Capitolul 20

-BPOV-

Eu si Edward ne indreptam spre dormitorul principal dupa ce filmele se terminasera. Era rutina de data asta. In timp ce deschideam usa si ii faceam semn sa intre (de asemenea rutina. Cred ca simtea prost daca nu-l invitam inauntru sau ceva de genul). Am inceput sa ma intreb... daca acum ca eram impreuna asta era ceva nepotrivit?Mai mult decat sa dormi cu cineva cu care nu esti? Nu ca am facut vreodata altceva decat sa dormim. Dar abia am avut timp sa ma gandesc la asta pentru ca inainte sa apuc sa ating modul 'iesit din minti', Edward era deja sub patura, tinand o parte ridicata pentru mine. Am zambit si am traversat camera spre pat.

"M-am distrat in seara asta." am spus eu.

El a chicotit, probabil la reactia mea de doar a fi aproape de el.

"Si eu m-am distrat." a spus el.

Am zambit,mai fericita decat fusesem vreodata. Nu stiam ca eram in cautare de un loc al meu pana ce nu l-am gasit. Un cascat de fericire, dar somnoros mi-a scapat printre buze si Edward mi-a sarutat fruntea.

"Noapte buna, iubirea mea." a soptit el.

Inima mi-a tresaltat la cuvintele lui. Imi spusese asa atata timp dar mereu credeam ca era doar pentru ca se obisnuise sa-mi spuna asa in jurul familiei sale. Era diferit cand venea de la...ce? Prietenul meu? Cuvantul nu parea sa se potriveasca. Nu stiu ce credea Edward dar simteam ca era ceva mai mult decat asta.

Am inchis ochii si m-am ghemuit langa el, iar bratele lui s-au incolacit in jurul meu automat. N-am putut sa nu scap un oftat jenant de multumire. Edward tocmai imi sarutase lobul urechii si si-a odihnit capul langa al meu pe perna. Era perfect. Era atat de comfortabil si simplu. Dar pur si simplu nu reuseam sa adorm.

"Am uitat sa stingem lumina." am gemut eu.

Edward nu s-a miscat.

Mi-am deschis ochii intrebatori, iar el doar ma privea. Si-a dat ochii peste cap.

"Lasa-ma sa o fac eu pentru tine." a spus el sarcastic, desfacandu-si bratele din jurul taliei mele si indepartand patura de pe el.

Am chicotit.

"Multumesc, Eddie."

El s-a uitat urat la mine peste umar.

"Petreci mult prea mult timp cu Emmett."

Eu doar am zambit angelic.

"Deci cum ar trebui sa te numesc?" am intrebat curioasa.

El a arcuit o spranceana.

"Umm..Edward?" a incercat el.

"Nup." mi-am scuturat eu capul, accentuand p-ul. Nu am nicio idee de unde venise asta. Eu aveam grija cu cuvintele, nu glumeam cu el sau sa-l tachinez daca nu incepea el. Dar eram euforica datorita evenimentelor petrecute recent si ma simteam lipsita de griji. In plus, el era extrem de dragut cand era enervat sau amuzat, ceea ce cred ca era aproximativ corect acum. Avea o spranceana ridicata si o jumatate de zambet pe fata.

"Nu-ti place numele meu?" a intrebat el, prefacandu-se ranit.

Mi-am dat ochii peste cap.

"Imi place la nebunie numele tau." am spus eu inainte sa ma gandesc. "Dar tu ma poti striga dupa o porecla. Ma simt lasata pe dinafara."

M-am uitat la el, scotand in afar buza mea inferioara dramatic. El si-a scuturat capul, intorcandu-se astfel incat sa fie cu fata la mine complet. Se pare ca lumina era complet uitata dar nu ma suparam pentru ca nu-mi mai era deloc somn.

"Bine." a fost el de acord, incrucisandu-si bratele pe piept si aplecandu-se pe perete, studiindu-ma amuzat.

Am zambit victorioasa. Poate chestia asta, adica sa fiu directa, era buna. Cred ca ma puteam obisnui cu asta.

"Si atunci cum o sa ma strigi?" a intebat el, ranjind.

Am deschis gura ca sa-i raspund, dar brusc el si-a ridicat palmele ca sa ma opresc.

"Nu Eddie." s-a crispat el.

Am chicotit.

"Dar..Eddiekins?" l-am tachinat eu, incercand sa raman serioasa.

El s-a uitat urat la mine, fara macar sa riposteze. Am ras, probabil cu ceva nuante malefice.

"Bine, bine." m-am inmuiat eu. "Ce zici de S.S.A?"

El a ridicat o spranceana, uitandu0se la mine ca si cum tocmai imi crescuse un al doilea cap.

"Sa?"

"S.S.A." l-am corectat eu.

El si-a aplecat capul intr-o parte, studiindu-ma.

"Si ce ar insemna asta?" a intrebat el.

"Sexy Secret Agent." am trantit-o eu. (N.A.: Abrevierea e in engleza. Daca as fi potrivit-o in romana, ar fi iesit..A.S.S....:)))) Ochii mi s-au marit cand am realizat ca o spusesem cu voce tare. Nu intentionam sa-i spun si ce inseamna. Era o porecla pe care i-o dadusem in capul meu cam la un minut dupa ce mi-am deschis ochii rosii de la plans pentru a fi capturata de smaraldul privirii lui la cartierul general CIA. Dar aveam de gand sa-l las doar sa ghiceasca intelesul di doar sa-i spun ca una din presupunerile sale era adevarata. Si l-as fi putut striga asa mereu fara ca el sa stie la ce ma refeream de fapt. Vedeti, de asta nu-mi permit sa fiu directa si sa flirtez. Imi amintesc acum. Pentru ca mereu scoteam cate o perla pe gura.

Un ranjet larg i-a curbat buzele, ochii lui straluceau malefic.

"Crezi ca sunt sexy?" a intrebat el, ridicandu-si sprancenele la mine.

M-am uitat in jos la mainile mele, jucandu-ma cu degetele in timp ce imbujorarea mea se intorcea in forta.Presupun ca era chiar inevitabil. Nu e ca si cum el nu stia deja asta dar asta era diferit decat chiar sa ma auda spunand-o.

"Cred ca esti un agent secret." am spus eu timida, privindu-l printre gene.

El a chicotit, scuturandu-si capul. A abandonat sarcina de a stinge luminile si s-a aruncat langa mine in pat.

"Sunt." a fost el de acord, inca ranjind increzut. "Dar asta nu e partea de care sunt interesat acum."

Eu am inghitit in sec.

"Tipic masculin." l-am tachinat eu, sperand ca imbujorarea sa mi se stinga cat mai repede. "Auziti doar ce vreti voi sa auziti."

M-a privit neincrezator, apropiindu-se si mai mult de mine in pat.

"Eu cred ca tu esti sexy." a murmurat. Si am vaga banuiala ca intentionase sa sune seducator de data asta.

Ochii mi s-au marit, respiratia mi s-a accelerat, si un hohot homeric nervos si extrem de neatractiv mi-a scapat printre buze. Mi-am proptit mainile peste gura si Edward a ridicat o spranceana.

"Foarte sexy." a incuviintat el din cap, indepartandu-mi mainile de la gura.

M-am uitat urat la el.

"Dragut." am spus sarcastic. Nu era nevoie sa mai si rada de mine cand fata mea avea deja vreo zece nuante de rosu. Ati observat vreodta ca imbujorarea atunci cand esti jenat doar iti va intensifica imbujorarea? Daca imi mentiona rosul din obraji acum cred ca as fi murit. Sau l-as fi lovit -nu eram o persoana violenta.

"Nu se presupunea ca trebuia sa stingi lumina?" am oftat eu.

El a chicotit.

"Inca iti e somn?" m-a intrebat el.

Am incercat sa ma uit urat la el inca putin dar se simtea mult mai natural sa il privesc cu dragoste. Am oftat infranta, incrucisandu-mi bratele pe piept.

"Nu." am recunoscut eu.

"Bun." a spus el fericit. S-a ridicat pentru a sta rezemat de grinda si m-a tras mai aproape de el. "Atunci putem vorbi."

"Despre ce sa vorbim?" am intrebat eu ezitanta.

El si-a incolacit bratele in jurul taliei mele si a anulat orice distanta dintre noi, ingropandu-si fata in adancitura gatului meu.

A inspirat adanc ca si cum se pregatea pentru un subiect foarte serios. Eu m-am fastacit in bratele lui. Ce avea de gand sa ma intrebe? Stia aproape totul despre mine si in seara asta deja vorbisem mai mult decat niciodata. Nu ca nu mi-ar fi placut consecintele, desigur! Dar asta avea ceva de-a face cu Jacob? Il gasisera? Ne gasise el pe noi? Gandul a trimis fiori de spaima prin trupul meu ca un fulger, dar am incercat sa ma calmez. Edward nu ar fi fost asa de calm daca avea ceva de-a face cu misiunea. Nu sunt sigura daca eram mai mult sau mai putin nervoasa acum ca stiam ca era ceva personal.

"Ce crezi ca ar trebui sa facem pentru nunta falsa pe care o planuieste sora mea?" a intrebat el.

Am eliberat aerul pe care nici nu stiam ca il tineam. Asta nu era nici pe aproape atat de rau cat ma asteptasem eu. Avea legatura cu misiunea -era doar ceva in legatura cu care el nu era chiar ingrijorat. De ce nu era ingrijorat in legatura cu nunta impusa? De ce nu eram eu ingrijorata despre asta?

Eram pe cale sa ii dau un raspuns vesel cand m-a intrerupt.

"Asteapta. De ce e lenjerie pe pat?"

Ochii mi s-au marit si as putea sa jur ca inima mi se oprise. Nu. Nu. Nu. Nu facusem asta!

I-am urmarit privirea pana la capatul patului si am vazut ce vedea si el.

Ba o facusem. La naiba!

Am gemut, ingropandu-mi capul in pieptul lui, incercand sa ma ascund de umilinta. Cand cautasem ca o nebuna prin sertar, ingrozita, aruncasem gramada de haine stanjenitoare in cealalta parte a camerei -si aterizasera gratios pe pat.

"Bella?"

Eu pur si simplu mi-am scuturat capul, incercand sa-mi ascund rusinea. O s-o omor pe Alice. Apoi pe Rosalie. Apoi o sa ma sinucid ca sa le pot tortura in viata de apoi.

Edward m-a indepartat gentil de pe pieptul lui si s-a intins pana la capatul patului. Mi-am ridicat cu ezitare privirea, rugandu-ma la oricine asculta s-o lase balta.

Gura mi s-a deschis cand l-am vazut ridicand chestia aia jenanta si examinand-o. O tinea in fata lui, ochii sai studiind-o. Apoi s-a uitat la mine peste ea, cu sprancenele ridicate.

"Asta e asa jenant." am marait eu ca pentru mine insami. "O sa le omor pe amandoua!"

El a chicotit, inca fara sa puna blestematia aia jos.

"O sa incerc sa ghicesc si sa presupun ca surorile mele au ceva de-a face cu asta?"

Am incuviintat tacuta din cap.

S-a uitat la chestie din nou, apoi la mine. Am rosit. Ce facea?

"Hmm." a spus el apreciativ. "E foarte draguta."

Mi-am ingustat ochii la el.

"Nu." i-am spus eu. "Nu e."

"Atunci se pare ca avem pareri diferite." a oftat el, sunand dezamagit.

Eu am pufnit, incrucisandu-mi bratele pe piept. Oare de ce trebuia sa faca asta si mai incomod si stanjenitor decat era deja? Si de ce inca o tinea ridicata?

A ranjit la mine inainte sa arunce in sfarsit tinuta indecenta intr-o parte.

De indata ce bucata de material a lovit patul, luminile s-au stins, lasandu-ne in obscuritate. Chiar si becurile de pe strada s-au stins. Am icnit de surpriza.

"Bella?" a strigat Edward, dintr-odata agitat.

Am simtit patul miscandu-se sub mine, dar nu puteam vedea nimic. O creanga a zgaraiat fereastra din spatele meu. Singurul gand pe care il aveam in minte era 'e aici'. Trebuie sa recunosc ca era putin cliseic, sa intrerupa curentul,dar lui intotdeauna ii placuse drama. Era un lucru pe care il putea face.

"Jacob." a iesit din gura mea ca o soapta cu respiratia intretaiata.

Era socant cat de repede se schimbase atmosfera, cat de repede mi se uscase gatul, cat de usor era sa ma intorc la acea senzatie de groaza.

"O, Doamne." am soptit eu, panica cuprinzandu-ma. Asta nu se putea intampla.Intodeauna stiusem ca exista o sansa (iar sansa crescuse cu 10% cand il pierdusera pe Jacob) ca el sa ne gaseasca. Stiam ca putea exista un singur castigator pana la urma. Dar putea soarta sa fie atat de cruda -sa ma smulga de aici tocmai cand gasisem un loc unde voiam sa raman? Cand in sfarsit gasisem persoana cu care voiam sa fiu?

