg, intreaga sa fata luminandu-se. Chiar si ochii ii straluceau de umor.

"O sa fug oriunde fugi si tu, iubire." m-a tachinat el.

M-am topit. Intr-un mare morman lipicios de Bella ametita. Respiratia mi s-a accelerat si stomacul mi s-a strans. Ochii mi-au alunecat spre punctul spre care o faceau mereu, cand ii puteam indeparta de la vraja ochilor lui. Buzele sale.

Se apleca cumva spre mine? Cineva facea asta pentru ca brusc eram mult mai aproape.

"La fel si Marie." am respirat eu.

El a clipit apoi a chicotit, scuturandu-si capul. S-a lasat pe spate pe canapea, punand o distanta sigura intre noi din nou si si-a incrucisat bratele pe piept. S-a uitat cu coada ochiului la mine, studiindu-ma cu un zambet amuzat.

"Bine punctat." a recunoscut el. "Si ai probleme cu memoria?"

Am ras usor, sperand ca nu a prins tonul fortat de aici. Totusi ma bucuram ca intram din nou pe teritoriu sigur.

"De fapt..." Am clipit eu. "Cine esti tu?"

"Sotul tau." a raspuns el incet, indreptandu-si din nou atentia spre televizor.

M-a costat mult efort sa-mi indrept si eu atentia spre televizor. Sa va spun ceva: Matt Damon nu facea nimic sa-mi capteze atentia cu un Edward la bustul gol (si flirtand?)

"Hmm." am murmurat eu cu un aer ganditor dupa ce filmul imi captase din nou atentia(ma rog, in mare parte). "Iti imaginezi filmul acesta avand loc in Forks?"

Edward si-a scuturat capul.

"Awe, teatrele exotice." a oftat el. "Intotdeauna sunt primul loc la care se uita."

Am zambit.

"Poate e o gandire care ne ajuta." am cugetat eu. "De genul, 'hmm, poate sunt in Insulele Canare.'''

"Sau Praga." a chicotit el, intrand in joc.

"Grecia." am adaugat eu. "Venetia."

Ne-am uitat unul la altul si am exclamat "Bahamas." in acelasi timp.

Am ras.

"E dragut cum filmele astea au intotdeauna loc undeva frumos si captivant." am oftat eu. "Poate data viitoare ne vom putea ascunde la Paris."

"Data viitoare?" si-a arcuit el o spranceana la mine. "Deci planuim sa mai scoatem din sarite niste traficanti de droguri, doamna Cullen?"

"Nu e ca si cum as fi provocat pe cineva de data asta." m-am aparat eu, incruntandu-ma.

El si-a ridicat palmele in fata sa.

"Nu am vrut sa sune asa." s-a grabit el sa ma asigure. "Pur si simplu ai fostin locul gresit la momentul gresit."

S-a gandit pentru un moment.

"Desi incep sa cred ca esti un magnet pentru pericol." a spus el.

Am strambat din nas si am facut o grimasa la el desi probabil avea dreptate. Dintre toti oamenii din Chicago a trebuit sa ma imprietenesc si apoi sa ma intalnesc cu fiul fiul unui vicios lord al crimei. Care erau sansele?

Poate 'magnet pentru pericol' nu acoperea un spectru suficient de larg.

Pleoapele mele au devenit din ce in ce mai grele dupa ce am urmarit primele doua filme. Nu puteam sa ma abtin sa nu casc.

"Poate ar trebui sa-l pastram pe ultimul pentru alta seara." a sugerta Edward, observand asta.

Incepusem sa-i raspund la asta cand am cascat atat de larg incat o inreaga turma de animale mici s-ar fi putut ghemui in gura mea.

Am incuviintat din cap, zambind timid.

El a chicotit, ridicandu-se in picioare si oferindu-mi mana sa. Am urcat scarile in liniste, iar in timp ce ne indreptam spre dormitorul principal am inceput sa ma intreb...

Avea sa intre inauntru cu mine? Aveam sa impartim patul ca si pana acum? Stiu ca decisesem sa nu, dar....

"Noapte buna atunci." a spus el sarutandu-mi mana si lasand-o sa cada ca un adevarat gentleman.

"Oh." am spus, incercand sa ascund dezamagirea pe care o simteam. "Bine. Noapte buna, Edward."

De ce eram dezamagita oricum? Nu aveam niciun motiv sa fiu!

"M-am distrat in seara asta." a spus el, sunand oarecum timid, mainile sale indesandu-se adanc in buzunarele pantalonilor sai.

Imi schimbam greutatea de pe un picior pe altul incurcata. Dintr-odata ma simteam ca si cum eram adusa acasa dupa prima intalnire. Asta era ridicol,desigur.

Seara aceatsa mi-a revenit in minte; toate rasetele si toate glumitele. Nu existase stres, griji, si nu existasera pretexte. Pur si simplu...fusese. Ma distrasem mai mult in seara aceasta decat avusesem la intalnirile adevarate.

"A fost o seara grozava." am fost eu de acord.

A zambit, a incuviintat o data din cap si a facut cativa pasi spre usa sa din capatul holului.

Am oftat. Asta inseamna ca ma intorceam la lipsa de odihna si cosmaruri. Nu, nu fi proasta. Nu e ca si cum Edward iti alunga cosmarurile sau ceva de genul asta.

"Bella?"

Mi-am ridicat capul.

"Da?"

Dumnezeule. Ai putea suna mai nervoasa, disperata sa ramana?

"Vise placute, iubire." a spus el, apoi a inchis usa de la camera sa cu un click.

Mi-am muscat buza, un zambet larg si rusinos intinzandu-se pe fata mea. Poate asta ar putea fiu suficient ca sa tina visele urate la distanta.

"Vise placute, Edward." am spus incet, inchizand usa in urma mea.

"Stiu ca esti acolo, Bella."

Am inghetat, inima mea tinzand sa iasa din piept.

Eram constienta cu fiecare celula din corpul meu ca omul se intorcea spre mine ca in reluare. Dar oricat incercam, nu-mi puteam intoarce privirea de la cadavrul lui Harry Clearwater.

Fugi, Bella. Fugi! tipa o voce in capul meu.

Am incercat. Chiar am incercat din greu in timp ce simteam privirea cruda a domnului Blaque asupra mea dar nu-mi puteam lua privirea de la sangele care se scurgea ca un fluviu in fata mea.

Gafaim, picioarele mele incetand sa ma mai sustina in timp ce ma prindeam de usa pentru sprijin.

Trebuia sa scap de acel gunoi fara inima. Ai crede ca acesta era singurul lucru din mintea mea atunci dar in adancul mintii mele s-a nascut un gand. Daca inca era in viata?

Nu puteam sa-l las pur si simplu acolo stingandu-se incet in fata cuiva care candva ii fusese prieten, cel care apasase pe tragaci.

Deci cand in sfarsit am reusit sa-mi fac picioarele sa se miste si sa intru in biroul lui Billy. Mergeam amortita spre trupul neinsufletit.

Mirosul dezgustator al sangelui, metalic si sarat, m-a lovit ca un val in timp ce ingenuncheam langa el. Asta, amestecata cu frica mi-a intors stomacul pe dos cu o intensitate morbida incat am icnit.

Auzeam un planset inabusit umpland aerul din incapere si pana ce nu am simtit lacrimile rostogolindu-se pe fata mea nu mi-am dat seama ca venea de la mine.

"Te rog." am suspinat eu, intreaga-mi fiinta scuturandu-se cu convuslii puternice. "Te rog. Te rog. Te rog."

Nu stiam pentru ce imploram dar era singurul cuvant pe care il puteam lega.

"Bella." a oftat Billy, sunand aproape plictisit. "Ridica-te."

Am prins mainile lui Harry Clearwater in ale mele, balansandu-ma inainte si inapoi pe podea langa el.

Imi voi aminti intotdeauna cum tineam acea mana rece, fara vlaga in ale mele. O pereche tremurans incontrolabil; cealalta rece ca noaptea. Una pozitionata intr-un loc intentionata; cealalta pozitionata doar de voia celeilalte. Dar eu imi amintesc ca amandoua erau calde. Si nu puteam sa nu ma intreb cat timp aveau sa mai retina caldura.

"Te rog." am scancit eu.

Am simtit o mana ferma pe umarul meu si un alt gand m-a lovit cu claritate. Aveam sa fiu urmatoarea.

"Shh!" a suierat Billy, punand o mana peste gura mea.