O mana mi-a prins incheietura, tragandu-ma inainte, dar eu m-am opus.

'Nu!" a iesit ca un strigat sangeros, disperarea cuprinzandu-ma ca niste degete de gheata in jurul inimii mele, pana ce tot ce am putut simti era durere. Orice gand rational m-a parasit in timp ce eram trasa in fata, in fata. Brate s-au incolacit in jurul taliei mele, strangandu-ma, lovindu-ma de un piept tare. Mi-am aruncat pumnii asupra lui franatica.

"Nu!" am tipat din nou, respiratia mea venind acum ca icniri atat de rapide incat eram ametita.

"Edward!" am stirgat disperata.

"Bella." o voce catifelata a incercat sa ma calmeze, dar era prea imbibata de ingrijorare pentru a ma alina. Nu era acea voce de matase cu care ma obisnuisem. Era dura si sparta.

Am tipat, lovind pieptul cu o noua putere.

"Bella." a spus vocea din nou, comandand de data asta -ton autoritar. Ceva din acea voce mi-a taiat panica si creierul meu a reactionat. Edward.

"Stiu ca esti speriata, dar trebuie sa te calmezi." m-a instruit el. "Trebuie sa ma asculti."

Bratele lui mi-au eliberat talia si doua maini puternice le-au capturat pe ale mele, tinandu-le pe pieptul lui. Nici macar nu realizasem ca il loveam cu toata forta. Dar din fericire, nu parea sa-l afecteze. Doar a tinut mainile noastre pe pieptul lui, pumnii mei relaxandu-se si inumindu-se in mainile sale, calmate sub bataia inimii lui.

"Bela." a spus Edward din nou, mai incet de data asta, ca si cum stia ca singurul lucru care ma putea calma era vocea lui la urechea mea. "Jacob nu e aici."

Am inghitit in sec, pieptul meu ingreunandu-se de respiratiile mele accelerate. Ochii mei reusisera oarecum sa se obisnuiasca cu intunericul pana acum si puteam vedea ochii lui verzi privind in ai mei.

"De unde stii?' am soptit eu cu vocea sparta.

"Nu e." a spus el ferm. "Trebuie sa ai incredere in mine, bine?" Niciodata nu il voi lasa pe Jacob sa te raneasca din nou."

Vocea lui era imbibata cu pasiunea ferma, amestecata cu ferma determinare.

"NICIODATA."

Am expirat zgomotos inainte sa incuviintez o data din cap.

"Bine." am soptit eu.

Inima inca batea ca nebuna, toate miscarile mele erau buimace, si tremuram incontrolabil.

"Bine." a expirat si el, punandu-mi o suvita de par dupa ureche. Mi-a dat o imbratisare rapida apoi m-a intors in asa fel incat sa fiu cu fata la fereastra, bratele lui tinandu-ma strans din spate.

"Vezi?" a aratat el.

Mi-am plimbat privirea, cautand orice el putea sa vada in intuneric.

"Nu vad nimic." am spus eu in sfarsit.

"Exact." a spus el. "Si luminile vecinilor sunt stinse. Probabil e doar o pana de curent."

M-am uitat mai atent pe fereastra ca sa fiu sigura si intr-adevar nu puteam vedea decat stelele stralucind deasupra caselor.

Doar stateam asa amandoi, privind la cerul instelat din miez de noapte, care se curba la orizont pentru a intalni pamantul. Scena ar fi putut fi foarte frumoasa in alte circumstante, dar acum totul arata trist. Totul parea fara speranta.

Un mic scancet mi-a scapat printre buze si o lacrima mi-a alunecat pe obraz. Mi-am simtit capul cazand pe pieptul lui Edward, complet extenuata.

"Asta nu se va termina niciodata." am tras eu adanc aer in piept, dar a parut sa mi se blocheze undeva in gat, sunand ca o masina care refuza sa porneasca. "Niciodata nu voi fi din nou normala. Luminile stingandu-se mereu ma vor face sa sar. Sa fiu intr-o multime mereu ma va face sa devin paranoica. Intotdeauna ma voi uita peste umar, asteptand ca trecutul meu sa sara de undeva si sa ma inhate.

"E un sentiment atat de ingrozitor, Edward." am hohotit eu. "Sa nu mai fii capabil sa fii tu insati, sa te simti mereu doborat."

Edward a desenat cercuri cu degetele sale mari pe umerii mei.

"Ma simteam ca un zombie inainte sa te cunosc." am continuat eu, incapabila sa ma opresc acum ca incepusem. "Imi era teama sa ies din casa sau chiar sa trec pe langa o fereastra. Nu mai eram eu. Dar nu m-am mai simtit asa de cand sunt aici, cu tine. Tu ma faci sa ma simt protejata si intreaga. Ma simt ca si cum sunt eu din nou. Dar acum sunt ingrozita -nu de moarte, ci de a fi luata de langa tine."

Am scapat un hohot, agatandu-ma de materialul tricoului lui ca si cum de asta depindea viata mea.

"Nu ma pot intoarce acolo." am hohotit.

Nu sunt sigura ca mai aveam sens. Stiam doar ca Edward reusise sa faca sa ma adun iar. Eram din nou eu insami pentru prima data in ultimul an. Chiar si cosmarurile disparusera, si ma trezeam doar ocazional cu teama si fluturi in stomac, niciodata cand Edward era cu mine. Ma vindecam. Era pentru prima data cand ma gandeam la asta...'ma vindecam'. Fusesem distrusa dar era pentru prima data cand intelegeam ca ma puteam vindeca. Stiam ca nu voiam sa ma intorc la felul in care stateau lucrurile inainte. Nu puteam. Fusesem atunci doar o imitatie de fiinta umana, o forma vaga a ceea ce eram odata. Un zombie si nimic mai mult.

"Nu te voi parasi niciodata, iubirea mea." a soptit Edward in intuneric, trecandu-si degetele prin parul meu. "Voi fi aici atata timp cat tu ma vrei."

"Pentru totdeauna." am spus eu automat, lacrimile incetinind. Ma durea capul prea tare ca sa analizez posibilitatea unei despartiri sau orice ar fi insemnat cuvintele sale la lumina zilei. Ce ar fi insemnat cand eram departe de cosmaruri, si monstri, si confesiuni soptite. Asa ca le-am lasat sa fie ceea ce aveam eu acum nevoie; consolarea mea.

Am stat asa mult timp, asteptand ca lacrimile sa se usuce sau sa se opreasca -nu conta care din acestea se intampla mai intai. Dar pana la urma respiratia mi s-a calmat, capul a incetat sa mai pulseze, lasand in urma inevitabila durere care insotea intotdeauna reprizele lungi de plans.

"Stiai ca am fost adoptat?" a intrebat Edward, spargand tacerea care plutise intre noi atata timp. M-am miscat in bratele lui si mi-am odihnit capul pe umarul lui astfel incat sa-i pot vedea fata. Ochii lui erau distanti, fixati asupra propriilor lui amintiri.

"Serios?" am intrebat eu incet, cu vocea inca sparta de la plans.

El a incuviintat absent din cap.

"Da." a inghitit el in sec. "Esme si Carlisle m-au adoptat cand aveam 8 ani. Ei nu sunt parintii mei biologici."

Mi-am trecut varfurile degetelor gentil peste palma lui deschisa, incercand sa-i arat niste sprijin sau alinare cum facuse si el pentru mine de nenumarate ori, iar el mi-a zambit trist. Stiam ca Edward avea ceva ce-l bantuia. Ii spusesem asta in noaptea in care ma intrebase ce vedeam in ochii lui. 'Cateodata arati ca si cum esti bantuit, ca si cum o parte din tine lipseste.'

El incerca sa-si ascunda durerea de lumea din exterior; si se pricepea la asta dar eu il puteam vedea pe adevaratul Edward.

Doar ca nu ma asteptasem niciodata la asa ceva. El pur si simplu se potrivea cu familia lui. Ei erau Cullen-ii. Ei erau familia perfecta, fiecare isi avea rostul -fiecare orbita in jurul celorlalti. Era imposibil sa ma gandesc la ei fara Edward sau la Edward fara ei.

"Eram in clasa a treia cand au murit ei." a spus el, cu vocea distanta si detasata -deformata din cauza durerii pe care trebuie sa o fi experimentat. Suna ca si cum era sub apa, inecandu-se ca sa poata face cuvintele sa ajunga la mine. "Era o zi normala, ploioasa. Locuiam in Chicago atunci.

"Intotdeauna auzi despre genul acesta de oameni care trec prin situatii imposibiele. 'O femeie de optzeci de ani supravietuieste celui de-al doilea accident de bungee jumping.'" A citat el. "Ei nu realizeaza cat de pretioasa e viata."

El si-a scuturat capul ca pentru el insusi.

"Parintii mei nu erau asa. Ei nu-si asumau riscuri inutile. Erau extremi de precauti. Acei oameni sar din avioane sau de pe poduri. Parintii mei faceau cumparaturi la bacanie." a inghitit el in sec, si am vazut o lacrima prelingandu-se pe obrazul lui. A indepartat-o aproape furios.

"Asta faceau. Cumparaturi la bacanie."

Mi-am trecut degetul mare peste obrazul lui unde o alta lacrime se rostogolise iar el nu o observase.

"Era pustiul asta, un drogat. Probabil avusese o viata dura, probabil fusese abandonat de proprii lui parinti, se lua droguri pentru consolare sau ceva. Trebuie sa te intrebi despre disperarea, nevoia care face un om sa intre intr-o bacanie cu intentia de a o jefui. Avea acea viziune de tunel -era capabil sa vada doar rezultatul, drogurile? De ce nu putea vdedea vietile cator oameni urmau sa fie schimbate de acea zi? Cate aveau sa se sfarseasca!"

A inspirat adanc, strgandu0si mainile in pumni, maxilarul lui tensionandu-se.

"Tatal meu mereu vedea doar ceea ce era bine in oameni. Credea ca daca vorbea cu ei, putea rezolva totul. Credea ca daca ii arata care era riscul, avea sa plece. Tipul era nevos, agitat de la droguri. Avea arma indreptata intre ostatici, apoi spre casiera si tatal meu continua sa-i vorbeasca. Sa incerce sa-l convinga sa renunte. Tipul a sfarsit impuscand toti oamenii din magazin in afara de unul. Era chiar devreme, ei intotdeauna faceau cumparaturile dupa ce ma lasau pe mine la scoala. Deci erau doar vreo sase oameni acolo dar aceia au fost sase oameni care n-au mai reusit sa iasa de acolo in viata."

Ochii ii erau duri si controlati, dar mocneau de o furie ascunsa care ma speria.

"Eram la scoala cand un politist a venit sa-mi spuna."

Mi-am ingropat capul in umarul lui, inchizandu-mi ochii. Voiam sa-l consolez. Voiam sa-i alung durerea. Voiam sa-i iau amintirile si sa le arunc departe ca sa poata rade si sa zambeasca acel zambet pe care il iubeam.

"N-am nicio indoiala ca ar fi omorat si casiera dar cineva care trecea pe acolo a auzit impuscaturile si a intrat in magazin. Tipul s-a speriat si a fugit. L-au prins o saptamana mai tarziu, jefuind o benzinarie. Banuiesc ca toti banii pe care ii furase din bacanie ii cheltuise. Uneori ma intreb daca inca le poate vedea fetele, victimele sale. Sau daca sunt doar imagini incetosate pentru ca au fost prea multe. Si-a schimbat viata in bine asa cum credea tatal meu ca putea sa o faca? Sau stilul lui de viata i-a venit de hac?"

"Edward." am murmurat eu. Nu stiam ce altceva sa spun. Nu ma puteam gandi la nimic. Doar aveam nevoie sa fiu aici, cu el, si se pare ca si el avea nevoie de mine.

"Casiera a spus politiei ca era acelasi tip care jefuise bacania dar cand a trebuit sa-l identifice, s-a speriat. Nu a mai facut-o pana la urma. Iar el a primit 11 ani de inchisoare pentru jaf armat. A fost eliberat dupa sapte."

A ridicat din umeri, ochii lui fiind acum rosii si iritati in timp ce-si incorda si relaxa maxilarul.

"De asta fac ceea ce fac. De asta mi-am parasit familia si m-am intors in locul unde acesti oameni au murit acum mult timp. De asta ma intorc noaptea intr-o casa goala si gandurile mele sunt mai mult decat pot suporta. Pentru ca am vrut sa-mi dedic viata oamenilor care au avut curaj sa faca diferenta. De asta mi-am dedicat viata protejarii oamenilor ca tine."

L-am privit cu dragoste si admiratie. Stiu ca era dificil pentru el sa-mi spuna toate astea dar ma ajuta sa-l inteleg mai bine. Chiar acum reuseam sa-l vad cu garda jos. Vedeam cine era cu adevarat. Si il iubeam mai mult ca niciodata.

"M-ai intrebat odata de ce am fost ales pentru acest caz." a soptit el, uitandu-se din nou la mine, cu ochii plini de tandrete. "E din cauza dedicarii mele, pentru ca ei stiu ca as face orice pentru oamenii pe care ii protejez. Pentru ca niciodata nu am lasat pe cineva din grija mea neprotejat nici macar pentru o secunda. Pentru ca mai degraba as renunta la viata mea decat la viata cuiva care stie sa faca diferenta. Si am acceptat pentur ca inca de dinainte sa te cunosc am stiut ca esti speciala. Ai avut curajul sa te ridici si sa depui marturie impotriva unuia din cei mai importanti si mai periculosi oameni ai comunitatii, cineva cu care tu avusesei o legatura, cineva pe care nu voiai sa ranesti. Dar ai pus asta la urma si ai facut ceea ce trebuia. Am acceptat cazul pentru ca inca de dinainte sa te cunosc te respectam."

Toate piesele de puzzle s-au prins unele de altele cu un 'click' rapid, iar realizarea a fost atat de puternica incat aproape m-a doborat. In tot acest timp el isi privise familia cu bucurie si tristete. Ii iubea pe Cullen-i, ei erau adevarata lui familie in toate felurile care contau. Era mai mult decat evident. Dar de asemenea vedea trecutul, unul intunecat care inca il rodea. Iar eu care ma gandeam ca eram singura pe care trecutul o urmarea, singura in al carei prezent juca un rol important. Dar nu eram. Si stiam ca nu numai eu aveam nevoie de Edward. Amandoi aveam nevoie unul de altul.

"Nici eu nu te voi parasi." am soptit eu. "Niciodata."

_________________
Stiu ca am cam intarziat, si inainte sa spuneti ceva, nu am asteptat cele 30 de comentarii. Chestia cu comentariile ew doar un moft care sa alimenteze ego-ul autorului, dar ce sa-i faci? :) Toti avem defecte. Motivul pt care n-am postat a fost ca am avut multa treaba si n-am prea stat pe acasa :">

Si ca sa pun o cireasa pe tort, plec! Maine dimineata, Doua saptamani. Pe la niste rude. Dar va promit ca ma apuc de tradus de cum ma intorc.

Love u all! :X::X

Capitolul 19

-BPOV-

Doar stateam acolo, fruntile noastre atingandu-se, bratele mele incolacite in jurul gatului lui. Puteam auzi fosnetul frunzelor de afara, cateva masini trecand pe strada, si respiratia noastra. Niciodata nu fusesem mai fericita decat in acest moment, doar pierzandu-ma in jadul adanc al ochilor lui. Momentul era perfect.

Nu stiu cat timp am stat asa inainte ca Edward sa-si lase mana sa alunece de pe fata mea.

"Bella." vocea lui a rasunat in tacere."Te rog, spune ceva."

Am clipit. Chiar nu spusesem nimic inca? Edward Cullen tocmai ma sarutase. De doua ori. Si mi-a spus ca ii fusese dor de mine. Speranta mi-a consumat fiecare gand. Fiecare respiratie. Trebuia sa simta ceva pentru mine, nu?

Si inca nu spusesem nimic!

"Si mie mi-a fost dor de tine." am soptit eu, fiindu-mi teama sa nu stric momentul.

Un zambet larg i s-a intins pe fata, luand incet locul ingrijorarii. Chiar crezuse ca aveam sa reactionez rau? Nu eram singura care nu se vedea prea clar. El era ceal mai uimitor om pe care il cunoscusem vreodata.

"Sora mea mi-a adus ceva in vedere in dimineata asta." mi-a spus el indiferent, inca fara sa se indeparteze de mine iar eu cu siguranta nu aveam de gand sa ma misc doar daca era neaparata nevoie, deci am ramas imbratisati, inchisi intr-o gaura neagra a unei lumi stand in usa. Nici macar nu-mi amintisem sa inchis usa.

Un usor fior de panica m-a strapuns. Rosalie ii spusese gandurile ei despre 'dragostea' lui pentru mine cand o vizitase in dimineata asta? Fusese intr-adevar numai in dimineata asta? Dar am incercat sa inabus panica, cautand un motiv. Stiam ca nu ma iubea, dar daca nu ar fi simtit ceva pentru mine atunci nu ar fi inceput conversatia cu un sarut. Si acesta nu prea era un sarut intre prieteni.

"Si mi-a dat de gandit." a continuat el. Mi-as dori sa ajunga la subiect ca sa pot sti daca ar trebui sa-i trimit lui Rosalie un cadou scump sau sa-i bombardez casa cu oua in timpul noptii.

"Nu vreau sa te indoiesti de ce simt pentru tine." m-a privit el precaut, odihninu-si mainile pe umerii mei si aplecandu-se astfel incat ochii nostri erau la acelasi nivel. Am expirat tremurand, realizand cat de aproape era apropierea noastra. Capul mi se invartea.

"Am crezut ca vrei sa fim prieteni." am admis eu cu vocea intretaiata.

El si-a scuturat incet capul.

"Tu esti prietena mea, Bella." vocea lui era ezitanta, ganditoare, ca si cum incerca de asemenea sa-si explice si lui insusi. "De fapt, esti cea mai buna prietena a mea. Mereu a trebuit sa tin o parte din mine ascunsa, chiar si de familia mea. Dar sa fiu cu tine..."

Si-a scuturat capul, expirand ca si cum ar fi fost imposibil de explicat.

"Pot fi eu insumi cand sunt cu tine. E chiar ironic ca intreaga noastra relatie a fost bazata pe inselaciune si pretexte pentru ca simt ca ma cunosti cu adevarat."

Imi pierdusem abilitatea de a mai functiona. Chiar spunea ceea ce credeam eu ca aud? Sau visam din nou cu ochii deschisi? Pur si simplu parea prea bun ca sa fie adevarat. Era amuzant, si fermecator, si chipes. Avea substanta, si profunzime, si spunea mereu ceea ce trebuia. Trebuia sa visez. Lucruri de genul acesta pur si simplu nu mi se intamplau mie.

Edward a expirat zgomotos si si-a lins buzele, adunandu-si gandurile sua curajul.

"Suntem prieteni. Si sunt recunoscator pentru asta... Dar vreau sa fim mai mult."

Ar fi mai bine sa nu visez!

O expresie confuza i-a umbrit fata, apoi a zambit larg.

"Ma visezi des?" m-a intrebat el.

Ochii mi s-au largit si fata mi-a luat foc. Spusesem asta cu voce tare?

I-am dat drumul ca sa-mi ingrop fata in maini. Visul tocmai se transformase in cosmar -unul din acele cosmaruri cand esti intr-un supermaerket aglomerat sau in prima zi de scoala si realizezi ca esti dezbracat.

"Eu te-am visat pe tine." a soptit el, neintentionat seducator.

Fata mea s-a mai incalzit cu cateva grade, ceea ce eu inainte credeam ca e imposibil.

Edward isi dadea sufletul pe fata, spunandu-mi lucruri care imi inundasera visele mele cu ochii deschisi saptamani intregi. Si eu, pentru ca eram eu, a trevuit sa stric totul.

"Iubire, nu fi jenata." m-a rugat el, indepartandu-mi tandru degetele de pe fata.

M-am dat batuta usor avandu-l pe el atat de aproape si elne-a impreunat degetele, desenand cercuri pe dosul palmelor mele cu degetele sale mari.

"Cred ca ceea ce incerc eu sa spun e... m-ai lasa se te duc la cina candva?"

Creierul meu o luase razna si nu eram sigura daca era din cauza cuvintelor lui Edward sau din cauza a cat de tare incercam sa ma abtin sa nu izbucnesc intr-un dans de fericire in fata lui. Probabil din cauza amandurora.

Am inghitit in sec si am incuviintat muta din cap. Aveam o intalnire cu Edward Cullen! Aveam o intalnire cu Edward Cullen!

"Bun." a zambit el.

Incepuse sa faca cativa pasi in fata, dar apoi a parut sa se razgandeasca si mi-a cuprins talia, tragandu-ma mai aproape si atingandu-mi buzele cu ale lui din nou. A facut-o pe indelete, asigurandu-se ca eram total beata inainte sa se indeparteze. Creierul meu era facut terci, respiratia imi era jenant de zgomotoasa, iar urechile imi tiuiau.

M-am cam impiedicat cand el a facut un pas in spate.

El si-a muscat buza, incercand sa-si ascunda zambetul in timp ce mi-a prins cotul si m-a ajutat sa ma indrept. Parea doar putin increzut.

"Ma revansez pentru timpurile pierdute." a explicat el, aratand ca un baietel care fusese prins cu mata in sac.

Un chicotit euforic mi-a scapat printre buze. Cu siguranta un cadou scump pentru Rose.

"Deci!" a spus el brusc, incapabil sa-si ascunda zambetul, desi pot spune ca incerca. Eu nici macar nu m-am obosit sa incerc sa-l ascund pe al meu. Toate eforturile ar fi fost in zadar.

"Deci..." am repetat eu.

Doar am stat acolo pentru un moment, zambind ca idiotii.

"Cum a fost ziua ta?" a intrebat el dupa un moment de tacere.

Am ridicta o spranceana. Acum ma intreba despre ziua mea?

"Ar trebui sa stii." I-am amintit eu. "Ai ascultat."

"Acesta e un punct de vedere foarte bun." a spus el serios. "Dar vreau sa aflu si din perspectiva ta."

Am ras.

"Nu a fost chiar atat de dezastruos pe cat am crezut ca o sa fie." am recunoscut eu. "De fapt, a fost oarecum amuzant."

El si-a dus mainile la piept dramatic.

"Te asteptai sa fie dezastruos?"

Am zambit.

"Nu un capat de lume, dar oarecum dezastruos, da."

El a incuviintat din cap a intelegere.

"Deci, undeva intre dezastrun si calamitate?" m-a tachinat el, ridicand o spranceana intr-un fel care ma facea sa vreau sa-l sarut din nou. Si din nou.

"Dar cu siguranta nu un masacru." am adaugat eu.

Mi-am muscat buza pentru a-mi retine zambetul.

Lucrurile intre noi nu erau stanjenitoare sau fortate. Se simtea ca si cum o greutate fusese ridicata. Toate cartile erau puse pe masa acum si inca eram noi insine. Sa fiu cu Edward era usor ca respiratul. Ma gandeam la ce spusese -nu trebuia sa ascundem nimic. Puteam pur si simplu sa fim noi. Ma intreb daca circumstantele ar fi fost diferite, ar fi fost la fel de usor, la fel de natural? Daca nu aveam acest secret care ne legase de la inceput. Inca l-as fi iubit. O lume in care sa-l cunosc si sa nu-l iubesc instantaneu pur si simplu nu exista. Dar ma intreb daca ar fi fost adus pana la aceasta extrema. Daca l-as fi cunoscut in alte circumstante nu s-ar mai fi deschis asa in fata mea. Intotdeauna ar fi existat secrete pe care nu ar fi putut sa mi le spuna. Deci banuiesc ca nu regretam in intregime circumstantele care atentau la viata mea.

"Vrei sa ne terminam seara de filme?" m-a readus Edward cu picioarele pe pamant.

"Asta suna amuzant." am acceptat eu repede. Poate prea repede?

"Grozav."

Am zambit.

"Asta se pune la intalnirea noastra?" am intrebat eu, muscandu-mi buza in timp ce simteam imbujorarea intorcandu-se.

El si-a scuturat capul in semn de repros.

"Bella, Bella, Bella." a oftat el.

Mi-am ridicat sprancenele. Ce mai spusesem acum?

"Crede ca intrebarile puse doar cu jumatate de gura intr-un restaurant pot fi considerate o cerere acceptabila in casatorie." a mormait el. Nu eram sigura daca vorbea cu mine sau cu el insusi. "Si un maraton de filme ale lui Bourne e material de prima intalnire."

M-a privit printre gene si un zambet tachinant i s-a intins pe fata. M-am strambat, fata mea capatand nuante de rosu aprins. Isi amintea ideea mea de cerere in casatorie? O s-o lase vreodata balta cu asta? Nu stabilisem deja ca nu sunt romantica?

"Nu ai standarde prea inalte. O sa incerc sa repar asta." a spus el bland, vocea lui sunand ca mierea. Mi-a sters strambatura de pe fata. "Meriti sa fii tratata ca femeia incredibila care esti."