"Doamne, copilule! Nici macar el nu a facut atata zgomot." a spus el taios, indicand indiferent trupul care zacea in fata noastra.

Mi-am fortat ochii sa se inchida, incercand sa-mi controlez plansetul. Singurul lucru din mintea mea agitata, ravasita, era ca asa urma sa mor eu.

Billy a oftat zgomotos ca si cum il enervam. A lasat o mana deasupra gurii mele, inabusindu-mi plansetul si tipetele isterice, dar mi-a eliberat umarul. Cred ca isi daduse si el seama ca nu ma puteam misca.

"E ceva ce ar trebui sa stii." mi-a spus el, privirea lui malefica fixata asupra mea. Cu siguranta se asigura ca ascultam.

"Omul asta era un tradator." a spus el simplu ca si cum asta spunea totul. Ca si cum asta justifica actiunile la care tocmai fusesem martora. "Si avea nevoie sa i se dea o lectie."

Focul furiei mele era aproape suficient incat sa-mi eclipseze frica. Aproape. Era prima data cand simteam ura pura. Curgea prin venele mele ca flacari salbatice, castigand mai multa si mai multa intensitate cu fiecare secunda.

L-am muscat.

Si-a indepartat mana cu un scancet si cu ochii largiti de surprindere. Era prima emotie reala pe care am vazut-o licarind acolo, trecand de indiferenta cruda.

"Deci, l-ai ucis!" am spus eu taios, mai multe lacrimi inlocuindu-le pe cele pe care le indepartasem furioasa.

Dumnezeule. Il omorase!

"Isabella Swan." a spus el, un zambet malitios dansand pe buzele lui.

A vorbit ca si cum nu ma mai vazuse niciodata. Sau o facuse dar ma subestimase foarte tare.

"Cine ar fi zis ca are asa o personalitate?"

Nu am spus nimic. Nu cu arma sub privirea mea. Nu cu evidenta a ceea ce putea face acea bucata de metal. Am simtit sangele infiltrandu-se incet in genunchii mei prin blugi, iar stomacul mi s-a intors pe dos si agitandu-se. Capul imi pulsa, inima imi batea atat de repede incat era dureros, si imi puteam gusta fierea in gat. Dar inca nu am spus nimic.

Am vazut incantarea morbida a lui Billy in timp ce Harry Clearwater implora pentru viata sa si nu aveam de gand sa-i dau satisfactia de a ma vedea in aceeasi situatie.

Speram doar ca o va face repede si fara durere.

"Poate nu intelegi asta." a continuat Billy. observand ca nu aveam de gand sa spun nimic. "Dar te vad ca pe o parte din familie si stiu ca si Jacob face la fel."

Ochii mi-au zburat spre el, scarbita de ideea ca aveam ceva de-a face cu asta.

"Poate nu intelegi chestiunile de familie dar nu vei sta in calea acestora."

Am inghitit in sec, asteptand sa aud click-ul armei, durerea inevitabila, si momentul incare totul avea sa se termine.

"Nu te voi ucide, Bella." a spus el dupa mai multe momente de deliberare.

Respiratia mi s-a oprit. Puteam auzi fluxul de sange care imi pulsa in cap. Asta era cumva o gluma deplasata dementa? Trucul unui maestru papusar?

Billy m-a masurat cu privirea. Acea privirea, cea pe care odata o considerasem goala din cauza intelectului ocupat, avea puterea de a-ti taia respiratia. Ca si cum ai fost lovit in mod repetat in stomac.

"Dar nu-ti trada familia."

Pentru prima data de saptamani de zile m-am trezit brusc si agitata. Asternuturile erau adunate in jurul picioarelor mele, parul imi era ud pe gat, inima imi batea cu putere. Odata, asta fusese ceva obisnuit, la care ma asteptam, Dar devenisem stupid de multumita, crezand ca aceste cosmaruri faceau parte din trecut .

Nimic din trecutul meu nu putea fi ingropat pentru totdeauna.

Oricum, ceea ce era neobisnuit era un trup cald ghemuit langa mine, frecandu-mi spatele linistitor in timp ce eu stateam in pat dreapta ca lumanarea.

"Ati tipat timp de 15 minute."

Inima mea s-a facut cat un purice cum facea intotdeauna dupa o noapte de cosmaruri din trecutul meu agitat, ca si cum nu stia ca ma trezisem si ii lua cateva momente sa-si dea seama ca visul se terminase. Ca acelea erau doar amintiri.

"Imi pare rau." am soptit eu.

Gatul meu era uscat. Dar eram obisnuita si cu asta, dupa o noapte de tipete.

Mi-am coborat privirea pentru a vedea fata ingrijorata a lui Edward. Expresia lui era una de durere intensa iar ochii lui erau umezi.

"Esti bine?' am intrebat eu alarmata. M-am intins pentru a indeoarta o suvita de par din ochii lui dar el mi-a dat mana la o parte.

"Ma intrebi daca eu sunt bine?"

Vocea lui s-a spart cu o emotie inabusita si a inchis ochii, inspirand adanc.

"Nu te puteam trezi." a soptit el. "M-ai speriat."

Doar stateam acolo, tacuta, in intuneric. Nu stiam ce sa spun pentru a-l face sa se simta mai bine.

"Nu imi pot imagine prin ce ai trecut." a spus el incet. "Nu-mi pot imagina cum te-ai simtit."

"Slava Cerului!"

Nici macar nu-mi dadusem seama ca am spus asta cu voce tare pana ce privirea s-a furioasa nu a zburat in directia mea.

"Ce?" a intrebat el.

Am inghitit in sec.

"Vreau doar sa spun..oh..umm..."

Mi-am plecat privirea, jucandu-ma cu degetele.

"Ma bucur ca nu ai fost tu." am soptit eu. "Cu Billy in seara aceea."

Nu stiam exact cum sa explic asta dar gandul ca Edward putea fi acolo in acea noapte era extrem de dureros. Daca rolurile noastre ar fi putut fi inversate, eu linistitndu-l pe el dupa in cosmar care a fost atat de infiorator incat iti tulbura mintea...nu stiu daca m-as putea descurca cu asta.

"Ma bucur ca am fost eu." am recunoscut eu incet, fara sa-mi ridic privirea. "Si nu altcineva. Mai ales tu."

Era atat de liniste incat se auzea musca. L-am privit printre gene, clipind pentru a indeparta lacrimile.

"Oh, Bella." a oftat el.

Atatea emotii trecusera prin expresia sa faciala. Durere. Intelegere. Tristete.

Iar ca si cum spatiul dintre noi ii hranea tristetea, s-a intins si m-a tras intr-o imbratisare, mangaindu-mi parul.

Nu a spus nimic altceva. Era o tacere de mormant cand sunt atatea cuvinte ce trebuiesc spuse incat singura optiune e tacerea. Dar stiam ca trebuiau spuse curand, nu conta cat de confuze erau.

_______________________

Deeeeci, discutia intre Rose si Bella vine vine in cap urmator, alaturi de alte momente cu Abbyyyyyy :X:X:X Si vor numi cainii :D

Nu uitati, comentarii=zambete. Zambete=capitole traduse mult mai repede.

Comment! :*:*:*:*

Love ya all! :X:X:X:X

Capitolul 13

"E-Ed-Edward?" am tipat eu.

A alunecat de dupa colt, cu o arma in arma.

"C-c-caini." m-am balbait eu.

Asteapta. De cand purta el o arma? A avut tot timpul aia?

Edward a privit intre mine si cei doi Dobermani si si-a dat ochii peste cap, punand arma la loc in betelia blugilor.

"Sa nu mai faci asta!" a expirat el. "M-ai speriat!"

Am privit nervoasa inapoi la cainii care stateau in mijlocul bucatariei maraind la mine.

"Edward." am spus eu incet. "Cainii?"

"O, da." a spus el. "Scuze."

S-a intors spre cainii care inca maraiau.

"Horen Sie auf!" a spus el cu o voce puternica si autoritara.

Cainii m-au studiat inca o secunda apoi au cascat, intinzandu-se.

"Cum..? Ce?" am intrebat eu, cu ochii inca pe caini.

Acum nu pareau sa ma observe. Deja incercau sa doarma din nou.

"Am crezut ca am putea folosi niste ochi in plus." a spus el incet, aplecandu-se ca sa-l scarpine pe unul dintre caini dupa ureche.

Si-a ridicat lenes capul lui mare si maroniu si cand a vazut ca era doar Edward a cascat din nou si i-a lins mana.

Am clipit.

"Cum i-ai facut sa se opreasca?" am intrebat eu. "Chiar e nevoie de ei?"

El m-a privit cu coada ochiului.

"Horen Sie auf." a repetat el incet. "Inseamna inceteaza in germana."

"Ce?"

"Inceteaza." a repetat el. "Ispraveste. Opreste-te."

Mi-am pus mainile in solduri.

"Stiu ce inseamna inceteaza." am spus eu sec. "Dar de ce trebui s-o spui?"

El a ranjit.

"Pentru ca acesti caini ti-ar fi mancat draguta si mica persoana daca nu o spuneam."

Vorbea serios? Chiar m-ar fi..mancat? Chiar parea ca si cum aveau de gand.

"Edward!" a tipat Alice, rasarind de dupa colt.

Si-a mutat privirea de la mine la caini de mai multe ori apoi s-a uitat la Edward.

"Ce-i asta?"

Edward s-a ridicat din ghemuiala lui de langa caini si i-a zambit.

"Sunt caini, Ali." a spus el, ridicandu-si o spranceana tachinand. "Dobermani, ca sa fiu exact."

Alice s-a uitat urat la el.

"Stiu ce sunt." a oftat ea. "Dar de ce sunt aici?"

"Da." am spus si eu. "Asta ma intrebam si eu."

Alice parea ingrozita.

"Nu i-ai spus Bellei de caini?" a icnit ea. "Incercai sa-i provoci sotiei tale un infarct?"

Edward m-a privit vinovat.

"Imi pare rau, iubire." a spus el."Nu te superi, nu? Cutreierau aleea, pareau sa nu aiba niciun stapan si a trebuit sa-i salvez."

Am rezistat tentatiei de a-mi da ochii peste cap. Sa-i salveze? Pe cine pacalea?

"O, e in regula." am spus eu cu ezitare, tinandu-mi ochii asupra cainilor.

Pareau in regula acum, dar scena de acum cateva minute era vivida in mintea mea.

Intotdeauna imi fusese frica de caini. Majoritatea oamenilor au adevarate povesti infricosatoare care sa le explice temerile, cum ar fi un caine fugarindu-i de la scoala pana acasa sau au fost atacati cand erau mici. Mie nu mi se intamplase niciodata asta dar teama era adanc imprimata. Odata l-am intrebat pe Charlie despre asta si a spus ca singurul lucru care-i venea in minte era atunci cand pisica matusii mele, Fluffy, m-a zgaraiat cand aveam doi ani. Fluffy era intruchiparea diavolului si era aproximativ de dimensiunile unui caine deci poate asta era. Nici pisicile nu-mi placeau prea mult.

"Nu par prea prietenosi." a spus Alice, inca fara sa se uite prea incantata la caini sau la fratele ei.

Edward doar a ridicat din umeri.

"Poate au avut o viata dura."

Ea si-a dat ochii peste cap.

"Si acum vei avea grija de oricine a avut o viata dura?"

Ouch.

Am facut o grimasa interioara. Asa isi cunoscuse sotia pana la urma.

"Asigura-te ca nu distrug noua canapea, bine?" a renuntat ea, arucand o privire ingrijorata in urma ei in timp ce se indrepta spre sufragerie.

Era indragostita de canapeaua aceea. Era cafenie si de piele si se potrivea cu pernele de culoare rosu inchis.

S-a auzit o bataie in usa si expresia lui Alice s-a luminat.

"Oh!" a batut ea din palme. "Trebuie sa fie baietii de la livrari."

Ne-a aruncat un zambet angelic si a zburat din incapere.

Gaseam usor amuzant faptul ca ea alesese toata mobila cea noua insistase ca avea sa fie designer-ul de interior incat sa poata fi de incredere. "Va fi ca si cum casa voastra va fi decorata profesional pe gratis!" sustinea ea. Nici lui Edward si nici mie nu ne pasa prea mult asa ca am lasat-o. Si trebuie sa spun ca facuse o treaba excelenta. Totul era surprinzator de simplu cu accente din inzestrarea ei. Singurele incaperi pe care nu avusese voie sa le decoreze fusesera dormitorul principal si biblioteca/camera de muzica. Edward spunea ca amandoi trebuia sa avem macar o camera pe care sa o decoram, pe care sa o facem in intregime a noastra. Planul lui daduse gres totusi pentru ca eu ajunsesem sa aleg destul de multe pentru biblioteca. Fusese visul meu sa am o biblioteca asa ca se intelegea de la sine ca eram atat de entuziasmata, chiar daca era de decor. Edward parea sa nu se supere cat timp isi avea pianul.

"Esti bine, Bella?" m-a trezit Edward din meditatia mea. "Pari inghetata de frica."

Mi-am scuturat capul dar inca nu mi-am mutat privirea de la caini.

"Nu sunt speriata." Am mormait eu.

Cat de jenant!

"Stii, se presupune ca trebuie sa para rai." a spus el. "Dar sunt chiar inofensivi."

Mi-am muscat buza.

"Serios?"

Nu era greu sa auzi scepticismul din vocea mea.

"Promit." a spus el increzator. "Prima, cea cu sprancenele mai inchise? Are de fapt o perceptie deplorabila. Celalalt? E aproape la fel de lenes cum poti fi tu. Deci daca gaseste motive sa stea in picioare chiar, probabil se vor ciocni de ceva inainte sa ajunga la tine."

I-am studiat pe amandoi intens. Cea cu sprancenele mai inchise la culoare, cea cu 'perceptia deplorabila' chiar parea mai putin amenintatoare. Chiar parea draguta cand nu tremurain de frica ei. Iar celalalt adormise destul de repede deja, nasul lui miscandu-se usor in timp ce visa.

"E adevarat? am intrebat eu.

Nu voiam sa inventeze chestii doar ca sa ma faca pe mine sa ma simt mai bine. Ca atunci cand tatal tau iti spune ca nu-ti va da drumul atunci cand mergi pe bicicleta fara rotitele ajutatoare pentru prima data dar oricum face asta, "pentru binele tau".

"Hei." a spus el bland, facandu-ma sa-mi mut privirea de la caini pentru prima data. "Te-as minti eu?"

"Nu," am spus fara sa trebuiasca sa ma gandesc la asta.

Ochii mi s-au largit de indata ce am realizat ce am spus. Increderea automata nu era ceva la care eram buna. Obisnuiam sa fiu. De fapt fusesem prea increzatoare. Familia Blaque m-a vindecat de asta. Dar cand m-am gandit la asta stiam ca aveam incredere in Edward. Aveam incredere in el cu toata viata mea. Nu multi oameni pot spune asta la propriu, sa aiba incredere in cineva chiar cu toata viata. Dar eu puteam.

Edward a ranjit.

"Nu as face-o."m-a asigurat el.

"Deci de ce se presupune ca acesti caini ar trebui sa arate rai?" am intrebat, incercand sa-i distrag atentia de la fata mea care capatase din nou o nuanta nesanatoasa de rosu.

Zambetul lui a disparut instantaneu de pe fata sa.

"Sper sa descurajeze orice musafir nepoftit." a spus el sobru.

"Edward?" a strigat Alice din cealalta camera. "Covorul asta e de alta culoare!"

Edward a privit in directia de unde venea vocea lui Alice ca si cum o putea vedea prin pereti. Acum nu mai eram surprinsa.

"Vin!" a strigat el. , afisand un zambet ca scuza spre mine.

"Edward." am spus eu nervoasa, prinzandu-l de brat inainte sa plece.

Nu avea de gand sa ma lase cu cainii astia,nu?

A privit la mana mea pe bicepsul lui si a ridicat o spranceana amuzat.

"Nu conteaza." am mormait eu, pregatindu-ma sa-mi retrag mana.

Mi-a capturat mana in a lui inainte sa o pot misca si a ridicat mainile noastre pana la buzele lui. Mi-a sarutat mana, si m-a privit pe sub gene. Jur ca ma transformam in jeleu de fiecare data cand facea asta si sunt sigura ca stia si el asta.

"Asta e foarte frustrant, Bella." a spus el. "Sa-ti tii gandurile departe de mine astfel."

Puteam simti sangele urcandu-mi in obraji dar nu-mi puteam lua ochii din ai sai. Ma tinea din nou prizoniera.

"Sunt speriata de caini." am recunoscut eu.

El a incuviintat din cap.