Stomacul meu era plini de fluturi si inima mi-a luat-o la galop. As fi fost fericita sa fac orice cu Edward dar nu am spus-o. Eram curioasa sa vad ce planuise. Si daca era macar pe jumatate la fel de bun ca cererea in casatorie la care se gandise cand ma cunostea de mai putin de doua ore, eu nu aveam nimic de spus.

"Ce facem pentru..."

A ranjit in timp ce eu m-am oprit stanjenita in mijlocul propozitiei.

"Pentru prima noastra intalnire?"

Mi-am plecta privirea, zambind la podea. Avea cea mai vaga idee ce-mi facea? Doar sa-l aud vorbind despre cum urma sa ma scoata in oras ma facea sa sar si sa tip mental ca o adolescenta.

El a chicotit.

"Cred ca va fi surpriza." a decis el.

Am strambat din nas.

"Urasc surprizele." am gemut eu.

"Atunci cred ca depinde de mine sa-ti schimb parerea." a spus el usor.

Am facut o grimasa. Intotdeauna urasem surprizele. Pur si simplu nu-mi placea sa fiu tinuta in intuneric. Imi placea sa stiu ce urma sa se intample. Ori de cate ori Charlie imi lua cadouri cand eram mica, le ascundea in baie, in spatele closetului. Iar eu intotdeauna le deschideam cand el era la munca, ma uitam, si le reimpachetam.

M-am uitat in sus printre gene la Edward, tinandu-mi capul in jos. Avea bratele incrucisate pe piept, si avea o expresie increzuta pe fata. Nu mai aveam nicio sansa sa scot vreo informatie de la el.

"Bine." am oftat eu invinsa.

El a zambit victorios.

"Ar trebui sa mergem sa ne schimbam in pijamale si sa ne intalnim aici pentru seara noastra de film?"

Am incuviintat din cap. Brusc eram foarte entuziasmata despre seara noastra de film. Asta insemna o alta seara de Edward la bustul gol.

~**~

"Bella? Esti bine?"

"Da, totul e bine." am asigurat-o eu repede.

Dupa multa deliberare.. Bine, nu prea multa deliberare, am decis ca un cadou scump ar fi fost cam exagerat. Dar inca voiam sa-i multumesc.

"Bine." a spus ea incet. "Atunci ce e?"

"Edward m-a sarutat!" am trantit-o eu, cat se poate de buimaca.

"Sesiunea aceea de sarutat de cand am facut poze recent?" a intrebat Rosalie, sunand plictisita.

Am rosit, simtitnd sangele inundandu-mi fata. M-am uitat pe coridor, verificand sa nu vina Edward. Ar fi fost catastrofal de jenant daca ma auzea si experientele trecute ma invatasera ca el nu o lasa balta chiar atat de usor. Ii auzisem usa inchizandu-se in urma cu un minut, urmata de pasii lui pierzandu-se de-a lungul coridorului si apoi in jos pe scari, dar inca voiam sa verific de doua ori, doar ca sa fiu sigura.

"Dupa ce m-ati lasat acasa in dimineata asta." am mormait eu.

Oare de ce crezusem ca ar fi o idee buna sa-i spun? Probabil fusesem incantata de ideea cuiva fiind implicat in chestia cu secretul. De asemenea eram incantata de ideea de a avea pe cineva pentru o discutie intre fete. Sigur ca avusesem prietene in Chicago dar nu fusesem super apropiata de nimeni. Lui Jacob nu-i placea ca eu sa petrec prea mult timp cu altcineva. Ma dezgusta cand ma gandeam ca il lasasem sa preia copntrolul asupra vietii mele. Dar sa fiu izolata atata timp facea sa fiu inconjurata de familie(chiar daca nu era adevarata mea familie) si acesta era un gand usurator.

In schimb, probabil ca Alice ar fi fost mult mai potrivita pentru o discutie intre fete. Asta era ceva la care niciodata nu ma gandisem prea mult. Niciodata nu simtisem nevoia dementa de a-mi suna prietenele ca sa barfim despre nu stiu ce tip inainte. Dar nu mai simteam acea vina coplesitoare cand vorbeam cu Rosalie din moment ce ea stia totul si nu trebuia sa mint.

"In sfarsit!" a exclamat ea. "Acum ma crezi?"

"Nu." am spus eu sec.

Da, stiam ca ma placea. Interesul lui pentru mine nu era strict profesional asa cum ma convinsesem pe mine insami inainte. Acest gand m-a facut sa zambesc atat de larg incat am crezut ca fata avea sa mi se rupa in doua. Nu puteam sa cred ca lui Edward Cullen -altruist, bland, amuzant, fermecator, atractiv (oh. Sa recunoastem, e perfect) chiar ii pasa de mine. Dar aici nu prea era mult de interpretat gresit. Spusese foarte clar ca voia sa fim mai mult decat prieteni. Dar nu spusese nimic despre dragoste si nu-mi puteam permite sa sper. Era prematur.

"Bella." a marait Rosalie. "Vezi, de asta sunteti perfecti unul pentru altul. Sunteti amandoi idioti."

"Hey!" m-am strambat eu.

Cu siguranta o aleg pe Alice pentru genul acesta de conversatii pe viitor, dar atata timp cat nu interfereaza cu spectacolul nostru."

"Vreau doar sa spun," a oftat ea. "Sunteti amandoi atat de orbi. Sigur ca te iubeste, si nu incerca sa negi! Si tu il iubesti."

Inainte sa pot protesta a continuat.

"Iti e doar frica sa recunosti." m-a informat ea, ca o concluzie. "Ceea ce e bine, presupun."

Am ridicat o spranceana in confuzie. Unde voia sa ajunga cu asta? Un minut mai devreme ma face idioata iar apoi ca si cum chiar nu mai conta.

"Doar va face scena mai dramatica atunci cand vei recunoaste in sfarsit."

Mi-am scuturat capul la argumentele ei.

"Cum spui tu." am chicotit eu.

"Asteapta!" a spus ea brusc. "Exista ceva ce nu-mi da pace..." s-a oprit ea ganditoare.

O, nu. Voia mai multe detalii despre situatie? Daca ma intreba ceva ce putea duce la CIA sau ocupatia fratelui ei, nu as putea spune nimic si eu ma simteam bine sa nu fiu nevoita sa mai mint pe cineva in sfarsit. Cat timp ea nu punea intrebarea, nu eram nevoita sa mint.

"Da?" am indemnat-o eu nervoasa, jucandu-ma cu o suvita.

"Nu sunteti casatoriti pe bune...deci cum functioneaza toata chestia cu 'reinnoirea juramintelor'?"

Am ras, practic revarsand toata usurarea.

"Nu am nici cea mai vaga idee." am recunoscut eu, inca zambind. Nu eram la fel de ingrijorata pentru asta cum fusese de dimineata. Acum aveam alte griji care ii luasera locul, spre exemplu, ce aveam sa port pentru seara noastra de film?

"Alice a fost atat de suparata cand i-am spus, pentru a crezut ca a ratat 'nunta'." am explicat eu. "Si lucrurile au cam scapat de sub control. Incercam sa gasim o solutie."

A fost tacuta pentru un moment, contempland totul in liniste.

"Hmm." a murmurat ea eventual. "Atunci de ce nu va casatoriti pe bune? Nu ar trebui niciodata sa le spuneti ca asta e de fapt prima voastra nunta."

Tonul ei era atat de nonsalant ca si cum vorbea despre vreme. Mi-o puteam imagina ridicand din umeri.

"Rosalie!" am exclamat eu, nevenindu-mi sa cred. Chiar credea ca asta avea sa rezolve totul? Nu voiam sa ma marit cu Edward doar ca sa pastrez aparentele, ca sa acopar o minciuna. Nu ca as vrea sa ma marit cu Edward in rest, sigur ca nu! Asta doar...a scapat. Nu a insemnat nimic.

"Nu e asa simplu." am spus eu incet. "Lucrurile sunt...complicate."

Ea a pufnit, clar exasperata.

"Acum ai sunat exact ca Edward." m-a acuzat ea.

Fata mea a devenit palida.

"Nu i-ai spus lui Edward despre ideea asta, nu-i asa?" am intrebat eu pe o voce tremuranda, plina de spaima.

"Sigur ca nu." s-a aparat ea indignata. "Nu m-am gandit la asta pana ce Alice nu ne-a dus sa vedem rochia de mireasa."

A chicotit. Ma bucur atat de tare ca toate astea o amuzau!

Eram pe cale sa ripostez cand am auzit sunetul televizorului pornind. Am zambit larg, stiind ca era jos si ma astepta.

"Trebuie sa inchid, Rose." am spus eu, uitandu-ma din nou la tinuta mea care era pe pat. Alesesem un tricou mulat, negru, din bumbac, si o pereche de pantaloni scurti de pijama. Am decis sa trec peste pulovere si tricouri largi de data asta. Fara vreun motiv anume.

"Edward ma asteapta." am zambit eu.

"Ooo." a facut Rosalie, sunand malefica. Asta nu putea fi bine. "Ce faceti?"

"Ne uitam la un film." i-am raspund eu, arcundu-mi o spranceana.

"Ce porti?" a intrebat ea.

Mi-am rotit ochii dar i-am dat informatia.

"Porti pijamale?" a intrebat ea pe un ton neincrezator cu nuante de dezgust.

"Da." am pufnit eu, jignita. Pijamalele erau o parte ceruta de serile de film. Era o traditie.

"Bella." a oftat ea. "Nici macar nu sunt pijamale sexy!"

"Hey," m-am aparat eu. "Am renuntat la tricourile largi!"

Ea a gemut.

"Nu am de gand nici macar sa justific acest raspuns." a spus ea taios."Asculta. Ai niste lenjerie foarte draguta in sertarul din mijloc al dulapului tau, printre puloverele urate."

Maxilarul mi-a cazut. Nu se putea! Eu nu aveam nici macar pantaloni foarte scurti!

"Ce?" am cerut eu, ingrozita.

Ea a chicotit, facandu-mi ochii sa se ingusteze.

"Alice le-a furisat acolo cand v-ati mutat. Sunt dezamagita ca inca nu le-ai gasit." a pufnit ea, prefacandu-se ranita.

M-am indreptat spre dulapul meu si am deschis sertarul din mijloc, tinand telefonul intre ureche si umar in timp ce cautam printre puloverele mele extrem de tari si atractive. Nu erau deloc urate!

"Nu ar indrazni!" am spus eu printre dintii inclestati.

Rosalie a ras zeflemitor.

"Nu o cunosti prea bine pe Alice." a cantat ea.

Am icnit furioasa atunci cand degetele mele au intalnit matase. Rozul mi-a invadat obrajii in timp ce tineam tinuta total indecenta in fata mea. Era matase albastra si lasa foarte putin imaginatiei.

"Nu si-a putut permite si restul tinutei?" m-am eschivat eu.

Rosalie a chicotit.

"Oh." a spus ea, sunand dezinteresata. "Le-ai gasit?"

'Pe ele' la plural? La naiba! Am aruncat tinuta intr-o parte, fara sa ma mai obosesc sa o pun la loc in sertar, si am scos restul hainelor. Dumnezeule! Aveam cate una de fiecare culoare!

"Nu pot sa cred." am mormait ca pentru mine, ingropandu-mi fata in palme.

"Uite ce sa faci." a spus ea brusc. "Pune-ti una din alea. Dar nu face mare tam-tam din asta. Doar...pretinde ca asta porti in fiecare noapte."

Am pufnit. Sa port in fiecare noapte lenjerie incredibil de scumpa, din matase? Vorbeste serios? Cine face asta?

"E ridicol." am sasait eu. "Nu fac asta.

"Bella, doar..."

"In plus," am intrerupt-o eu. Nu voiam sa stiu unde ar fi putut ajunge daca isi ducea gandul pana la sfarsit. "Edward deja stie in ce dorm eu."

"Aa, da?" a intrebat ea increzuta. "Si de unde ar sti asta?"

"Bella?" a batut Edward la usa, salvandu-ma de la a raspunde. "Esti bine?"

Oh, doar am o conversatie cu sora ta despre ce ar trebui sa port ca sa te seduc.

"Oh...uhm...da." am strigat eu, inchizand sertarul repede ca si cum ascundeam o revista murdara de parintii mei.

"...bine...." a strigat el ezitant. "Inca vrei sa ne mai uitam la film, nu?" Suna atat de vulnerabil, si dulce, si incredibil de dragut.

"Dap!" l-am asigurat repede. "Cobor imediat. Doar ca...uhm..Nu-mi puteam gasi chilotii."

Rosalie a chicotit in telefon iar eu m-am plesnit peste frunte. 'Nu-mi puteam gasi chilotii.' Spune-mi ca n-am zis asta!

Edward a chicotit.

"Bine, atunci. Voi fi jos."