"Scuze, iubire." a spus el. "Nu te vor rani dar vom gasi alta casa pentru ei daca te-ai simti mai comfortabil."

"Sa gasesti o casa pentru doi Dobermani aparent rai care au fost antrenati cu comenzi germane?" l-am tachinat eu. "Ar trebui sa fie usor."

Edward a chicotit.

"Chiar sunt dulci odata ce ajungi sa-i cunosti."

M-am uitat inapoi la ei ingrijorata. Cea cu sprancenele mai intunecate ne privea curios, cu capul intors intr-o parte.

Mi-am simtit colturile buzelor ridicandu-se intr-un zambet. Erau chiar destul de draguti.

"Doar nu-i lasa sa ma manance in somn."m-am inmuiat eu.

Edward a zambit zambetul meu strengar preferatsi s-a aplecat spre mine, ca si cum ar fi fost din reflex, pentru a-si lipi buzele de fruntea mea.

"Intotdeauna te voi proteja." mi-a promis el.

"Edward!" a strigat Alice din nou.

S-a indreptat la inaltimea sa completa si a oftat.

"Esti pe cale sa fii degradata de la designer de interioare la sora bagacioasa!" a strigat el inapoi.

S-a auzit un pufnit indignat din cealalta camera dar in afara de acela era tacere.

Edward si-a dat ochii peste cap.

"Mai bine merg sa vad ce vrea."a spus el.

Am incuviintat din cap, inca simtind urma buzelor lui pe fruntea mea ca si cum erau inca acolo.

Cainele l-a urmarit plecand dar si-a pus capul inapoi pe labe, inchizandu-si ochii. Cel putin nu pareau ca si cum urmau sa-mi dea bataie de cap. Acum, care era comanda aceea? M-am asigurat ca raman cu ochii pe ei in timp ce ma aplecam pe tejghea.

Mi-am pus degetele pe frunte acolo unde pielea imi era in flacari, si de data asta nu din cauza imbujorarii.

Despre ce fusese vorba? Poate crezuse ca cineva urma sa intre in bucatarie sau ceva de genul. Dar paruse un reflex. Nu fusese acea pauza care ma avertiza de obicei cand avea ceva de gand. Poate nu facea asta doar de dragul familiei sale, actionand pentru misiune. Poate actionase astfel atata timp incat aceste reactii erau automate acum, programate in subconstientul sau. Poate nici n-a realizat ca facuse asta.

Sau poate gasise placere sa se joace cu mintea mea pana ca ajungeam sa cred ca urma sa cedeze.

Am expirat zgomotos si cainele cu echilibrul prost si-a ridicat capul pentru a ma privi.

M-am tensionat pentru un moment dar nu s-a miscat. Ea doar a continuat sa ma priveasca, sprancenele ei intunecate formand arcuri deasupra ochilor ei de ciocolata.

"Ai avut vreodata zile din astea?" am intrebat eu.

Si-a aplecat capul intr-o parte iar eu am zambit.

"Da,da." am spus, ridicandu-ma de pe tejghea. "Asta nu inseamna ca suntem prietene."

"Cred ca meritam o pauza." A spus Edward din usa.

I-am zambit de unde stateam pe podea.

Am petrecut intreaga zi montand mobila si despachetand. Cu ajutorul baietilor care livrasera mobila si al familiei Cullen, munca s-a terminat incredibil de repede. Inca erau cutii aruncate ici si colo dar toata mobila era la locul ei iar baia si bucataria erau despachetate.

Sa spun ca fusesem surprinsa cand un camion plin cu 'lucrurile noastre' a rasarit de nicaieri ar fi o afirmatie modesta. Edward nici macar nu a clipit totusi, pretinzand ca acesta fusese planul nostru tot timpul. Si poate fusese al lui.

In timp ce faceam una din multele drumuri pana la camion pentru a descarca cutiile am profitat de ocazie si l-am intrebat.

"Cum?" am soptit eu, aratand spre cutiile din bratele sale.

El doar a zambit.

"CIA?" a raspuns el simplu. "Iti amintesti?"

Oamenii astia se gandeau la toate? Nu ca ma plangeam.

"Cu siguranta." am spus acum, stand si despachetand cateva din hainele mele.

"Iti vine sa crezi ca aproape ne-am instalat? am intrebat, usor entuziasmata.

Trecuse mult timp de cand avusesem propriul spatiu personal. Chiar si inainte de proces avusesem agenti urmarindu-ma 24/7. Presupun ca era acelasi lucru cu Edward aici. Inca eram 'dadacita' dar ma simteam diferit. Nu ma simteam la fel de sufocata.

"Ziua a trecut repede." a fost el de acord cu mine.

Si-a plimbat privirea de-a lungul incaperii si mi-a zambit.

"Ai facut o groaza de lucruri aici."

Am ridicat din umeri.

Un pat rotund, din fier, foarta similar cu cel din camera lui Edward din casa familiei Cullen, statea in mijlocul camerei. Un raft de carti, un dulap, si un birou aliniate de-a lungul peretelui. Patul era facut, majoritatea hainelor mele erau puse deoparte, iar incaltarile mele stateau langa usa. Se simtea comfortabil. Se simtea al meu.

"Chiar cred ca o sa-mi placa aici." am recunoscut eu. Dar chiar mi-as fi dorit sa ma fi lasat sa iau eu camera de oaspeti."

"Ma bucur ca-ti place." a spus el vesel. "Si sigur ca nu te-as pune in camera de oaspeti."

Am facut o grimasa. Avusesem aceasta discutie de nenumarate ori inainte de cand familia sa plecase.

"Dar eu ma ofer." am subliniat eu.

"Iar eu insist." a continuat el. "Ca tu trebuie sa iei dormitorul principal."

Am oftat.

"Bella." a spus el ca si cum incerca sa-i explice ceva unui copil incapatanat. "Camera de oaspeti trebuie sa fie mai imprastiata ca un pretext, pentru ca musafirii sa nu creada ca dormim in camere separate. Eu imi tin camera astfel oricum. Vreau sa te simti comfortabil aici."

Am privit de-a lungul camerei. Era adevarat ca aceasta camera, si camera mea de acasa apropo, parea mai locuita decat parea a lui. Lui ii placea totul curat si ingrijit, atitudinea perfecta din camera de oaspeti. Daca ai fi intrat aici acum n-ai fi ghicit ca cineva statea aici.

"Bine." am oftat. "Multumesc."

El a zambit.

"Desigur." a spus el dulce. "Acum, ti-e foame?"

Chiar atunci, stomacul meu a marait, amintindu-mi ca nu luasem cina.

Am zambit timida iar el a chicotit.

"Ce ti-ar placea?" a intrebat el. "Nu prea e mancare in casa de fapt deci va trebui sa comandam. Sau am putea iesi undeva daca preferi?"

Mi-am muscat buza, gandindu-ma, apoi am zambit.

"Pizza?"

El a incuviintat din cap.

"Suna bine." a aprobat el. "Sa mergem. Sun eu."

L-am urmat spre usa, iesind din camera si stingand lumina in urma mea.

"Cu ce-ai vrea sa fie pizza?"a intrebat el in timp ce eu ma aruncam pe canapea.

"pepperoni si ciuperci?"

El a incuviintat din cap.

Mi-am indoit piciorul sub mine si l-am urmarit comunicand comanda noastra persoanei de la celalalt capat al telefonului.

Toata chestia asta parea normala. Oricine ne-ar fi urmarit ar fi putut crede ca suntem un mediocru, tanar, cuplu proaspat casatorit petrecandu-si seara impreuna. Si brusc am avut o dorinta coplesitoare pentru asta. Nu neaparat partea cu casatoria ci partea cu normalitatea. Sa am o seara fara griji, sau drama, sau pretexte. Fara a mentiona de trecut, sau Cia, sau Jacob.

"Ce e in neregula?"

Edward inchisese telefonul acum si ma privea intens, cu capul intors intr-o parte foarte similar cu cainele mai devreme.

"Nimic." am spus eu repede. "Hey...vrei sa avem o seara de filme?"

El s-a incruntat, uitandu-se la mine ca si cum vorbeam o limba pe care el nu o putea intelege.

"Ce?"

"O seara de filme." am repetat eu, entuziasmandu-ma si mai mult la idee. "Stii tu, sa stam in pijamale, sa mancam mult prea multa pizza, si sa urmarim filme pana ce creierul nostru e facut terci."

"Asta e descrierea cea mai potrivita." a zambit el.

Am chicotit.