"Bine." am strigat eu, scuturandu-mi capul in timp ce obrajii mei deveneau imposibil de fierbinti. Rose avea dreptate. Eram o idioata.

"Rose, trebuie sa inchid acum." am soptit eu furioasa.

"Pa, Bella." a spus ea, amuzamentul jucand invingator in tonul ei. "Vorbim mai tarziu totusi. Ai mare nevoie de ajutorul meu...'Nu-mi puteam gasi chilotii'..."

M-am uitat urat la nimic in particular, sperand ca putea sa simta asta oriunde ar fi fost.

"Pa." am sasait eu, inchizand telefonul rasului ei.

Edward deja era asezat pe canapea cand am coborat eu, cu bratul pe spatele ei. Era, din nou, la bustul gol. Parul lui era mai dezordonat decat de obicei, ca si cum isi trecuse mana prin el in mod repetat. Poate in timp ce ma astepta pe mine? Ochii i-au zburat repede asupra mea din cap pana in picioare, un zambet intinzandu-i-se pe fata.

"Vad ca ti-ai gasit chilotii." a spus el, muscandu-si buza peste zambet.

Mi-am ingustat ochii la el, detestand imbujorarea proeminenta care mi se intindea pe fata. Obrajii mei aveau sa fie permanent rosii probabil.

"Se ascundeau." am ripostat eu. O, Doamne! Replici idioate!

El a chicotit, scuturandu-si capul.

"Urasc cand se intampla asta."

Mi-am simtit buzele ridicandu-se intr-un zambet la tonul lui serios si mi-am muscat buza.

"Ai de gand sa vii si sa te asezi langa mine?" a intrebat el timid, uitandu-se la locul de langa el.

Zambetul meu a devenit si mai larg in timp ce ma aruncam langa el. A apasat play pe telecomanda si filmul a inceput. Era destul de usor pentru bratul sau sa alunece in jurul de pe canapea si sa se odihneasca pe umerii mei. Era de asemenea usor pentru mine sa ma ghemuiesc langa el, inhalandu-i aroma dulce.

Si stiam. Aici era locul meu.

______________

Ok, stiu ca desi am primit 25 de comentarii in loc de 15, cate am cerut, si inca am cam intarziat cu postarea. Si ma bucur ca multi dintre voi nu m-au judecat pentru asta. Acestea sunt persoanele care stiu ca dincolo de internet, si postat, si tradus, e realitatea. Care nu e intotdeauna favorabila pentru postari.

Comentariile rautacioase, imi pare rau sa va anunt ca nu le iau in seama. Nu va obliga nimeni sa cititi Reassigned Identity. Iar daca aveti de gand sa taiati elanul celei care chiar ii pasa de cititorii fideli, mai bine nu lasati comentarii, mai ales daca nu aveti nimic interesant de spus :)

Poate ar trebui sa va si explic de ce nu am postat. Calculatorul meu s-a stricat fix cand m-am apucat de tradus. Cateva zile a fost stricat, si cand l-a reparat, tata ne-a zis sa nu intram pe net pana nu instaleaza antivirus. Ceea ce a durat.

In plus, de ceva timp, mama nu ne lasa pe mine si pe sora mea prea mult la calculator. Motivul? Complicat...;;)

Ca sa nu mai zic ca aceste capitole sunt dureros de lungi.

Una peste alta, eu sper ca v-a placut capitolul :) Eu una m-am distrat traducandu-l. ;;) Vreo parte preferata?

In urmatorul, trecutul lui Edward e dezvaluit si e introdus in scena un nou personaj. Ghiciti cine!

Daca la ultimul capitol am avut 25 de comentarii, credeti ca la acesta putem obtine 30? Pt o postare mai rapida? ;;)

Love u all! :X:X:X

Pupici :*:*:*:*

Dienutza

P.S. Pt cititorii ficului Bifurcare, am inceput o poveste in continuare. "Not over yet", o prezinta pe imatura Renesmee obligata sa se maturizeze. Veti vedea voi de ce doar daca intrati aici.

Capitolul 18

-BPOV-

Invatam repede ca nu era nicio cale sa eviti un plan de-al lui Alice odata ce era pus in functiune.

"Ce vom face?" am gemut eu pe jumatate.

Edward m-a privit peste umar suficient cat sa-mi arunce o privire compatimitoare inainte sa-si intoarca atentia spre frigider.

"Nu prea putem face multe in acest punct."a spus eu.

"Dar asta scapa de sub control." am tipat eu. "Ma ia sa cumparam rochia de mireasa!"

Alice sunase mai devreme de dimineata, chiar dupa ce se intorsese Edward acasa de fapt, si m-a informat ca urma sa-mi vad rochia de mireasa mai tarziu. Isi trimisese schitele la boutique-ul ei preferat si totul era aranjat. Trebuia doar sa vad daca se potrivea.

Chestia e ca eu si Edward nu ne gandisem prea mult la 'nunta noastra' sau, mai important, cum s-o oprim, avand in vedere toata drama pierderii lui Jacob. Si acum nu eram nici macar siguri daca o puteam opri. Spiridusul acela blestemat era pur si simplu determinata.

"Incerc sa ma gandesc la un mod de a o opri fara sa ne distrugem acoperirea." mi-a spus el, oftand in timp ce inchidea usa frigiderului. Nu-si luase nimic, dar s-a proptit in fata tejghelei.

"Dar pana atunci, trebuie sa disimulam." a spus el, evitand contactul vizual. "Ma voi gandi la ceva eventual. Am nevoie doar de mai mult timp."

Se purtase ciudat toata ziua. Nu ma privea. Era nelinistit si agitat. Facea lucruri ca...ei bine, cauta prin frigider timp ce cinci minute apoi il inchidea fara sa-si fi luat nimic. Era ca si cum mintea lui era cu totul in alta parte. Singura explicatie la care ma puteam gandi era ca vorbise cu Rosalie iar ea ii spusese motivele acelea nebunesti. Daca asa facuse, atunci el trebuia sa incerce sa se gandeasca la un mod de a-mi spune ca ea gresea fara sa-mi raneasca sentimentele.

"Bine." am spus eu incet, incercand sa ascund durerea din vocea mea. "O sa accept."

El a incuviintat din cap,inca distras.

"Sa speram doar ca nu ne trimite la o intalnire." am glumit eu patetic, incercand sa zambesc, dar a iesit mai mult ca o grimasa.

Edward si-a ridicat privirea atunci, departe de unde si-o pironise intens pana acum intr-un punct oarecare din podea.

"Bella, pot sa te intreb ceva?" a intrebat el, vocea tremurandu-i doar putin, dar in ochii lui puteam citi hotarare.

Proprii mei ochi s-au largit si am incuviintat incet din cap, inghitind in sec. Asta era. Urma sa ma intrebe daca Rose imi spusese de ce ne pastra secretul. Va trebui sa spun da. Nu aveam de ce sa neg. Apoi el avea sa-mi explice, cu cat mai multa diplomatie, sunt sigura, ca Rosalie presupunea gresit. Avea sa-mi explice ca nu ma iubea si ca nici macar nu ma placea in acel fel. Era doar slujba lui sa ma protejeze. Eram doar prieteni si eram norocoasa ca eram si asta. Cine ar fi crezut ca o sa-mi fac un prieten in situatia asta mizerabila?

Apoi, eu trebuia sa incerc din greu sa nu plang.

"Te-ai gandit vreodata...crezi...ti-ar placea sa..." a oftat el, clar frustrat, dar nu-mi puteam da seama daca era din cauza lui sau din cauza mea.

"Ce?" am intrebat eu precauta.

Eram atat de confuza. Avea de gand sa pastreze discutia asta pentru mai tarziu? Poate avea sa pretinda ca discutia cu Rosalie nu avusese niciodata loc. Asta ne-ar salva pe amandoi de multa stanjeneala. Deci, ce incerca sa ma intrebe acum?

"Uhm." si-a dres el vocea si si-a scuturat capul. "Nimic. Scuze. Voiam doar sa-ti amintesc sa porti brosa."

"Oh." am spus eu incet, sprancenele arcuindu-se confuze deasupra ochilor mei. "Bine."

L-am privit precauta pentru cateva minute. Poate eram eu paranoica, dar as putea sa jur ca voia sa spuna altceva.

"Esti sigur ca doar despre asta voiai sa vorbim?" am verificat eu de doua ori.

El a zambit strans.

"Dap." a spus el, simuland nonsalanta. "Asta era tot. Voiam doar sa ma asigur ca nu uiti sa porti brosa."

~**~

"Bella! Arati minunat!" a tipat Alice.

Am reprimat nevoia sa a-mi da ochii peste cap. Rochia era frumoasa, de fapt mai mult decat frumoasa. Fusesem impresionata cand Alice mi-a spus sa o incerc. Era atat de frumoasa. Dar intreaga situatie era ridicola. Probam o rochie de mireasa cu doua persoane care credeau ca erau cumnatele mele pentru o nunta falsa care se presupunea ca era a doua noastra nunta. Ei bine, doar una din ele credea ca e cumnata ea. Cealalta spunea ca eram buna pentru fratele ei apoi m-a amenintat sa ma predea fostului meu prieten criminal. Oh, si bunul meu prieten/iubirea vietii mele/falsul meu sot ne asculta in secret printr-o brosa falsa. Nu era ceva ce ti se intampla in fiecare zi. Bun venit in viata mea.

"Iti place?" a intrebat Alice, fata ei contorsionandu-se brusc cu grija. "Daca nu-ti place putem oricand crea una noua."

"Nu, Alice!" am asigurat-o eu repede. "E atat de frumoasa. O ador!"

La urma urmei, nu era vina ei ca nu aveam sa o port niciodata pentru o nunta adevarata.

Asteapta. De unde venise asta? Eu eram Bella Cullen-vreau sa spun Swan. Eu eram Bella Swan. Nu eram o romantica. Nu voiam sa ma marit. Noaptea trecuta nu ma visasem pasind pe o insula acoperita de petale stacojii de trandafir. Si nu ma gandeam la lucruri neimportante ca gasirea 'rochiei perfecte'.

Dar daca as fi facut-o, aceasta ar fi fost.

"Serios?" s-a entuziasmat Alice. "Oh, ce bine! Pentru ca arati ca un inger in rochia asta!"

"Edward va ramane fara cuvinte." a comentat Rosalie de pe scaunul ei din colt. Mi-a zambit angelic si am incercat sa-i arunc discret o privire urata. Ea stia care era situatia. Pe de o parte, ma bucuram ca ea acceptase sarada. Pe de alta parte, mi-as fi dorit sa nu faca asta pentru ca ea credea ca la final o sa raman oricum cu fratele ei. Nu aveam nevoie de incurajari pentru fanteziile mele fara sens.

Alice a chicotit, clar fiind de acord cu sora ei, iar eu nu m-am obosit sa-mi camuflez aversiunea. Cand incep sa se alieze impotriva mea imi rezerv dreptul de a-mi roti ochii pe fata.

"Bella!" m-a dojenit Alice, scuturandu-si capul. "Te-ai vazut macar?"

"Nu stiu de ce conteaza." am oftat eu. "Stiu ca imi place rochia."

Ma mai vazusem si inainte. Nu stiu de ce era nevoie de ceva care sa-mi aminteasca. Sigur ca nu eram urata. Eram doar banala, nu eram nimic extraordinar la mine. Si ma impacam cu asta.

Alice a parut terifiata.

"Fiecare mireasa ar trebui sa se simta frumoasa in ziua nuntii ei." m-a informat ea, intorcandu-ma spre oglinda. Ma bucur atat de tare ca nu ma fortase sa ma urc pe piedestal pentru a infrunta peretele de oglinzi. As fi murit de jena.

De indata ce am zarit fata din oglinda, ochii mi s-au marit de surpriza. Fata aceea nu era banala.

Rochia nu avea maneci si avea o croiala dreapta, curata. Modelul corsetului era complex, dar nu suficient de complex incat sa arate haotic. Erau cute delicate in materialul matasos de la talie care conduceau cu gratie la fusta cu valuri usoare. Fusta era pana in pamant dar inca nu reusea complet sa-mi ascunda figura. Pentru ca purtand rochia aceasta aveam o figura. Rochia mi se potrivea perfect.

Alice a pasit in spatele meu si mi-a adunat buclele sus, aduncandu-le in varful capului meu intr-un stil care parea ca durase cateva ore pentru a fi realizat. Poate chiar paream ca si cum locul meu era langa Edward acum...

"Arati bine." i-a spus ea reflectiei.

A chicotit.

"Nu poti crea o capodopera din material ieftin." a doojenit ea, lasandu-mi parul sa alunece inapoi pe spate, si facand un pas inapoi. "Si am avut un material minunat cu care sa incep."

"Are dreptate." a decis Rosalie. "Cu siguranta, frumusetea inseamna atitudine si incredere. Dar chiar si fara astea arati chiar draguta."

"Wow. Mersi, Rose." am spus eu sarcastica, intorcandu-ma in cabina de proba. Dar inca simteam roseata care insotea intotdeauna complimentele si atentia.

"Nu sifona rochia, Bella!" m-a atentionat Alice prin usa. "Trebuie sa o dam inapoi cusatoresei pentru a repara perla care a cazut. Apoi trebuie sa mergem sa-ti gasim pantofi."

Am gemut. Pantofi.

Mi-a luat cateva minute sa evadez din rochie si sa ma intorc in minunatii mei blugi si minunatul meu tricou.

Telefonul imi vibra in buzunar in timp ce imi trageam blugii pe mine. Aveam un mesaj. L-am deschis entuziasmata pentru ca singurii care aveau noul meu numarul de telefon erau cei din familia Cullen. Alice si Rosalie erau aici, si nu puteam gasi niciun motiv pentru care Emmett mi-ar fi trimis un mesaj. Asta inseamna...

STII, AU DREPTATE. TU NU TE VEZI PREA CLAR. -E

Ochii mi-au zburat spre brosa care se odihnea pe scaun in coltul cabinei de proba. O dadusem jos pentru cateva momente cat ma schimbasem in rochia de mireasa. Cata distanta acopera chestia aia? Ne auzise de aici?Alta imbujorare mi-a acoperit obrajii. Cat de jenant!

Am scanat discutia in capul meu, incercand sa vad ce fusese cel mai jenant. O, Doamne!

VAD CA N-AI RAMAS FARA CUVINTE. -B

Era cel mai bine doar sa-l tachinez astfel incat sa nu-si dea seama cat de in serios luam toate astea, nu? Am prins brosa din nou de tricou.

"Ei bine, domnule Cullen. Se pare ca Rosalie s-a inselat." am soptit prin ea, simuland dezamagire.

M-am crispat de indata ce cuvintele mi-au parasit gura. Avea sa interpreteze asta ca dezamagire ca Rosalie se inselase in legatura cu sentimentele lui pentru mine? Nu ma referisem deloc la asta! Draguta gandire inainte sa vorbesti, Bella! m-am mustrat eu in liniste.

M-am uitat ezitanta la telefon cand a vibrat de data asta. Cum avea sa reactioneze?

INCA NU TE-AM VAZUT. MA TEM CA O SA TREBUIASCA SA ASTEPTI CA SA VEZI CUM RAMAN FARA CUVINTE. -E

Am oftat usurata. Parea ca si cum avea de gand doar sa ma tachineze inapoi. Poate ca nu prinsese intelesul ascuns neintentionat.

"Alice a plecat sa caute pantofi fara tine." m-a anuntat Rosalie. "Daca vrei sa avem vreo sansa sa o prindem din urma mai bine ai iesi din ascunzatoare."

Mi-am dat ochii peste cap, luand cu grija rochia. Telefonul a vibrat din nou inainte sa ies din cabina.

"Nu ma ascund." am mormait eu, dandu-i lui Rosalie rochia, care ma astepta batand din picior un ritm nerabdator.

"Sigur ca nu." a zambit ea.

A aratat spre telefonul deschis din mana mea.

"E Edward?"

M-am strambat la ea. Te rog, n-o lasa sa spuna nimic cu Edward ascultand.

"Poate..." am recunoscut eu ezitanta, sunand defensiva.

Ea nu a spus nimic, slava Domnului. Dar mi-a trimis o privire tare increzuta inainte sa mearga sa caute cusatoareasa, ca si cum tocmai isi dovedise punctul de vedere.

Am oftat, uitandu-ma la cel mai nou mesaj.

IAR ROSALIE RAREORI SE INSALA. -E

M-am incruntat. Ce naiba se presupunea ca inseamna asta? La ce sens se referea acum? Gluma despre cum ramanea fara cuvinte? Ingrijorarea mea abia ascunsa despre sentimentele lui pentru mine? Amandoua? De ce trebuia sa fie atat de secretos? Era atat de iritant!

"Bella!" a strigat Alice de-a lungul boutique-ului. "Cat de inalt e pra inalt?"

Mi-am dat ochii peste cap.

"Orice are tocuri." am spus eu sec.

M-am uitat in jos la mesaj apoi la brosa. De ce trebuia ca viata mea sa fe atat de confuza? De ce nu puteam primi un agent CIA hidos, supraponderal si gay? Lasati pe mine tipul inaccesibil, delicios, care imi face inima sa o ia la galop.

Am inchis telefonul cu o promisiune ca nu o sa ma mai gandesc la Edward, sau la acel mesaj, sau la sens, pentru restul zilei.

M-am gandit la mesaj pentru restul zilei. De ce nu putea sa spuna da sau nu, ca ma iubea sau nu ma iubea? Am realizat ca sansele ca el sa ma iubeasca erau aproape nule. Dar era evident ca eu il iubeam pe el deci ar trebui doar sa ma refuze delicat, cel putin sa ma lase sa inteleg ca exista o incheiere.

"Esti bine?" m-a intrebat Rosalie incet in drumul in masina spre casa.

"Dap." am spus eu distrasa.

Stii, niciodata nu mi-as fi ingaduit sa sper daca Rosalie nu ar fi spus nimic. Si acum speram sa fi realizat. Fusese o greseala atat de mare sa-mi permit sa sper. Dar pieptul mi se strangea de durere la gandul de a fi fara el si stiam ca, fie ea o decizie proasta sau nu, imi permisesem sa sper. De ce nu putuse sa ma lase sa traiesc in negare?

Ma simteam ca o adolescenta bolnava de dragoste. Inima mi se agita ridicol doar cand ma gandeam la el. Totul imi amintea de el. Nu-mi pasa de nimic altcea cat timp el era fericit. Si la naiba(!), in timp ce masina lua coltul spre cartierul nostru eram entuziasmata sa-l revad. Lipsisem doar patru ore si imi fusese dor de el la un nivel chinuitor.

Nu putam sa nu zambesc cand Alice a intors pe strada noastra. E amuzant, dar intr-un fel simteam ca ma intorc acasa.

Trebuia sa vorbesc cu el. Trebuia sa aflu exact ce simtea pentru mine. Pentru ca nu simtisem nimic nici macar pe aproape cu ce simteam pentru el. Chiar daca el nu-mi impartasea sentimentele, trebuia sa stiu. Niciodata nu aveam sa mi-o iert daca nu-i spuneam si deja avusesem destule regrete la viata mea.

"A fost amuzant." mi-a spus Alice intorcandu-se spre mine de la locul din fata. "Ce zici daca mergem sa cautam tort maine?"

Rosalie a chicotit.

"Da-i un deget...." a cantat ea.

Am zambit, simtindu-ma oarecum nervoasa acum ca decizia fusese luata. Asa fusesem intotdeauna. Agonizam asupra unei decizii pana ce aproape innebuneam ,dar odata ce fusese luata, asta era.

"O sa-l intreb pe Edward ce planuri are." i-am spus eu.

Ea a batut entuziasmata din palme.

"Va fi atat de amuzant!" a promis ea. "Te-ai gandit ce tort ai vrea?"

"Deloc." i-am raspuns eu fericita, iesind din masina.

Ea s-a incruntat iar eu am chicotit. Da, am chicotit. Atat de emotionata si entuziasmata eram. Am mentionat emotionata?

"Voi vorbi cu Edward despre asta."

Asta a parut sa o impace iar eu am inchis usa masinii cu valuri de emotie in stomac.

"Pa pa!" am strigat eu in urma mea in timp ce inaintam pe poteca de piatra ce ducea spre usa noastra din fata.

S-ar putea sa fi impins usa din fata cu putin prea mult entuziasm.

"Owf!"

Mainile mi-au zburat la gura si ochii mi s-au largit.

"O, Doamne!" am icnit."Edward, esti bine?"

El a dat usa la o parte tresarind usor. Il lovisem in fata. Ce inceput grozav.

"Imi pare atat de rau!"

El a ridicat mana pentru a-mi opri scuzele.

"Sunt bine." a incercat el sa ma asigure.

Mi-am muscat buza inferioara.

"Nu stiam ca stai aici."

El a zambit acel zambet strengar care-mi facea inima sa se opreasca.

"E in regula." a insistat el. "Nu ar fi trebuit sa stau in bataia usii. Dar sincer, sunt bine. Nici macar nu ma mai doare."

Am expirat usurata. Sa-l ranesc nu era probabil cea mai buna cale sa-i spun ca-l iubesc.

"Asteapta." am spus eu, gandindu-ma brusc la ceva. El a ridicat o spranceana intrebator.

De ce ar fi stat aici doar daca...

Un zambet prostesc mi s-a intins pe fata in ciuda eforturilor mele de a-l ascunde.

"Ma asteptai sa ajung acasa?"

A inghetat pentru o clipa. Am ridicta o spranceaa la el. Nu aveam de gand sa-l las sa plece fara sa raspunda.

"Voiam sa stiu cum ti-a mers." a recunoscut timid.

Speranta plutea inauntrul meu aroganta.

"Nu ai fost prea vorbareata in ultima parte a zilei." a mentionat el, cu sprancenele unite. "Te simti bine?"

Grija i-a tulburat expresiile sale faciale de zeu.

"Sunt bine." a fost randul meu sa-l asigur. "Doar...ma gandeam."

"La ce te gandeai?" m-a indemnat el. "Daca nu te superi ca intreb." Cuta creata intre sprancenele sale s-a adancit.

Nu-mi acordasem timp sa ma gandesc din nou la raspunsul meu, sau intrebarea, sau indoielile. Sau sa ma conving sa renunt la asta.

"Ce se presupune ca trebuia sa insemne acel mesaj?" am intrebat repede inainte sa-mi pierd indrazneala. Dar nu i-am dat timp sa raspunda.

"Rosalie rareori se insala." l-am citat eu. "Chiar trebuie sa fii atat de criptic si confuz? Am analizat diferite posibilitati ale intelesului acestui mesaj toata ziua. Innebunesc aici, Edward! Nu pot sa spui la ce te referi macar odata fac o criza spontan? Vreau sa spun..."

Edward mi-a intrerupt brusc istericalele sarutandu-mi repede, impulsiv buzele. S-a indepartat inainte sa pot procesa ce se intamplase dar chiar si de la acel timp limitat buzele mele bazaiau de electricitate.

Insa nu s-a miscat de langa mine. Isi odihnea fruntea pe a mea si imi mangaia tandru obrajii cu degetele sale mari, tot timpul prividnu-ma fix in ochi cu suficienta intensitate incat intregul meu corp sa fie readus la viata de electricitate.

Am inghitit greu.

"C-ce faci?" Am intrebat eu cu vocea tremuranda.

Degetele lui au facut din nou traiectoria pe obrajii mei si si-a aplecat usor capul astfel incat buzele noastre aproape se atingeau, ramanand suspendate doar foarte putin. Era atat de aproape incat ii puteam simti genele atingandu-mi usor obrajii in timp ce clipea.

"Nu as vrea sa 'faci o criza'." a soptit el tremurand, respiratia lui rece mangaindu-mi buzele.

Aerul mi s-a oprit in gat si buzele mele s-au separat aproape imperceptibil inainte sa mi le captureze cu ale lui. Sarutul era lent, delicat, si dulce. Ochii mi s-au inchis si mi-am incolacit bratele in jurul gatului lui in timp ce buzele mele se miscau in ritm cu ale lui.

S-a indepartat pra repede pentru preferintele mele, odihnindu-si din nou fruntea pe a mea.

Am respirat adanc, calm, lasandu-mi ochii sa se deschida din nou. Fusesem intampinata de cea mai minunata nuanta de verde pe care o vazusem vreodata. Ochii lui dansau de fericire. Un zambet larg i s-a intins pe fata.

"Hei, Bella?" a respirat el. "Mi-a fost dor de tine."

_______________________________

Yayyyy!

In sfarsit, in sfarsit, in sfarsit! Desi eu mai citisem o data ficul, am fost la fel de emotionata ca Bella :X:X:X

Voi ce ziceti de capitol?

Lasand la o parte ca, printr-o minune, am reusit sa postez atat de repede :)), ieri am vazut si eu Eclipse :) Eram tare nerabdatoare sa-l vad, dar am fost cam dezamagita :( La un moment dat eram atat de buimaca la cat de repede s-a intamplat totul incat a trebuit sa revad cateva scene :| Pe de alta parte, Kristen si Rib au jucat!!!! Wow! :)) Deci e cea mai buna interpretare a lor din cele trei filme, dar filmul e de departe cel mai slab din cele trei. Parerea mea :D

Voi l-ati vazut? Cum vi s-a parut? Daca nu l-ati vazut, pe www.divxonline.biz il gasiti cu subtitrare in romana cu tot ;)

Nu uitati sa comentati :) Eu mi-am intrat in ritm bine de tot, dar nu voi posta daca nu am cel putin 15 comentarii [-x

Love u all!