"Da, dar suna distractiv, nu?"

S-a gandit pentru un moment apoi s-a uitat la mine, cu o expresie nedumerita pe fata.

"Nu-mi pot aminti ultima data cand doar am stat si am urmarit filme."

Am ras.

"Nici eu!"

Un zambet incepea sa i se intinda incet pe fata.

"Ei bine, banuiesc ca e timpul sa rezolvam asta."

Am incuviintat din cap.

"Hey! Unde te duci?" l-am strigat eu la incercarea sa de a se retrage.

"Merg sa ma schimb in pijamale." a strigat el peste umar. "Credeam ca se cere asta."

Am inghetat.

Ei bine, asta nu avea sa ajute prea mult operatiunea 'nu te indragosti de Edward'. La ce ma gandisem? Apoi m-am gandit ca il vazusem in pijamale in fiecare noapte de cand ajunsesem in Forks. Ce rau putea face o noapte in plus? In plus, nu-i puteam spune ca m-am razgandit fara sa par bipolara. Deci ce optiune imi mai ramanea? Am mers sa ma schimb si eu in ale mele.

Poate la fel de bine sa fie comfortabil, nu-i asa?

Binecuvantat sa fie CIA pentru ca dupa ce am scotocit in hainele pe care mi le trimisesera gasisem o pereche de pantaloni scurti si un tricou cat se poate de comfortabil. Multumesc!

Edward era deja intins pe canapea cand am coborat eu. Parea perechea lui obisnuita de pantaloni , atarnandu-i pe solduri. Si pentru ca cineva de acolo de sus ma uraste, era la bustul gol.

"Ce ce film vrei sa incepem?" a intrebat el, orb la dezastrele din mintea mea.

"Nu prea conteaza." am spus, incercand sa par cat mai normala. "Ceu cea ne-a incantat batranul CIA?"

El a chicotit.

"Cu cate putin din toate se pare." a spus el. "Si pentru ca cineva de acolo are un adevarat simt bolnav al umorului, sunt si toate filmele lui Bourne."

Nu te mai uita la cele sase pachetele ale lui, Bella! m-am mustrat singura. Sunt cumva opt cute la cele sase pachetele ale sale? Opt pachetele?

"De fapt, imi plac filmele lui Bourne."am reunoscut eu.

El si-a arcuit o spranceana la mine.

"Hei, de ce nu?" l-am tachinat eu. "Sa ne distram urmarind vietile distruse ale altora."

"Asta-i atitudinea pe care o voiam." m-a tachinat el inapoi, dandu-se jos de pe canapea.

"Jason Bourne este."

In timo ce se apleca dupa film muschii de pe spatele sau s-au contractat, umerii sai flexandu-se in timp ce-si intindea bratul.

Trebuia sa ma concentrez foarte tare ca maxilarul sa nu-mi cada pe podea.

Din fericire, soneria a sunat inainte ca el sa se intoarca si sa ma prinda holbandu-ma cu nerusinare la el.

"Pizza!" am exclamat eu prea tare.

Doamne, ce idioata eram!

"O iau eu." am spus, incercand sa-mi pastrez vocea la nivelul potrivit de data asta.

"Bine." a mormait el, inca cautand prin Dvd-uri.

Asta se presupunea ca o sa fie o seara relaxanta. Daca voiam sa fie relaxanta tot ce trebuia sa fac era sa incetez sa ma mai holbez la sotul meu.

Am oftat, deschizand usa.

"O pizza cu pepperoni si ciuperci si doua salate?" a spus baiatul, uitandu-se la notitele sale.

"Noi suntem." am spus eu.

Omule, Edward stia sa comande. Salivam la mirosul de pizza calda in aer.

"Asta face treizeci..." s-a oprit, uitandu-se la mine pentru prima data.

Ochii lui mi-au cercetat corpul, din cap pana in picioare, zabovind prea mult asupra picioarelor mele.

"Ei bine, buna!" a zambit el.

Glumesti!

"Buna!" am spus eu oliticos dar nu intr-un mod prietenos. "Care era totalul? Mi-a scapat."

"Si mie mi-a scapat numele tau." a raspuns el in ceea ce se voia a fi o voce atragatoare.

A crezut gresit.

Vedeti voi, acestia erau genul de tipi pe care ij atrageam eu. Fara ca CIA sa plateasca pe cineva disimuland, asta primeam: par tepos, fata de copil, perversul baiat cu livrarile.

"Asta a fost pentru ca nu l-am spus." am lovit eu.

Pustiul doar imi zambea.

"Totalul?" l-am indemnat eu.

"32 si 50 de centi." a spus el, lingandu-si buzele.

Eww! A trebuit sa ma abtin sa nu ma cutremur.

"Lasa-ma doar sa..."

Si aici mi-am amintit ca nu luasem banii de la Edward. Fusesem asa grabita sa scap de bustul sau gol minunat inainte sa fac ceva stupid, incat uitasem sa iau banii.

Am zambit.

"Lasa-ma doar sa-l iau pe sotul meu."am spus eu fericita. Erau cu siguranta si avantaje in toata chestia asta cu casatoria.

"El are banii tai."

Fata baiatului a cazut si am incercat sa-mi retin rasul. Controlul meu de sine e la apogeu in seara asta!

"Edward?" a, strigat eu, aplecandu-ma dupa colt.

El s-a uitat in sus de pe canapea. Parea ca gasise filmul si pregatise totul.

"Cum vrei sa platesc?"

"Oops." a spus el, sarind sus.

A trecut pe langa mine cu un zambet.

"O iau eu."

Chiar era eroul meu.

Nu avem de gand sa-mi asum riscurile cu Domnul Baiatul cu Pizza intorcandu-ma acolod ar apoi i-am auzit vorbind.

"Cullen?"

Mi-am arcuit o spranceana. Il stia pe Edward?

"Buna, Mike." l-am auzit pe Edward raspunzand.

Vocea lui era politicoasa si controlata dar era evidenta neplacerea din ea. Grozav.

Am oftat.

"Voi doi va cunoasteti?" am intrebat, alunecand in spatele lui Edward.

Baiatul (Mike?) m-a masurat din nou cu privirea.

Bratul lui Edward a alunecat in jurul taliei mele imediat si m-a tras mai aproape.

Mi-am simtit respiratia accelerandu-se in timp ce mainile mele se odihneau pe pieptul lui musculos.

"Tu esti casatorita cu Cullen?"a intrebat baiatul cu pizza.

"Da." am spus eu incet.

"Eu si Mike am fost impreuna la liceu,iubire." a raspuns Edward la intrebarea mea originala.

"Awe."

"Omule, mai intai Tanya si acum puicuta asta fierbinte?" mi-a facut el cu ochiul. "Nu prea e drept, Cullen."

De fapt am simtit putina iritare aratandu-se.

"Ai grija, Newton." l-a avertizat Edward dar nu fusese acelasi avertisment pe care i-l daduse doctorului Clark, vesel si tachinant. "Vorbesti despre sotia mea."

Accentuarea cuvantului 'mea' nu mi-a scapat.

Mi-am ridicat privirea, surprinsa sa vad maxilarul lui Edward inclestandu-se in timp ce scrasnea din dinti cu o adevarata avertizare in privirea lui. Stransoarea lui a devenit usor mai puternica.

"Edward." am tors eu, incercand sa-l relaxez, sau cel putin sa-l distrag de la furia lui. Orice.

Parca puteam vedea titlurile ziarelor: Agent CIA l-a ucid pe baiatul cu pizza vineri seara pentru ca flirta cu sotia lui falsa.

Mi-am trecut mana peste pieptul lui o data, desenand cercuri pe suprafata musculoasa cu varfurile degetelor. Daca n-ar fi aratat atat de furios cred ca m-as fi topit. Ca si cum nu eram suficient de imbujorata,

"Iubitule, hai sa luam mancarea si sa intram."

S-a uitat la mine, cu ochii largi de surpriza.

Mi-am tuguiat buzele si mi-am fluturat genele desi sunt sigura ca aratam ca si cum aveam ceva in ochi. Ma simteam ca o idioata.

"Uite-ti banii, Newton." a spus Edward repede, practic aruncandu-i niste bani.

"Patreaza restul."

Mike parea ametit dar i-a dat cutiile si inainte sa mai spuna altceva Edward a intrat in casa, tragandu-ma dupa el.

"Sa ai o seara frumoasa." a strigat el, inchizand usa.