Comment :X:X:X:

Pupici :*

Dienutza

P.S. Poza cu rochia e luata de pe profilul autoarei. Asa si-a imaginat ea rochia Bellei :)

Capitolul 17

-EPOV-

"Stie?" am clarificat eu.

Cum sa stie? Ce vom face acum? Va trebui sa sun la cartierul general... Dar mi-ar lua cazul si l-ar da unui alt agent. Asta nu se putea intampla. Dar era mult mai important sa o tin pe ea in siguranta.

"Cat de mult stie?" am intrebat, sperand ca informatia sa fie minima, ceva despre care sa pot vorbi cu sora mea, sa o fac sa uite despre asta.

De ce imi permit sa sper? Se pare ca stia aproape totul. Nu stia despre adevarata mea slujba si ma intrebam cum reusise Bella sa ascunda acest mic detaliu de ea. Dar stia aproape totul, in rest. Stia chiar si ca nu suntem intr-adevar casatoriti.

Gandul acesta era foarte tulburator pentru mine. Nu-mi placea sa-mi induc familia in eroare dar daca ma gandeam la asta imi placea ideea ca toata lumea sa creada ca Bella era sotia mea. Stiam ca ma atasasem de ea(prea tare). Cum puteam sa nu ma atasez? Era buna, amuzanta, altruista si frumoasa. Dar pe masura ce zilele treceau stiam ca se transforma in altceva. Imi lipsea atuci cand nu era in aceeasi incapere. Cand ea zambea, zambeam si eu fara sa ma gandesc la asta. Si cand avusese acel cosmar noaptea trecuta si nu o puteam trezi m-am gandit, nu pentru prima oara, prin ce trecuse in acea noapte. Eram nimicit de disperarea si neputinta incat m-am gandit ca puteam sa plang si eu cu ea. E posibil sa fi fost cam rupt in bucati...doar putin...poate. Dar fusesem de asemenea coplesit de dorinta puternica de a o proteja, sa evit sa mai treaca vreodata prin vreo experienta similara.

Nu ma putea parasi. Trebuia sa o protejez. Si o parte din mine se bucura de acest motiv. Atata timp cat avea nevoie de protectie aveam o scuza sa-i fiu aproape.

"In regula." am spus eu, ridicandu-ma. "Putem rezolva asta."

"Cum?" a intrebat ea timida. Parea la fel de lipsita de speranta ca si mine.

Ma facea sa ma simt ca naiba. Se presupunea ca eu trebuia sa o fac sa se simta mai bine si nu numai ca nu-i puteam tine cosmarurile departe, dar nu eram capabil nici sa-mi prostesc propria sora.

"Nu stiu." am oftat eu,gandindu-ma. "Va trebui sa nascocesc ceva pentru cartierul general incat sa ne dea o noua poveste de acoperire, sa ne schimbe destinatia, fara a insarcina alt agent cu cazul tau...

Cu siguranta fara a insarcina un alt agent cu cazul ei! Nu suportam gandul altcuiva insotind-o 24/7, dandu-se drept sotul ei. Si mai important, nu cred ca as fi putut avea incredere in altcineva cand venea vorba de siguranta ei. Era prea pretioasa pentru a putea fi incredintata oricui. Nu ca eu ma descurcasem prea bine pana acum dar cel putin ii intelegeam valoarea. Cel putin eram capabil sa inteleg importanta misiunii. Pentru oricine altcineva ea ar fi fost doar un alt caz.

"Nu putem face asta!" a tipat ea. sarind spre mine.

Ochii mi s-au largit de surpriza iar bratele s-au lansat in aer pentru a o prinde si a o impiedica sa cada.

Apoi, ceea ce a spus mi-a rasunat in cap si un junghi de durere mi-a strapuns inima. Sigur ca ea nu vedea motivul pentru care depuneam atata efort pentru a ramane impreuna. Eu eram doar agentul CIA care o tinea in siguranta. Cat timp era in siguranta ce importanta avea cine se ocupa de asta?

"Oh." am murmurat eu, lasandu-mi bratele sa alunece de pe talia ei. "Imi pare rau. Am crezut ca..."

Cum ii puteam spune ce credeam fara ca ea sa isi dea seama cat de nesanatoasa devenise obsesia mea pentru ea?

Am ridicat din umeri, incercand sa par nonsalant, desi ma copleseau toate acele sentimente.

"Am crezut ca te-ai obisnuit cu mine, ca am ajuns pana aici impreuna, si..."

Sunam ca un idiot. Eram un om adult, un agent CIA, la naiba (!), antrenat sa se descurce cu orice. Dar in momentul in care Bella a intrat in peisaj, totul se reducea doar la o iubire bolnava, stupida, imorala.

Slava Domnului ca m-a oprit. Si-a pus palmele pe bratele mele, tinandu-le in loc in jurul taliei ei si nu mai puteam spune nimic. Absolut nimic.

"Nu la asta ma refeream." a spus ea incet iar eu mi-am ridicat cu ezitare privirea.

Daca voia un alt agent eu aveam sa ma retrag pur si simplu, sa cer un concediu de la cartierul general si sa urmaresc de la distanta, sa ma asigur ca era in siguranta. Avea sa ma ucida dar nu ar fi trebuit sa ma atasez in primul rand. Nu o puteam invinovati ca tinea totul in perspectiva. Cel putin unul din noi sa o faca.

"Rosalie a promis ca nu va spune." a continuat ea pe un ton timid. "Nu vreau sa plec."

Sora mea nu avea de gand sa spuna nimanui? Probabil realizase cat de periculos putea deveni asta. De ce voia sa riste sa pastreze un secret pentru Bella? Stiam ca Bella nu-i era antipatica, dar nu-i statea in fire sa faca favoruri mici nici macar celor care erau in cercul ei apropiat de prieteni. E posibil ca ele sa fi fost mai apropiate decat credeam eu?

"Nu putem sta aici?" a incercat ea din nou, sunand mai determinata. "Te rog?"

Nu-i puteam refuza nimic. Dar sa-mi pastrez familia (sigur ca si ea era inclusa in categorie chiar daca nu simtea la fel pentru mine) era scopul meu principal. Trebuia sa ma asigur ca ii puteam tine pe toti in siguranta aici mai intai. Avea sa fie mai greu dar daca o facea pe Bella fericita sa ramana aici atunci merita in totalitate. Si trebuie sa recunosc ca ma facea fericit si pe mine. Nu eram pregatit sa-mi parasesc familia din nou.

"Va trebui sa vorbesc cu ea." am decis eu. "Dar daca intelege ca nu poate, indiferent de circumstante, sa spuna nimanui, presupun ca putem ramane aici."

Stiam ca daca Rose spusese ca nu avea de gand sa spuna nimanui atunci nu avea sa spuna nimanui. Acum trebuia doar sa aflu de ce nu avea de gand sa spuna.

Bella m-a surprins atunci aruncandu-si entuziasmata bratele in jurul gatului meu.

"Multumesc!" a izbucnit ea.

A inghetat pentru o clipa si stiam ca actiunile ei o surprinsesera si pe ea. Bella rar facea ceva fara sa se gandeasca( din nou si din nou) prima data. Puteam spune ca gandul acesta venise automat. Nu era din cauza cui statea aici acum sau ca si consecinta a ceva ce facusem sau spusesem. O facuse pentru ca vrusese sa o faca.

Am zambit, strgandu-i talia si mai tare. Nu puteam explica cat de mult iubeam aceasta parte a ei -spontana si impulsiva.

"Cu placere." am chicotit eu.

Stiam ca daca i-as fi dat drumul acum, momentul ar fi fost stricat si aveam sa ne intoarcem la actiuni automate si pretexte asa ca m-am agatat de ea, inchizandu-mi ochii si inhaland adanc mirosul ei dulce de capsuni.

O miroseam? Cand devenisem atat de obsedat? Si mai important, cand devenisem atat de sentimental?

"Chiar iti place aici, huh?" am intrebat eu incercand sa-mi tin gandurile departe de cat de bine mirosea, si de cat de mult voiam sa o sarut din nou.

Ea a ezitat pentru o secunda , deci momentan nimeni nu ar fi bagat de seama. Dar eu am facut-o si ma facea sa ma intreb la ce se gandea cu adevarat. Mi-as dori sa o pot intreba.

"La nebunie." a spus ea. "N-am crezut ca avea sa fie asa, dar chiar imi place aici."

"Ma bucur." am zambit eu.

Stiam ca nu vrusese sa plece de acasa si nu o invinovateam pentru asta.Oricum ma simteam ingrozitor ca o facusem sa plece de acolo si o tarasem intr-un mic orasel foarte similar cu cel din care scapase ea cand avea 18 ani. Eram mai mult decand norocos ca ea nu se simtea rau aici si nu era suparata pe mine pentru mutare.

"Si chiar imi place familia ta." a adaugat ea, facand ca zambetul sa mi se largeasca. "Va fi greu atunci cand totul va lua sfarsit sa ma intorc intr-o casa goala."

Zambetul mi s-a sters si inima mi s-a strans. Bratele mele s-au strans si mai tare in jurul ei inconstient ca si cum mintea mea stia ca acesta era leacul pentru durerile sfasietoare ale inimii mele. Uitam sa mi se aminteasca ca asta avea sa se termine, ca aceasta nu era cu adevarat viata mea. Uneori chiar uitam de ce eram aici - ca povestea pe care o repetasem de atatea ori era doar atat. O poveste. Uneori era atat de usor sa uit ca nu eram doar un chirurg care locuia intr-un cartier de moda veche cu noua lui sotie. Uneori era atat de usor sa uit ca Bella nu era cu adevarat a mea. Dar mereu era ceva care sa-mi aminteasca.

"Ar fi nepotrivit sa spun ca imi pare rau ca trebuie sa se termine?"

Cuvintele au iesit fara o comanda directa de la creier. La inceput am crezut ca doar le gandisem. Nu era prima data cand gandeam aceste cuvinte pana la urma. Dar apoi capul Bellei s-a ridicat spre mine si a inceput sa se balbaie.

"Ar...Ce...Cum ar...?"

Mi-am tinut respiratia, asteptand ca ea sa scoata cuvintele dar nu a mai venit nimic altceva. O alta durere a inlocuit-o pe cea veche. Erau momente cand credeam ca poate, doar poate, si ea ma placea. Ca ma vedea ca pe mai mult decat o garda de corp sau un prieten. Ca in seara noastra de filme. Ne distraseram atat de bine fara sa ne prefacem pentru altii, doar fiind noi insine. Nu-mi putem aminti cand fusesem atat de fericit doar petrecand timp cu cineva.

Dar vedeam doar ceea ce voiam sa vad. Iar tacerea ei imi amintea asta. Sigur ca ea nu simtea la fel. Si acum o facusem sa se simta incomod. Ea nu avea nevoie de asta.

Am eliberat-o imediat si am facut un pas inapoi, evitandu-i privirea ca sa-mi pun ordine in ganduri. Nu-i puteam spune lucruri ca acesta!

"Vreau sa spun ca ne-am distrat, in ciuda tuturor circumstantelor ce atentau la viata ta." am tachinat-o eu, incercand sa destind atmosfera stanjenitoare pe care o creasem. "Imi va fi dor de tine. Daca te mai ameninta cineva cu moartea sa ma suni, bine?"

Nu ar fi avut nevoie sa ma sune. L-as omori pe nemernic inainte sa apuce sa-si termine amenintarea.

A incuviintat usor din cap, lasand-o balta.

Era un privilegiu sa fiu unul din prietenii Bellei Swan. Ar trebui sa fiu fericit doar cu asta. Deci de ce ma simt asa oribil?

~**~

"Unchiule Edward!" a zambit Abby la mine.

Era inca in pijamale iar [arul ei era strans intr-o coada. Era doar sapte dimineata dar nu puteam dormi pana nu vorbeam cu Rose.

"Buna dimineata, printesa." am salutat-o eu. "Unde e mamica ta?"

"Bucatarie." a raspuns ea simplu.

I-am ciufulit parul in timp ce treceam pe langa ea apoi m-am intors, cu sprancenele unite.

"Imi faci o favoare?"

Ea a incuviintat din cap fara ezitare.

"Nu mai raspunde la usa fara mami sau tati, bine?"

Ea a ridicat din umeri iar eu m-am incruntat. Va trebui sa vorbesc cu Rose sa nu o mai lase pe Abby sa raspunda la usa in absenta ei sau a lui Emmett. Poate chiar sa-i cer lui Rose sa nu mai raspunda la usa daca nu era Emmett acasa.