Eu doar ma uitam la el cu ochii mariti. Facusem ceva gresit? Incercasem doar sa destind atmosfera.

"Dumnezeule, Bella." a expirat el, ciupindu-si varful nasului cu mana sa libera.

Am luat agitata cutiile pe care le balansa cu o singura mana.

"Ce?" am intrebat eu nervoasa.

Doar imi jucasem partea pana la urma. Nu putea fi suparat pe mine, nu-i asa?

"Incerci sa omori un tip?" a mormait el.

M-am incruntat.

"Ce?"

A oftat, trecandu-si mana prin parul sau dezordonat de bronz.

"Nimic." a spus el. "Hai sa ne uitam la filmele noastre."

____________________________

Stiu, stiu,stiu, iar am intarziat :">.

Dar vine vacanta, am terminat si eu cu tezele si probabil voi posta ceva mai des :)

Urmatorul capitol va contine restul serii lor iar Rose si Bella curand vor avea o mica discutie :D

Sper ca v-a placut :*:*:*

Comment! Inseamna mult pt mine :X:X:X

Love ya all!

Capitolul 12 -INTEGRAL!!

-EPOV-

"Ramaneti?"

Am incuviintat din cap.

"Am gasit o casa care e perfecta pentru noi." am spus eu, fixandu-ma pe motivele pe care mi le repetam incontinuu in minte. "Si ne gandisem sa ne mutam oricum."

"Am crescut intr-un oras mic ca acesta." a adaugat Bella in ajutor.

Puteam spune ca indragea aceste momente cand putea incorpora chiar si adevaruri micute in sarada noastra.

'Oh, itele incalcite pe care le tesem noi' se tot repeta in capul meu cu o amara ironie.

"Iubesc Chicago." a continuat ea, iar eu am ascultat atent cum faceam de fiecare daca cand vorbea ea.

O cunosteam pe Bella Swan mai mult cu fiecare zi, datorita micilor detalii pe care le arunca si care erau adaugate la imaginea de ansamblu. Era cea mai intriganta femeie pe care o cunoscusem. Nu reactiona niciodata asa cum ma asteptam eu s-o faca. Ca noaptea trecuta de exemplu. Nu-miu venea sa cred ca vrusese sa o predau acelui nemernic.

Era dispusa sa-si riste viata pentru oameni pe care ii cunostea de o saptamana, mai mult sau mai putin. Era innebunitor pentru mine, ceva dincolo de capacitatea mea de a intelege. Ea credea ca sunt un erou, ca imi petreceam viata protejandu-i pe toti, dar ea era adevarata eroina. Asta doar intarea faptul ca prima mea impresie despre ea fusese corecta. Era cea mai altruista persoana pe care o stiam. Fie asta, fie era sinucigasa.

"Crescand intr-un oras mic, m-am intrebat intotdeauna cum ar fi sa traiesc intr-un oras mare. Asa ca atunci cand am implinit 18 ani m-am angajat la o librarie din Chicago. La inceput eram... uluita de acei zgaraie-nori si de oamenii atat de diferiti de ce stiam eu. Stiti, doar atmosfera unui oras mare."

Ea credea ca puteam lua toate acestea din dosarul ei? Nici vorba. Stiam din dosarul ei ca atunci cand a implinit 18 ani s-a mutat in Caremont, IL, populatie 201. Avea o slujba buna intr-o librarie promitatoare care isi triplase castigurile i cei trei ani in care ea a lucrat acolo. Si stiam ca locuise in acelasi apartament mic inca de cand sosise. Ceea ce dosarul nu-mi spunea era cum isi vazuse ea copilaria. Nu-mi spunea cum se simtise in prima zi in care ajunsese in Chicago, cum... cum spusese? Cum 'atmosfera' acestuia o uluise. Vedea ea plecarea dintr-un oras mic ca umplerea unui gol, satisfacerea unei curiozitati? Dosarul nu-mi spunea nici cum ochii ei straluceau cand vorbea cu entuziasm, cum trasaturile ei faciale deveneau mai animate. Iar pentru mine aceste mici detalii erau mai valorabile decat tot ce citisem in dosar.

"Dar mi-a lipsit orasul mic."a recunoscut ea. "N-am realizat niciodata cat mi-a lipsit pana ce nu m-am intors."

A zambit melancolica.

"Imi aminteste de tatal meu."

Am facut o grimasa in interior. Asta era partea din slujba mea pe care o uram, sa-i indepartez de familiile lor. Uneori puteam muta familii intregi, dar de cele mai multe ori asta nu era posibil. Precum cazul Bellei, mutarea a fost rapida si spontana, fara contacte cu lumea de afara. Schimbasem robotul de la telefonul Bellei sa raspunda ca ea era in vacanta. Speram ca aceasta sa potoleasca ingrijorarile tutror despre buna starea ei si plecarea fara a lasa in urma firimituri de paine pe care nemernicul sa le urmareasca. Acestea fusese cel mai bun lucru pe care il puteam face.

Desi le asigurasem lui Charlie Swan si Renee Dwyer o protectie 24/7 , agenti sub acoperire care sa-i supravegheze acasa si in locurile pe care le frecventau. Nu as mai fi fost capabil sa traiesc cu mine insumi daca parintii Bellei ar fi fost raniti sau mai rau din cauza misiunii. Noi fusesem cei care o convinsesera pe Bella sa depuna marturie la urma urmei.

Chiar si eu credeam ca asa fusese cel mai bine. Ea a fost speriata la inceput, refuzand sa depuna marturie. Si cine o putea invinovati? Dar stiam ca si altii aveau sa infrunte crunta moarte daca BB Blaaque nu era gasit vinovat.

Uneori ma intreb, daca o stiam pe Bella atunci, altfel decat Isabella Swan cazul#1225, as fi luat aceeasi decizie? As fi incurajat planurile agentului Pterson de a 'o lua sub aripa sa protectoare si de a se asigura ca ea avea sa stie ce insemna pentru nenumarati alti oameni daca ea nu depunea marturie.'?

Cu toata sinceritatea puteam spune ca nu. O partea din mine credea ca daca stiam de atunci ce femeie incredibila era, as fi riscat sa-l las pe Blaque sa scape basma curata doar pentru a o putea proteja. Si asta era partea care ma speria.

"Deci va mutati aici?" a confirmat mama, fata ei straduindu-se sa ascunda speranta.

Nu mi-am putut retine zambetul in timp ce ma uitam la Bella si am incuviintat din cap amandoi in acelasi timp.

"Da!" a exclamat Alice cu putere, aruncandu-si pumnii in aer ca si cum astfel ne facuse sa vedem lumina.

Am ras.

"Si cum ramane cu spitalul, fiule?" a intrebat Carlisle.

Bella s-a uitat la mine cu ochii plini de ingrijorare.

"Te-ai gandit la asta?" a intrebat ea atat de incet incat nimeni sa nu poata auzi.

Mi-am inclestat mainile in jurul taliei ei si am tras-o la pieptul meu. I-am auzit respiratia accelerandu-se si nu am putut sa nu zambesc satisfacut.

"Oh, sfanta lipsa de increde!" am ranjit eu, soptindu-i la ureche.

"Speram sa ma pot transfera la spitalul de aici."mi-am rediretionat eu atentia catre tatal meu, zambind timid.

Greseam daca imi foloseam relatiile pentru a obtine o slujba? Dar daca aveai nevoie de acea slujba doar pentru a tine pe cineva in viata?

"Uiti ca eu am fost la facultatea de medicina?"am chicotit eu incet.

Bella nu a spus nimic.

I-am dat parul dupa umar si mi-am pus barbia pe umarul ei, privind-o. Obrajii ei aveau acea nuanta delicioasa de roz cu tenta de rosu. Deci uitase.

"E in regula." am soptit eu. "Nu trebuie sa raspunzi. Imbujorarea ta te da de gol."

Ea a dat drumul unui ras fara aer iar eu i-am sarutat obrazul.

Faceam asta foarte des in ultimul timp. Sa gasesc orice scuza ca s-o ating. Aproape ca am tresaltat ca ea nu a observat sau ca ea credea ca doar imi jucam partea, dar stiam ca eram prea evident pentru asta.

'Esti agentul ei de paza glorios.' mi-a amintit o mica voce. 'Stii, odata ce misiunea se termina ea va trebui sa mearga acasa. Nu o poti opri.'

I-am spus vocii sa taca.

Trebuia sa recunosc ca imi placea Bella. Era o persoana buna. Era amabila, altruista, grijulie, curajoasa si incredibil de frumoasa. Putea de asemenea sa le reziste surorilor mele cu un zambet amuzat.

Dar lucrurile puteau deveni urate daca fortam asta prea mult. Nu aveam de gand sa joc niciun rol decisiv in viata Bellei Swan. Trebuia sa fiu o scanteie temporara, sa o tin in siguranta si apoi sa o trimit la vechea ei viata. Trebuia sa raman concentrat.

Asta nu insemna ca trebuia sa ma opresc din a pastra niste aparente ale spectacolului pentru familia mea totusi, sa-mi joc partea in aceasta sarada. La urma urmei, toate astea erau pentru binele misiunii. Pentru a o tine in viata si departe de nemernic. Asa imi justificam contactul dintre noi acum.

'Si ce-are a face sarutul cu misiunea?' mi-a spus vocea. Am numit-o Jimmy Cricket al meu si Dumnezeule, cat imi displacea asta.

Sarutul incepuse destul de inocent. Stiam ca nu era nicio cale sa scapam din asta fara sa trezim suspiciuni. Pana la urma,ce barbat nu ar profita de ocazia de a-si saruta noua sotie? Mai ales cand acea sotie era atragatoare ca Bella a mea. Asa ca am decis sa las la o parte stanjeneala si sa incerc sa fac totul sa para cat mai autentic.

In timp ce imi frecam nasul de maximlarul ei am simtit-o pe Bella tensionandu-se.

"Nu trebuie sa facem asta daca te simti incomod." i-am spus sincer.

Nu-mi pasa daca ar fi fost ciudat pentru familia mea. Daca o incomoda pe Bella puteam gasi un mod de a trece peste asta. Dar mi-a spus ca era in regula cu asta.

Nu sunase atat de sigura,vocea tremurandu-i. Deci i-am mangaiat buzele cu ale mele foarte usor, incercand sa ma conving ca era sigura.

De indata ce buzele mele le-au atins pe ale ei am fost pierdut. Am uitat complet ca mai era cineva in incapere. Mai sarutasem femei inainte dar niciodata nu fusese ca acesta. Intregul meu trip s-a incarcat cu electricitate si am continuat sa o trag mai aproape de mine dar nu era niciodata suficient de aproape. Nu mai eram constient de altceva in afara de Bella. Cineva ar fi putut pune o bomba la propriu in incaperea de alaturi si noi nu am fi observat...apoi m-a muscat de buza inferioara...

Am tresarit jenat. Femeia asta avea sa fie condamnarea mea la moarte.

Ok, m-am lasat purtat de val cu sarutul acela si ca sa fiu in totalitate sincer, oricat de gresit stiam ca era, probabil n-as opune prea multa rezistenta daca ea voia sa ne lasam purtati de val din nou.

"Dar spitalul din Chicago va dori sa-ti accepte transferul la acesta?"

Am clipit.

"Ce?"

"Spitalul." a repetat Carlisle. "Unde lucrezi in prezent."

Toata lumea ma privea asteptand.

'De asta ar trebui sa te gandesti numai si numai la munca ta, idiotule.' a spus Jimmy Cricket taios.

Am chicotit nervos.

"Oh." am spus eu prosteste. "Corect. Spitalul. O sa-i sun."

Cartierul general nu avea sa fie multumit sa dea mai multe telefoane, sa falsifice alte documente, dar sunt sigur ca aveau sa se descurce.

Carlisle a continuat sa ma priveasca pentru un moment, probabil intrebandu-se daca fiul sau devenise incompetent din punct de vedere mental in ultimele 5 minute, dar apoi a incuviintat din cap.

"Sa-mi spui ce vor spune." a spus el. "Sunt sigur ca cei de la spital se vor bucura sa te aiba aici. Am fost coplesiti in ultimul timp."

"Asta e destul de rau." a spus eu. "Dr. Smith s-a retras recent, nu-i asa?"

Si apoi lucrurile au revenit cat de cat la normal. Ei bine, cel putin atat de normal pe cat se poate atunci cand tii o mare parte din viata ta secret familiei tale. Cand se presupune ca esti casatorit cu cea mai frumoasa femeie pe care ai vazut-o vreodata in timp ce incerci sa ramai ascuns pentru ca fostul ei prieten nebun vrea s-o omoare.

Maxilarul mi s-a inclestat doar gandindu-ma la asta.

O da, complet normal.

*~Chapterbreak~*

"Agent Cullen."a oftat seful meu, tonul sau fiind plin de exasperare.

"Ati stiut ca trebuia sa avem grija cu povestea de acoperire." i-am amintit eu.

"Stiu asta." a spus taios. "Dar deja ai sunat pentru a avea mai multa securitate instalata in casa. Securitate care nu era necesara, apropo."

Am pufnit. Ei credeau ca doar pentru ca aveau deja cel mai bun sistem de securitate, foarte avansat, nu putea fi aprobat? Toata lumea stie ca Germania tocmai venise cu niste progrese impresionante. Si ce daca nu erau tocmai legale in U.S.? Detalii.

Imi luase ceva timp sa-i conving pe cei de la CIA sa faca o exceptie totusi. E un lucru bun ca sunt atat de insistent. Il instalasera in urma cu cateva zile, si nici un moment mai devreme de cand il pierdusera pe nemernic.

"In plus, ai cerut agenti sub acoperire pentru a-i pazi pe parintii fetei. Asta devine..."

"Bella." am spus inainte sa ma pot opri.

In difuzor a fost o pauza.

"Ce?" a intrebat el in sfarsit.

Mi-am dres glasul jenat.

"Bella." am repetat. "Numele fetei e Bella."

Alta pauza.

"De ce mi-ar pasa care e numele ei, Cullen?"

Mi-am ingustat ochii,degetele mele inclestandu-se si mai puternic in jurul telefonului.

"Asta e Protectia Martorilor, nu un salon de frumusete." a spus el taios. "Suntem aici pentru a o tine in viata, nu sa devenim cei mai buni prieteni . Si daca ma intrebi pe mine, asta e mai important."

"Domnule, Bella e..."

"Sunt sigur ca e adorabila." m-a intrerupt el. "Si sunt sigur ca va face un cadavru adorabil daca nu suntem atenti. L-am pierdut pe Jacob. Nu ne permitem sa ne pierdem concentrarea acum."

Cuvintele mele au trimis o durere coplesitoare prin mine, la fel cum experimentasem noaptea trecuta cand am crezut ca Bella se dadea batuta. Era o durere atat de intensa incat ma lasa fara cuvinte ca si cum tocmai primisem un pumn in fata. Nu exista comparatie pentru acel fel de agonie.

"Nu o voi lasa sa moara." am spus eu sobru, imprimandu-i fiecareui cuvant putenica determinare.

"Stiu asta, Cullen." a spus seful, vocea lui imblanzindu-se putin. "Dar nu poti fi distras. Stii ca nu te poti atasa de martori. Ea e doar cazul #1225."

"E mult mai mult de atat." am marait eu defensiv.

"Nu te atasa." a racnit el. "Sau iti iau cazul."

Niciodata nu mi se mai luase un caz inainte. Eram cel mai bun in ceea ce faceam. Nu eram increzut. Doar ca eram mult mai antrenat decat ceilalti agenti pentru ca era mult mai personal pentru mine. Eram in cealalta extrema.

"Nu-mi puteti lua cazul!" am marait eu. "Trebuie sa o protejez!"

Mi-am auzit seful respirand adanc iar eu stateam acolo, strangandu-mi si deschizandu-mi pumnii, luptand cu nevoia de a lovi ceva. Aveam sa o tin pe Bella in siguranta. Nu conta daca imi luau sau nu cazul. Aveam sa continui sa urmaresc oriunde o duceau, iar daca Jacob Blaque isi arata fata aveam sa-l omor.

"Voi pune pe cineva sa sune la spitalul pentru care se presupune ca lucrezi." a spus el in sfarsit. "Si vom aranja un formular de transfer, recomandari anterioare, poate si niste retete. Nimanui nu-i va trece prin cap ca nu ai lucrat acolo in tot acest timp."

Am expirat aerul pe care nu stiam ca-l retinusem in tot acest timp.

"Multumesc, domnule." am spus. "Nu veti regreta."

"Ar fi bine." m-a avertizat el."Strici asta si intri in perioada de proba. Fara activitate practica timp de un an."

"Nu voi strica nimic." am spus simplu.