"Edward?" a strigat Rose fara sa se intoarca de la cuptor. "Tu esti?"

Am chicotit. Iesea fum de la unul din arzatoare si chiar fara sa se intoarca puteam spune ca era frustrata. Avand in vedete talentele culinare ale ei si ale lui Emmett, eram surprins ca nepoata mea era inca in viata.

"Da, sunt doar eu." am asigurat-o eu, punand-o pe Abby pe unul din scaunele din bucatarie. Parea ca era ocupata colorand ceva.

"Abby, ce ti-am spus eu despre raspunsul la usa fara mine sau tatal tau?" a mustrat ea, intorcandu-se si balansand lingura la fiica ei.

Ei bine, se pare ca nu aveam sa vorbesc cu Rose despre asta. Dar acum nu era nimic care sa ma distraga de la motivul pentru care venisem initial sa vorbesc cu ea. Nu prea asteptam asta cu nerabdare.

Abby si-a dat ochii peste cap.

"Da, da."

Rosalie si-a ingustat ochii la ea si eu nu m-am putut abtine sa nu chicotesc.

"Iar tu." a spus ea, intorcandu-si privirea urata si lingura spre mine. "Nu e amuzant."

Am mers spre ea, zambind fara regrete. Era karma in ceea ce ma privea.

"Nu e amuzant." am fost eu de acord, aplecandu-ma pe tejghea. "Era mai mult ironic ceea ce gandesc eu. A mostenit atitudinea de la tine."

S-a uitat urat la mine dar nu a avut efectul pe care il astepta ea. Fusesem victima temperamentului lu Rosalie de cand fusesem copii. Dupa o vreme inveti sa ignori asta cu usurinta.

"Nu-ti fac o favoare?" a pufnit ea enervata. "Nu-mi esti dator?"

Ei bine, acum nu mai aveam cum sa evitam asta. Puteam la fel de bine sa terminam odata.

"De fapt, despre asta voiam sa-ti vorbesc." am spus eu, coborand vocea astfel incat Abby sa nu ma auda.

Rosalie a ridicat o spranceana.

"Ce e?" a intrebat ea. "Nu voi spune nimanui. Deja i-am zis Bellei asta."

Intotdeauna trecea direct la subiect.

M-am incruntat, luand un mar de pe tejghea doar pentru a avea ceva de facut. Ma agitasem toata noaptea pana ce Bella se ghemuise in mine in somn si am reusit si eu sa adorm. Pentru ca puteam scoate niste informatii, dar daca imi stiam sora, stiam si ca va vrea niste raspunsuri in schimb. Si nu stiu daca puteam risca sa raspund la vreuna din intrebarile pe care voia ea sa le puna.

"De ce?" am intrebat eu in final. "De ce ne ajuti sa pastram secretul?"

"Secret?" a intrebat Abby curioasa de la masa.

"Abby, du-te sa colorez cu tati." i-a spus Rose fiicei sale.

S-a bosumflat, dar dupa o privire urata de la Rosalie s-a dus sa-l caute pe Emmett.

"Ai intrebat-o pe Bella?" a intrebat ea dupa ce Abby a plecat si l-am auzit pe Emmett salutand-o din camera.

Mi-am scuturat capul.

Rosalie m-a privit pentru un moment, cu capul inclinat ca si cum contempla ceva, apoi a oftat.

"Tu, micul meu frate, esti atat de orb."

M-am incruntat. Ce se presupunea ca inseamna asta?

"Draguta introducere." am spus eu incet. "Te superi daca imi explici?"

Ea si-a dat ochii peste cap.

"Doar imi intaresti convingerile, Edward."

Am deschis gura ca sa ripostez dar ea si-a scuturat mana indiferenta si si-a continuat explicatia.

"Uite." a spus ea fara menajamente, intorcandu-se de la cuptor. "Esti indragostit de Bella. Stii asta. Si eu si asta. Dar daca orice ar fi asta va lua sfarsit am o presimtire ca ea nu va sti niciodata asta."

Doar am clipit. Nu stiu la ce ma asteptam, dar cui siguranta nu la asta.

"Ce?" am bolborosit eu in final. "Nu sunt."

"Recunoaste." m-a intrerupt ea.

"Ce?" am pretins eu. "Esti atat de frustranta. Ce sa recunosc?"

Ea a oftat, aratand exasperata din cauza mea desi nu aveam nu aveam nici cea mai mica idee de ce.

"Acesta e motivul pentru care am acceptat asta." a spus ea, privindu-ma. "Pentru ca meriti dragoste. Dar daca nu ai de gand sa faci nimic in legatura cu asta atunci nu va fi nicio diferenta."

Nu stiam ce sa spun. Imi pasa de Bella. Voiam sa o tin insiguranta, voiam sa o fac fericita, si voiam sa-mi petrec tot timpul cu ea. Nu puteam suporta gandul de a fi departe de ea.

...Sigur ca o iubeam. Dar nu prea conta daca ea ma vedea doar ca pe un prieten.

"Nu e asa usor,Rose." am oftat eu, trecandu-mi mana prin par. "E complicat."

Ea si-a scuturat capul.

"Iubirea e mereu complicata." A spus ea simplu.

Mi-am plecat privirea si am pironit-o in podea. Iubire neimpartasita; intriga fiecarui roman, se pare. Nu realizasem cat de tare durea.

"Ea nu ma iubeste." am soptit eu.

Am inghitit in sec, ridicandu-mi privirea spre sora mea si ridicand din umeri.

"Ea nu ma vede asa."

Rosalie m-a studiat pentru un moment.

"Chiar crezi asta?" m-a intrebat ea batjocoritor.

Am respirat adanc. Nu despre asta venisem sa vorbesc .Ea nu avea de gand sa spuna si banuiesc ca acum stiam de ce, oricat de ridicole ar fi fost motivele ei.

"Ar trebui sa merg acasa." am spus eu.

Rosalie a oftat.

"Edward nu fi prost."

Mi-am trecuta mainile peste fata, simtind efectele lipsei somnului si neajutorarea pe care o simteam vizavi de situatie. O puteam proteja. Puteam avea un impact asupra vietii ei, asa cum vrusesem emreu. Dar nu o puteam face sa ma iubeasca.

"Ce vrei sa fac, Rose?" am intrebat eu, sunand mai taios decat intentionasem. "O iubesc. Bine? Nu pot nici macar sa respir atunci cand ea nu e cu mine!"

Am inchis ochii, ciupindu-mi puntea nasului.

"E ea cea care nu ma iubeste."

A fost liniste pentru un moment destul de lung iar eu nu m-am ostenit sa deschid ochii din nou ca sa-i vad reactia. Ma simteam complet secatuit. Eram bine doar fiindu-i prieten. De ce trebuia Rosalie sa forteze nota?

"De unde stii?" a intrebat ea in final.

Inca nu o puteam vedea,dar am auzit-o miscandu-se spre mine si i-am simtit mana odihnindu-se pe umarul meu. Am deschis ochii fara tragere de inima pentru a o privi. Nu intentionase sa faca rau. Stiu ca ea credea ca facea ce e mai bine pentru mine dar ea nu cunostea intreaga situatie.

"Edward." m-a indemnat ea. "De unde stii ca nu simte la fel?"

"Pur si simplu nu o face." am ridicat eu din umeri, gandindu-ma cat de incomod o facuse sa se simta mica mea recunoastere seara trecuta.

Rosalie a incuviintat din cap, parand pierduta in ganduri.

"Iti amintesti ce mi-ai spus cand Emmett m-a invitat sa iesim?" a intrebat ea.

M-am incruntat. Cum putea asta sa se ni se aplice mie si Bellei? Emmett facuse mai mult decat clar ca era indragostit de sora mea, ca fusese indragostit de ea si ca avea sa fie mereu.

"Toata lumea credea doar ca ma lasam greu." si-a dat ea ochii peste cap. "Dar tu ai vorbit cu mine, iti amintesti? Si m-ai facut sa recunosc ca eram doar speriata. Pentru ca fusesem prieteni atata timp incat nu stiam daca am fi putut fi mai mult de atat..."

S-a oprit, zambindu-mi cu afectiune. Nu-mi puteam aminti cand vazusem ultima data acest zambet pe fata ei. Ea zambea. Era o persoana fericita. Dar nu cred ca mai vazusem acest zambet de cand eu aveam 8 ani, iar ea 9. Ii dadusem inghetata mea pentru ca ea o scapase pe a ei.

"Dar mi-ai spus ca daca nu-mi asumam riscul aveam sa-mi pun mereu intrebarea."

Am incuviintat din cap, amintindu-mi acea discutie. A fost una din singurele dati cand ma lasase sa-i dau un sfat, un lucru pe care nu-l faceai de obicei cu Rose.

"Tu m-ai ajutat si nu-mi pot imagina viata mea diferita de cea de acum." a spus ea, indepartandu-si mana de pe umarul meu si s-a intors la cuptor, clar atingandu-si apogeul de sentimentalism. "Daca cel putin nu-i spui ce simti, te vei intreba mereu."

Am mai stat putin in timp ce Rosalie i-a servit lui Aby micul dejun, ceva ce ea a insistat ca era comestibil dar eu nu eram in totalitate convins. Abby si Emmett au terminat de colorat. Rose mi-a aruncat priviri incarcate. Si tot timpul ma gandeam la Bella.

In drum spre usa Abby a fugit spre mine ca sa-mi dea desenul la care lucrase.

"Suntem toti." a explicat ea mandra,

"Toata familia, huh?" am zambit eu, zambindu-i.

"Uh-huh."

Un omulet blond statea in mijlicul paginii cu un alt omulet care ocupa jumatate din pagina, cu un zambet larg pe fata sa supradimenstionata. O sa presupun ca acesta era Emmett. Un omulet cu parul negru, si unul cu parul ondulat stateau impreuna intr-o parte. Alice si Jasper, evident, desi Jasper arata ca si cum avea dureri. Am chicotit.

Abby o tinea pe Risalie de mana, apoi eram eu, cu o multime de nuante de culori in cap ca si cum incercase sa combine toate culorile pentru a obtine culoarea potrivita.

Apoi era o femeie cu parul negru stand langa mine. Avea o mana pusa in jurul taliei mele, si un zambet pe fata. Iar Abby desenase un Edward caricaturizat privind-o.

Da, ne jucaseram rolurile minunat. Dar stiam ca eu nu eram un actor chiar atat de bun.

Era o poezie a lui Shel Silverstein pe care Esme obisnuia sa ne-o citeasca atunci cand eram mici. Nu-mi pot aminti exact cum a decurs dar ideea nu0mi daduse pace tot drumul spre casa.

Rose imi daduse ceva la care sa ma gandesc. Nu mai cunoscusem pe nimeni ca Bella. Ea nu facea niciodata ceea ce ma asteptam eu ca ea sa faca, era amuzanta fara sa incerce sa fie, si era incredibil de altruista. Zambeam doar gandindu-ma la ea.

Dar problema era ca nu cred ca mai intalnisem pe cineva care sa-mi placa mai mult. Asta ma rodea cu adevarat. Daca nu incercam macar mereu aveam sa ma intreb cum avea sa fie daca o faceam. Si chiar daca nu simtea la fel, ceea ce era dureros de posibil, cel putin aveam sa stiu ca am incercat, ca nu renuntasem la sansele mele de a fi fericit.

Tot drumul spre casa am dezbatut asta. Aveam sa-i spun Bellei pana la sfarsitul zilei.

Am parcat masina si am oprit motorul. Bella statea la fereastra si citea si si-a ridicat privirea cand a auzit masina. Ii puteam vedea zambetul de aicisi mi-a facut cu mana inainte sa-si reintoarca atentia la carte.

I-am facut si eu cu mana in timp ce deschideam usa cu un oftat. Am luat desenul de pe locul din dreapta si l-am studiat pentru un moment.

"S-au poate maine." am murmuta eu ca pentru mine insumi, scuturandu-mi capul in timp ce ieseam din masina.

______________________________________

M-am intors!:X:X

Si mi-a fost dor de voi! Stiu ca am cam intarziat, dar vacanta mea la bunici s-a cam prelungit cu cateva zile, insa cum am ajuns acasa m-am si apucat de tradus! :)

Deeeci, iata discutia lui Edward cu Rosie si un alt EPOV :x Ce credeti? Edward e o persoana complicata,nu? Un amestec de baiatul bun si dragut, tipul care apreciaza altruismul si se simte disperat cand nu o poate trezi pe Bella din cosmar, cel care se joaca jocuri video cu nepotica lui...Mai e si agentul CIA mortal de sexy :X:X:X Si in curand voi descoperi si cealalta parte a lui...:>

Alice apare si ea in urmatorul capitol...iar lucrurile progreseaza....:)

Nu uitati sa comentati:X:X:X:X

Love ya all!