Gandul pierderii Bellei era de departe mai rau decat amenintarea cu perioada de proba oricum. Nu era o simpla posibilitate. Nu-mi puteam permite sa stric asta.

"Oh, si Cullen?"

"Da, domnule?"

"Data viitoare cand fata are nevoie de bani trimite un formular de cerere in loc sa-i dai o carte de credit spre contul tau."

Am facut o grimasa. Stiam ca ar fi trebuit sa urmez procedura dar Bella avusese nevoie de ei cat mai repede posibil iar acele formulare de cerere durau o eternitate.

"Da, domnule."

Chiar nu conta. Ea avea deja cartea de credit.

Nu inchisesem telefonul de mai mult de 5 minute cand Bella si-a bagat capul pe usa timida.

"Pot sa intru?" a intrebat ea incet.

Mi-am ridicat privirea de unde capul meu se ingropase in mainile mele, coatele odihnindu-se pe genunchi.

"Sigur." am spus, zambindu-i slab. "E si camera ta la urma urmei."

Si-a dat ochii peste cap.

"Corect."

A inchis usa dupa ea si a venit sa se aseze langa mine pe canapea.

"Esti bine?" a intrebat ea.

"Doar o durere de cap." am mormait eu, frecandu-mi tamplele.

Sa vorbesc la cartierul general intotdeauna ma lasa cu o durere puternica in spatele ochilor. E uimitor ce puteau face stresul si presiunea de a fi responsabil pentru viata cuiva capului tau dar de data asta era mai rau decat de obicei.

Capul meu a tresarit de surprindere cand am simtit doua maini delicate incepand sa-mi framante umerii tensionati.

Bella a zambit timida.

"In liceu obisnuiam sa am dureri de cap din cauza stresului in timpul ultimei saptamani." a explicat ea. "Iar prietenul meu, Ben, studia pentru a fi terapist fizic si intotdeauna imi masa umerii. Ma ajuta mult."

Am incuviintat incet din cap, oarecum distras de senzatia mainilor ei mici pe umerii mei.

"Deci prietenul tau, Ben, huh?" am intrebat, incercand sa-mi pastrez tonul normal si indiferent.

"Uh huh." a murmurat ea, ingropandu-si degetele intr-un anumit loc incordat.

Am gemut. Nu puteam sa nu.

Mainile Bellei s-au oprit iar eu m-am uitat la ea in semn de scuza. Ea a zambit timida si a continuat sa-si verse magia asupra muschii umerilor mei dar o puteam vedea imbujorandu-se ca naiba cu coltul ochilor.

Am decis sa continui conversatia noastra pentru a impiedica sunetele jenante pe care voiam sa le fac sa iasa.

"Deci, prietenul asta." am continuat. "Ar trebui sa fiu gelos, draga?"

Am spus-o intr-un fel jucaus, cu tonul usor tachinant. Dar spre oroarea mea, am aflat ca intr-adevar eram gelos.

Ce nume era Ben oricum? Si de ce simtea nevoia sa-i maseze ei umerii? Si mai important, masajul lui o afecta in acelasi fel cum ma afecta masajul ei pe mine? Doamne, speram ca nu.

"O, da." a raspuns ea cu acelasi ton tachinant. "El a fost...prima mea dragoste adevarata."

A oftat melancolica.

"De fapt, nu cred ca l-am uitat inca."

"Serios?"

Toata tachinarea din vocea mea disparuse si sunt sigur ca imi simtise umerii tensionandu-se.

"Nu." a spus ea sec."Nu chiar. De fapt, nu l-am placut pe Ben la inceput. Prietena mea cea mai buna, Angie, fusese indragostita de el inca de prin clasa a sasea. Dar eu, fiind prietena ei cea mai buna, nu credeam ca era suficient de bun pentru ea."

"Deci ce s-a intamplat?" am intrebat, capabil sa ma relaxez din nou acum ca discutia noastra se indrepta spre o zona sigura.

"Am aflat ca si el o placuse dintotdeauna." a chicotit ea. "Dar nu a avut curaj sa o invite oras pana in anul de bobocie cand la spaniola a auzit niste baieti vorbind despre a o invita. Au inceput sa iasa impreuna si eu am vazut cat de bine se purta cu ea. N-am putut sa nu imi dau acordul cand ii vedeam pe amandoi atat de fericiti."

Am zambit. Bella a mea era atat de dulce, gandindu-se la prietena ei si ingrijorandu-se pentru fericirea ei.

"Curand am devenit cei trei muschetari."

Am pufnit, incercand sa nu rad.

"Ce?" a intrebat ea curioasa.

Am zambit.

"Cei trei muschetari." am meditat eu. "Incerc sa mi te imaginez manunind o sabie."

Vorbind de pericol! Fata abia putea sa mearga pe o suprafata plana fara sa se impiedice.

"Foarte amuzant." a pufnit ea, lovindu-ma incet dupa cap.

"Scuze." am chicotit eu, ridicandu-mi mainile in semn de pace. "Scuze. Deci erati cei trei muschetari, fara sabii..."

Ea s-a asezat cu spatele la mine si si-a incrucisat bratele pe piept.

La naiba. Nu voiam sa se supere pe mine.

M-am gandit pentru un moment. Hmm, banuiesc ca merita sa incerc.

"Bella?" am murmurat eu, largindu-mi ochii incet si aplecandu-ma spre ea. "Bella, iubire?"

Si-a intors capul pentru a ma privi si a gafait surprinsa sa-mi gaseasca fata atat de aproape de a ei.

"D-da?" s-a balbait ea.

Nu putea fi asa usor.

Mi-am aplecat capul in fata si am privit-o pe sub gene, incercand sa obtin acea privire inocenta care ma scosese basma curata din depasirea limitei de viteza si altele de acest gen.

"Te rog nu fi suparata pe mine." am murmurat.

"Ce?"

Asta mergea mai bine decat crezusem vreodata ca avea sa mearga. Trebuia sa-mi amintesc asta pentru situatiile viitoare. Poate Bella era atrasa de mine... Gandul ma entuziasma putin prea mult pentru a fi considerat sanatos.

I-am luat mana in mainile mele si am pus un sarut delicat in podul palmei ei fara sa intrerupe contactul vizual.

"Am crezut ca erai suparata pe mine." am murmurat eu.

Bella a eliberat o respiratie tremuranda.

"N-nu?"

A iesit ca o intrebare dar era suficient deocamdata.

I-am zambit, reluandu-mi pozitia inainte sa am timp sa ma gandesc prea mult la sarutul de ieri. Asta ar fi fost condamnarea mea la moarte.

"Multumesc." am spus fericit. Gandul ca ar fi putut fi suparata pe mine era insuportabil.

A clipit.

"Oh..Um..Cu placere."

Inainte sa mai pot spune ceva cineva a batut la usa.

"Va rog spuneti-mi ca toata lumea e imbracata." a cerut Emmett din partea cealalta a usii. "Pentru ca Alice ma obliga sa vascot de acolo."

'sa ne scoata de aici'?

Mi-am dat ochii peste cap.

"Nu suntem caini, Em."

"Ei bine, orice ati fi, mai bine ati fi acoperiti pentru ca Alice spune cain cinci minute plecam sa ne uitam de mobila pentru noua voastra casa."

Am gemut. Sa las asta pe seama surorii mele. Toata lumea a vrut sa vada casa despre care noi spusesem ca e perfecta pentru noi si sigur ca Alice a insistat sa mergem sa cumparam mobila in drumul spre casa.

"Scuze." am mimat eu spre Bella.

Ea pur si simplu a ridicat din umeri, luand totul in gluma cum facea mereu. Dar fata ei era de un rosu aprins.

Emmett avea sa plateasca pentru asta mai tarziu.

"Coboram intr-o secunda." i-am spus prin usa.

Emmett nu a raspuns dar pasii lui se auzeau indepartandu-se spre scari.

"Cumparaturi cu surorile mele." am oftat eu.

M-am ridicat si i-am intins o mana Bellei pentru a o ajuta si pe ea sa se ridice.

"Cel putin de data asta nu vei suferi de una singura."

A zambit si mi-a luat mana si atunci mi-am dat seama ca domnul Lemmings, seful meu de la cartierul general, se inselase complet.

Nu aveam sa dau gres in misiunea asta. Nimic nu avea sa stea in calea mea de a o tine pe Bella in siguranta si fericita. Si eram si mai determinat sa fac asta deoarece ma atasasem.

__________________________________